UN SECOL SI JUMATATE DE LA UNIREA PRINCIPATELOR ROMANE

S-au împlinit în aceste zile de sfârşit de ianuarie 2009, mai calde decât de obicei, un veac şi jumătate de la un moment crucial al istoriei naţionale-unirea celor două principate româneşti extracarpatice- Moldova şi Ţara Românească. Evenimentul a beneficiat de o atenţie ceva mai mare decât de obicei, oficialităţile străduindu-se, fără îndoială şi din motive de oportunitate politică(criza economică, alegerile europarlamentare şi prezidenţiale din acest an) să organizeze manifestări omagiale. Indiferent de motivaţie, gestul este salutar, pentru că semnifică o schimbare de atitudine faţă de momentele istorice fundamentale, trecute, nu de puţine ori până acum, în plan secund. A se vedea şi modul cum a fost sărbătorită Ziua Naţională (erau şi nouă decenii de la Marea Unire), umbrită cvasitotal de alegerile desfăşurate cu o zi în urmă.

Se ştie demult, stimaţi colegi, că istoria reprezintă o proiecţie a prezentului asupra trecutului, fiecare generaţie căutând să descifreze mai bine şi funcţie de interesele ei, semnificaţiile faptelor de odinioară, mai apropiate sau mai depărtate. Cu toate acestea, istoria nu este doar o poveste perpetuă (eventual o înşiruire de date şi fapte) repetată, îmbogăţită, sluţită, manipulată, batjocorită, adulată, măsluită, ascunsă, etc., de oameni interesaţi, fie ei politicieni sau intelectuali. Desigur, nu neg o asemenea caracteristică, dar vă pot spune, că încă din antichitate, s-au fixat reguli clare pentru scrierea istoriei. Vă reamintesc doar ce solicita Cicero, slujitorilor muzei Clio – istoricul să nu îndrăznească să spună ceva fals, dar să îndrăznească să spună tot adevărul.

Cu scuzele de rigoare pentru o asemenea digresiune referitoare la condiţia celor care se ocupă cu studiul trecutului, iată cum văd eu evenimentul fondator al statalităţii române moderne, petrecut acum 150 de ani.

