E … viu!

El n-a murit cum au murit şi mor : un Costache, o Ileana, Neculai şi Floarea…
El este viu, are o vârsta de necuprins cu mintea, el are vârsta naţiunii române, are vârsta istoriei noastre.
Când El va muri, atunci nici România nu va mai fi.
Cât timp El rămâne viu, România nu are cum să nu mai fie.
El este Lumina din inima noastră!
Să o menţinem vie, să nu o lăsăm să o stingă vântul stârnit de minţile înguste ale celor care se încăpăţinează să-l îngroape.
El este viu, îl găsim seara pe deal, pe langa plopii fara soţ, peste câmpii-n zori la Bucovina, lângă lacul cel albastru, la steaua ce a răsărit …
El iubeşte :
O, vino iar în al meu braţ, Să te privesc cu mult nesaţ, Să razim dulce capul meu De sânul tău, de sânul tău!
El este iubit: Iar ea vorbind cu el în somn, Oftând din greu suspină: – O, dulce-al nopţii mele domn, De ce nu vii tu? Vină!

El este inima din inimile noastre de români, pulsează la depărtări egale în timp: 15 ianuarie, 15 iunie , 15 ianuarie, 15 iunie …
Ce inimă mare are Eminescu!
Dacă vom continua să ne minunăm de tot viul ce ne înconjoară, să cântăm cuvintele limbii române, cu ele să legănăm copiii, să vedem albastrul cerului şi la vreme rea, să nu ne plecăm, de cădem să nu pierdem nădejdea că ne vom ridica … atunci îl vom avea pe Eminescu, viu!
Anunțuri

6 gânduri despre “E … viu!

  1. freddye

    Stimati colegi ,oricand adevarul trebuie spus ,EMINESCU a fost victima unui complot teribil:

    La 120 de la moartea lui Mihai Eminescu, moment care se comemoreaza chiar astazi, printr-o sluj­ba de pomenire la morman­tul de la Bellu, la orele 18.00, inca nu se stiu intru totul datele legate de acest eveniment tragic. ZIUA a mers pe urmele cercetatorilor avizati si a investigat chiar locul crimei. “Casa de sanatate” a doctorului Sutu, unde Eminescu a fost internat mai mult contra vointei sale, se afla in centrul Bucurestiului, pe strada Plantelor, la numarul 9, la doi pasi de Mantuleasa lui Eliade.Sanatoriul este impartit astazi in mai multe apartamente si camere de locuit. Intr-una dintre ele, Eminescu si-a petrecut ultimele zile ale vietii sale zbuciumate. Si, undeva, chiar in curtea fostului ospiciu, foto­grafiata de noi, s-a scurs la pamant, lovit mortal de pacientul Petre Poenaru, la 15 iunie 1889. Atacul tenorului Poenaru a survenit unui alt incident, cel mai probabil din 9 iunie, cand Eminescu fusese lovit de acelasi individ cu o piatra de dimensiuni mai mici in tampla. In ultima sa lucrare pe aceasta tema, “Cartea trecerii: Moartea si boala lui Eminescu” – disponi­bila de azi pe portalul http://www.mihai-eminescu.ro -, profesorul Nae Georgescu reda o marturie-cheie a uciderii ganditorului national, aproape necunoscuta publicului larg. Este vorba de marturia celui in bratele caruia a murit Eminescu: frizerul sau, fost coafor al Casei Regale, care se afla in acea zi la el. Textul a aparut prima oara in ziarul Universul, la 28 iunie 1926. Data respectiva semnaleaza momentul mortii civile a ziaristului si poetului national, cand, la 33 de ani, incomodul Eminescu, membru al Societatii Carpatii care avea drept obiectiv refacerea Daciei Mari, a fost arestat si internat, pentru prima oara, la nebuni. Republicat in cateva ziare ale epocii, articolul este de-abia acum evidentiat de cercetatori.

