Clasa XII-B – Galati 2010

De ce iubesc Armata
Dumitru Roman
Am ezitat de multe ori să scriu despre momente la care am fost părtaş alături de colegii mei de generaţie, fie cei din liceul militar, fie cei din şcoala de ofiţeri. Azi, ajuns la pensie şi dispus la retrospective şi rememorări, îmi reproşez că, în cei aproape 40 de ani de gazetărie, nu am scris nici un rând despre colegii de clasă şi de promoţie!? Ce performanţă jalnică! Şi ce trist este să constat că în toate reportajele, însemnările, interviurile şi evocările mele nu se găsesc numele şi reuşitele colegilor mei…
N-am scris nimic despre Ovidiu Toderuţ, azi colonel în rezervă, deşi aş fi avut nenumărate motive să o fac, gândindu-mă fie şi numai la amănuntul că am fost colegi de clasă (la B) şi că – iată alt argument de luat în seamă! – a fost şeful promoţiei noastre din Liceul Militar “Ştefan cel Mare”. Un ofiţer cu care, sunt sigur, toţi de la B ne mândrim. Nici chiar atunci când redactorul şef al săptămânalului “Apărarea patriei”, regretatul colonel Radu Olaru, mi-a cerut să fac o anchetă despre cum s-au realizat profesional şefii de promoţii de-a lungul anilor, n-am ajuns la şeful promoţiei mele. Ştiam că la scurt timp după ce a absolvit Academia Tehnică Militară a fost numit într-o funcţie importantă. În mod sigur, aş fi avut multe de scris despre succesele colegului meu, dar, din păcate, instituţia unde lucra atunci avea restricţii la publicare…Retras la Cheia, împreună cu soţia sa, Marioara – căreia i-am admirat întotdeauna spiritul întreprinzător şi vocaţia managerială –, Ovidiu ne va fi gazdă primitoare ori de câte ori vom trece pragul pensiunii “Casa Ardeleană”. La Galaţi, la întâlnirea noastră de suflet şi “vin de viaţă lungă”, s-a luat o hotărâre istorică: în 2011, clasa a XII-a B va face apelul de dimineaţă la “Casa Ardeleană”! , în grădina cu salcie pletoasă, în susur de ape şi fum de mititei la grătar!…
Nici despre Neculai Băhnăreanu, astăzi general maior în rezervă, n-am scris, deşi ani de zile a îndeplinit funcţii de mare răspundere în Statul Major al Forţelor Terestre. Ba nu, aici greşesc! Numele lui îl regăsesc în Muntele adolescenţilor, cartea pe care am dedicat-o străluciţilor profesori Ana şi Mihai Bejinaru, cei care, în lunga lor carieră didactică la Liceul Militar “Ştefan cel Mare” din Câmpulung Moldovenesc, au dat un nume performanţei şcolare. Infanterist şi grănicer deopotrivă, Neculai Băhnăreanu este, în amintita carte, alături de alţi absolvenţi de excepţie – între care profesorul dr. Ionel Sinescu, farmaciştii Mihai Miron şi Ionel Lovin, inginerul Ioan Lihet, medicii militari Ion Pascu, Emil Popa, Romi Bolohan, Cristinel Rusu, istoricul Petre Otu şi, nu îl ultimul rând, Florin Luca, cel care a absolvit celebra Şcoală Specială Militară – “Saint Cyr” de la Coetquidan, pentru ca, după o demisie spectaculoasă din armata română, să ajungă director DRU la BRD şi, de aici, în Franţa!