1.Prima ideea pe care o subliniez este că România, ca stat modern, a fost şi rămâne expresia unei necesităţi europene. În secolul al XIX-lea, denumit şi „secolul naţionalităţilor”, românii, alături de alte popoare europene, si-au pus problema unităţii politice. Ei trăiau de secole împărţiţi în mai multe entităţi statale sau în componenţa unor mari imperii înconjurătoare, fapt ce a grevat evoluţia lor, fără a le afecta unitatea organică manifestată în origine comună, limbă, factură psihică, obiceiuri etc. Ideea, vizibilă la Grigore Ureche, Miron Costin şi reprezentanţii Şcolii Ardelene, a prins contur deplin în prima jumătate a secolului al XIX-lea, fiind propagată de o pleiadă de cărturari cu studii în apusul Europei. Ea a fost acceptată de unele cercuri politice şi culturale europene, dar materializarea se lovea de obstacole, ce păreau insurmontabile.                                                                                              Între acestea la loc de frunte se situau conflictele dintre marile puteri în problema preluarii moştenirii otomane, Imperiul Semilunii devenind de la sfârşitul secolului al XVII-lea, după asediul eşuat al Vienei(1683), „omul bolnav al Europei”. Se ciocneau în „Problema Orientală”, având aspiraţii hegemonice în această parte a lumii, mai ales Imperiul Habsburgic şi Imperiul Rus, teritoriul românesc devenind în secolele al XVIII-lea şi al XIX-lea locul predilect al conflictelor lor armate şi nu o dată moneda lor de schimb. În această perioadă, au avut loc zece războaie ruso/austriece-otomane, soldate cu ocuparea unor teritorii româneşti de către Imperiul Habsburgic (1691-Transilvania; 1718-Banatul, 1774-Bucovina) sau Imperiul Rus (1812-Basarabia) şi impunerea de către Poarta Otomană a regimului fanariot în cele două principate extracarpatice(1711/1716-1822).                                                                                                                  În prima jumătate a secolului al XIX-lea Imperiul Rus, ca urmare a unor războaie victorioase împotriva Porţii Otomane(1806-1812; 1828-1829) şi a slăbiciunii Habsburgilor, manifestată, între altele, în timpul revoluţiei din anii 1848-1849, a luat un mare avantaj, ceea ce a îngrijorat foarte mult Imperiul Britanic şi Franţa, susţinătoare ale Porţii Otomane. Prin avansul Rusiei în sud-estul european şi în Mediterana Orientală, echilibrul de forţe era rupt, interesele britanice şi franceze fiind grav ameninţate.
Prin urmare, cele două mari puteri, susţinute de Imperiul Otoman, Sardinia şi Prusia, ultimele două luptau pentru unitatea italienilor şi germanilor, au declanşat războiul Crimeii (1853-1856), primul conflict european după epopeea napoleoniană. Operaţiile au început în Dobrogea, dar s-au mutat în Peninsula Crimeea, de unde şi denumirea lui. Rusia a fost învinsă, iar prin Tratatul de pace de la Paris(1856) a fost obligată să cedeze Moldovei, trei judeţe din sudul Basarabiei (Cahul, Bolgrad şi Ismail) Ea era, astfel, înlăturată de la gurile Dunării, iar comerţul occidental, anglo-francez se putea desfăşura în voie. Menţinerea viabilităţii căii de comerţ la Dunărea de jos a impus, ca soluţie pe termen mediu, unirea celor două principate, Moldova şi Ţara Românească şi formarea unui stat tampon între cele două împărăţii.
Peste această necesitate europeană, determinată de menţinerea echlibrului de putere s-a suprapus inteligenţa politică şi activismul celei mai mari părţi a clasei politice româneşti din acea perioadă. S-a ajuns, prin dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza, o formulă inedită, deoarece marile puteri nu au fost de acord cu prinţul străin, solicitat de Divanurile ad-hoc, la „ Unirea cea Mică”, după formula genială a lui B. P. Haşdeu, care n-a mai apucat să vadă „ Unirea ce Mare”, el murind, aşa cum se ştie, în anul 1907.                                                                                                            
Rezumând, naşterea României moderne a fost, în esenţă, o chestiune de geopolitică, iar evoluţia ei, inclusiv reîntregirea din 1918 sau mutilările din vara anului 1940, a rămas dependentă de echilibrul de putere dintre Vestul şi Estul continentului. Este bine la ceas aniversar să medităm la această delicată problemă, care excede puterile şi competenţele noastre. Dar, constatarea nu trebuie să ne determine să rămânem la stadiul de „obiect” etern al istoriei. O asumare lucidă a poziţiei noastre geopolitice şi geostrategice este întâia condiţie în încercarea de a fi şi „subiect” al istoriei, chiar dacă am fost, suntem şi, probabil, vom rămâne un stat relativ mic.