    “Mana imi era plina de sange”

    “Soarta a facut insa ca intr-o zi sa-l vad murind, as putea zice, pe bratele mele…” relateaza Universul din 1926 spusele frizerului Dumitru Cosmanescu, care continua: “Venisem la Sutu, cam pe la 3 dupa amiaza. Pe la vreo 4, cum era cald in camera, Eminescu zice uitan­du-se lung la mine: <> Eu care stiam ca nu e bine sa-i fac impotriva am iesit cu el in gradina, unde se vede ca-l tragea soarta. Si a inceput sa cante <>, si eu dupa el. Canta frumos, avea voce. Cum mergeam amandoi, unul langa altul, vine odata, pe la spate, un alt bolnav d’acolo, unu’ furios care-a fost director sau profesor de liceu la Craiova si, pe la spate, ii da lui Eminescu in cap cu o caramida pe care o avea in mana. Eminescu, lovit dupa ureche, a cazut jos cu osul capului sfaramat si cu sangele siruindu-i pe haine, spunan­du-mi: <> L-am luat in brate si l-am dus in odaia lui, unde l-am intins pe canapea. I-am potrivit capul pe perna, si cand am tras mana, imi era plina de sange. Au venit doctorii, cu Sutu in cap, si ne-au spus sa tacem, sa nu s-auda vorba afara, ca nu e nimic… Dar dupa o jumatate de ora, bietul Eminescu murise!”

    In halatul sau de spital s-au gasit, dupa moarte, doua poezii: “Viata” si – Stelele’n cer”, care se incheie astfel: “Pana ce mor, /Pleaca-te ingere/ La trista-mi plangere /Plina de-amor.//Nu e pacat /Ca sa se lepede / Clipa cea repede /Ce ni s-a dat?”.

    Sursa: Ziua.net

  2. freddye

    Pentru ILIUTZA,la rugamintea lui:

    Scrisoarea II de MIHAI EMINESCU

    De ce pana mea ramane in cerneala, ma intrebi?
    De ce ritmul nu m-abate cu ispita-i de la trebi?
    De ce dorm, ingramadite intre galbenele file,
    Iambii suitori, troheii, saltaretele dactile?
    Daca tu stiai problema astei vieti cu care lupt,
    Ai vedea ca am cuvinte pana chiar sa o fi rupt,
    Caci intreb, la ce-am incepe sa-ncercam in lupta dreapta
    A turna in forma noua limba veche si-nteleapta?
    Acea tainica simtire, care doarme-n a ta harfa,
    In cuplete de teatru s-o desfaci ca pe o marfa,
    Cand cu sete cauti forma ce sa poata sa te-ncapa,
    Sa le scrii, cum cere lumea, vro istorie pe apa?
    Insa tu imi vei raspunde ca e bine ca in lume
    Prin frumoasa stihuire sa patrunza al meu nume,
    Sa-mi atrag luare-aminte a barbatilor din tara,
    Sa-mi dedic a mele versuri la cucoane, bunaoara,
    Si dezgustul meu din suflet sa-l impac prin a mea minte.—
    Dragul meu, cararea asta s-a batut de mai nainte;
    Noi avem in veacul nostru acel soi ciudat de barzi,
    Care-ncearca prin poeme sa devie cumularzi,
    Inchinand ale lor versuri la puternici, la cucoane,
    Sunt cantati in cafenele si fac zgomot in saloane;
    Iar cararile vietii fiind grele si inguste,
    Ei incearca sa le treaca prin protectie de fuste,

    Dedicand brosuri la dame a caror barbati ei spera
    C-ajungand candva ministri le-a deschide cariera. —
    De ce nu voi pentru nume, pentru glorie sa scriu?
    Oare glorie sa fie a vorbi intr-un pustiu?
    Azi, cand patimilor proprii muritorii toti sunt robi,
    Gloria-i inchipuirea ce o mie de neghiobi
    Idolului lor inchina, numind mare pe-un pitic
    Ce-o besica e de spuma intr-un secol de nimic.
    Incorda-voi a mea lira sa cant dragostea? Un lant
    Ce se-mparte cu fratie intre doi si trei amanti.
    Ce? sa-ngani pe coarda dulce, ca de voie te-ai adaos
    La cel cor ce-n opereta e condus de Menelaos?
    Azi adeseori femeia, ca si lumea, e o scoala,
    Unde-nveti numai durere, injosire si spoiala;
    La aceste academii de stiinti a zanei Vineri
    Tot mai des se perindeaza si din tineri in mai tineri,
    Tu le vezi primind elevii cei imberbi in a lor clas,
    Pana cand din scoala toata o ruina a ramas.
    Vai! tot mai gandesti la anii cand visam in academii,
    Ascultand pe vechii dascali carpocind la haina vremii,
    Ale clipelor cadavre din volume stand s-adune
    Si-n a lucrurilor peteci cautand intelepciune?
    Cu murmurele lor blande, un izvor de horum-harum
    Castigand cu clipoceala nervum rerum gerendarum;
    Cu evlavie adanca ne-nvarteau al mintii scripet,
    Leganand cand o planeta, cand pe-un rege din Egipet.

