Ce am putea spune despre profesorii noştri din liceul militar, acum după atâţia ani de la absolvire?
Câţi ani au trecut !? O, Doamne, acum patruzeci de toamne eram în clasa a XII a! Parcă a fost ieri.
Profesorii noştri erau înfăşuraţi în haina competenţei, seriozităţii, abnegaţiei. Nu? Apoi fiecare profesor avea personalitatea sa, personalitate care mai mult sau mai puţin s-a răsfrânt şi asupra noastră.
Noi eram ca un aluat în mâinile lor. În afara orelor de clasă, ne îndrumau, fie în timpul studiului organizat la clasă, fie în laboratoare. Iar pe cei cu înclinaţii spre un anumit domeniu al cunoaşterii îi pregăteau pentru a participa la olimpiadele naţionale şi internaţionale.
Exista o mare întrepătrundere între lumea lor, a profesorilor de liceu militar si lumea noastră , a elevilor în haine militare, şi nu numai prin faptul că o mare parte a lor locuiau lîngă liceu, mai sus de noi, pe deal. Ne mândream unii cu alţii, nu la modul declarativ, doar aparţineam unuia dintre cele două licee militare , câte erau la vremea aceea.
Ei erau invidiaţi de profesorii de la liceele civile, iar noi … de băieţii în civil care pierdeau credite în lupta de a cuceri fetele.
Până la întâlnirea cu dascălii noştri, de la ora opt dimineaţa, primeam porţia de militărie, după unii, sau ne jucam de-a armata, după alţii.
De la semnalul deşteptarea dat de cîntecul strident din difuzoare sau de strigătul elevului de serviciu pe companie, şi până la semnalul de începere a orelor de curs, era timpul planificat să ne fugă somnul.
Era de fapt un du-te-vino dintr-o parte şi în alta: du-te pe platou la înviorare, vino în dormitor, de unde la un alt semnal fugi cu grupa la spălare, vino repede şi fă-ţi patul, echipează-te, treci de fă curăţenie pe sectoare, lustruieşte-ţi încălţările şi nasturii, adunarea pe plutoane, inspecţia ţinutei şi raportul comandanţilor, servitul mesei , intrarea la clasă.
Intrarea în clasă a profesorului, era apanajul acestuia, era un spectacol aparte: profesorul juca rolul principal iar noi eram figuranţii.
Îmi amintesc cum intra profesorul de limba rusă Oleg Debren: făcea un pas mare de la usă spre catedră, cu faţa întoarsă spre clasă, slobozea un dobroie utro, cu o tonalitate aparte ce îi trăda autoritatea, arunca catalogul , acesta în zbor planat ateriza pe catedră înaintea de a mai face dânsul încă un pas…
P.S.
Mă opresc. V-am deschis doar apetitul de a ne reaminti de profesorii, colegii şi comandanţii noştri.
Pînă la întâlnirea planificată în zilele de 21 la 23 august 2009, să ne reamintim de cei, care ne-au fost nu numai profesori dar şi părinţi.
Nicu Scutaru de la C
PROMOTIA 1969 "G-RAL CRISTACHE STEFANESCU" 
Ce vremuri!!! Ce adolescenta …cu vipusca rosie si …tunica alba vara!!!DOAMNE CE DEMULT ,TARE DEMULT A FOST;ACUM AU RAMAS DOAR AMINTIRILE SI …PENSIA LUI …domnu boc..PINGUINUL bagat in priza de SEFU,!!!
Ca sa vedeti unde reveniti, consultati:
AICI!
Am postat oarece imagini din satelit si fragmente de harti sau harti in intregime.
Sa fiti iubiti, ca ne trebuiti!
Cel mai in varsta cu un deceniu,
Nitu Constantin, Pr. 1959
Victore,cauta si completarea la Zeitgeist – Official release,si anume ADDENDUM,cateodata iti vine” sa-ti lasi balta toate interesele.”.
