A fost decizia mea!

Am dorit şi doresc ca în spaţiul acestui blog să ne regăsim prin a ne reaminti de anii petrecuţi în Liceul militar. Este greu, au trecut anii. Am putea să începem prin a ne reaminti de primii paşi făcuţi la începutul lunii septembrie a anului 1966, începutul primului an de liceu militar.

Dacă îmi aduc bine aminte, iar dacă nu este aşa să-mi spuneţi, pe vremea aceea, accesul nu se făcea printr-o poartă ferecată. După ce lăsai în urmă calea ferată, şi apoi o barieră, o alee serpuită te ducea pe un tepşan, un platou, în faţa unei clădiri impozante, frumoasă ca un palat de pe un tărâm de basm, care te oprea în loc, vrând nevrând, să îl priveşti de la înălţimea unui copil de şaisprezece ani. Apoi de treceai pe sub un portic, ajungeai în curtea interioară, cu alei şi un platou mare, scena unde urma ca timp de trei ani să jucăm rolul de liceean în uniformă kaki cu vipuşcă lată şi roşie la pantalon, cum aveau generalii. Era locul unde urma să ne înviorăm dimineaţa executând complexul unu sau doi de înviorare, alcătuind cu trupurile noastre sănătoase un veritabil ansamblu sportiv, apoi să ne strângeam pe plutoane, pe companii, ca înaintea unei mari bătălii, de fiecare dată când trebuia să mergem la sala pentru a mânca, sau să intram în sălile de clasă, sau să plecăm acasă, în vacanţă. Dacă dormitorul era cuibuşorul de nebunii, platoul era teatrul de operaţii …

Aş putea să continu-i descrierea acelei perioade, ajutându-mă de metafore, de alte figuri de stil, ridicând acei ani la rangul de cei mai minunaţi ani ai vieţii.

Colegii, sigur nu mă vor crede. Dar unii băieţi sau fete, înainte de a se decide să urmeze un liceu militar, şi ar citi din întâmplare această postare, m-ar crede?

Ilie Matra , într-un comentariu la articolul Profesorii din liceul militar , ne invita ca : in postarile noastre sa incercam sa nu idealizam viata din Liceul Militar, pentru a nu dezinforma pe eventualii neavizati si a-i influenta in decizia de a urma sau nu acest tip de invatamint.

Ar fi interesant să ne reamintim de privaţiunile suportate în postura de elev al liceului militar. Ce privaţiuni a trebuit să suportăm?

Pînă să dau piept cu ele, cu privaţiunile, a trebuit să parcurg un drum lung, nu numai la figurat vorbind, dar şi la propriu.

Dar mai întâi să-mi reamintesc când am decis să aleg această nouă cale.

Am aflat că există liceu militar, pe când eram în clasa a şaptea, când fratele mai mare a fost respins la vizita medicală pentru întocmirea dosarului de candidat la examenul de admiterea în liceul militar, pe motiv că avea o cicatrice pe burtă. Avea câţiva ani, când îi luase foc cămaşa, jucându-se aprope de plita încinsă. A suferit mult, nu numai atunci când i-a ars cămaşa, dar şi mai târziu când cicatricea rămasă i-a barat un drum pe care ar fi dorit să meargă în viaţă.

Uitasem de necazul lui, trecuse doi ani, eram în clasa a noua la liceul din Piatra – Neamţ, liceul cu profil real, Petru Rareş, când am fost vizitaţi la clasă de un ofiţer de la comisariat. Ne-a spus ce înseamnă liceu militar, ce avantaje, ce perspective sunt după absolvirea lui, iar cei care se decid să se prezinte la comisariat pentru întocmirea dosarului, efectuarea vizitei medicale. 

Hotărârea am luat-o de unul singur. Nu-mi amintesc să fi fost cineva să-mi spună: – Bravo! Ai făcut o alegere bună!

Hotărârea mea , de a mă înscrie pentru admitere, a fost atacată de către profesorul de fizică în calitatea pe care o avea de diriginte. Era un om foarte exigent cu materia lui, fizica, când luam un opt mă bucuram de ziceam că-i zece. Ar fi putut foarte bine să rămână indiferent faţă de opţiunea mea. În definitiv cine eram eu? Un elev ca toţi alţii.

Ce crede-ţi că mi-a spus,  de faţă cu toţi colegii ?

– Am să-l chem pe taică-tu la şcoală şi să-ţi dea o mamă de bătaie, de  să-ţi fugă toţi gărgăunii din cap.

