Câştigătorii Premiilor Asociaţiei Naţionale Cultul Eroilor „Regina Maria”, ediţia a VIII-a, 2021

UPDATE 

A apărut numărul 2 din anul curent  al revistei România Eroică! 

Deschideți aici:  Revista în format electronic!

 

Marele Premiu „Comandor Virgil Alexandru Dragalina”, în valoare de 1000$, a fost acordat volumului “Tricolorul în istoria românilor”

Premiile Asociaţiei Naţionale Cultul Eroilor „Regina Maria” pe anul 2021 au fost acordate în cadrul unei festivităţi desfăşurate în ziua de 30 mai 2022, la Galeria Artelor a Cercului Militar Naţional din Bucureşti. Gala ediţiei a VIII-a a fost dedicată Zilei Eroilor, care anul acesta este sărbătorită la 2 iunie, odată cu marea sărbătoare creştină a Înălţării Domnului.

Pe adresa concursului au fost înregistrate 13 lucrări, din care un volum de memorialistică de război, trei biografii ale unor personalităţi militare, trei monografii ale unor localităţi, monumente sau specilităţi militare, precum şi câteva culegeri de documente sau de evocare a eroilor – toate încadrându-se în tematica prevăzută de regulamentul de desfăşurare a concursului.

În urma evaluării, Juriul acestei ediţii:

Prof. univ. dr. Ioan Scurtu

General maior (rtr.) prof. univ. dr. Visarion Neagoe (preşedintele juriului)

Colonel (rtr.) prof. univ. dr. Petre Otu

Colonel (rtr.) prof. univ. dr. Alexandru Oşca

General de brigadă (rtr.) Grigore Buciu

a decis următoarele:

Marele Premiu „Comandor Virgil Alexandru Dragalina„, în valoare de 1000$, a fost acordat volumului Tricolorul în istoria românilor, apărut la Editura Muzeul Literaturii Române, având ca autori pe Adina Berciu-Drăghicescu, Corneliu M. Andonie şi Luminiţa Iordache.

Premiul „Erou sublocotenent Ioan R. Marinescu”, în valoare de 500$, a revenit volumului: Ioan Balan, Din Carpaţi până dincolo de Elba. Jurnal de front şi din prizonierat, Editura militară, 2021, o memorialistică de război salvată de la uitare şi anonimat prin grija şi tenacitatea doamnei Adriana Rotaru, nepoata autorului.

Premiul “Căpitan aviator Alexandru Manoliu”, în valoare de 500$, a fost acordat lucrării: Crucea Eroilor Români de pe Muntele Caraiman. Istoric, restaurare, reabilitare, conservare, apărută la Centrul Tehnic-Editorial al Armatei, în anul 2021, sub coordonarea dr. Codrin Dumitru Munteanu şi colonel (rtr.) prof. univ. dr. Ion Giurcă, precum şi cu contribuţia cercetătorilor Alexandru Bartoc, Paul Adrian Cristescu şi Alexandru Dobrică.

Au fost răsplătite cu “Diploma de participare” volumele nominalizate la unul din premii, şi anume:

Dr. Mircea Tănase, Paraşutiştii, între mirajul legendelor şi memoria documentelor: studii, documente, evocări, mărturii, Editura militară, Bucureşti, 2021;

General maior Corneliu Postu, Colonel dr. Petrişor Florea, Colonel ing. Leonard Mocanu;

Lect. univ. dr. George-Daniel Ungureanu, Soldatul român în anii Războiului de Întregire Naţională. Atitudini şi stări de spirit. Documente, Editura Centrului Tehnic-Editorial al Armatei, 2020;

Grigore Stamate, Mihai Hodorogea, Mareşalul Prezan: artizan şi apărător al Marii Uniri, Editura Axioma Print, 2021;

Adrian Stroea, Între prestigiul numelui şi nedreptatea istoriei: generalul Traian Grigorescu, fiul eroului de la Mărăşeşti, Editura militară, 2021;

Comandor dr. Laurenţiu Buzenchi, Smaranda Brăescu, „Lăsaţi-mă să zbor!”, ARPIA Cluj, Editura Ecou Transilvan, 2021;

Ştefan Popa, Antologia Aviaţiei, Editura Ecou Transilvan, 2021;

Colonel (rtr.) Remus Macovei, Aportul militarilor români la unirea Dobrogei cu România, Editura Next Book, Constanţa, 2021;

Ioan C. Popa, Doina Matei-Leulescu, Potcoava, Şase secole de luptă pentru neatârnare, Editura 1Print, 2021.