2. A doua problemă la care vreau să mă refer este personalitatea „domnului unirii”, Alexandru Ioan Cuza. Format la Paris, el a participat la revoluţia din 1848 din Moldova şi Transilvania şi, apoi, a fost unul dintre liderii unionişti din Moldova. A îndeplinit diverse funcţii în administraţie şi în armată, unde a avansat foarte repede, ajungând şi hatman al modestei oştiri moldovene. A susţinut cauza unirii, aducând contribuţii notabile la împlinirea acestui ideal. El este cel care, în calitate de amant, a obţinut de la soţia caimacamului Nicolae Vogorâde, om al Porţii Otomane şi adversar al uniri, scrisorile acestuia către Istanbul. Publicate în Occident, scrisorile au generat un adevărat scandal, determinând ca marile puteri să ceară anularea alegerilor falsificate din Moldova, ceea ce Poarta a trebuit să admită.
Nu a avut pretenţii la domnie, pentru această demnitate concurând reprezentanţi ai marilor familii boiereşti, care ocupaseră tronul în decursul deceniilor şi secolelor anterioare. În Adunarea Electivă a Moldovei, deschisă la sfârşitul lunii decembrie 1858, după mai multe tururi de scrutin, nu s-a ajuns la un acord astfel că, în cele din urmă, numele lui A.I.Cuza a deblocat o situaţie grea. Cel mai surprins de alegere, desfăşurată la 5 ianuarie 1859, a fost însuşi proaspătul domn. Printr-un act de abilitate politică, dar şi printr-o mobilizare a maselor, Cuza a fost ales, la 24 ianuarie 1859, domn şi în Muntenia. Dubla alegere a fost o soluţie românească la o problemă europeană, marile puteri nefiind de acord cu prinţul străin, cerut de Adunările ad-hoc.
În primii doi ani, singura legătura dintre cele două ţări era persoana lui Alexandru Ioan Cuza, ca domn la Bucureşti şi la Iaşi. În rest, ele aveau adunări şi guverne proprii. Cuza şi-a înţeles menirea şi a acţionat cu mult tact şi fermitate pe plan internaţional, fiind sprijinit masiv de împăratul Napoleon al III-lea. A demarat un amplu program de reforme, care şi-au dovedit eficienţa pe termen mediu. Pentru acest lucru a fost obligat să instituie un regim de autoritate, dând cunoscuta lovitură de stat din 2 mai 1864.
Reformele interne i-au erodat popularitatea, la acest lucru contribuind şi greşelile săvârşite, cum ar fi acceptarea unei camarile şi legăturile extraconjugale cu Maria Obrenovici (născută Catargi), devenite de notorietate publică şi din care au rezultat doi copii. S-au răcit şi relaţiile cu Napoleon al III-lea, astfel că înlăturarea lui era dorită atât de liberalii radicali („roşii” cum erau denumiţi în epocă) cât şi de conservatori. S-a format astfel, „monstruoasa coaliţie” care l-a înlăturat de pe tron în noaptea de 10/11 februarie 1866.
Al. I. Cuza a cunoscut complotul, dar a refuzat să ia măsuri, pentru a nu periclita unirea. Se putea ajunge chiar la război civil. A preferat să plece într-un exil din care nu s-a mai întors, declarând la trecerea munţilor: „Să dea Dumnezeu să-i meargă ţării mai bine fără mine, decât cu mine”. Răsturnarea lui a fost un act logic, iar aducerea unui prinţ străin, dintr-o familie domnitoare a Europei, „nemegieşă”, după cum au cerut  Divanurile ad-hoc, o necesitate.                                                                               
A rămas în istoria naţională, nu prin scăderile omeneşti, adaug, nu puţine, ci prin faptelele sale mari.Renunţarea la tron într-un moment greu, rămâne un pilduitor exemplu de patriotism.Aflat în exil, a refuzat după războiul franco-prusian(1870-1871) să dea curs solicitărilor Parisului de a reveni pe tronul României, prin înlăturarea lui Carol. Câţi dintre oamenii politici români de ieri şi de azi ar fi (fost) capabili de asemenea gesturi?
A murit în exil, iar trupul său a fost adus în ţară, unde i s-au organizat funeralii naţionale. Este înmormântat în Palatul de la Ruginoasa, de unde în primăvara anului 1944, localitatea se afla pe linia frontului, osemintele au fost transferate la biserica Trei Ierarhi din Iaşi.

