Romania eroica

Am primit de la colegul nostru, ziaristul militar si scriitorul Dumitru ROMAN ultimul numar al revistei ROMANIA EROICA si imi fac datoria de onoare de a-l publica sub forma grafica pe blogul nostru. Pentru cei care nu au rabdare sa deschida fiecare pagina, la sfirsit si textul integral al revistei. In ea se gaseste si un articol despe tatal unui alt coleg al nostru, Mihai PAVEL. Dupa parerea mea este un numar cu calitati grafice si publicistice deosebite, asta ca sa nu mai vorbesc de mesajul patriotic deosebit. Va invit sa cititi si sa reflectati, vis-a-vis de vremurile tulburi in care traim, la mesajul revistei.

This slideshow requires JavaScript.

15 INVITATUL REVISTEI Istoricul Neagu Djuvara: Minciuna în istorie se întoarce împotriva ta ca un bumerang! Fondata în anul 1919 sub înalta ocrotire a Majestatii Sale Regina Maria si a Bisericii Ortodoxe Române. Serie noua. Anul XIII. Fondator: col. (r) Petre Stoica. EDITORIAL Paragina din memoria colectiva de Grigore Buciu…………………………………………………….. 03 EVENIMENT Tânara generatie atrasa în actiunile de cinstire a memoriei eroilor…………………………….. 04 PERISCOP Basarabia. Impresii de la o mare reamintire de col. (rtr.) Constantin Chiper………………… 07 Posta redactiei………………………………………………………………………………………………… 08 Scrisori. Plâng eroii la Brusturoasa de Silvia Drumea Balcanu……………………………………. 09 FILIALELE CULTUL EROILOR Bucuresti. 90 de ani de la înfiintarea Societatii Mormintele Eroilor Cazuti în Razboi de dr. Tamara Stoica……………………………………………………………………………. 10 Iasi. Apel la pastrarea integritatii monumentelor eroilor de col. (r) ing. Ioan Timofte…….. 12 Dâmbovita. Pe urmele ostasilor români de gl. Bg. (rtr.) Constantin Tanase………………….. 12 Prim-plan. Filiala ANCE Neamt……………………………………………………………………………. 13 Suceava. O sarbatoare de suflet de col. (r) Ioan Acatincai………………………………………….. 14 REMEMORARI Calugarul Ion Bâscoveanu si faptele sale crestinesti de prof. Cornelia Ghinea…………………. 19 Locotenentul Victor Comsa, eroul de la Dalnic de col. (r) Victor Neghina……………………….. 20 Frânturi dintr-un caiet de front de gl. Bg.(rtr.) Ioan A. Dobrescu ………………………………….. 21 Aripi românesti. Eroii de la podul de peste Arges de prof. Vasile Tudor……………………… 23 Dragajul fluvial. 1941-1945 de Maistru militar (r) Petre Maravela……………………………….. 24 MERIDIAN Nava muzeu USS CONSTELLATION de col. ing. (r) Nicolae Maruntelu…………………………….. 52 STROFE Sa vii, taticule drag…………………………………………………………………………………………….. 54 MAGAZIN Devizele românilor de Dan Roman………………………………………………………………………….. 55 RESTITUIRI Generalul Radu Rosetti – Sângele apa nu s-a facut!………………………………………………….. 58 FISE DE DICTIONAR Sculptorul Dumitru Matauanu de cdor av. (r) dr. Aurel Pentelescu……………………………….. 60 VITRINA CU CARTI de Grigore Buciu ………………………………………………………………………… 61 CARUSELUL PRESEI de col. (ret.) Petre Stoica…………………………………………………………….. 62 26 DOSAR ROMÂNIA EROICA O drama colectiva în EST Indiferent în ce tabara s-au aflat, prizonierii au fost supusi unui diabolic regim de epuizare fizica si psihica, multi au fost ucisi fara mila, ignorându- se cu cinism legile si cutumele razboiului. 46 S.O.S. Monumentul Galata din Iasi. Profanare si hotie cu „bunavoin.a” de la… Primarie!? Coperta 1. Prizonieri de razboi Coperta 2. Semnul Aducerii Aminte Coperta 3. Vlad Tepes, ghips patinat, bronz, lucrare realizata de Anca Savulescu Coperta 4. Monumentul Bucovina înaripata, lucrare realizata de Mircea Daneasa Redactia România eroica roaga pe toti cei care au fotografii ale celor cazuti pe front sau în prizonierat, în cele doua razboaie mondiale, sa se adreseze redactiei! 1 România Eroica nr. 1 (38) – Serie noua 2010 2 România Eroica nr. 1 (38) – Serie noua 2010 Despre noi ÎN NUMERELE VIITOARE România Eroicã DOSAR INVITATUL REVISTEI Gl. (r) dr. NICULAE SPIROIU Veteranii de razboi Director: Col. (r) Petre Stoica Colegiul de redactie Prof. univ. dr. Nichita Adaniloaiei, Valeria Balescu, academician Dan Berindei, academician Gheorghe Buzatu, academician Florin Constantiniu, gl. bg. (r) prof. univ. dr. Nicolae Ciobanu, Florica Dobre, col (r) dr. Mircea Dogaru, conf. univ. dr. G. D. Iscru, Toma Istrati, prof. univ. dr. Lucian Stefan Muresanu, Colonel (r) Petre Stoica, gl. bg. (r) dr. Florian Tuca, gl. bg. (r) dr. Constantin Ucrain Redactia: Redactor sef: Dumitru Roman; Redactor sef-adjunct: col. (r) Constantin Chiper; Redactor sef-adjunct: prof. univ. dr. Lucian Stefan Muresanu; Secretar de redactie: col. (r) Mihai Stir; Redactori colaboratori: cdor (r) Marius Popescu-Calarasi, prof. Cornel Rigler, prof. Cecilia Stoica, prof. Poliu Zorila, Carla Duta, Emilia Luchian, Teodora Manole, Ana Marinescu. Art director: S. Angheloiu Adresa redactiei: Bulevardul Ion Mihalache nr. 124- 126, Sector 1, Bucuresti, Cod postal: 011179, Tel: 224 26 51-3, interior 120; e-mail: kadd2005 yahoo.com Tiparul: Tipografia FED Bucure.ti Raspunderea pentru continutul articolelor apartine în exclusivitate autorului, conform art. 206 din Codul Penal I.S.S.N 1453-9659 Copyright: este autorizata orice reproducere fara a se percepe taxe suplimentare, indicând sursa (revista România Eroica), cu exceptia textelor si fotografiilor a caror provenienta este specificata expres. Acest numar a aparut în 2500 de exemplare. Conditii de colaborare: cititorii din tara si din strainatate pot trimite pe adresa redactiei texte si fotografii care se încadreaza în tematica revistei. Manuscrisele nu se înapoiaza. Camil Petrescu Liviu Rebreanu RESTITUIRI INEDIT Un covor de rugaciuni al lui Osman Pasa! S.O.S. Cimitirele Eroilor În atentia colaboratorilor România Eroica primeste pentru publicare articole, evocari, portrete, note, documente, recenzii, stiri despre activitatea filialelor ANCE, fotografii inedite. Materialele propuse redactiei vor fi prezentate pe suport electronic (CD, discheta), însotite de fotografiile originale sau scanate în format JPEG, cu o rezolutie de cel putin 300 dpi. În cazuri speciale, vor fi acceptate si texte dactilografiate. Fotografiile vor fi însotite de explicatii corespunzatoare si de numele autorului lor (acolo unde este cazul). De la caz la caz, redactia poate accepta preluarea unor articole aparute în alte publicatii, daca prezinta un interes deosebit pentru tematica României Eroice; în aceasta situatie, persoana care propune articolul respectiv are obligatia sa obtina acordul publicatiei în care a aparut. Redactia îsi rezerva dreptul de a publica materialele în functie de necesitati si, desigur, de a nu le retine pe acelea care nu se înscriu în tematica revistei. De asemenea, îsi rezerva dreptul de a face, pe textele acceptate pentru tipar, îndreptarile socotite necesare, atât în ceea ce priveste forma cât si continutul, fireste dupa consultarea sau avizarea autorilor. Revista ROMÂNIA EROICA este editata cu sprijinul FUNDA.IEI “GENERAL .TEFAN GU.A“ 3 România Eroica nr. 1 (38) – Serie noua 2010 Editorial Paragina din memoria colectiva General de brigada (r) Grigore BUCIU Nu cred