A mai adăugat:
-Să-ţi spun eu ce înseamnă să fii militar! Să porţi tunica închisă la toţi nasturii, iar la gât, gulerul să-ţi fie strâns în copcă. Nici nu ştii ce-i aia copcă! Ai să ştii când ai să o simţi cum îţi zgândăre mărul lui Adam.

De fapt mi-a făcut un mic şi mai aparte expozeu despre ce ar însemna privaţiunile pe care urma să le suport alegâd viaţa de militar.

Atunci nu l-am crezut. În sinea mea îmi spuneam , poate şi-ar fi dorit să meargă cândva la liceul militar, şi soarta i-a fost potrivnică. Povestea vulpii şi a strugurilor acri.

Mai târziu, după ce îmi trecuse euforia ce mă cuprinsese că reuşisem să intru la liceul militar, şi făcusem cunoştinţă cu unele îngrădiri, când am aflat că unele drepturi ale unui elev din liceul civil nu sunt cogruente cu ale unui elev în uniformă militară, mi-am amintit de vorbele profesorului meu de fizică.

Copca am suportat-o uşor, fiindcă vestonul îmi era mai larg la guler. Mi-a fost mai greu cu moda buzunarelor, nu tip Versace, ci tip Sofronie, adică cusute. O să revin la aceste zise mici privaţiuni. O paranteză: Să ştiţi că Verasce era cu patru ani mai mare decât noi, şi de mic îi plăcea să coase, să croiască.Am cusut paranteza.

Tata nu a urmat sfaturile profesorului meu, el nu m-a bătut nici când ar fi trebuit. Dar mama? O văzusem  că nu era bucuroasă că eu voi fac acest pas.Ce credeţi că mi-a zis ?

-Te vor respinge încă de la vizită medicală . Tu nu te uiţi la tine? Eşti subţirel, eşti un ţâr, eşti pirpiriu? Te vor trimite acasă!

Părea liniştită, ştiindu-mă mai slab la fizic decît alţii de vârsta mea. După ce am trecut de vizita medicală, am prins curaj, şi mi-am zis că nu este cale de întoarcere. Trebuia să învăţ, nici nu concepeam ca în toamnă să mă întorc în liceul de unde mă hotărâsem să plec. Nu-mi era teamă de examene, mai dădusem două cu un an în urmă, şi le trecusem cu bine, unul pentru absolvirea clasei a opta şi altul, imediat, pentru admitere la liceu. Nu ştiam cîţi vor veni să dea examen. Când am văzut că veneau pe serii, pe regiuni, şi erau mulţi cît frunză şi iarbă, îmi luasem adio de la visul meu.

M-am întors victorios, şi le-am spus că la toamnă voi pleca la Câmpulung-Moldovenesc, la Liceul militar. Nu le venea să creadă că-i adevărat. Îmi amintesc că am scos foile de drum primite, erau atuul meu că în toamnă mă voi duce la Liceul militar.

 

Anunțuri

10 gânduri despre “A fost decizia mea!

  1. Aliosa

    MAI NICULE,DE CE IMI FURI POVESTEA?
    Stai linistit si nu te enerva,tu esti „MAESTRUL” meu dibaci iar eu nu vreau sa te supar.DUMNEZEU IMI ESTE MARTOR! POVESTEA TA E SI A MEA SI-A MULTOR ALTOR ALTI COPII! ASA A FOST ATUNCI!

  2. Era acolo de vanzare afinata si bradutzata, dar
    noi nu aveam pregatirea necesara!
    Am fost intr-o excursie la Radauti, unde la cofetarie
    colegii au comandat prajituri si sucuri, iar eu cu
    Marcel Golescu am comandat „o cafa”, care a
    ramas pe masa, era foarte amara ptr. noi!

  3. "olteanu"

    @ NERO & NICU Da ,frate NERO,poate ca merele le-ati luat de la „niste tarani” sub forma de tzuica distilata a doua oara..[e posibil sa fi fost cidru..mai fac investigatii]..sau ati vandut merele pe licoare..orice e posibil,dar..daca suportul s-a rupt ..dosarele „X” va mananca..!

  4. „Niste tarani”
    Care esti dispus sa facem o plimbare in targ?
    Intrebarea a fost rostita in dormitorul cls.xii-c
    si autorul ei a fost probabil Nicu Scutaru, desi
    nu pun mana in foc!
    L-am insotit intr-o duminica frumoasa in oras,
    desi eu foarte rar plecam in invoiri, preferam
    sa colind prin munti sau pe vai.
    Mi-a ramas in memorie intamplarea, fiindca am
    vizitat un muzeu deosebit, muzeul taranului
    sau muzeul satului, ceva de genul asta!
    Acolo am facut o analiza acida a exponatelor,
    ca niste specialisti ce eram, adica tarani sau
    de origine taraneasca!
    Am petrecut destul de mult timp in muzeu,
    admirand uneltele din lemn, folosite de tarani
    de-a lungul secolelor!
    La iesire am cumparat mere de la tarani si
    in continuare filmul s-a rupt!

