A fost in 1999

M-am intalnit cu o parte dintre colegi, cu bunul si bravul nostru comandant de companie, D-l colonel(r) Gheorghe Gusu.


Discutii , inainte de …


adunarea pe clase. „Elevul plutonier” Valentin Botezatu …

primeste raportul sefilor de clasa: „elevii sergenti majori”: Timofie Nicolae, Toderut Ovidiu, Ariesanu Simion, Elefteriu Ionel, Matra Ilie.


Colonelul Gheorghe Gusu, fostul comandant de companie, primeste raportul

Absolventi din clasa a XII -C :Boldeanu Petrisor, Mocanu C-tin, Marinescu C-tin, Ariesanu Simion, Diaconu Ion, Chiriac Gheorghe, Mindirigiu Mihai, Scutaru Ioan.

p.s.
Daca aveti fotografii, trimiteti-mi-le pe mail.

Nicu Scutaru

Anunțuri

40 de gânduri despre “A fost in 1999

  1. Dinu Florin

    Am lucrat la Subunitatea Corlatel – Mehedinti , stie cineva de colonelul Radulescu , ce mai este cu el , cum poate fi gasit .

    1. VAIDA GHEORGHE-ION

      Da, trăieşte în Craiova, dar este bolnav. Dacă doriţi informaţii suplimentare vă rog să mă contactaţi pe pagina de FB, la adresa Ion-Gheorghe Vaida, pe mesageria privată. Am primit de la dânsul o fotografie din 1968 în care apăreţi şi dvs.

  2. sorin urjuma

    Cine a fost in P.C la Ianca cand a venit avionul lui M. Jackson in 1993? astept raspuns sa vad cu cine eram in tura

    Sorin Src P 12 Arttilerie

  3. BUNA DIMINEATA ILIE,NICU si NELU ( nero) oriunde veti fi la ora asta matinala !
    De la prima accesare a blogului am constatat DIALOGUL DOAR IN TREI ( cei pe cae-i salut inca o data pentru tot ce-au facut de la inceput si pana la aceasta data si pentru ce vor mai face caci mai sunt multe de facut pana pe 23 aug ora pranzului ).Atunci,mi-am propus sa ma alatur voua in greaua munca la care complet dezinteresati v-ati angajat.Prea multe n-am facut dar cel putin v-am tinut companie pe internet incercand prin gandurile mele sa atrag cat mai multi fosti colegi sa participe la ANIVERSAREA a 40 de ani de la ABSOLVIREA LM.
    De am reusit sau nu ,altii sa ma judece.Incepand cu 26 iulie n-o sa mai deranjez pe nimeni caci plec in ITALIA la copii si-o sa ma joc toata ziua cu nepotelul meu EMANUEL.
    MULTUMESC ILIE,NICU,NELU si stiti voi de ce.
    Multumesc si celorlalti colegi din comitetul de organizare si nu numai.
    AM ONOAREA SA VA SALUT! ALIOSA de la 12- D .

  4. Ilie

    Alta intimplare cu un cal. De fapt e o intimplare simpla cu un locotenent suparat pe viata si deziluzionat de tot care, fiind ofiter de serviciu, s-a hotarit sa termine cu viata. Locul il stiu dar nu are importanta. Zis si facut. A incarcat pistolul, l-a pus in dreptul inimii si a apasat pe tragaci. Normal ca lovitura a plecat desi daca era nevoie sa plece la un caz real s-ar fi blocat TTul sau cartusul ar fi fost „curatat” de pulbere, cum s-au mai intimplat cazuri. A trecut prin pieptul nefericitului, a trecut prin geamul camerei OS si a lovit mortal un cal care pastea in voia lui nu departe de camera OS. Din fericire tinarul locotenent a scapat cu viata, ca o dovada clara a faptului ca inima e la locul ei intotdeauna dar noi nu prea stim unde ii e locul sau probabil ca responsabliul cu stergerea din registrul vietii nu era in acel moment linga registru ca sa-l stearga din evidenta celor vii. Problema cea mai grava a fost cea cu calul, i-a fost imputat de x ori, stiu finantistii cu de cite ori si a platit pina cind i-a trecut de tot pofta de a se mai impusca.