Ar fi meritat să scriu negreşit şi despre Eugen Lazăr, cel care, de câţiva ani, animă cu atâta dăruire întâlnirile “grupării bucureştene” (Băhnăreanu, Roşescu, Monac, David Ioan, Leica, Roman), dar şi ale clasei a XII-a B (aşa cum s-a întâmplat în vara aceasta la Galaţi) şi ale promoţiei noastre – să nu uităm că, în 2009, a accesat de mii de ori site-uri cu telefoane şi a dat mii de telefoane şi mesaje în ţară, a pus pe jar Centrele Militare Zonale, primăriile şi posturile de poliţie de prin cine ştie ce sate uitate de Dumnezeu, reuşind să-i redescopere pe toţi absolvenţii de acum 40 de ani. Apelurile lui s-au auzit până şi în Anglia, Canada, America sau Australia. Noroc că este “bancher”, altfel nu ştiu ce s-ar fi întâmplat cu bugetul familiei sale… Adevărul este că Eugen are stofă de diplomat şi mai ales harul de a întreţine atmosfera de bună dispoziţie şi de pahar… Ca ataşat militar adjunct în Franţa şi ataşat al apărării, militar, aero şi naval în Polonia, cu extindere de acreditare în Ţările Baltice, ar fi avut multe să-mi povestească. Dar poate că timpul nu e trecut…
Despre succesele sale în diplomaţia militară ar fi avut ce să-mi povestească şi Vasile David, fost ataşat al apărării, militar, aero şi naval în Ucraina, într-o perioadă destul de tulbure, când relaţiile noastre cu această ţară vecină erau cum erau, cu Canalul Bâstroe, cu Transnistria, cu Insula Şerpilor etc. Începutul a fost făcut la Galaţi. Rămâne să dau curs invitaţiei sale de a-i fi oaspete în “conacul” de la Luciu, jud. Buzău, unde, ca orice boier care se respectă, îşi duce veacul, retras în liniştea împărătească a Bărăganului, înconjurat de pomi fructiferi şi viţă de vie, toate plantate – vă vine să credeţi? – de mâinile sale.
Cu Constantin Monac drumurile mele s-au intersectat mai des, dar, ciudat, nici despre el n-am avut şansa sau poate disponibilitatea de a scrie fie pe vremea când lucra în armată, fie acum, când este funcţionar parlamentar. Împlinită în toate, familia militară Monac (ambii colonei în acte, dar în fapt doamna Monac este generalul) îşi împarte timpul între apartamentul din Bucureşti şi vila de la Baloteşti. Şi uite aşa, un moldovean şi o ardeleancă s-au strămutat în Valahia, în vestita câmpie a Vlăsiei, la o aruncătură de băţ de fostele moşii ale boierilor munteni şi de mănăstirea unde se zice că-şi doarme somnul de veci aprigul Vlad Ţepeş.
Dar ce să mai spun despre ceilalţi colegi? Despre Ioan Lascu, Victor Varga şi Alexandru Grigoriu? Sau despre Pavel Târlă, Gheorghe Lungu şi Traian Roşescu? În cei 40 de ani de la absolvirea liceului militar abia dacă ne-am văzut de câteva ori! Şi când mă gândesc că am străbătut, ca ziarist militar, aproape toate garnizoanele ţării şi am scris despre sute de ofiţeri, maiştri militari, subofiţeri, salariaţi civili… De ce nu m-oi fi abătut şi prin unităţile colegilor mei, nu ştiu… Cu cât ne întâlnim mai des acum, la pensie, cu atât regret mai mult că în anii în care am învăţat împreună nu am avut timp destul pentru a ne cunoaşte şi mai bine. Astăzi, nu-mi rămâne decât să constat că aşa a fost să fie. Oare numai atat? Iată, de pildă, nu pot să nu observ – fără reproş, şi fără răutate – că unii dintre noi nu au – poate că n-au avut niciodată! – disponibilitatea sufletească să se întâlnească cu foştii colegi. Să dau şi nume? La ce bun? Este opţiunea lor. La urma urmelor, ar fi absurd să le impunem ceea ce nu-şi doresc.