ca exista natiune mai indiferenta cu trecutul sau decât cea a românilor. Si n-a fost mereu asa. Pâna în 1945 s-au cladit monumentele prin care memoria colectiva î.i cinstea eroii. Pâna în 1990 la fel, chiar daca a existat o selectie ideologica. Cladirile cazarmilor sunt în cele mai multe cazuri monumente de arhitectura militara. Pâna si grajdurile si manejele cavaleriei. A venit revolutia. Am început sa facem un capitalism al groazei, polarizând societatea într-un chip nemaivazut. Ideologia s-a înversunat. Tot ce s-a construit pe vremea orânduirii socialiste n-a mai fost bun: cartiere, orase, canale de navigatie, apartamente, armata. Nici generatia noastra, care le-a facut dupa razboi, pe toate, nu mai este buna. Am fost comunisti. Suntem vinovati. O sa platim aceasta vina începând din vara aceasta. Armata era vinovata ca era prea mare, cu echipamente si tehnica învechita. Trebuia redusa drastic. Occidentul lucreaza indirect. Democratia e mare si omnipotenta. Asa ca s-a spus ca, daca vrem în NATO si în UE, trebuie sa fim fres. Dar nefiind bani, dieta e obligatorie. Si am devenit o armata minuscula. Am parasit cazarmile. Cazarmile nu sunt proprietatea armatei, ci a statului, adica a poporului suveran, cum zicea domnul presedinte. Armata nu a primit bani nici sa le conserve, nici sa le pazeasca. N-a fost lasata sa le vânda, ca în Ungaria, ca sa nu fie tentati militarii de coruptie. Au fost date pe degeaba autoritatilor locale, care, dupa putere si dispozitie, fac ce vor cu ele, chiar daca exista conditii în protocoale. Cel mai adesea paragina prabuseste totul. Hotii de tot felul fura tot; caramizi, lemnarie, pâna si placile de beton de pe pista aeroportului militar (cazul Boteni!). Cine sa-i vada pe hoti? Politia cu ale ei, autoritatile locale cu ale lor! Poporul suveran e stapân pe cazarmile nimanui. Memoria eroica a neamului e conservata în ele. Dar pe cine impresioneaza. În cazarma lui Penes Curcanul din Vaslui, în care au fost comandanti Constantin Prezan si Ion Dragalina, se naruie totul, odata cu întregul judet. Cui îi pasa, guvernul face sali de fitness la sat!? Actualii locatari ai cazarmii artileriei din Medgidia, abia au reusit sa smulga buruienile crescute în fostul birou al comandantului din care a fost furat pâna si parchetul. Refacerea costa mai mult decât ar fi costat pazirea cazarmii. Cui îi pasa? E a statului si statul are prioritati de moment. Una dintre ele este supraetajarea bordurilor. Buldozerele oamenilor de afaceri care au beneficiat de marinimia autoritatii locale au ras cladirile de patrimoniu ale artileristilor si tanchistilor din Bacau. Busturile eroilor militari, placile comemorative s-au dus în occident ca fier vechi. Asta e memoria neamului, minimalizata, dispretuita, transformata în deseu si expusa apoi “exigentelor” europene. La Turnu Magurele era cazarma pontonierilor “Eftimie Croitoru” – un erou legendar. Acolo era o statuie de bronz a lui, si patul lui, pastrat de generatiile dinainte ca un artefact pretios. S-au dus toate la depozitul de fiare vechi. Asta e memoria militara a neamului. Au fost furate mobilierul, instalatiile sanitare si de încalzire. Adica averea armatei sarace si a statului ajuns la sapa de lemn. Ce mai urmeaza? Sa cada Malmaisonul din Bucuresti, cazarma facuta de Cuza, în care tânara armata abia constituita era instruita de ofiteri francezi! Nu m-ar mira sa apara blocuri de lux acolo pentru sarmana noastra clasa politica si multa ei clientela. Toate vor trece. Criza va trece. Perioada neagra va trece si poate ca generatia de politicieni si administratori publici mai sanatoasa moral va veni. Se va trezi fara reperele trecutului într-o Europa destul de fluida si putin autoritara. Ce vor arata lumii si turistilor pe care ni-i ademeneste în tara ministrul turismului? Ce vor sti nepotii si stranepotii nostri despre devenirea în timp a acestui popor, daca monumentele dispar, cladirile sunt darâmate, denumirile sterse, memoria colectiva reciclata? Nimic. Dar va fi un nimic “european”. Ajuta, Doamne, poporul meu si aprinde lumina în capul celor ce trebuie! n Eveniment Tânara generatie atrasa în actiunile de cinstire a memoriei eroilor Asociatia Nationala Cultul Eroilor a încheiat un protocol de colaborare cu Ministerul Educatiei, Cercetarii, Tineretului si Sportului care va permite relansarea traditiilor cultului eroilor în învatamântul preuniversitar S untem, iata, în fata unui eveniment cultural care ne da sperante ca tânara generatie va fi atrasa mai mult decât pâna acum în cunoasterea istoriei si cinstirea eroilor neamului românesc. Este vorba despre semnarea, în ziua de 25 februarie 2010, a protocolului de colaborare între Asociatia Nationala Cultul Eroilor si Ministerul Educatiei, Cercetarii, Tineretului si Sportului, document prin care se recunoaste, de fapt si de drept, existenta cercurilor “Cultul Eroilor” în învatamântul preuniversitar. Dupa cum se stie, de ani buni, ANCE, prin filialele sale judetene, a dus o munca neobosita pentru a se înfiinta Cercuri “Cultul Eroilor” în colegiile nationale si licee, în grupuri scolare si scoli generale, în cadrul carora, elevii, îndrumati îndeaproape de cadre didactice, sa desfasoare activitati pentru comemorarea si cinstirea eroilor si martirilor neamului nostru, a personalitatilor si a momentelor importante din Istoria României, sa participe la îngrijirea monumentelor si a cimitirelor eroilor, precum si la ceremonialurile organizate cu prilejul Zilei Eroilor si al altor sarbatori nationale. Nu facem un secret din faptul ca multe cadre didactice au privit cu reticenta o asemenea initiativa, întrebând, pe buna dreptate, daca exista vreun document emis de ministerul tutelar care sa prevada înfiintarea acestor cercuri, dupa cum, trebuie sa recunoastem, au fost si profesori care au înteles sa dea curs initiativei, socotind-o ca pe o actiune binevenita în folosul educatiei patriotice (fara teama ca acest cuvânt suna „comunist”!). Astfel ca, la data încheierii protocolului de mai jos, filialele judetene ale ANCE aveau în evidenta peste 1200 de cercuri „Cultul Eroilor”, numarând peste 20000 de membri. Revista „România Eroica” a facut loc, nu o data, în paginile sale Cercurilor „Cultul Eroilor”, popularizându-le actiunile de cinstire a eroilor, concursurile, creatiile literare etc. n PROTOCOL DE COLABORARE Asociatia Nationala “Cultul Eroilor”, cu sediul în Bucuresti, bd. Ion Mihalache, nr. 124-126, sector 1, institutie denumita în continuare „Asociatia”, reprezentata de domnul col. (r) Petre Stoica, în calitate de Presedinte, si Ministerul Educatiei, Cercetarii, Tineretului si Sportului, cu sediul în Bucuresti, str. General Berthelot, nr. 28-30, sector 1, institutie denumita în continuare „Ministerul”, reprezentat de doamna Iulia Adriana Oana Badea, în calitate de Secretar de Stat, au convenit la încheierea prezentului Protocol de Colaborare. Art. 1 SCOPUL: Scopul Protocolului consta în organizarea si desfasurarea de activitati pentru comemorarea si cinstirea eroilor si martirilor neamului nostru, a personalitatilor si a momentelor importante din Istoria României, la care sa participe, în mod benevol, elevii din învatamântul preuniversitar. Art. 2 OBIECTUL: Derularea unor actiuni stabilite, de comun acord, prin Planul anual întocmit de Asociatie .i avizat de Minister, care sa cuprinda principalele activitati care fac obiectul prezentului Protocol. Art. 3 DURATA: Acest Protocol se încheie pe o perioada de 2 ani, putând fi denuntat de una dintre parti sau prelungit de ambele par.i, în baza unei notificari scrise. Art. 4 OBLIGATIILE PARTILOR: 4.1. Obligatiile Asociatiei Nationale „Cultul Eroilor”: 4.1.1. Elaboreaza si înainteaza la Minister Planul Anual cu principalele activitati la care se propune participarea elevilor din învatamântul preuniversitar, precum si Calendarul cu principalele sarbatori nationale, date importante din Istoria României si de comemorare a personalitatilor neamului nostru. 