  5. Ilie

    Subunitatea de la Pecica avea un cal cu care transportau din localitate la subunitate alimente, piine si tot ce era necesar de aprovizionat. Calul acela cred ca avea printre inaintasii sai ceva legaturi cu catirii. Avea prostul obicei ca daca i-se punea pata se oprea unde se nimerea, putea sa fie si pe calea ferata si nu mai voia sa porneasca. Da vorba buna nici nu putea fi vorba sa porneasca, de bataie nici asa, dar bateau soldatii la el pina ce nu mai erau in stare sa ridice biciul iar calul nici nu se sinchisea. Cam dupa 1-2 ore ii venea lui bine si atunci pornea la drum fara sa mai fie nevoie de nici un indemn. Era teroarea celor care carau cu el, va dati seama ca plecau dupa piine, colegii asteptau sa vina piinea ca sa intre la masa iar calul astepta cu piinea in cimp sa-i vina lui bine sa plece mai departe.
    Intr-o buna dimineata a fost gasit cazut pe partea abrupta a unui amplasament in asa fel incit nu a ajuns de tot jos ci a ramas agatat in fringhia cu care era legat. S-a spinzurat si mort a fost. Ancheta mare, cine l-a impins in amplasament, cine l-a legat, etc. Stiti voi bine cum se face a asemenea ancheta. Concluzia finala a fost ca in timp ce pastea noaptea legat cu o fringhie a alunecat din greseala pe panta abrupta a amplasamentului si a murit. Nu a platit nimeni pentru el. Dar toti erau convinsi ca a fost mina celor pe care i-a chinuit cu incapatinarea lui. Acestia „l-au sinucis”. Sau poate s-a sinucis chiar el.

  6. Cum se sinucide un cal, nu stiu, dar cum se vinde
    de doua ori, am vazut.
    Aveam un cal, care era cam nazdravan si s-a pus
    problema sa-l vindem!
    Am trimis un soldat la targ la Rosia(pe langa Beius)
    si l-a vandut. Peste o saptamana s-a prezentat
    calul in unitate. Am asteptat o luna sa apara
    cuparatorul ,dar n-a venit! Am trimis iar soldatul
    la targ la Rosia si l-a mai vandut odata.

  7. Ilie

    O perioada am avut in primire un atelier mobil pentru reparat tehnica de radiolocatie, cu un echipaj destul de mic, trei maistri militari unul de radiolocatie,unul de transmisiuni si unul de auto si doi sau trei militari in termen de obicei strungari, mecanici sau sudori, dar obligatoriu si unul cu carnet de conducere categ.”C” Plecam de obicei in prima zi lucratoare de dupa 1 Mai si ne intorceam dupa 1 Septembrie. Trei masini pline cu aparatura, grup electrogen, cort, putei sa te opresti in mijlocul cimpului sa intinzi totul si sa te apuci de lucru. De dormit, ca marinarii, in hamac, dar preferam altceva, dupa o noapte in hamac ma dureau toate incheieturile. Am avut multe intimplari in cei citiva ani dar m-a ferit cel de sus de vreun accident.
    De obicei cind ajungeam intr-o subunitate unul din maistri facea un tur de cazarma dupa care chema saldatii si ii instruia: In partea aceea sint cartofi, dincolo rosii, si le indica posibilele locuri de aprovizionare cu produsele necesare „cambuzei” Alimentele de baza le cumparam la magazia unitatii totusi. Cei din subunitati ne stiau naravurile dar le luau ca atare. Uneori mai faceau glume pe tema asta.
    Eram la Pecica, era perioada in care crescusera bine rosiile, dar nu erau inca coapte. Cei de acolo au pregatit o rosie mai bine crescuta din apropierea locului de dispunere a atelierului mobil, au vopsit-o cu vopsea de ulei, rosu aprins, ca tot vopsisera si Pichetul PSI, si asteptau ascunsi prin apropiere sa vada pe cine pica magareata. Trece maistrul Traian Florentin, si atunci ca si acum un bun prieten din tinerete si de familie, observa rosia si cu multa precautie se opreste, se apleaca si se leaga la sireturi, se uita in jur, se intoarce sa caute ceva pe marginea aleii unde erau straturile de rosii, se apleaca discret si o palmeaza. In momentul in care a apucat-o rasuna hohote de ris si de dupa Punctul de
    Comananda apare gasca glumetilor:
    – Ia sa vedem, e coapta bine?
    Si bietul Traian, cu vopseaua rosie pe mina si cu rosia vopsita nu mai stia pe unde sa scata camasa. Dar nu s-a suparat nimeni prea tare.
    Data viitoare o sa va povestesc cum s-a sinucis un cal.

