25 OCTOMBRIE, ZIUA ARMATEI ROMÂNE

În ziua de 23 August 1944, mareşalul Ion Antonescu este chemat la Palat de către regele Mihai. Regele îi cere Mareşalului să solicite sovieticilor armistiţiu. Mareşalul cere timp pentru a se consulta cu Hitler. Regele îl arestează cu ajutorul unei gărzi pregătită dinainte pentru aceasta. La radio se transmite proclamaţia regelui „Români, în ceasul cel mai greu al istoriei noastre am socotit, în deplină înţelegere cu poporul meu, că nu este decât o singură cale pentru salvarea ţării de la o catastrofă totală: ieşirea noastră din alianţa cu puterile Axei şi imediat încetarea războiului cu Naţiunile Unite…”. Armata română întoarce armele împotriva armatei germane, care devine peste nopate, armată de ocupaţie. Se încheie războiul împotriva ruşilor, război pe care România îl purtase alături de nemţi, cunoscut ca Războiul din Est, şi începe Războiul alături de Aliaţi împotriva Axei, împotriva Germaniei lui Hitler. Dar acest lucru nu se întâmpla imediat, începând cu a doua zi. Până se va încheia armistiţului cu Aliaţii, la Moscova, în ziua de 12 septembrie 1944, armata română va fi  prinsă la mijloc între nemţi şi ruşi. În această perioadă Armata roşie dezarmează şi transportă în lagărele din Rusia mai mulţi militari români decât în perioada luptelor de la Stalingrad şi Odessa.
Regele crezuse că ruşii ne vor trata ca aliaţi. României i se va aplica tratamentul unei ţări învinse.
Militarii români nu vor şti  ei prea bine ce se întâmplase în spatele uşilor închise ale cancelariilor Aliaţilor, şi poate nici nu va trebui să ştie…Armata Română va avea o nouă misiune, aceea de a elibera Transilvania ocupată de trupele germano-hortiste. Şi va face asta cu ruşii suflându-i în ceafă. În marile bătălii din Transilvenia, începând cu Sf. Gheorghe, Sângeorgiu, Oarba de Mureş, Cluj, Oradea, Satu Mare, Carei, armata română va da ţării un nou tribut de sânge!

În dimineaţa zilei de 25 Octombrie 1944 tricolorul flutură la Carei. Armata Română se află  cu primele trupe pe hotarul de Vest. Această zi va deveni o zi de sărbătoare pentru poporul român. Astăzi doar Armata, sărbătorindu-şi Ziua, reaminteşte semnificaţia zilei de 25 octombrie 1944.

„Ziua de 25 Octombrie a reprezentat în istoria veacului trecut şi continuă să reprezinte un moment cu valoare de referinţă atât pentru cei care poartă cu onoare şi mândrie uniforma militară, cât şi pentru întregul nostru popor. Este ziua în care ostaşii Armatei Române au pus capăt ocupaţiei străine, eliberând ultimele plaiuri de pământ românesc. Mărturie vie a acelor vremuri sunt astăzi bravii veterani de război şi urmaşii tuturor eroilor căzuţi pe câmpurile de bătălie. 25 Octombrie constituie, mai presus de toate, un înălţător şi pios moment de aducere aminte a celor care au luptat până la sacrificiul suprem pe fronturile cumplite ale ultimei conflagraţii mondiale şi, a glorioaselor fapte de arme ale bunilor noştri părinţi şi bunici”.
(Ordinul ministrului Apărării Naţionale, Gabriel Oprea, privind Ziua Armatei României, Observatorul militar nr. 41, 19-25 octombrie 2011.)

Doar, câteva rânduri…

Anul acesta, ziua de 25 octombrie va fi mediatizată mai mult, pentru că M.S. Regele Mihai I împlineşte 90 de ani!
„Vor fi prezenţi membri ai Familiilor Regale din Europa şi din Asia, precum şi un număr de invitați din străinătate.”

S-au scris multe cărţi despre participarea Armatei Române în al Doilea Război Mondial.

Vă recomand o carte scrisă relativ recent (lansată în 2009), întitulată destul de sugetiv RĂZBOI BLESTEMAT. Autorul cărţii este dl. DUMITRU STAN, Preşedintele fondator al Asociaţiei Naţionale „CULTUL EROILOR” filiala Răuceşti, judeţul Neamţ.

Este o „lucrare monografică de valoare documentară ce cuprinde o perioadă foarte zbuciumată a comunei Răuceşti 1937-1947.”
Are 357 de pagini.
O puteţi descărca de pe site-ul primăriei comunei Răuceşti sau dând clik pe documentul de mai jos (.doc):
RĂZBOI BLESTEMAT