4.1.2. Realizeaza Regulamentul pentru crearea si functionarea filialelor Cultului Eroilor în unitatile de învatamânt din învatamântul preuniversitar. 4.1.3. Asigura participarea elevilor la activitati publice de depuneri de coroane si jerbe de flori la operele comemorative de razboi cu prilejul Zilei Eroilor, al sarbatorilor nationale, precum si la comemorarea unor evenimente istorice. 4.1.4. Propune responsabilitati pentru elevi, aprobate de Minister, privind îngrijirea si înfrumusetarea monumentelor, operelor comemorative de razboi si a cimitirelor de onoare unde sunt înhumati atât ostasi români cât si ai unor armate straine. 4.1.5. Asigura, contra cost, difuzarea în unitatile de învatamânt a revistei „România Eroica”, organul de presa al „Asociatiei”, care în viitor va avea un capitol special pentru elevi. 4.1.6. Cu prilejul unor evenimente importante din istoria noastra, organizeaza expuneri tematice pentru elevii din unitatile de învatamânt sustinute de personalitati de seama ale istoriei si culturii românesti. 4.1.7. Initiaza în parteneriat cu ISJ-urile/unita.ile de înva.amânt vizite la opere comemorative de razboi si cimitire de onoare, prilej cu care li se va explica elevilor semnificatia si importanta obiectivului vizitat. 4.1.8. Transmite anual o informare „Ministerului” referitoare la modul cum au fost desfasurate activitatile de cinstire si comemorare a eroilor organizate de „Asociatie” în unitatile de învatamânt. 4.1.9. Promoveaza, prin mijloacele specifice, difuzarea prezentului Protocol catre filialele judetene ale Asociatiei Nationale „Cultul Eroilor”. 4.2. Obligatiile Ministerului Educatiei, Cercetarii, Tineretului .i Sportului: 4.2.1. Avizeaza Planul Anual .i cu principalele activitati la care se propune participarea elevilor din unitatile scolare. 4.2.1. Avizeaza Regulamentul pentru crearea si functionarea cercurilor Cultul Eroilor în unita.ile de înva.amânt din înva.amântul preuniversitar. 4.2.2. Aproba responsabilitatile pentru elevi legate de îngrijirea si înfrumusetarea monumentelor, operelor comemorative de razboi si a cimitirelor de onoare unde sunt înhumati atât ostasi români cât si ai unor armate straine. 4.2.3. Asigura difuzarea la Inspectoratele .colare Judetene/ al Municipiului Bucure.ti a planului prevazut la art. 4.2.1. si a Calendarului cu principalele sarbatori nationale si date importante din Istoria României. 4.2.4. Asigura spatii, în unitatile de învatamânt, pentru organizarea si desfasurarea unor activitati dedicate Zilei Eroilor si a sarbatorilor nationale organizate de Asociatie în colaborare cu Inspectoratele .colare Jude.ene. 4.2.5. Promoveaza, prin mijloace specifice, difuzarea prezentului Protocol catre inspectoratele .colare judetene .i unita.ile de înva.amânt. Art. 5. ALTE OBLIGATII: 5.1. Prezentul Protocol intra în vigoare la data semnarii lui de catre ambele parti. 5.2. Completarile si modificarile la acest Protocol se fac numai cu acordul partilor si se consemneaza în acte aditionale. 5.3. Partile sunt exonerate de raspundere în cazuri de forta majora asa cum sunt acestea definite de legislatia în vigoare. Art. 6. DISPOZITII FINALE: 6.1. Partile vor face publica colaborarea lor la orice eveniment care face obiectul prezentului Protocol. 6.2. Litigiile sau neîntelegerile între parti se vor solutiona pe cale amiabila. 6.3. Prezentul Protocol de Colaborare a fost încheiat astazi, 25.02.2010, în doua exemplare, câte unul pentru fiecare parte semnatara. n Eveniment Educatia patriotica a elevilor prin „Cultul Eroilor” Educatia patriotica a generatiei tinere reprezinta dintotdeauna o preocupare educationala a dascalilor. Sentimentul patriotic înseamna dragoste si respect pentru propriul popor, pentru istoria, limba si cultura lui, pentru eroii neamului, asa cum spunea Barbu Stefanescu Delavrancea, „Patria nu e pamântul pe care traim din întâmplare, ci e pamântul plamadit cu sângele si întarit cu oasele înaintasilor nostri. Tinând seama de potentialul educativ al activitatilor extrascolare, cadrele didactice au considerat ca fiind oportuna colaborarea si încheierea unor proiecte de parteneriate între scoli din municipiul Târgoviste sau judet cu Asociatia Nationala „Cultul Eroilor”, în scopul modelarii personalitatii elevilor si eficientizarii procesului instructiv-educativ. Adesea monumentele eroilor din comunele judetului nostru sunt îngrijite de elevi, prin activitati de întretinere, plantare de arbusti si flori realizând astfel nu numai obiective ale educatiei patriotice, ci si estetice si ecologice. Manifesatrile cultural-artistice organizate cu prilejul unor sarbatori ca 24 Ianuarie, 9 Mai, 25 Octombrie, 1 decembrie, 22 decembrie, Ziua Drapelului, Ziua Imnului, Ziua Orasului, ofera ocazia unor abordari transdisciplinare. Elevii, alaturi de dascali, militari, veterani de razboi, aduc prinosul lor de recunostinta eroilor prin spectacole, serbari, dezbateri sau expozitii de desene sub diverse generice. Elevii participanti la simpozioanele unde a fost lansat un nou numar al revistei „Eroica” au primit cadou exemplare ale acestei reviste care, timp de 11 ani, a facut posibila evidentierea faptelor de arme ale domnitorilor Tarii Românesti, dar mai ales a celor care au avut resedinta la Curtea Domneasca dfin Târgoviste. Elogiat a fost si eroismul ostasilor ce s-au jertfit în cele doua razboaie mondiale, în evenimentele din Decembrie 89 si chiar al militarilor ce îndeplinesc misiuni departe de tara, în Kosovo, Afganistan sau Irak. În multe scoli din judet s-au constituit cercuri „Cultul Eroilor”, unde, elevii, îndrumati de cadre didactice se preocupa de cunoasterea istoriei locale, participa la activitati închinate unor mari evenimente din istoria si cultura nationala. n Prof. Marioara PAVEL Târgoviste Flori pentru mosii si stramosii din Tanacu, cazuti pe câmpul de onoare pentru Tara Dâmbovita. A aparut revista „EROICA”! Semnatarii protocolului de colaborare (facsimil) Eveniment La Pechea, în memoria maresalului Stiati ca maresalul Alexandru Averescu a primit pamânt la Pechea, localitate din judetul Galati? Pentru faptele sale de arme, a fost împroprietarit de Rege. Alte vremuri! Maresalul a donat pamântul sau la 20 de familii! Ba le-a daruit, de la el, si bani pentru pluguri si vite. Cum era sa se numeasca, deci, acest sat, daca nu Averesti? Astazi, doar vreo trei case au mai ramas din vechiul sat. În memoria maresalului, anul trecut, în ziua de 23 octombrie, la Pechea, s-a constituit subfiliala “Maresal Averescu” a Asociatiei Nationale Cultul Eroilor. Biroul de conducere este format din ing. Iancu Boldea, primarul localitatii; profesorii Vasile Dinu si Nela Crisan, vicepresedinti; profesor Georgeta Fusaru, secretar executiv; preotul Ioan Lungeanu, veteranul de razboi Emil Constantinescu, directorul Caminului cultural, Eugen Danaila – membri. Toti, unul si unul! La doar doua saptamâni de la constituire, au fost înfiintate si sapte Cercuri “Cultul Eroilor”. Aceste cercuri scolare, care urmeaza sa cultive respectul pentru eroii neamului nostru, pentru istorie si cultura, sa îngrijeasca monumentele din localitate, sunt constituite în special pe lânga scoli, dar si pe lânga Protoeria “Covurlui” a Pechei (presedintele cercului fiind parintele Ionut Glavan) si pe lânga Centrul socio-medical din localitate, având ca presedinte pe dr. Liliana Lazarescu. Ceilalti presedinti de cercuri “Cultul Eroilor” sunt profesori, directori de scoli: Ramona Armencea (Gr. Scolar “Costache Conachi”); Irina Damian (Scoala Gimnaziala nr. 1); Luiza Melinte (Scoala Gimnaziala nr. 2); Mariana Olga Paun (Scoala Gimnaziala nr. 3), Veronica Patilea (Scoala Generala nr. 4). La Pechea exista monumente, placi memoriale, troite care au nevoie de îngrijire pentru a trece mai departe prin timp. Tot aici se gaseste cripta lui Alexandru Moruzi si familia, pasoptist si înflacarat unionist, ministru în guvernul de la Focsani (1859-1862) si primar al Galatiului. n Victor CILINCA Clipe memorabile alaturi de Armata Nu este greu sa realizam, noi, “cei mari”, cât de fascinati sunt “cei mici” de armata, de armele si uniformele soldatilor. M-am convins înca o data de acest adevar la întâlnirea pe care au avut-o, de curând, elevii Scolii generale “Lucian Grigorescu” din Medgidia cu reprezentanti ai Asociatiei Nationale Cultul Eroilor (ANCE), filialele zonale Constanta si Medgidia. Pe parcursul a doua ore, domnii colonel în rezerva Remus Macovei, comandor de aviatie Otelea Pavel, locotenent colonel Calin Tudorel, locotenent Nichita Traian, locotenent colonel Badea Marin-Victor, locotenent colonel Dobrescu Ion, preotul Zgura Gheorghe, reprezentant al Protoieriei Medgidia în filiala, au tinut treaz interesul copiilor vorbindu-le despre faptele de arme ale ostasilor români pe meleagurile dobrogene, despre monumentele ridicate în memoria celor cazuti pentru patrie si raspunzând întrebarilor si curiozitatii acestora legate de valorile armatei române. Aceasta întâlnire s-a concretizat în baza protocolului de colaborare încheiat între ANCE – Filiala Constanta, reprezentata de presedintele acesteia, colonel în rezerva Remus Macovei, si ANCE – Filiala Medgidia, reprezentata de locotenentul Nichita Traian, presedinte, si Scoala cu clasele I-VIII “Lucian Grigorescu”, reprezentata de doamna profesoara Diana Clinciu. Domnul Remus Macovei le-a vorbit copiilor despre ceea ce-si propune sa faca Asociatia “Cultul Eroilor” în sprijinul elevilor. Asocia.ia are o bogata activitate în parteneriat cu scoala, ca institutie educativa, si cu elevii, ca beneficiari ai educatiei. ANCE îsi propune sa-i informeze pe elevi despre valorile istorice ale Armatei române, sa le cultive respectul pentru eroii cazuti pe front pentru apararea hotarelor tarii si a neamului românesc. Comandorul de aviatie Pavel Otelea i-a încântat pe copii cu informatii despre aviatie si lumea fascinanta a zborului. De data aceasta copiii au scos artileria grea a întrebarilor, fiind foarte curiosi. Domnul comandor a raspuns tuturor provocarilor atât cu detalii tehnice din domeniul aviatiei, cât si cu motivatii de natura personala. Cel mai emotionant moment a fost atunci când la întrebarea unui elev, “Ce va îndemnat sa va faceti aviator?”, domnul Otelea si-a reamintit momente din copilarie, când calarea caii în satul natal. El a spus ca senza.ia pe care ti-o da strunirea calului o poti avea si în momentul decolarii unui avion, dar, bineînteles, la alte dimensiuni. La aceasta activitate, parintele Zgura Gheorghe a evidentiat faptul ca Biserica a conlucrat întotdeauna cu armata, existând preoti atât pe front, cât si în regimente, si ca la toate slujbele preotii se roaga pentru eroii neamului “cazuti pe câmpurile de lupta, în lagare sau în închisori”. La finalul acestei întâlniri, copiii si-au luat angajamentul ca vor participa la activitatile organizate de ANCE, iar reprezentantii fiecarei filiale le-au promis “clipe memorabile alaturi de Armata Româna”. Noi le multumim tuturor membrilor ANCE pentru implicare în viata scolarilor si asteptam cu nerabdare viitoare provocari… n Profesor Diana CLINCIU Periscop BASARABIA. Impresii de la o mare reamintire În zilele de 26 si 27 martie 2010, o delegatie a Asociatiei Nationale „Cultul Eroilor” din România, compusa din coloneii în rezerva Constantin Chiper si Valeriu Severin, precum si profesorul Nicolae Petrescu-Redi, presedintele Asociatiei Pro-Basarabia, Bucovina de Nord si Tinutul Herta, au participat la festivitatile prilejuite de împlinirea a 92 de ani de la unirea Basarabiei cu România la 27 martie 1918. Uniunea Scriitorilor si Asociatia Istoricilor din Republica Moldova, Institutul Cultural Român, Institutul de Filologie al Academiei de Stiinte a Republicii Moldova, Forul Democrat al Românilor din Republica Moldova, Ambasada României în Republica Moldova, Mitropolia Basarabiei si alte institutii si asociatii obstesti de dincolo de Prut au desfasurat o paleta larga de activitati educative dedicate acestui eveniment. Conducatorii acestor institutii au apreciat si actiunile organizate în capitala României si alte localitati din tara noastra, între care Iasi, Ploiesti, Valenii de Munte, Brasov, Cluj-Napoca, Sibiu si Timisoara. Ne-au bucurat mult aceste aprecieri. În prima zi, delegatia noastra s-a întâlnit cu cadre didactice si elevi din prestigiosul liceu „Costache Negruzi” din Chisinau. Colonelul (rtr.) Constantin Chiper a evocat momentul Unirii Basarabiei cu România; cu aceasta ocazie, a prezentat si revista „România Eroica”, organul de presa al ANCE. Colonelul (r.) Valeriu Severin a daruit bibliotecii liceului 500 de carti de literatura beletristica si istorica (colectate de la cadrele militare în rezerva din garnizoana Galati), iar profesorul Nicolae Petrescu le-a daruit ultima sa creatie, „Musca îngerul din mar” (epigrame si madrigaluri). În ziua a doua am participat la un Te deum închinat înaintasilor