3.A treia problemă şi ultima chestiune priveşte rolul armatei în acest proces. Cuza a fost ofiţer şi prin măsurile luate este, pe bună dreptate, considerat unul dintre reformatorii oştirii române. În timpul celor şapte ani de domnie a făcut mult pentru armată, pe care a unificat-o şi a înzestrat-o în limita posibilităţilor vremii. El a mai făcut un lucru extraordinar; a introdus modelul occidental, respectiv francez, în organizarea militară a noului stat. În timpul domniei sale a funcţionat o misiune militară franceză, condusă de fraţii Lamy, iar cursul imprimat a fost hotărâtor pentru fizionomia armatei române. Acest model occidental, cu variantele sale, francez(îndeosebi), dar şi cel german, a funcţionat până la sfârşitul celui de al Doilea Război Mondial.
Dar, armata este cea care l-a înlăturat de pe tron. A fost bine, a fost rău? Sunt ofiţerii complotişti(Haralambie, Lecca ş.a.), trădători sau eroi?. Cum vedeţi voi un asemenea lucru, din perspectiva celor patruzeci de ani de cătănie? Vreau să mai spun că armata a mai fost în asemenea situaţii limită şi la 1907, la 23 august 1944, la 22 decembrie 1989.

Stimaţi colegi,

Iată doar câteva reflecţii pe marginea unei aniversări cu o încărcătură emoţională foarte mare. N-am dorit sa fac o lecţie şi cer scuze dacă pe vreunul dintre voi v-am inoportunat cu aceste modeste consideraţii. Sper să fiu mai scurt altădată. În rest multă sănătate şi să ne revedem cu bine.

Al vostru coleg de la „E”

Petre Otu

P.S. Pentru viaţa noastră de cătană, aşa ca un exerciţiu de luciditate, vă recomand să citiţi lucrarea coordonată de Radu Paraschivescu „Pifani, răcani şi veterani”, apărută acum doi ani. Lectură plăcută!

Anunțuri

17 gânduri despre “UN SECOL SI JUMATATE DE LA UNIREA PRINCIPATELOR ROMANE

  1. LA MULTI ANI DE ZIUA TA ROMÂNIE !
    Miscătoare cuvinte NELU si cinste tie că ni le readuci in memoria obosită de scandaluri de toate genurile.
    Dacă in urmă cu 91 de ani TOTI ROMÂNII DE VAZĂ SI BUNI PATRIOTI se-ndreptau de 1 DECEMBRIE la ALBA IULIA să VOTEZE UNIREA TUTUROR PROVINCIILOR ROMÂNESTI, mâine ,tot de 1 DECEMBRIE dar 2009 peste 13.000 dacă nu chiar mai multi români hămesiti si păcăliti se vor indrepta spre locul unde edilul Sectorului 3 inaintat DE POMANĂ la general cu două stele va DA de POMANĂ ELECTORALĂ ( seviciu contra serviciu ) 13.000 de portii de FASOLE făcută la cazanul lui Băsescu si-a PDL.

    1. PS!
      Imi cer scuze dar din grabă am confundat primarii de sectoare .
      Cel ce va da POMANĂ ELECTORALĂ 13.000 de PORTII DE FASOLE este cel DESEMNAT ultima dată de Băsescu pentru functia de prim-ministru nimeni altul decât L.Negoită si NU cel inaintat in grad .
      LA MULTI ANI ROMÂNIE DE ZIUA TA !

  2. Nelu

    La 1 decembrie 2009 sarbatorim si 91 de ani de la
    Marea Unire!
    La 1 decembrie 1918, cerul a fost rosu, galben si
    albastru!

    „Veneau taranii romani de pe Mures si Tarnave, veneau
    marginenii din partea Sibiului cu caciulile lor mari,
    rotunde, muntenii din Tara Hategului cu infatisarea lor
    de daci chipesi si pletosi, maramuresenii cu sumane de
    lana, olteni sprinteni cu cioareci albi si toti de pe
    valea Somesului si a Crisurilor, curgeau mereu in cete
    albe, cantand, chiuind si falfaind stegurile”.
    (G. Tulbure, Oradea 1919)

    Din Bihor au fost alesi 60 delegati, care au votat la
    Alba Iulia.