  5. Ilie

    In anii aceia calatoriile cu trenul aveau un citeva particularitati: Prima era ca durau mai mult decit acum, in special cele cu personalul. A doua era ca erau foarte incomode, mai ales la clasa a doua, nu stiu daca am prins noi si clasa a treia. A treia era ca aveau un miros specific de carbune ars, mie imi placea mirosul daca nu era vorba de trecut prin tunelul de la Mestecanis cu geamul deschis. Altora nu le placea ba chiar le facea rau, cum a fost si cazul tau Ioane. Cind am fost la examen aveam deja experienta drumului cu trenul, facusem unul intr-o tabara la mare, la Navodari cred ca a fost primul si cel mai lung, asa m-i s-a parut atunci. Mai facusem unul in clasa 9-a la Bucuresti, deci aveam experienta. A fost un drum frumos, intotdeauna mi-a placut trecerea dintr-o tara in alta prin pasul Mestecanis, cu calea ferata in serpentine, te uitai in jos si mai vedei de doua ori calea ferata. Uneori trenul statea mai mult, ne dadeam jos si stateam pe iarba, cu ochii la tren sa nu plece, dar mecanicul suna zdravan de citeva ori si astepta sa-i dea conductorul semn de plecare, a fost ca o excursie placuta. Eram citiva colegi din Baia Mare si din judet sau regiune cum era atunci si era o atmosfera vesela. Mergeam si pe treptele vagonului ca niste inconstienti, era sa o patesc rau de tot, m-a lovit o sina pusa de cineva prost pe o gramada de traverse, noroc ca aveam piciorul orientat spre spatele trenului si nu mi-a spart rotula sau nu m-a aruncat jos din tren, poate nu ne mai cunosteam. Am pasit cam greu citeva zile dar mi-am revenit si am intrat. Despre examen nu mai tin minte nimic, nici cu cu cine nici unde, de abia dupa inceputul scolii am inceput sa memorez, si am inceput cu un lucru neplacut. Primele zile de instructia individuala mi s-au parut caraghioase si nu am scapat mult timp de senzatia asta. Ma umfla risul cind auzeam „comandati si executati”
    Ai pomenit de Budapesta, o sa-mi fac putin timp sa va povestesc cite ceva si despre asta.
    Un prieten civil care a citit comentariile de pe blog ne felicita dar zice, si pe buna dreptate, ca sintem putini cei cu postari fata de numarul claselor. Are perfecta dreptate. In curind vom posta citeva pagini scanate dupa Monografie, pentru a ne aduce aminte mai bine despre profesorii si comandantii nostri.

  6. Prima mea calatorie cu trenul!
    Dupa celebrele vizite medicale, am fost cazati la CMJ
    Zalau in niste paturi care aveau numai saltele si un
    coleg le-a taiat noptea cu un cutit de vanatoare, ca sa
    vedem noi cum trebuie sa fie viitorul militar!
    Dimineata am plecat insotiti la gara, unde am vazut
    pentru prima data trenul si m-am intoxicat cu fum de
    carbune, pana la C-lung mi-a fost foarte rau!
    La Vatra Dornei mi-am revenit, trenul a stat 2 ore sa
    alimenteze cu apa si carbune! Am ajuns seara la LM,
    ne-au asteptat cu un autobuz la gara si in rest
    mi-amintesc de un examen in sala de mese si unul
    oral intr-o clasa, atunci am facut cunostinta cu Barboi!
    Retin, poate e corect, ca Ilie a fost la Budapesta, la
    olipiada de fizica, unde a primit o diurna de 160 forinti,
    adica 8 lei!