care au înfaptuit Unirea de la 27 martie 1918, sustinut de un sobor de 10 preoti, condus de mitropolitul Petru. Invitati la masa rotunda cu tema „Hotarârile istorice ale Sfatului Tarii si integrarea Basarabiei în sistemul interbelic de valori europene”, organizata de Uniunea Scriitorilor si Asociatia Istoricilor din Republica Moldova (moderator, profesor Valeriu Matei), la sala de festivitati a Uniunii Scriitorilor, am ascultat cu mari emotii, împreuna cu participantii din Basarabia, Bucovina de Nord si România, prelegerile sustinute de Roberta Anastase, presedinta Camerei Deputatilor din Parlamentul României, Mihai Urechianu, presedintele interimar al Republicii Moldova, academicianul Mihai Cimpoi, presedintele Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova, profesorul Ion Negrei, viceprim-ministru al Republicii Moldova, academicianul Alexandru Mosanu, profesorul Ion Agrigoroaie, de la Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iasi, profesorii doctori Gheorghe Cojocaru, Gheorghe Negru, Alexandru Burlacu si Gheorghe Palade, de la Universitatea din Chisinau, precum si alti specialisti în domeniul istoriei. O adunare solemna la care au participat personalitati si colective Sfatul Tarii, 1918 artistice din cele doua tari a fost organizata la sala Teatrului „Ginta Latina”. Debutând cu imnurile de stat ale României si Republicii Moldova, programul a intercalat prelegeri si creatii artistice. În cuvântul sau, academicianul Nicolae Dabija, presedintele Forului Democrat al Românilor din Republica Moldova, a subliniat: „Cei 22 de ani din perioada interbelica au fost anii cei mai frumosi din istoria Basarabiei. Anul 1940 a fost catastrofal în istoria Basarabiei si a României. Anii 1990 si 1991 au reprezentat o raza de lumina în istoria Basarabiei. Anul 2012 va fi un an hotarâtor în istoria Basarabiei, unirea cu patria mama; se va constitui Comisia Basescu-Ghimpu pentru a lichida, în 2012, prevederile Pactului Ribbentrop- Molotov. Problema Basarabiei este a ei si a României. 27 martie, 27 august si 31 august sunt zilele nationale ale Basarabiei.” Frumoasa si optimista speranta! Ion Negrei, istoric si viceprim- ministru în guvern, a vorbit despre realitatile trecute si prezente, iar atasatul cultural al României la Chisinau, P. Litiu, a adus un omagiu bunicilor care au înfaptuit unirea cu patria mama. Academicianul Ion Ungureanu a sustinut unitatea de limba într-un eseu mai mult decât sugestiv: „Limba româna este liantul populatiei din România si Basarabia. Stefan cel Mare si Sfânt – temelia românismului. Necesitatea lichidarii Tratatului Ribbentrop-Molotov. Aportul presedintelui României, Traian Basescu, pentru impulsionarea acordarii cetateniei române”. Profesorul Nicolae Petrescu, presedintele Asociatiei Pro-Basarabia, Bucovina de Nord si Tinutul Hertei, colonelul (rtr.) Constantin Chiper, vicepresedinte al Asociatiei Nationale „Cultul Eroilor” din România si presedinte al ANCE, filiala Prahova, precum si reprezentantii filialelor cadrelor militare în rezerva din Iasi si Onesti au prezentat mesaje de felicitare. Secventele artistice, cântece si poezii, de o emotionanta încarcatura patriotica, au fost sustinute de corul „Prometeu”, Ninela Caramfil, artista a Teatrului „Mihai Eminescu”, de elevii Liceului „Vasile Alecsandri” din Chisinau – pe ideea disparitiei sârmei ghimpate de pe Prut, de elevi ai scolii din Criuleni, ai Liceului „Lucian Blaga” din Tiraspol, condusi de profesorul Ion Iovcev, de ansamblul etno-folcloric „Edera” si formatia „Catarsis”. Atmosfera de mare entuziasm fratesc a fost accentuata în mod fericit de corul din Inesti, dirijat de preotul lor, de familia Cazangiu din Balti si de grupul celor patru fete din Bucovina condus de Ion Paulencu. Cu alte cuvinte, la sarbatoarea Unirii a fost prezenta întreaga Moldova de peste Prut, oaspetii din Bucovina de nord si noi, cei din România. Toti ne-am dat mâna în final si am dansat Hora Unirii, ca într-un ritual sacru premergator sperantei si difinitivei uniri. Delegatia noastra, condusa de avocatul Gheorghe Vita, presedintele Uniunii Românilor din Basarabia, Bucovina de Nord si Tinutul Hertei, si profesorul de istorie doctor Ion Buga, s-a recules în Cimitirul Eroilor din Chisinau. Cimitirul, amenajat în anii 1918-1942, este o necropola a împacarii pentru cei 1645 de militari originari din sase state beligerante (România, Rusia, Franta, Austria, Cehoslovacia si Polonia) cazuti în primul razboi mondial. Aici au fost înmormântati 365 de militari români cazuti în primul razboi mondial si 95 de militari români cazuti în iulie 1941, în operatiile militare pentru eliberarea Chisinaului. În anul 1944, dupa reocuparea Chisinaului de catre armata sovietica, cimitirul a fost distrus si nivelat cu buldozerele, iar peste o parte din morminte a fost construit, în 1959, un spital cunoscut azi sub denumirea de Spitalul de Tuberculoza. Cladirile spitalului au fost distruse în anii recenti, însa administratia locala preconizeaza sa vânda spatiul fostului cimitir, pentru a se construi un complex comercial modern pe osemintele ostasilor cazuti în primul si al doilea razboi mondial. Credem ca ambasadele României, Rusiei, Austriei, Germaniei, Frantei, Ungariei, Cehiei si Poloniei, de la Chisinau, ar trebui sa se implice pentru a reface acest cimitir international. Altfel, cei 1645 de soldati ce-ar trebui sa se odihneasca aici vor fi condamnati sa moara a doua oara, înghititi de uitare si nepasare. La Cimitirul Central, situatia este cu totul altfel. Admiram ordinea si curatenia si, înfiorati de o pioasa recunostinta, depunem flori pe mormintele ostasilor români, din parcela eroilor de la intrarea în cimitir. Nu se putea sa nu ne reculegem si la mormintele poetului Grigore Vieru, ale artistilor Doina si Ion Aldea Teodorovici, precum si la cele ale lui Ion Costin si Gheorghe Ghimpu. Am adus cu noi, în Tara, reîmprospatata speranta de unire într-o lume mai buna. n Colonel (rtr.) Constantin CHIPER Periscop Posta redactiei Lt. col. (ret.) Vasile Ilica, Bd. Decebal 62, Bl. C 21, ap. 11, Oradea, Bihor. Am retinut pentru publicare evocarea dvs. consacrata artileristilor români cazuti la portile Hertei în ziua de 29 iunie 1940, în urma Ultimatumului sovietic. Au trecut 70 de ani de la împrejurarile tragice în care au murit capitanul Ion Boros, sublocotenentul Alexandru Dragomir si soldatul Iancu Solomon. Sa nu uitam niciodata jertfa lor! Colonel (ret.) Dumitru Raducanu, farmacist primar, Bucuresti. Va multumim pentru daruirea cu care v-ati angajat în acesti ani în ceea ce numiti “lucrarea ziditoare de cinstire a memoriei celor cazuti pe câmpurile de lupta”. Suntem onorati de cuvintele frumoase pe care ni le-ati adresat, citez din scrisoarea dvs: Într-o vreme în care viata ne este agresata si de unele non-valori, în care se propaga nerespectul fata de traditii, în care se desfiinteaza creatiile stramosesti, ANCE nu pregeta sa-si aminteasca de cei