Colegul nostru, parintele Petru Budureanu

de Ilie Matra

In trecerea nostra prin Liceul Militar am avut colegi care ne-au insotit doar o parte din drum. Motivele au fost diferite pentru fiecare dintre ei. Unii nu au rezistat singuri departe de casa, de parinti, de mediul familial. A se vedea chiar marturisirea lui Nica Scutaru, pe care, dupa ce a sters-o englezeste acasa doar la citeva zile de la prezentare, mama lui, demna de asemanarea cu mama marelui domnitor, patronul liceului, i-a aratat directia Cimpulung, unde a ramas pina la absolvire. Altii nu au rezistat disciplinei impuse, desi cinstit vorbind, ce era acolo era „parfum de roze” fata de Scoala de ofiteri, dar noi inca nu stiam ce urmeaza. Altii pur si simplu nu erau potriviti pentru cariera de acest gen. Si aici este cazul colegului nostru de la E din clasa a X-a, Budureanu Petre. Era un copil linistit, calm, de fel din partea de vest a tarii, din Bihor. Avea certe inclinatii spre partea umanista. Juca sah la un nivel la care, desi mi-a placut logica si gindirea exacta, nu as fi putut visa sa ajung vreodata. Avea inclinatii catre literatura, istorie. Avea o memorie a oamenilor si faptelor cu totul iesita din comun. Dupa un an de scoala impreuna cu noi ne punea pe noi colegii de clasa sa-l testam daca putem gasi un elev din tot liceul, sau profesor, de care sa nu stie nimic. Noi ii spuneam un nume si el ne povestea din ce clasa este, de unde vine, amanunte despre ce pasiuni sau particularitati are. Noroc ca nu punea pariu, ca ar fi cistigat continuu. Dar la stiintele exacte, matematica, fizica, nu se descurca. Nu isi prea facea procese de constiinta pentru asta, era impacat si la terminarea clasei a X-a ne-a parasit. Multi ani nu am stiut nimic despre el, am mai auzit de la unii colegi care au urmat Scoala de Ofiteri la Sibiu ca s-ar fi intilnit cu el si era la Seminarul teologic.
In cei doi ani in care s-a organizat intilnirea de 40 de ani m-am gindit de multe ori la el, chiar am cerut parerea colegilor daca am putea sa invitam si pe cei care nu au absolvit dar au fost o perioada colegi cu noi si m-am hotarit sa il caut si pe el. Norocul s-a numit Ioan Chiba, care stia ca este preot in Varciorog, in jud. Bihor, si de aici totul a fost simplu. Un telefon la postul de Politie din Varciorog mi-a confirmat ca e acolo si desi nu am reusit sa vorbesc direct cu el, din motive obiective, i-am trimis invitatia oficiala la intilnire. Nu a putut sa participe deoarece in perioada aceea era terminata biserica noua din Varciorog si se pregatea pentru sfintirea ei, sfintire care a avut loc in luna August.
Am dorit sa il vad si sa-l intreb multe lucruri pe colegul nostru si din fericire am avut ocazia sa trec prin partea aceea de tara, pe care nu o mai vazusem pina atunci. Am fost invitat pentru doua zile la lacul de acumulare de la Lesu, despre care colegul Nelu Chiba sint sigur ca ne va spune si el citeva lucruri. Am avut ocazia sa vad drumul intre Cluj, Huedin, Oradea si sa-mi bucur privirea cu minunatele peisaje si locuri de acolo. Pe masura ce vad mai mult din tara noastra trag si eu concluzia pe care altii au tras-o de mult. „Frumoasa esti patria mea” nu este o vorba goala si nu poate in nici un caz sa fie invocata in sens peiorativ. Tara noastra rivalizeaza cu oricare dintre tarile cu mare potential turistic ale Europei.
Si a fost o bagatela de 200 km de drum in plus pentru a ajunge in dimineata de „Constantin si Elena” in Varciorog. Nu am mers pe drumul cel mai bun nici pe cel mai scurt, ci de la Oradea am facut la dreapta din Osorhei , prin Copacel, Serghis si apoi in Varciorog. Drumurile, ca in tara noastra, mai bune, mai rele. Dar peisajul, desi incetosat de aburii si picla diminetii, de toasta frumusetea. Astfel ca pe la 7.30 am ajuns la casa Parohiala si cele doua biserici, cea veche si cea noua din Varciorog. Virciorogul incepe pe o inaltime si coboara apoi continuu inspre munte, pina la o vale frumoasa cu apa repede, iar de acolo drumul incepe sa urce din nou si urmatoarea localitate e „doar” la 27 de km. Intr-un fel e capat de lume acolo. Comuna are in compunere patru sate, dar marturisesc ca m-a preocupat mai putin geografia locurilor cit omul pentru care am ajuns acolo. Am batut hotarit in poarta, mi-a raspuns de le un geam al casei parohiale si …m-a recunoscut!