  8. Frumoase amintiri legate de aparatul de fotografiat!
    Si Mircea Postolache- fie-i tarana usoara- se ocupa
    de aceasta arta si mai mult ne invita noaptea in sala
    de teatru, unde vizionam diferite filme. Vremuri apuse…

  9. Ilie

    Cum am ajuns sa am primul meu aparat de fotografiat, dupa ce in clasa a 9-a pe care am facut-o ca intern la Baia Mare la Liceul Gheorghe Sincai, unul din cele doua licee, pierdeam ceasuri uitindu-ma in vitrinele Consignatiei unde erau fel de fel de aparate de fotografiat, dar evitam sa ma uit la preturi, de abia aveam ceva bani in plus pentru cite un film sau un corn. Dupa rezultatele bune la Olimpiada de fizica din clasa a11-a am primit cadou de la Liceu cel mai simplu aparat de fotografiat ce se gasea pe piata, se numea DRUH, avea un singur timp de declansare, 1/30 sec, doua diafragme, 8 si 11, nu avea reglaj de distanta si folosea rolfilm de 4,5 cm latime. Putea face poze prin copiere directa de pe film de 4,5×4,5 cm sau de 4,5×6 cm. Si chiar am facut fotografii cu el, imi instalasem in timpul acela laboratorul foto in camera de gospodarire, cea cu fierul de calcat, ultima pe stinga din partea dreapta de la parter, aveam totul ascuns in masa de sub fierul de calcat si noaptea faceam poze acolo.
    Dar o alta isprava cu poze. Eram in bune relatii cu Cristea, care era un bun fotograf si facea poze de azi pe miine. imi dadea aparatul sau, un Zenit, o scula foarte buna pentru vremea aceea, incarcat cu un film si plecam in jurul liceului cu cite un grup, o clasa, le faceam fotografii si a dua zi le aducea Cristea gata lucrate. Erau unele cu poza impricinatului intr-un colt al pozei mari a Liceului, frumos facuta. Pina ce a prins de veste comandantul de companie si m-a chemat la birou.
    -Ilie, am auzit ca faci poze pentru Cristea, asa e?
    Am recunoscut ca asa era .
    -Eu te-as sfatui sa-l lasi pe Cristea cu ale lui, tu ai alte treburi aici, nu e bine ce faci.
    Si l-am ascultat, ca nu se putea altfel, renuntind la 1 leu de fiecare fotografie pe care il primeam de la Cristea. Nu s-a suparat cind nu am mai colaborat cu el, am ramas in cele mai bune relatii. Dumnezeu sa-l odihneasca. In acea perioada am invatat cite ceva despre fotografie, putin totusi. Mai tirziu am ajuns sa am si eu un Zenit, am facut multe fotografii inclusiv color, inclusiv procesare de fotografii color in casa, lucru greu si pe care acuma nu l-as mai face. E mai simplu cu aparatul digital, nu tu film, nu developare, fixare, filtre, aparate de marit. Dar parca nu mai e atit de romantic. Hirtia avea mirosul si farmecul ei.

  10. Ilie

    Ai ramas inca adeptul pozei clasice, eu am trecut usor la cea electronica, e mai usor de prelucrat. Mai am inca un Zenit de pe vremea Olimpiadei de la Moscova, in stare perfecta.Totusi, adevarata fotografie se face si acum pe film, fotoreporterii si fotografii seriosi asa lucreaza inca. Fa cumva sa „ridici” citeva si pe blog, ca sa te putem crede. cit despre cabana, ar fi bine sa ceri parerea lui Toderut si a lui Trofin Ioan, ei au ceva experienta in domeniu.
    Mai tirziu o sa va povestesc despre primul meu aparat foto primit cadou si unde faceam poze cu el

  11. Am adus fotografii din munti! Cand treci pe la Oradea le
    poti vedea! Le-am facut cu un aparat „IUNOSTI” model
    „44, cu arc si clopotel! Daca as avea o „macara” le-as
    putea ridica(posta) pe blog. Tehnic vorbind, ca sa faci o
    poza cu acest aparat, intorci arcul si astepti in fata lui
    un timp=x si apoi se aude un dangat, ca in „Sara pe deal”

    Sara pe deal buciumul suna cu jale,
    Turmele urc, stelele scapara-n cale…(more)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s