care, cu pretul vietii, si-au aparat neamul si glia strabuna. Felicitari pentru tot ceea ce faceti pentru eroii nostri! Nicolae Darabant, Brasov. Articolul despre colonelul Ioan Iosif, cavaler al Ordinului “Mihai Viteazul”, va fi publicat într-un numar de revista, din acest an, dedicat ultimilor veterani de razboi în viata distinsi cu cel mai înalt ordin militar românesc. Colonel (ret.) Victor Neghina, Sibiu. În sfârsit, “Eroul de la Dalnic” va vedea lumina tiparului chiar în acest numar de revista. Va multumim pentru colaborare si ne cerem scuze pentru întârzierea cu care publicam medalionul dedicat locotenentului Victor Comsa, cazut la datorie în luptele pentru luarea Odesei. Prof. Cornelia Ghinea, Pitesti. Redam în întregime scrisoarea dvs. fara alte comentarii: Am primit revista România Eroica nr. 2 (35) si mare mi-a fost bucuria si multumirea pentru stilul elegant în care m-ati primit în rândul colaboratorilor publicatiei pe care o editati cu har, evlavie si recunostinta pentru românii care si-au pus dragostea de tara mai presus decât viata. Va multumesc! Si pentru ca m-ati onorat cu statutul de colaborator va si expediez un studiu despre calugarul Ion Bâscoveanu de la Manastirea Frasinei si faptele sale crestinesti savârsite la anul 1920. Nicolae Iorga ne sfatuia sa culegem informatii, fapte si de la oamenii simpli, de la oameni fara rezonanta de nume de familie, politicieni etc. Cercetând filele îngalbenite de vreme ale dosarelor de arhiva am descoperit faptele unui ostas român din comuna argeseana Mosoaia, pe nume Bâscoveanu Ion, care dupa terminarea razboiului a devenit calugar la Mânastirea Frasinei, vestita tuturor pentru interzicerea accesului femeilor în lacasul sfânt. Ceea ce a facut acest om simplu, dar cu suflet mare, ma determina sa cred ca a fost un precursor al actiunii desfasurate cu câtiva ani mai târziu – alegerea Eroului Necunoscut. Statutul meu de truditor în lumea arhivelor peste 30 de ani ma obliga sa valorific documentele si sa le transmit întocmai. Octavian Cerchez, Tecuci. Medalioanele dedicate aviatorilor tecuceni, maior Gheorghe Cocebas si adjutant sef Gheorghe Sgabercea, îsi vor gasi locul la rubrica Aripi românesti. Colonel (r) George Gheorghiu, Bacau. În numarul viitor al revistei vom face loc si evocarii eroului capitan Ioan Cernea, din Regimentul 2 care de lupta, cazut în anul 1943 în luptele din Crimeea. Poate ca, în acest rastimp, veti reusi sa gasiti si o fotografie a acestui erou. n D. ROMAN Periscop Scrisori primite la redactie Silvia DRUMEA BALCANU, profesor, Milano, Italia Asa se numeste comuna mea natala: Brusturoasa. Dar, aproape nimeni nu o cunoaste, în afara celor ce locuiesc în acele împrejurimi. Si totusi, pentru cât a patimit, ar merita sa fie trecuta în manualele scolare de istorie. Asezata la doar 10 km de fosta granita cu Austro-Ungaria, comuna a suferit pierderi mari în cele doua razboaie mondiale. În Primul Razboi Mondial, a fost, timp de doi ani, sub ocupatia trupelor maghiare. În al Doilea Razboi Mondial, fiind zona de front, a fost stearsa de pe fata pamântului. Retraiesc cu nostalgie momentele când tatal meu îmi povestea despre acele vremuri. Era copil, pe atunci, când armatele germane au navalit peste sate, pe strazi, pe calea ferata. Totul avea o singura directie, Ghimes, unde au fost concentrate forte uriase, în speranta de a opri Armata Rosie, aflata în plina ofensiva. Satenii, femei, copii si batrâni, s-au ascuns prin paduri. N-au coborât nici când s-a dat la radio comunicatul cu întoarcerea armelor. În strategia lor de retragere, armatele germane au incendiat localitatile Palanca si Brusturoasa, au aruncat în aer poduri, calea ferata si tunelele. De pe dealuri, satenii asistau neputinciosi la drama ce se întindea sub ochii lor. Aud si acum ecoul cuvintelor tatalui meu: “Ei, ei, mai copii, mai, ce stiti voi… înca nu se stinsese jarul caselor, când pe cerul întunecat, dinspre Sugura, au început a se vedea semnale luminoase… cineva striga: vin ai nostri, vin vânatorii de munte, vin românii, sunt la Sulta…” Si a venit Regimentul 4 artilerie; si au venit si vânatorii de munte. Si au atacat trecatoarea Ghimes. Nemtii s-au opus cu disperare. Au fost pierderi mari. S-a ordonat încercuirea frontului si a cazarmilor de la Paltinis, unde se aflau concentrate o divizie maghiara si una germana, dotate cu munitii, armament, cu cazemate din beton pe toata zona trecatorii. În memoria ostasilor cazuti în acele lupte a fost ridicat, chiar la intrarea în Brusturoasa, pe dealul de la Cuchinis, un monument pe care a fost prinsa o placa din bronz reprezentând România Mare. La poalele acestui monument impunator, strajuit de un leu cioplit în piatra, aliniate într-o ordine perfecta, se întindeau mormintele celor cazuti… Grupul didactic al scolii generale de la Brusturoasa, în frunte cu directorul ei, Ion Stoian, organiza în fiecare an comemorarea eroilor cazuti pentru Patrie. Grupuri de elevi, într-un sir ordonat, strabateam drumul de la scoala la monument. Atmosfera de sarbatoare se simtea cu o saptamâna înainte. Baietii pregateau în atelier suporturi din fier pentru coroanele de flori; noi, fetele, confectionam, din hârtie creponata, florile, care frumos îmbinate peste crengute de brad, alcatuiau coroanele. Dupa programul artistic, special pregatit, asezati pe pajistea verde, luam câte o gustare. Totul impunea un respect mut, sacral. Cred ca, în acele clipe, însisi voinicii secerati de gloante ne priveau multumiti, stiind ca jertfa lor nu a fost zadarnica. Acum, însa, totul e pustiu. Nici macar crucile de pe mormintele soldatilor nu mai sunt. Iar leul, doborât la pamânt, este demn de mila… Nici de Ziua Eroilor nu se mai vad elevii, doi câte doi, însiruiti într-o coloana unica, îndreptându-se spre Monument. Ecoul cântecelor, cu acel minunat îndemn – Presarati pe-a lor morminte/Ale laurilor foi… – s-a stins de mult, iar Trotusul, susurând trist, pare ca duce la vale tânguielile celor uitati. Da, plâng eroii înmormântati la Brusturoasa! Eu sper doar ca cineva sa auda ecoul plânsetelor lor!