    Parca-l vad pe astronomul cu al negurii repaos,
    Cum usor, ca din cutie, scoate lumile din chaos
    Si cum neagra vecinicie ne-o intinde si ne-nvata
    Ca epocile se-nsira ca margelele pe ata.
    Atunci lumea-n capatana se-nvartea ca o morisca,
    De simteam, ca Galilei, ca comèdia se misca. —
    Ametiti de limbe moarte, de planeti, de colbul scolii,
    Confundam pe bietul dascal cu un crai mancat de molii
    Si privind painjenisul din tavan, de pe pilastri,
    Ascultam pe craiul Ramses si visam la ochi albastri
    Si pe margini de caiete scriam versuri dulci, de pilda
    Catre vreo trandafirie si salbateca Clotilda.
    Imi plutea pe dinainte cu al timpului amestic
    Ba un soare, ba un rege, ba alt animal domestic.
    Scartiirea de condeie dadea farmec astei linisti,
    Vedeam valuri verzi de grane, undoiarea unei inisti,
    Capul greu cadea pe banca, pareau toate-n infinit;
    Cand suna, stiam ca Ramses trebuia sa fi murit.
    Atunci lumea cea gandita pentru noi avea fiinta,
    Si din contra, cea aievea ne parea cu neputinta.
    Azi abia vedem ce stearpa si ce aspra cale este
    Cea ce poate sa convie unei inime oneste;
    Iar in lumea cea comuna a visa e un pericul,
    Caci de ai cumva iluzii, esti pierdut si esti ridicul.
    Si de-aceea de-azi-nainte poti sa nu ma mai intrebi
    De ce ritmul nu m-abate cu ispita de la trebi,
    De ce dorm ingramadite intre galbenele file

    Iambii suitori, troheii, saltaretele dactile…
    De-oi urma sa scriu in versuri, teama mi-e ca nu cumva
    Oamenii din ziua de-astazi sa ma-nceap-a lauda.
    Daca port cu usurinta si cu zambet a lor ura,
    Laudele lor desigur m-ar mahni peste masura.

  3. Nelu

    Ieri a avut loc la CCA-sala bizantina, un important
    congres dacologic, sub egida distinsului dacolog
    Napoleon Savescu!
    Tema: Studii si idei privid originea traco-dacica
    a poporul roman, in opera eminesciana.
    Ideea de baza a fost ca nu e posibil ca limba vorbita
    de daci, sa sufere transformari in urma ocupatiei
    romane( au ocupat 14% din teritoriul Daciei, pentru
    un timp relativ scurt-165 de ani)

  4. Nicu

    Ca deranjeaza, este si asta o dovada ca e viu …un intelectual contemporan l-a ascuns in debara …
    ‘El este nemurirea noastra ‘

  5. Alese cuvinte NICULE despre cel cea fost LUCEAFARUL POEZIEI ROMANESTI ! DA,AI MARE DREPTATE IN TOT CE-AI SCRIS: EMINESCU este VIU in mintile si-n sufletele noastre,EL,nu MOARE NICIODATA !

  6. freddye

    Cata dreptate ai NICU.Daca nu te-as fi cunoscut as fi zis ca ai varsta matusalemica a intelepciunii depline .Si cand te gandesti ca mai sant printre noi oameni care gandesc cam asa”ce ne mai trebuie scoala..Il vrei pe EMINESCU,cauta-l pe GOOGLE..Vrem sa ne facem copiii filozofi ,cand meserii ca aceea de tinichigiu,turnator ,sculer matriter au disparut .” NOI nu trebuie sa-l uitam niciodata si prin noi, nici copiii copiilor nostri!!! EMINESCU cantat de DOINA si ALDEA TEODOROVICI http://www.trilulilu.ro/tofantes/cb27a8bf02fb54

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s