Sunt convins că aş fi avut ce să scriu şi despre Vasile Bodescu, consăteanul (nu uitaţi: Tanacu) şi prietenul meu nedespărţit în anii de liceu şi de şcoală militară; şi despre Ioan Balcu, norocosul care – vă mai amintiţi? – a câştigat premiul I (un ceas de mână!) la concursul “Meleagurile ţării povestesc”, organizat de ziarul “Apărarea patriei”; şi despre nedespărţiţii Ioan Paveliuc şi Dumitru Pânzaru, pe care viaţa i-a arucat în garnizoane diferite aşa încât au ajuns să se întâlnească din an în Paşte; şi despre Vasile Matioc, cel răbdător şi conştiincios în a învăţa limba rusă, îndemnat de regretatul professor Oleh Debren; vă mai amintiţi glasul tunător de la catedră: “Matioc! Idi na dasche!!!!”; şi despre Vasile Leica, sfios şi retractil, care a făcut o viaţă naveta pe trenul personal Bucureşti-Mihai Bravu, nevoit să se scoale cu noaptea-n cap ca să ajungă la timp în insipida gară Progresul, îngrămădindu-se printre precupeţe şi muncitori zilieri. Ce vremuri!
Prin anii ‘92 sau ‘93 am fost invitat să particip la întâlnirea Promoţiei de ofiţeri de infanterie 1943, o promoţie formată în ani de război, pentru război. Copleşit de atmosferă şi de ceremonial, am scris atunci o însemnare atât de emoţionantă încât comitetul de organizare mi-a propus să fiu “cronicarul promoţiei”. Am acceptat. De atunci am fost nelipsit la toate acţiunile pe care le organizau aceşti ofiţeri, ajunşi la vârste venerabile, inclusiv la momentele dureroase ale însoţirii pe ultimul drum a celor plecaţi în veşnicie. M-a impresionat în mod deosebit spiritul de corp al acestei promoţii. Acea solidaritate pe care n-o întâlneşti decât în lumea militară. Le mulţumesc pentru lecţia de viaţă la care am avut onoarea să fiu părtaş. Cu ei, prin ei şi prin alţi ofiţeri am învăţat să iubesc Armata, cu tot ce înseamnă ea pentru o naţiune. O instituţie specială. Oameni speciali. Onoare, spirit de corp, spirit de sacrificiu. Unde mai întâlneşti aşa ceva? Din păcate, Armata Română a ajuns, astăzi, bătaia de joc a unor mediocrităţi şi lichele politice. Doamne, ce oameni conduc această ţară!…
Dar, de unde am plecat şi unde am ajuns?!
Subiectul acestor rânduri era de fapt întâlnirea de la Galaţi. În această vară, noi, cei de la a XII-a B, şi, fireşte, consoartele noastre ne-am dat întâlnire la Galaţi. Asta s-a întâmplat chiar în zilele (2-4 iulie), în care Dunărea ameninţa să inunde oraşul. Mare curaj am avut! Dar, vorba ceea, cine nu riscă, nu câştigă! A fost, o spun cu mâna pe inimă, o întâlnire minunată. Gazdele noastre, bunii noştri colegi Avram Trandafir, Ioniţă Pricope şi Anton Ionescu, împreună cu consoartele lor, s-au străduit ca totul să fie perfect şi să ne simţim cât mai bine, mai ales că unii dintre noi erau, n-o să vă vină să credeţi, pentru prima dată în Galaţi! Şi uite aşa, la a 60-a aniversare, de viaţă, ne-am amintit că am avut şi noi, cândva, 20 de ani! Doamne, cum au trecut anii! Au depus mărturie la această întâlnire 15 “năsturei”: Avram Trandafir, Ioniţă Pricope, Anton Ionescu, Ovidiu Toderuţ, Neculai Băhnăreanu, Eugen Lazăr, Ioan Lascu, Constantin Monac, Victor Varga, Pavel Târlă, Alexandru Grigoriu şi Traian Roşescu cu soţiile, şi, din motive obiective, soliştii Vasile David, Gheorghe Lungu şi Dumitru Roman.
În elegantul restaurant “Pescarul”, distinsa doamnă Trandafir ne-a făcut o primire de zile mari. Imaginile alăturate vorbesc de la sine. Le mulţumim colegilor din garnizoana Galaţi pentru ospitalitate şi mai cu seamă pentru atenţia cu care ne-au înconjurat şi să ne revedem sănătoşi, cat mai mulţi din a XII-a B, în 2011, la “Casa Ardeleană”, de la Cheia.