… n Plâng eroii la Brusturoasa Din Italia am primit o scrisoare. Este si acesta un semn ca, oriunde s-ar afla, românii traiesc cu gândul la tara lor, la înaintasii lor. Filialele Cultul Eroilor BUCURESTI 90 de ani de la înfiintarea Societatii Mormintele Eroilor Cazuti în Razboi În ziua de 17 septembrie 2009, în Sala de Spectacole a Cercului Militar National a avut loc adunarea festiva prilejuita de împlinirea a 90 de ani de la înfiintarea, la 12 septembrie 1919, a Societatii Mormintele Eroilor Cazuti în Razboi, primul organism al statului care s-a ocupat de cinstirea eroilor cazuti în Razboiul de Reîntregire Nationala. Societatea a avut ca presdinte executiv pe patriarhul Miron Cristea, iar ca presedinte de onoare pe M.S. Regina Maria. Pregatita cu mare fast de Biroul Executiv Central al Asociatiei Nationale “Cultul Eroilor”, împreuna cu conducerea institutiei gazda, Cercul Militar National, activitatea s-a constituit într-o emotionanta sarbatoare. Solemnitatea a fost amplificata si de prezenta unui grup de militari ai Inspectoratului Jandarmeriei Române echipati în tinuta de parada. La adunare au participat personalitati marcante din cadrul Parlamentului României, Patriarhiei Bisericii Ortodoxe Române, Statului Major General, Statului Major al Fortelor Terestre, Inspectoratului General al Jandarmeriei, Asociatiei Nationale a Veteranilor de Razboi, reprezentanti ai filialelor ANCE din teritoriu, ai Asociatiei Nationale a Cadrelor Militare în Rezerva si în Retragere, Asociatiei Diplomatilor Militari, Ligii Navale Române, Universitatii Hyperion, Academiei de Politie “Al. I. Cuza”, cadre didactice si membri ai cercurilor Cultul Eroilor din colegiile si liceele bucurestene (Colegiul National Bilingv “George Cosbuc”, Colegiul “Ion Minulescu”, Colegiul National “Gheorghe Sincai”, Liceul “Eugen Lovinescu”, Liceul “Grigore Cerchez”), reprezentanti ai mass media. Dupa intonarea Imnului de Stat si a Imnului Eroilor, presedintele ANCE, col. (r) Petre Stoica, a deschis Adunarea festiva si a prezentat comunicarea “90 de ani de la înfiintarea Societatii Mormintele Eroilor Cazuti în Razboi”. În continuare au fost prezentate comunicarile: “Personalitatea Medalia Jubiliara “90 de ani de la înfiintarea SMECR, 1919-2009” l Gl. A. (rtr) Marin Badea Dragnea, presedintele ANVR; l Gl. (r) Niculae Spiroiu, fost ministru al Apararii Nationale; l Prof. dr. Vasile Gherasim, deputat; l Col. (r) Ioan Mija, membru de onoare al ANCE; l Col. (r) Corneliu Chiries, postmortem, fost membru al Consiliului Director ANCE; l Dr. ing. Zugravu Luminita, secretar al Consiliului Director; l Col. (r) Valerian Timofte, presedintele filialei Bacau; l Ec. Danut Voicu, prim-vicepresedinte al filialei Bacau; l Col (r) Dumitru Roman, redactor sef al revistei “România Eroica”; l Col (r) Moise Ghita, cenzor sef al ANCE. Diplome de merit: l prof. Corneliu Riegler, Colegiul National Bilingv “George Cosbuc”; l Cercul “Cultul Eroilor” din Colegiul National Bilingv “George Cosbuc”; l Prof. Paula Claudia Riegler, Colegiul National “Gheorghe Sincai”; l Cercul “Cultul Eroilor” din Colegiul National “Gheorghe Sincai”; l Prof. Viorel Tudor, directorul Liceului “Eugen Lovinescu”; l Cercul “Cultul Eroilor” din Liceul “Eugen Lovinescu”; l Cercul “Cultul Eroilor” din Colegiul National “Grigore Cerchez”; l Prof. ing. Luminita Toderici, Scoala Generala nr. 96; l Institutoare Viorica Rosca, Scoala Generala nr. 96; l Cercul “Cultul Eroilor” din Scoala Generala nr. 96. Filialele CULTUL EROILOR Mitropolitului Primat Miron Cristea, devenit Patriarh al României, presedintele executiv al SMECR si contributia sa la actiunile de cinstire a eroilor neamului” – preotul militar Mocanu Georgian din Statul Major General; “M.S. Regina Maria, presedinte de onoare si ocrotitoarea SMECR” – prof. univ. dr. Stefan Lucian Muresanu; “Asociatia Nationala Cultul Eroilor, continuatoare a traditiei de cinstire a eroilor neamului” – gl. Bg. (r) Constantin Tanase, prim-vicepresedinte al ANCE; “Mormântul Ostasului Necunoscut, simbol al onoarei si eroismului armatei si poporului român” – col. (r) Constantin Chiper. Au fost transmise mesaje de salut din partea veteranilor de razboi – dl. gl. C.A. (rtr.) Teodor Halic, vicepresedinte al ANVR si presedintele Asociatiei Cavalerilor Ordinului “Mihai Viteazul”; a cadrelor militare în rezerva si în retragere – dl. gl. Mr. (r) Aurel Danescu, prim-vicepresedinte al ANCMRR. Un salut calduros a transmis si deputatul Vasile Gherasim. Grupul vocal “Clopoteii de Argint” de la Scoala generala nr. 96, sub conducerea doamnei institutoare Viorica Rosca, acompaniat la pian de prof. Petre Stefanescu, a sustinut un program de cântece si poezii adecvat momentului. În încheierea adunarii, col. (r) Petre Stoica a înmânat diplome si medalii comemorative, în baza hotarârii Biroului Executiv Central al ANCE. Manifestarea a scos în evidenta preocuparea tuturor membrilor ANCE de a cinsti eroii români si ai altor state cazuti pe teritoriul tarii noastre, de a educa tânara generatie în spiritul respectului fata de jertfele înaintasilor. n Dr. Tamara STOICA Medalie jubiliara La 12 septembrie 1919, Regele Ferdinand semna Decretul Lege nr. 4106, prin care se recunostea calitatea de „persoana morala a Societatii Mormintele Eroilor Cazuti în Razboi.” Conducerea Societatii era asigurata prin Adunarea generala si Comitetul Central, care-si avea sediul în Bucuresti; ca organe de conducere, în teritoriu, erau Comitetele regionale, judetene si comunale. Din Comitetul central al Societatii faceau parte: Regina Maria, presedinta de onoare; cinci doamne, sotii ale unor generali în viata sau cazuti la datorie; I.P.S. Mitropolitul Primat Miron Cristea, presedinte activ al Comitetului; personalitati din conducerea Statului. La împlinirea a 90 de ani de la înfiintarea Societatii Mormintele Eroilor Cazuti în Razboi, Asociatia Nationala Cultul Eroilor a emis o medalie jubiliara care sa aminteasca, în timp, generatiilor viitoare, de aceasta nobila si prestigioasa societate. Medalia se prezinta astfel: Este confectionata din cupru (aramia), cu diametrul de 70 mm, bifata, având avers si revers, si o grosime de 3-4 mm. Realizatorul machetei grafice este domnul colonel (ret.) Petre Stoica, aflat la cea de-a opta piesa de acest gen, adevarate documente în metal închinate evocarii unor momente importante din istoria românilor. Realizarea sculpturii apartine artistului plastic George Hristea. Medalia a fost „batuta” la S.C. TEKART TRADING S.R.L., într-un tiraj de 100 de exemplare. Aversul Câmpul central al medaliei este ocupat de efigia reginei Maria, în semiprofil stânga, cu coroana pe cap. În partea de sus apare înscrisul cu majuscule: M.S. REGINA MARIA. În partea din stânga efigiei, pe doua rânduri, sunt înscrisi anii de viata: 1875-1938. În partea din dreapta, pe cinci rânduri, înscrisul: Presedinta de onoare si ocrotitoare a Societatii. În exerga, în partea de sus, gasim înscrisul cu majuscule: SOCIETATEA MORMINTELE EROILOR CAZUTI ÎN RAZBOI. În partea de jos – în exerga, semicircular – înscrisul cu majuscule: 1919-12 SEPTEMBRIE 2009. Reversul Câmpul central este ocupat de o cruce cu patru brate, usor stilizata. În centrul crucii este o pastila cu Semnul aducerii aminte – casca de razboi din perioada 1916-1919, care are pe fundal dispus pe diagonala: în stânga, un stilet (semnul onoarei) cu vârful în jos, iar în dreapta o frunza de laur din care se desprinde o decoratie a vremii, semnul învingatorului. În partea de sus a bratului crucii gasim însemnul cu majuscule: S.M.E.C.R. (Societatea Mormintele Eroilor Cazuti în Razboi). În partea de jos a bratului crucii, tot cu majuscule, se afla însemnul: A.N.C.E. (Asociatia Nationala Cultul Eroilor). Între cele patru brate ale crucii, stilizate, gasim înscrisul: RECUNOSTINTA, PATRIE, ONOARE, EROISM. Toata