Nero, nu numai „ceva nu este în regulă cu actualul sistem de învăţământ”, ci foarte multe ! Am profesat 6 ani în învăţământul postliceal şi m-am îngrozit ! M-am lăsat acum 2 ani ! Nu cred că ne vom mai întâlni cu dascăli ca ai noştri !
Se copiază sistemele vest-europene şi americane pentru ca urmaşii noştri să nu mai ştie pe ce lume se află ! „Zeitgeist” – de pe Youtube – pe care ni l-a recomandat Iliuţă nu vă dă de gândit ? Manipularea modelează conştiinţe şi caractere !…
Păcat că ADEVĂRAŢII DASCĂLI sunt muritori !…
Asa era pe vremea aceea in LM si in alte licee, dar acum,
de cand cu net-ul, lucrurile s-au schimbat radical! Pe la
biblioteca trece lumea mai rar si elevii aproape de loc.
O eleva din clasa a vi- a cerut „Popa Pupa Glanda” de
I.L.Caragiale!? Dupa lungi dezbateri misterul a fost
descoperit, era vorba de Popa Tanda de Ion Slavici.
Eleva sustinea ca asa le-a spus profesorul!
O absolventa de litere isi punea intrebarea, de ce Conu
Leoanida este presonaj masculin, caci dupa nume ar
trebui sa fie feminin.
Autori ca: Duma, Hugo, Tolstoi sunt total necunoscuti,
chiar unii elevi se intrebau, ce au facut sa fie cunoscuti!
Nu vreau sa spun ca noi am fost niste ingeri, dar totusi
ceva nu este in regula cu actualul sistem de invatamant!
Draga NERO Te stiu integru, ai inceput sa te ticnest? ce ai frate?, nici pana la aceasta varsta nu ai invatat ca INTERNETUL si GOOGLE rezolva tot? Ce ti-a explicat tie, clar si neechivoc t’oas pres BASELU?. Sa-ti intre bine in cap, cultura generala se poate achizitiona lejer din sistemele informatice mai sus pomenite. Cartea, creionul si caietul aduc dureri de cap, chiar insuportabile si in concluzie trebuie eliminate. Dupa umila mea parere, nici profesorii nu-si dau silinta dar nici marea majoritate a elevilor nu se strofoaca intru a realiza ceva concret si plauzibil in materie de invatamant. Concluzie: sa se revina, fara surle si trambite, la aplicarea „ad literam” a legii invatamantului din 1966 (cred-posibil sa gresesc cu un an) Noi cu aceasta lege am trait si am scolit (slava domnului uite ce a produs, doar oameni de calitate, nu este vorba doar de noi) si atunci cine poarta vina? Intr-o discutie cu niste cadre didactice (este drept intr-un moment tragic, plecarea dintre noi a unui coleg mai mic, NAE CORBEA), la auditia acestei propuneri au facut explozie, stiau legea dar nu intelegeau efectiv de ce li se impun tot felul de obligativitati (normale spunem noi care am trecut prin sistem), parca era ceva care nu le revenea ca sarcina instutionala, raspunsurile pur si simplu m-au uimit, m-au siderat chiar, cand am ridicat problemele mai abrupt, privind drepturi si indatoriri replica a fost: Dar ce, sunt copii nostri? Nu am gasit nici un raspuns si am ramas interzis, pentru ceva timp! „Pactul pentru educatie” opera de o viata a marelui institutor Traian Basescu (mediocritatea intruchipata) este o lucrare exceptionala, formidabila, nemaipomenita dar neindicata oamenilor sanatosi la bila. Daca nu ma credeti incercati sa o intelegeti. Nu faceti apel la EMINESCU si daca faceti tot nu va ajuta la nimic. AMIN
Laboratoare unicat si profesori pe masura lor -noi eram niste bieti laboranti, unii aflati la prima infatisare..Pot spune ca acolo,in Liceul Militar mi-am format cunostintele de cultura generala ,din care mai beneficiez si astazi ,cu multa dezinvoltura..Da”eram branza buna in burduf de caine ,dupa cum m-a definit dom”profesor NITULESCU ,alias „AMICUL”
Profesorii de Liceu Militar- ce vremuri demult, demult apuse!