  3. popovici gh alexandru

    NICULE,
    dacă tot ai scos „emoticonul” lui FREDDYE te rog frumos să-l
    scoti si pe al meu si înnegreste locul. Comentarii la ce s-a
    scris până acum nu fac.Felicit însă pe cei care au avut minunata
    idee cu blogul Promotiei 1969.
    Multumesc,NICULE.
    ALIOSA de la 12 D .

  4. freddye

    @NERO Maitre ,sa ne traiesti 🙂 Dacii exportau vin[nu importau
    ],contra femei romane, in cadrul programului umanitar „O gena daca pentru imperiu „care ulterior a degenerat in ” o gena daca intr-o bardaca” 😆 PPS[AKM};Am primit fotografia de la tine si-ti multzumesc 😀

  5. Care patriotism,myster Freddye? Traditia spune ca dacii
    erau mari iubitori de vin!Chiar faceau si importuri de
    vin, in cadrul unui program umanitar(aur contra vin)!

  6. freddye

    Nicu,sal .Boierul tot boier ramane 🙂 Gata ,m-am prins ,am intrat pe „using smiling WordPress codex”,o sa-l exploatez la maxim de-acum. 😯

  7. Nicu

    Omu’ de serviciu nu doarme in post, ca la ciorogarla! Freddye sigur ca nu-i de ras, ti-am scos emo. Intre doua puncte si D daca nu lasi spatiu , te apuca rasul , ca in exemplu urmator 😀 . Sa stii ca o fac din patriotism, imi respect juramantul, sa monitorizez acest site, indiferent de vreme si vremuri.
    O seara buna! Voi desface si eu o bere: Ciucas! 😉 adica ; si ) fara spatiu intre ele.

  8. freddye

    @ NERO & ILIE Dupa postarea lui Don”PEDRO ,pe care-l salut cu mult respect ,prea multe nu prea mai poti sa adaugi..Dar nu poti sa nu te intrebi : De ce mai depui un juramant ,daca il incalci dupa aceea ,in functie de adierea vantului.sau a vremurilor.Care mai e credibilitatea ta ,in conditiile astea..?MARESALUL ANTONESCU nu si-a incalcat juramantul nici in fata plutonului de executie ,n-a tradat pe nimeni si a murit cu demnitate ,ducandu-si crucea..Iar la noi se fura armament si munitie intr-o veselie ,intr-o armata de „profesionisti”,in care poti ajunge ofiter doar cu studii superioare la vreo obscura facultate fara frecventa[fara sa „mirosi” vreo institutie de invatamant militar ,sau pleci pe campuri de lupta aiurea dupa ce strecori verzisori sub salteaua vreunui janaral cu pile..O imensa sila strabate neamul romanesc..si o lehamite pe masura..Ma duc sa mai desfac o cutie de bere romaneasca ,fiindca e criza si sunt patriot..!!!