M-a rugat sa intru in curtea bisericii, deschisa de altfel tot timpul, ziua -noaptea, astfel incit daca cineva vrea sa se roage sau pur si simplu sa stea la adapost sub copertina multifunctionala din spatele bisericii, poate sa o faca, singura conditie e sa stinga la plecare luminile. Nu am mai vazut o biserica deschisa astfel pina acuma. Parintele Budureanu a venit destul de repede si m-a invitat in biserica noua. La inceput s-a rugat pentru mine si impreuna cu mine pentru familia mea, pentru cei apropiati si chiar pentru voi toti colegii nostrii, ca fiind pentru prima data intrat in biserica in care slujeste. Apoi mi-a aratat si mi-a explicat picturile din biserica, la alegerea carora a avut un cuvint greu de spus. In biserica se gasesc la loc de cinste portretele lui Stefan cel Mare si Sfint, Daniil Sihastrul, marturisitorul voievodului, a lui Constatin Brincovenu cel care si-a pierdut mai degraba familia si viata decit credinta, a preacuvioasei Paraschiva, si alti stilpi ai bisericii si credintei noastre romanesti.
Mi-a povestit pe scurt calea pe care a urmat-o. Din liceu a plecat fara stringere de inima pentru ca si-a dat seama ca nu i-se potrivea si chiar mama lui l-a incurajat sa nu aleaga calea aceasta. Dupa plecarea din liceu a petrecut doi ani la Sfinta Manastire Rohia, din Tara Lapusului, unde l-a avut model si dascal pe calugarul si carturarul Nicolae Steihardt. In mod firesc s-a inscris apoi la Seminarul Teologic de la Sibiu, in perioada caruia s-a mai intilnit intimplator cu unii dintre colegii nostri. Apoi a fost hirotonisit preot si a ajuns in Varciorog, unde a ramas de atunci si pina in prezent. A inceput sa pastoreasca comuna si iata ca dupa atitia ani se bucura de lucrarile realizate in slujba Domnului si a oamenilor. O biserica noua in care spiritul traditional se imbina cu dotari tehnice de ultima ora. Veti sesiza un fond muzical in filmele ce insotesc articolul. Este o statie de amplificare care in asteptarea inceperii liturghiei reda frumoase cintece bisericesti. Clopotele vor fi in curind actionate electric cu telecomanda.
Parinte mi-a spus ca oamenii trec pe la biserica si in timpul saptaminii pur si simplu pentru a face o rugaciune si apoi se opresc un ceas pentru a minca ceva si a se stepta pentru intoarcere in satele din jur. Asa cum am spus biserica nu se incuie si nu se inchide niciodata.
Un lucru m-a framintat sa-l aflu de la parinele Budureanu, fost colegul nostru pentru un an. Si l-am intrebat direct daca considera anul acela drept o pierdere. Categoric nu, mi-a raspuns. In anul acela am luat contact cu o lume diferita de cea in care am trait, m-a disciplinat, m-a invatat sa gindesc pentru grup, pentru colectiv, sa inteleg colectivitatea, fapt care mi-a fost de mare folos in viata de pastor al credinciosilor.
Am povestit despre colegii nostrii de clasa si de scoala, despre profesori. A doua mea intrebare la care am primit raspuns acuma era daca mai are acea memorie fenomenala de atunci si raspunsul a fost: Da, mai are o memorie deosebita, am vorbit despre colegi de parca de curind s-ar fi despartit de noi. Cu nume, cu o scurta descriere a lor, cam pe unde stateau in clasa, despre profesori. Normal ca primul despre care am povestit a fost Barboi, Dumnezeu sa-l tina la dreapta Sa, apoi despre primul nostru diriginte, Mezinu si despre toti ceilalti. L-am rugat sa spune citeva vorbe pentru voi, colegii nostri si a facut-o parca cu sfiala si cu un pic de trac. Mi-a spus ca s-ar bucura pentru oricare coleg ar trece prin parohia sa si l-ar primi ca pe un oaspete de seama. Desi nu a putut urma invitati la intilnirea noastra de 40 de ani din cauze obiective a promis ca la urmatoarea nu concepe sa lipseasca, vrea sa mai vada locurile de acolo si oamenii cu care a petrecut un an din viata.
Mi-a marturisit ca simte tot timpul greutatea raspunderii in fata oamenilor si a lui Dumnezeu. Nici o vorba, nici o fapta care sa nu fie model pentru cei din jur nu isi poate avea locul in viata sa. A mai spus ca daca ar fi sa o ia de la inceput, ar alege aceeasi cale, dar ca or proceda putin diferit. Ca si noi toti de altfel, virsta, desi aparent ne apropie de copilarie ca intr-un ciclu care incepe sa se inchida, ne ajuta sa decantam si faptele si gindurile noastre.
M-am despartit cu parere de rau de preotul Budureanu, fostul nostru coleg. Incepea slujba de sarbatoarea sfintilor imparati Constantin si Elena, pictati la loc de cinste in biserica din Varciorog iar pe mine ma astepta un drum lung catre casa.

Pe drum - Serghis

Biserica pe coasta de deal

Ceata diminetii

Cocosul

Fazan

Rastignire la cruce de drumuri

Rastignire

Satul din zare

Spre Varciorog

Intrare in Varciorog

Varciorag

Prin sat 1

Prin sat 2

Prin sat 3

Prin sat 4

Prin sat 5

Strada principala

Se stringe cireada

Cum te simti azi?

Spre vale

Spre vale

Spre vale 2

Spre vale 3

Rascruce

In vale

Apa de munte

Satul vazut de linga biserica

Casa

Cele doua biserici

Biserica veche

Biserica noua

Casa parohiala

Scoala

Flori linga biserica

Flori linga biserica1

Flori linga biserica2

Biserica veche

Biserica noua

Micul cimitir din jurul bisericii

Parintele Budureanu

In fata altarului

Usile imparatesti

Stefan

Voda Brancoveanu

Daniil Sihastrul

Constantin si Elena

-va urma-