  7. Ilie

    Interesante dar normale pentru acele vremuri imprejurarile in care am ajuns in LM. Fiecare dintre noi are o mica istorie dar trebuie un dram de rabdare sa o scrie aici.
    Eu am intrat in clasa 9-a la unul din cele doua licee din Baia Mare, cel teoretic, la clasa de reala. Am fost intern, internatul era in centrul orasului si intr-un an am reusit sa cunosc bine si liceul si orasul. Parca imi venise pofta de a merge mai departe. Intre timp fusesem si la finala pe tara din 1966 la olimpiada de fizica asa ca vazusem si Bucurestiul, era in anul in care se sapa in centru pentru Pasajul de la Universitate. In orice caz, cel care a venit si ne-a povestit cit de grozava e armata, ce bine e la Liceul Militar si ca dupa aceea imediat mergi la Academia Militara, era un bun orator, era maior medic si se numea Dabija. Nu ii uit niciodata numele, l-am pomenit de multe ori si de obicei nu de bine. Asa ca m-am trezit acasa cu toata familia adunata ca sa obtin aprobarea lor. Origine sanatoasa aveam destula, o sa va povesstesc si despre asta cindva.
    Pozitiile au fost impartite: Primul, bunicul, care facuse armata la Sf. Gheorghe Delta trei ani in care nu a luat concediu ca era prea departe pina acasa, a fost incintat:
    -Du-te nepoate, armata e un lucru serios si o sa fie bine.
    Bunica, lucrase in tinerete citiva ani buni prin Predeal si Sinaia, cum se obisnuia pe atunci, la noi era cam saracie, a spus:
    -Nu e lucru mai rau decit sa traiesti toata viata printre straini, sa fii departe de ai tai. Amara strainatatea.. Si a inceput sa plinga.
    Mama, ca orice mama:
    – Nu te duce de acasa dragul mamei, noi pe cine o sa mai avem pe linga noi? (mai erau trei fete totusi dar nici un baiat)
    Tata, la urma:
    -Asa cum te tin acum in internat asa te pot tine si in facultate pina termini, avem cu ce, sa nu crezi ce ne usurezi daca pleci. Faci cum iti place, nu zic nici sa mergi, nici sa nu mergi, dar sa nu imi reprosezi vreodata ca te-am trimis de acasa.
    Si stiti si voi bine ce am hotarit. Acum ma gindesc ca parca eram cam necopti sa luam la 16 ani o decizie asa de importanta dar toti am facut-o si unii in deplina cunostinta de cauza si cu maturitate. Ce a fost dupa aceea si cite din promisiunile celui de la recrutare s-au adeverit stiti si voi ca este o alte poveste. Cea cu admiterea la Academie sau posibilitatea de a urma o forma de invatamint superior. Nu am mai avut libertatea de a alege la terminarea liceului, doar arma pentru care optam, iar unii nici macar optiunea asta nu au avut-o. Ca de exemplu Vezeteu, care iubea electronica, a fost singurul care nu a intrat la radiolocatie, unde a fost un singur candidat in plus. As vrea sa-l intilnesc si sa aflu ce a facut, nu l-am mai vazut de la absolvire.

  8. olteanu"

    @ NERO from Miron..Ioane ,Sever era capitan ,nu maior..il tin minte fiindca eu reusisem fara loc.[asta era formularea].,m-a luat deoparte ,mi-a dat o scatoalca asa ,ptr resetare,si mi-a zis sa nu-mi pierd speranta ,fiindca unii or sa spele putina..si asa a fost frate.

  9. Nicu

    Da, trebuia sa avem ‘origine sanatoasa’ . Apropo de intrarea in geace, apoi ceape, eu i-am convins pe ai mei sa intre inainte de ’62, eram prin clasa a treia .La indemnul invatatoarei, cand ma intorceam de la scoala, le aratam pozele din manualul de citire: care incarcate cu saci de grau trase de boi pe ulitile satului.
    Dupa ani m-am convins de contrariu, acele carute erau doar una si aceea mergea la presedintele ceapeului.
    Revenind la subiect , unii dinte admisi au plecat dupa cateva zile de la sosirea in liceu cand de fapt ni s-a oferit aceasta posibilitate.

  10. Imprejurarile in care ai ajuns Nicule sa fii elev la
    LM, parca sunt idnetice cu ale mele si poate a
    majoritatii dintre noi.
    Imi amintesc ca hotararea am luat-o de unul
    singur, fara sa-mi consult parintii, care totusi
    s-au bucurat cand au vazut ca aveam foaie
    de drum pentru intoarcere!
    Am avut emotii cand am completat formularul
    care l-am primit de la ofiterul de la CMJ, la rubrica
    cu pamantul, deoarece un consatean fusese dat
    afara de la LM, fiindca parintii nu s-au inscris din
    prima in CAP si ai mei s-au opus la inceput.
    Rezultatele la examen le-a citit Mr. Sever, pe platou,
    avea niste hartii cu „reusit si respins”, scrise cu
    creionul, probabil ca la nevoie sa se poata face
    modificari. Oricum numarul respinsilor era mare!
    In prima vacanta am mers la directorul liceului,
    influentat de un coleg din cls. xi, sa ne primeasca
    din nou, dar l-a primit numai pe el.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s