Această prezentare necesită JavaScript.

Anunțuri

4 gânduri despre “Clasa XII-B – Galati 2010

  1. Pavel Tirla

    Felicitari din toata inima pentru colegul nostru, Mitica Roman, cele scrise de el mi-au umplut sufletul cu multa bucurie !
    A fost frumos, placut si interesant la Galati. Multe, multe multumiti organizatorilor !
    Astept cu nerabdare sa ne revedem la Cheia , poate vom fi mai multi.
    Sper ca si daca am trecut de 60,sa avem lumina, caldura in privire si tinerete in gandire.
    Dragii mei, toti aratati si va prezentati foarte bine. Chiar imi este tare dor de voi !
    Va imbratisez cu multa stima !
    Pavel Tirla

    1. Neculai Bahnareanu

      Nimic nu este imposibil. Am dorit, am propus, s-a acceptat si am trecut la fapte. Ce simplu pare, dar nu a fost chiar asa si pentru ca reusita a fost deplina( marturie stau textul si imaginile), merita felicitari, inca odata, organizatorii si, de ce nu, participantii, care dupa cum s-au miscat nu prea par sa fi aniversat 60 de ani. Acum, ca avem oarece experienta, ne gandim deja la urmatoarea, cea de la CHEIA unde gazda ne va fi fam. TODERUT. Pana atunci , revin cu felicitari pentrtu organizatori dar si pentru cei doi colegi de exceptie EUGEN LAZAR si MITICA ROMAN care au facut publice relizarile clasei a 12-a B. Multumesc deasemenea dlui ILIE MATRA si ALEXANDRU POPOVICI pentru gandurile exprimate. Dragi colegi se poate si chiar este indicat. Cu aceasta ocazie transmit felicitari colegilor de la clasa a 12- a A si astept sa se intample si la alte clase.
      Cu stima si respect,
      Neculai BAHNAREANU

  2. @ All !
    Emoționantă evocare a unei intâlniri de suflet !
    Felicitări inițiatorilor, organizatorilor și participanților dar in mod deosebit inimosului redactor șef al Revistei „ ROMNÂNIA EROICĂ ” col.(r) DUMITRU ROMAN fără de care, frumoasa intâlnire la aniversarea a 60 de ani de viață a celor ce-au absolvit Liceul Militar „ Ștefan cel Mare ” in 1969, ar fi rămas in coșul de gunoi al istoriei și așa falsificate de oportuniști , ipocriți, traseiști și impostori. Frumoase imagini, exacte aduceri aminte despre foștii colegi și un indemn la cât mai multe intâlniri căci, viața-i tare-i scurtă.
    Cu respect și considerațiune, ALIOȘA de la XII-D , ce una a spus cândva și alta s-a ințeles !
    „ SĂ TRĂIȚI BINE ” !

  3. Ilie

    Un articol bun se scrie in timp mai indelungat, rabdarea noastra a fost rasplatita din plin de confesiunile usor nostalgice ale colegului Mitica Roman si de suita de fotografii tonice ale colegului Eugen Lazar. Felicitari clasei XII-B pentru intilnire, felicitari organizatorilor si ca sa parafrazez un banc mai vechi: „Ati vazut mai ca se poate?” Mi-ar placea sa ne adunam si noi cei de la E cindva doar clasa noastra dar ma tem ca fiind imprastiati rau, de la Satu Mare, Arad, Iasi, pina la Bucuresti si mai jos, la Alexandria, ar putea parea o inreprindere foarte grea. Care va fi urmatoarea clasa care se va intilni? E o intrebare-provocare.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s