  9. Ilie

    Bun venit colegului Otu Petre si nadajduiesc ca ne va mai face cinstea de a posta pe Blogul promotiei. Despre cele scrise de el nu ma simt capabil sa fac o apreciere, dar asa, „ca un simplu cetatean” imi exprim admiratia pentru tratarea istoriei cu profesionalism, cu exactitate si cu spiritul raspunderii proprii in cele afirmate. Si ca sa ne lase si noua o portita de continuare a subiectului dupa puterile noastre ne-a oferit o deschidere catre o tema extrem de delicata, dupa parerea mea: Tradare si tradatori. Ca sa abordam tema aceasta ar trebui mai intii o discutie, dar condusa de un om competent in domeniu, unul care cunoaste foarte bine acest subiect despre legal si ilegal, despre juramint de credinta si ce implica acesta in cadrul subiectului dat, despre onoare si totul se ramifica si se complica. Din pacate si noi, generatia noastra, am fost pusi in situatia de a opta la un moment dat pentru ceea ce se poate numi tradare sau deviere de la datoria asumata prin juramint. Si fiecare dintre noi a avut propriile trairi leagte de asta. Cred ca cei mai multi am respectat ordinele celor care ne conduceau in acele momente, refuzind sa ne asumam un rol rol activ intr-un sens sau altul, ne-am lasat dusi de val. Au fost dintre cei la nivelul nostru, adica de executanti unii care pur si simplu au dezertat din locul de dispunere aparind in piata, la televiziune, in alte locuri. E posibil ca si ei sa fi fost simpli executanti ai unui scenariu condus de la un nivel inalt. Daca este asa nici ei nu pot fi considerati tradatori, atita timp cit erau condusi de altii, intr-o structura diferita de cea legala. Daca nu e asa atunci sint doar niste dezertori, oportunisti si ar fi trebuit tratati ca atare la sfirsitul evenimentelor. As indrazni sa afirm ca adevarata tradare se face la nivelul la care efectele sint majore, la nivel de conducere si atunci la intrebarea pe care o pune colegul Otu raspund direct: Da, acei afiteri au fost tradatori. Ca si cei din 1989. Ca scopul tradarii ar putea sa aiba o justificare e alta problema. Tradarea ramine tradare.

  10. E clar, ofiterii complotisti nu prezinta interes pentru
    blogheri! Concluzionand(omul trage concluzii, cand refuza
    sa mai gandeasca!),nu au fost nici tradarori, nici eroi!
    Au fost niste aventurieri, care au dorit sa-si testeze
    curajul, in imprejurari atipice!
    Imi amintesc de apelul hilar, al generalului Chitac, in
    data de 22.12.”89:
    ” Armata sa intre in cazarmi si sa execute indicatiile
    noii orintari politice”
    Pana la ora apelului, aparuse la TV, LIDERII, Dinescu si
    Caramitru!

  11. Nicu

    Principatele au fost doar pioni pe tabla de sah a sud-estului Europei …iar prin unirea lor un necesar tampon intre muscal si turc.

    Sunt ofiţerii complotişti(Haralambie, Lecca ş.a.), trădători sau eroi?

    Mai inainte de toate au fost o prelungire a bratului coalitiei care-si dorea un Domn strain.

    Dar avem mai multi Haralambie, care si-au asumat un rol in momentele cheie dea lungul istoriei, culminand cu evenimente din Decembrie 1989.

    Unul ar fi Generalul Victor Atanasie Stanculescu, respectand proportia.

  12. Revin!
    Circula o legenda despre notarea de serviciu, a
    domnitorului, pa vremea cand era tanar;
    ” Ofiterul este mare iubitoriu de vinu si femei. Urca
    pe Murgu si pleaca!”

  13. Salut cu bucurie aparitia pe blog a colegului, istoric,
    Petre Otu!
    Constat cu placere ca „E-ul” si-a bagat la inaintare,
    artileria grea, pentru a obtine hegemonia pe blog!
    „Cateva reflectii”- cum cu modestie la denumeste colegul
    Otu, sunt de fapt o fila de istorie hotaratoare, in
    formarea statului roman modern! Exactitatea, gandirea
    profunda si complexa asupra evenimentului, tradeaza de
    departe profesionismul istoricului!
    Privind actiunea ofiterilor „complotisti”- nu mi-am
    format o parere, din lipsa de documentare!
    Parca si la alegera domnitorului(Bucuresti), armata a
    avut un rol!
    Dupa complot, a urmat hegemonia Bratienilor, asa ca
    s-ar pute ca ofiterii sa fi fost, uneltele unor grupuri
    de interese! M-ai studiez problema, inclusiv in Revista
    de Istorie Militara!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s