In anii „80 am fost in vizita la Alba-Iulia, unde am intalnit
o parte din profesorii si comandantii nostri:gral. Stefanescu,
mr. Ebanca, prof. Mincu si altii.
Liceul avea sapte laboratoare tematice, bine dotate, dar
parca nu aveau farmecul si parfumul celor in care am
invatat noi. Laboratorul de chimie cred ca era unicat,
deasemeni si sala audio-vizuala!
Cred ca intrind in picla deasa din 1967, ca pe atunci erau picle ca lumea nu ca acuma, ai pierdut directia cea buna si te-ai intors de unde ai plecat, ai facut o tura in cerc. Mai intra odata in bezna sau picla si concentreaza-te, ca pina ne vedem cu Strartan mai sint vreo 8 luni si nu cred ca rezistam curiozitatii pina atunci.
EVRIKA!
Mi-am amintit de intamplarea petrecuta la bufetul expres
cu profesorul Stratan!
Acolo s-a petrecut ceva demn de a intra in manualul de
istorie! Pentru a fi forte clar, trebuie sa reiau descrierea
atmosferei, relatata de profesor, care era un bun povestitor
si un fin observator al realitatii!
Era o zi de toamna, cu pacla deasa, prin anii „67…. revin!
Nici eu nu mai retin continutul mesajului, dar profesorul
Stratan cu siguranta ne va lumina, la intalnirea de anul
viitor!
Oricum era ceva de genul” Ne intalnim la Atheneu, unde
in asta seara concerteaza Yehudi Menuhin”
Interesant ar fi fost sa stim cum suna mesajul!!! Apropo de bufetele Expres, la bufetul Semaforul din gara Ploiesti Vest ,pe care l-am cunoscut foarte bine, doi reactionari beau trascau. La un moment dat unul spune:
-Iar ploua….
Iar celalat ii raspunde:
-Mai dai in p…a masii!!!
Tot acolo doi prieteni stau in picioare tacuti la un pahar de RDV (rachiu de vin, era in vremuri demult apuse). Unul din ei e insotit de un copil cam de 7-8 ani. La un moment dat celuilalt ii cade batista. Copilul ii spune:
-Nene, v-a cazut batista.
Omul ridica batista si beau in continuare in liniste inca vreo doua ore. La plecare cel singur ii spune celuilalt:
-Data viitoare nu mai aduce copilul, vorbeste prea mult.
Memoria recenta imi joaca feste, in ultimul timp!
La bufetul expres s-a petrecut un fapt de viata
deosebit, pe care profesorul Stratan, l-a relatat
in ora de istorie la clasa!
Eu eram ochi si urechi si savuram scena, care
s-a intiparit in memorie definitiv!
Era intr-o dimineata cetoasa de noiembrie si
dupa o calatorie friguroasa cu trenul, profesorul
a hotarat sa se dezmorteasca cu o cafea calda,
la primul bufet expres gasit in cale. Era un bufet
cu mese „in picioare”, frecventat de lumpenul
bucurestean si nu numai!
La masa vecina servea cafeaua un ins in salopeta
si destul de nengrijit…La un moment dat s-a apropiat
de masa individului cineva, acesta a scos stiloul si
a scris un mesaj intr-o caligrafie ireprosabila!
Cam asta a fost!
Totusi Ioane, dupa doua luni de asteptare, nu crezi ca ar trebui sa aflem despre acea experienta deosebita? Dupa cum spunea cindva cineva „Lumea asta-i mare sat” te intilnesti cu cunoscuti in cele mai ciudate si neasteptate locuri. dar dupa ce o sa aflu intimplarea cu Stratan o sa va mai povestesc si eu citeva intilniri neasteptate.