Autor,
Nicu SCUTARU
Anunțuri

8 gânduri despre “25 OCTOMBRIE, ZIUA ARMATEI ROMÂNE

  1. Ilie

    Ioane, tocmai un ardelean nu ar trebui sa puna intrebarea asta. Nu conteaza ca ai retras-o sau nu. Pentru ca noi cunoastem sau ar trebui sa cunoastem cum si in ce fel au participat ardelenii nu numai la Razboiul al II-lea dar si la altele. O sa-ti raspund cu cel mai apropiat exemplu: Contingentul 1923, din care a facut parte si tatal meu a fost printre ultimele sau poate chiar ultimul inrolat de unguri, a fost aruncat in lupta dupa o instructie sumara si lipsit de exeperienta. A cazut prizonier foarte repede impreuna cu o mare parte din camarazi, in majoritate romani. S-au bucurat de „binefacerile” prizonieratului la rusi, desi are si acum o parere buna despre ei si despre felul in care a fost tratat ca prizonier de razboi, dar despre asta am mai vorbit. A spus un „da” hotarit la infiintarea regimentului de voluntari „Tudor Vladimiresu” cind putea sa ramina linistit in lagar sa astepte sfirsitul razboiuloui. A luptat pina la incheierea acestuia, la „branduri”. Arma grea, la propriu, fiind bine cladit ducea placa de baza. A avut norocul sa prinda viu sfirsitul razboiului si s-a intors ca toti ceilalti in lagar, de unde a revenit acasa in 1947. Are si acum o fotografie facuta chiar in lagar, in Moscova, cu inca un ardelean dintr-un sat vecin si altul din Maramuresul istoric. Cum a fost posibil sa faca fotografii chiar in lagar, nu stiu, o sa-l intreb cind mai trec pe acasa. E de o virsta cu comandantul nostru de companie, tata GUSU, si inca e pe pozitie.
    Nu trebuia sa pui intrebarea asta aici ci in satul tau de bastina, cei de acolo ti-ar fi raspuns cam ca mine. Mai rau e ca auzi expresii de genul „mitici” referitoare la munteni si altele despre moldoveni si chiar printre romanii din Ardeal am auzit „poate ar fi mai bine cu ungurii” E oare atit de greu de inteles ca in vremurile astea trebuie sa stringem rindurile, ca si cohortele romane, scut linga scut, acum cind dusmanii nostrii dintotdeuna stau ca o haita de ciini de jur imprejurul nostru asteptind sa rupa o halca din tara noastra?
    Unele lucruri nu ar trebui spuse nici in gluma.
    Miine, 25 Octombrie, e ziua armatei. La multi ani celor care au fost, celor care sint si celor ce vor deveni militari, indiferent cine, vremelnic, conduce „Oastea cea mare”. Ea nu este a nimanui, e oastea tarii.

  2. În toamna anului 1940, când nici nu se contura la orizont războiul spre Est, românii din Ardealul de Nord sunt ucişi mişeleşte, fără putinţă de a se apăra, de către horthişti. A nu se uita Trăznea, Ip… Şi apoi să nu-i uităm pe românii ( zeci de mii) înrolaţi cu forţa în armata ungară … Ştim ce soartă au avut!

    Indiferent din ce provincii proveneau, deasupra tuturor românilor se afla patria şi veşnicia neamului, aşa cum spunea mareşalul Ion Antonescu.

    Regimentul 7 Artilerie Grea Sibiu se pregătea să intre în război pentru eliberarea Transilvaniei de Nord.
    „Comandantul de regiment ne-a adunat pe toţi tinerii voluntari şi ne-a comunicat că n-am parcurs tot programul de instrucţie şi tragere cu armamentul de război, n-am depus jurământul militar iar unii dintre noi încă nu împlinisem vârsta de 18 ani. Comandantul s-a apropiat de noi, ne-a privit pe toţi ca un părinte şi a zis:
    – Sunteţi neinstruiţi şi nu puteţi merge pe front.
    – Trebuie să vă întoarceţi la părinţii voştri.
    După un scurt moment ne-a privit din nou cu atenţie şi cu o oarecare ezitare a vorbit scurt.
    – Cine vrea să meargă cu noi pe front să facă un pas în faţă!
    Toţi soldaţii voluntari au făcut un pas în faţă şi au răspuns în cor:
    – Mergem la război pentru eliberarea Ardealului nostru sfânt”.
    Cei trei voluntari din satul Răuceşti de jos, înrolaţi în regimentul 7 artilerie Sibiu aveau să se despartă, plecând fiecare în alte unităţi militare.

    (din cartea Război blestemat, autor Dumitru Stan)

  3. NELU,
    Chiar de o retragi, întrebarea ta legitimă, a făcut deja înconjurul lumii !
    „ Unde erau ardelenii ” ?
    De parcă nu ai ști…….
    Erau înrolați în armata UNGARIE hortyste luptând împotriva fraților de dincolo de CARPAȚI !
    Un sincer LA MULȚI ANI ARMATEI ROMÂNE de 25 OCTOMBRIE ziua eliberării ultimei brazde de pământ românesc de sub dominația hortysto-hitleristă !
    Alioșa ( https://absolventi1969.wordpress.com/2009/9/5/TREZESTE-TE-OSTIRE )

  4. mos alecu

    @nelu 22/10/2011 la 07:44 :
    In conditiile „dihoniei” care domneste , in prezent , in tara noastra … numai o astfel de intrebare mai lipsea …

  5. Am vizitata cateva cimitire ale ostasilor cazuti in
    luptele din Ardeal si aproape toti erau regateni sau
    moldoveni! Unde erau ardelenii?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s