Sofia Vicoveanca s-a născut la data de 23 septembrie 1941 în comuna Toporăuţi localitate aflată în apropiere de oraşul Cernăuţi primind la naştere numele de Sofia Fusa. A fost unul din cei patru copii ai familiei de negustori Gheorghe şi Veronica Fusa.
Copilăria i-a fost întunecată de greutăţi, tatăl său fiind luat prizonier de către ruşi, după anexarea Bucovinei de Nord de către Uniunea Sovietică. Împreună cu mama sa s-a refugiat în comuna Vicovu de Jos, unde şi-a petrecut copilăria.
Părinţii mei au fost înstăriţi acolo, la Cernăuţi, au avut prăvălie, case, vite, cai, dar aici nu mai aveam nimic, a mărturisit ea mai târziu. Din dragoste pentru satul unde a copilărit, i-a împrumutat ulterior numele, schimbându-şi numele de scenă în cel de Sofia Vicoveanca.
Din copilărie, constrânsă de greutăţile materiale prin care treceau refugiaţii, micuţa Sofia a învăţat să coasă, să ţeasă covoare, să împletească, să croiască etc. A absolvit Şcoala Populară de Artă din Suceava, fiind angajată, prin concurs, în anul 1959 ca solistă de muzică populară la Ansamblul de Cântece şi Dansuri „Ciprian Porumbescu” din Suceava. În anul 1965, îi apare primul său disc. Din anul 1998, devine solistă de muzică populară la Ansamblul „Rapsozii Botoşanilor”.
„Munca aduce foarte multă bucurie, nimic nu-ţi pică din cer, nimeni nu-ţi dă. Dacă nu munceşti, nu ai! (…) Nu m-am gândit niciodată să fiu solistă, dar la examenul pentru început de stagiune eu am cântat un cântec popular. Juriul a decis că-i musai să cânt de-atunci încolo muzică populară. Am continuat să cant şi în cor o vreme, în pauzele din spectacol; schimbam repede-repede rochia lungă de coristă cu costumul popular şi ţusti în scenă. Cu timpul, mi-am învins emoţiile, mi-am făcut un repertoriu propriu (eu nu am cântat niciodată cântecele altor interpreţi), a fost norocul meu că am şi venit dintr-o zonă foarte bogată în folclor şi am avut ce culege de la bătrânii şi de la lăutarii din sat. ”
Numele de scenă a fost ales deoarece directorul ansamblului artistic unde era angajată a considerat că numele ei de Sofia Fusa nu are rezonanţă artistică şi astfel a numit-o Vicoveanca (de la zona de unde provenea cântăreaţa).
Sofia Vicoveanca a fost căsătorită cu ziaristul sucevean Victor Micu, care a decedat în aprilie 2001, la vârsta de 70 de ani. El a lucrat timp de peste 40 de ani la ziarul „Zori noi” din Suceava, devenit dupa decembrie ’89 „Crai Nou”. Împreună cei doi au un fiu.
Repertoriul Sofiei Vicoveanca cuprinde cântece de leagăn, de nuntă sau cumetrie, doine de dragoste şi dor, colinde, bocete sau balade, dar cele mai multe sunt cântece de voie bună, unele uşor dojenitoare sau pline de umor specifice lumii satului.
Celor fericiti le cer iertare pentru doinele mele triste iar pe cei care mai au lacrimi pe obraji ii rog sa-mi inteleaga cantecele de joc cu haz de necaz.
A efectuat imprimări la Radio Bucureşti şi Iaşi, pentru televiziune şi la Casa de discuri „Electrecord”. În întraga sa carieră a scos 10 discuri personale şi 6 în colaborare; casete audio şi video, CD-uri. S-a remarcat şi prin culegerea de folclor muzical din zona Bucovinei. A susţinut spectacole cu diferite formaţii artistice în ţară şi în străinătate, efectuând turnee în Israel, Portugalia, SUA, Franţa, Danemarca, Germania, Iugoslavia ş.a.
Cunoscuta solistă cu pseudonimul Sofia Vicoveanca a făcut cunoscută zona Bucovinei prin cântecele sale încărcate de emoţii şi stări ale ţăranului moldovean. A interpretat cântece de joc, balade şi doine, cântece de leagăn din zona Bucovinei. Cântece ca “Lume, lume trecătoare”, “M-am sfădit rău cu bădiţa”, “Am avut un pui pe lume”, “Bătrâneţea când te bate”, “Săracă vecina mea”, “Bucovină mândră floare”, “Asta-i joc din Bucovina” etc. stau martore dedicării sale folclorului românesc.
De asemenea, a jucat şi în câteva filme româneşti, dovedind un real talent actoricesc. A publicat două volume de versuri: „ Dureri ascunse” (1996) şi „Cu inima-n palme” (2004).
Ca o recunoaştere a activităţii sale de aproape 50 ani în slujba muzicii populare româneşti, Sofiei Vicoveanca i-au fost decernate mai multe distincţii cum ar fi:
„Meritul Cultural” clasa a IV-a (1973);
Medalia „Tudor Vladimirescu” cl. I (1975);
Medalia „Meritul Cultural” cl. I (1976);
Crucea Naţională „Serviciul Credincios” clasa a III-a (2002);
Ordinul Naţional „Meritul Cultural” în grad de Mare Ofiţer (2004) etc.
A primit titlul de Cetăţean de Onoare al localităţilor Suceava, Rădăuţi, Siret, Pojorâta, Ciocăneşti şi Vicov toate din judetul Suceava precum şi al comunelor Ion Creangă din judeţul Neamţ şi Ciocârlău, din judeţul Maramureş.
Sofia Vicoveanca a cumpărat în satul Vicovul de Jos un teren de 9 ari, construind o casă nouă, în stil bătrânesc, cu cerdac şi cu mansardă în care a amenajat un mic muzeu etnografic, cuprinzând o expoziţie de costume ţărăneşti şi obiecte de artă populară. Interiorul casei a fost decorat cu lucrurile proprii unui interior de casă ţărănească: ladă de zestre, blidar (dulap cu blide), covoare pe perete, icoane, ştergare, legănuţ pentru copil şi costumele populare purtate de ea.
Eu mă regăsesc mai mult în cantecele de dor, de jale, de amar, bocete, chiar blesteme, piese de o mare încărcătură emoţională, de o mare profunzime a textului, şi tocmai de aceea – foarte greu de interpretat. Nu sunt o cântăreaţă de ritm, dar nevoia m-a făcut şi dintr-aceea, pentru că omul vine în sala de spectacol şi vrea să-şi bucure sufletul. Nu ştiu cât place, dar ştiu că nu se confundă glasul meu, omul îl reţine. Nu mi-a fost greu să port costumul, pentru că în acest costum eu m-am născut.
Recital in Bucovina cu faimosii lautari avandu-l la pupitru pe maestrul Botgros
Mai badita din Bosanci
Mai Ionica, mai
PROMOTIA 1969 "G-RAL CRISTACHE STEFANESCU" 