Despre valoarea lucrărilor premiate au vorbit prof. univ. dr. Visarion Neagoe, prof. univ. dr. Petre Otu şi generalul de brigadă (rtr.) Grigore Buciu.

Gala Premiilor Asociaţiei Naţionale Cultul Eroilor „Regina Maria” s-a încheiat cu mesajele de salut ale sponsorilor acestui concurs:

doamna Opritsa Dragalina Popa, nepoata generalului erou Ioan Dragalina; doamna Irina Nelson, nepoata sublocotenentului erou Ioan R. Marinescu, mesaj prezentat de domnul ing. Sorin Novac;                                        domnul dr. Radu Manoliu, fiul eroului căpitan aviator Alexandru Manoliu, care a venit special din Olanda pentru aaceasta estivitate.
Fără sprijinul financiar al acestor familii de români stabilie în străinătate, aceste premii nu ar fi fost posibile. Le mulţumim din suflet!
Nu putem încheia aceste rânduri fără să remarcăm gestul de nobleţe al domnilor Codrin Dumitru Munteanu, Ion Giurcă, Alexandru Bartoc, Alexandru Dobrică şi Paul Adrian Cristescu, care au decis să doneze premiul în valoare de 500$ Asociaţiei Naţionale Cultul Eroilor “Regina Maria” pentru ridicarea unui monument în memoria generalului Grigore Bălan, eroul al ultimului război mondial.
Cu gândul la noua ediţie – cea de-a IX-a –, aflată în plină desfăşurare, rămânem cu sufletul plin de admiraţie şi respect pentru toţi cei care au contribuit şi în anul 2021, un an atât de dificil, bântuit de pandemie şi de crize economice şi sociale, la succesul Premiilor Asociaţiei Naţionale Cultul Eroilor “Regina Maria”!
Cinste câştigătorilor şi tuturor participanţilor la această ediţie!
Succes ediţiei a IX-a, din anul 2022! Să ne întâlnim cu bine la gala următoare, sărbătorind noi autori câştigători!

Sursa:https://m.facebook.com/story.php?story_fbid=pfbid02uE1GZSVzxaRXyYs54acqjShhWrjMAD8azTKdQ8KjWezf3E3xt1wtGTFzgzWTqRvpl&id=100069682620729

A apărut „ROMÂNIA EROICĂ NR. 1/2022”!

Acest număr anunță lansarea Ediției a IX-a a concursului cu premii în valoare de 2000 de dolari SUA pentru cele mai bune lucrări de istorie militară apărute în anul în curs, având ca teme principale: eroul român, monografiile unor unități militare, biografiile unor comandanți, soarta monumentelor eroilor, condiția prizonierilor de război. Un articol critică atitudinea de slugă (hoață) a politicianului român.

Citiți Protestul Asociaţiei Naţionale Cultul Eroilor față de batjocorirea Monumentului Eroilor Armei Geniu „LEUL” din dealul Cotrocenilor. O afacere cu un LEU și mai mulți paraleil!…

În numărul viitor urmează să apară o anchetă despre starea vegetativă, de mediocritate și superficialitate a unei instituții, desconsiderată la vârful Ministerului Apărării Naționale, ignorantă la nivelul primăriilor și administrației locale: Oficiul Național pentru Cultul Eroilor – o instituție în suferință.

Poftiți de răsfoiți aici! : ROMÂNIA EROICĂ NR. 1/2022

Colonel (r) Dumitru ROMAN