aceasta superba compozitie, inspirat elaborata, este înconjurata circular, în exerga, cu înscrisul cu majuscule: ASOCIATIA NATIONALA CULTUL EROILOR ROMANIA. Medalia este asezata într-o frumoasa cutie de plastic, fiind însotita de un Certificat de autenticitate, cu o scurta notita tehnica si cu numele celui caruia i-a fost acordata, semnata si parafata de presedintele ANCE, colonelul în retragere Petre Stoica. Medalia face parte din bijuteriile numismatice românesti si a intrat de mult în patrimoniul cultural national. Este singura medalie închinata acestui eveniment jubiliar. Cinste si onoare Asociatiei Nationale Cultul Eroilor si conducatorului ei pentru sârguinta adusa la elaborarea si aparitia acestei medalii unicat. n Comandor (r) aviatie Marius POPESCU-CALARASI Filialele CULTUL EROILOR IA.I Apel la pastrarea integritatii monumentelor si cimitirelor eroilor Conferinta anuala a Asociatiei Nationale “Cultul Eroilor”, filiala judetului Iasi, a avut loc în cocheta sala de festivitati a Cercului Militar din garnizoana si s-a bucurat de o prezenta numeroasa, atât din partea membrilor proprii, cât si a invitatilor, printre care: gl. Bg. (rtr.) Constantin Bucos, presedintele ANVR “Stefan cel Mare si Sfânt” judetul Iasi; gl. Bg. (r) Constantin Bârhala, consilier local Iasi; prof. univ. dr. Mandache Leocov; comisar sef Constantin Petros, loctiitorul Comandantului Politiei judetului Iasi; subcomisar Lucian Mursa, comandantul Politiei municipiului Iasi; colonel (r) Gheorghe Pancu, presedintele ANCMRR “Henry Coanda”; preot Adrian Mortun; locotenent colonel Doru Pogoreanu, din partea comandantului Garnizoanei Iasi. Dupa intonarea Imnului de Stat si a Imnului Eroilor, colonelul (r) Ioan Timofte, presedintele ANCE, filiala Iasi, a prezentat Darea de seama, din care se poate concluziona ca, într-o vreme când sentimentul patriotic este estompat de tendinte agresive, românii fiind îndemnati sa-si uite trecutul istoric si mândria nationala, cinstirea memoriei eroilor ramâne unul din putinele mijloace de educare a tinerei genera.ii. În anul 2009, efortul membrilor Consiliului Director s-a materializat în atragerea la toate actiunile omagiale, organizate de filiala ANCE, a unui numar cât mai mare de profesori de istorie si religie, stiut fiind ca acestia au o mai mare disponibilitate în educarea elevilor în spiritul respectului eroilor, al valorilor morale si spirituale ale poporului nostru. Au fost apreciate efortul, entuziasmul si pasiunea colectivului redactional al periodicului Eroii Neamului. A fost remarcat faptul ca este o datorie de onoare, cetateneasca, sa pastram integritatea monumentelor eroilor, pentru ca ele vorbesc generatiilor viitoare despre gloria vremurilor de altadata. În conditiile unui buget insuficient, membrii ANCE si-au propus, totusi, sa se concentreze pe desfasurarea activitatilor de educatie patriotica si de cinstire a memoriei celor ce s-au jertfit pe câmpurile de lupta; sa gaseasca resursele necesare pentru întretinerea si protectia operelor comemorative de razboi din tot judetul. În cadrul adunarii au fost aduse argumente în favoarea extinderii activitatii de evocare a figurilor reprezentative din istoria neamului în cât mai multe comune, întrucât majoritatea cercurilor “Cultul Eroilor” sunt constituite în orase. De asemenea, s-a propus sa se organizeze o întrunire anuala a reprezentantilor acestor cercuri; s-a evidentiat necesitatea colaborarii cu organele locale, la nivelul întregului judet, în actiunile de întretinere a monumentelor si cimitirelor eroilor, având în vedere cazurile de vandalism din ultima vreme; au fost nominalizate monumente cu semnificatii deosebite care, în prezent, se afla în locuri fara acces, “ascunse” privirii cetatenilor si s-a cerut sa se urgenteze actiunile de mutare a acestora pe platforme vizibile. Doamna profesoara Olga Rusu, cunoscuta autoare de monografii ale lucrarilor de arta, a aratat ca activitatea sa zilnica este axata în mod deosebit pe aceleasi probleme care framânta si ANCE si ca, în perioada urmatoare, îsi propune sa realizeze o lucrare despre toate operele comemorative de razboi din judet. Domnia sa a propus, aducând si argumente în acest sens, sa faca demersurile necesare pentru includerea Cimitirului Galata, din Iasi, pe lista obiectivelor protejate de UNESCO. n Colonel (r) ing. Ioan TIMOFTE, Presedintele ANCE, filiala judetului Iasi DÂMBOVITA Pe urmele ostasilor români În perioada 6-10 mai 2010, o delegatie a judetului Dâmbovita a participat, în Slovacia si Cehia, la manifestarile dedicate evocarii memoriei militarilor români cazuti în luptele pentru eliberarea celor doua tari. La aceasta actiune, derulata sub genericul “Pe urmele ostasilor români”, au participat reprezentanti ai Consiliului Judetean, Complexului National Muzeal “Curtea Domneasca”, Asociatiei Nationale “Cultul Eroilor”, Fundatiei “Renasterea Pietrositei-Ruralia”, precum si veteranul de razboi Petre Iliescu, nascut la Pietrosita, fost combatant pe Frontul de rasarit, unde a fost ranit, dar si pe Frontul de Vest, în cadrul Regimentului 38 Artilerie. Delegatia dâmboviteana a participat în Piata Centrala din Zvolen, la manifestarile ocazionate de cea de-a 65 aniversare a eliberarii orasului de catre armatele româna si sovietica, la Cimitirul Central al Armatei Române din aceeasi localitate, precum si în orasul Brno, la cimitirul în care sunt înhumati mare parte dintre militarii români cazuti pe pamântul Cehiei. n General de bg. (rtr.) Constantin TANASE ANCE – Filiala Neamt PRIM-PLAN Noua rubrica pe care o deschidem în acest numar de revista este dedicata prezentarii filialelor judetene ale ANCE. Au trecut 20 de ani de la înfiintarea ANCE, timp în care aceasta organizatie non-guvernamentala si non-profit a reusit sa se consolideze si sa se faca prezenta, prin filiale proprii, în toate judetele tarii. Începem Prim-planul cu Filiala judetului Neamt, una dintre organizatiile puternice din teritoriu. Repere interbelice l În 1920, în Piatra Neamt, ia fiinta Societatea Mormintele Eroilor Cazuti în Razboi. Primul Comitet de conducere este format din: prefectul judetului (presedinte); comandantul Garnizoanei (vicepresedinte); primarul orasului Piatra Neamt; protoereul judetului; comandantul Companiei Jandarmi; inginerul judetului; doamnele: Elena colonel Calmuschi, Cecilia colonel Niculescu, Aneta colonel Dragu, Elvira maior Leca si Letitia locotenent Adamescu. l În acest moment se aflau în evidenta si în îngrijire mormintele eroilor din: comuna Bicaz: 8 morminte împrejmuite cu sârma ghimpata si având cruci cu inscriptii; comuna Hangu: 21 de morminte rusesti, care au fost împrejmuite cu sârma ghimpata, toate având cruci din lemn; comunele Rapciuni si Bistricioara: 120 de morminte rusesti, care au cruci si împrejmuire din sârma ghimpata; – comuna Baltatesti: 460 de morminte ale eroilor români; comuna Filioara: 16 morminte de eroi români; -comuna Dumbrava Rosie: 750 de morminte (cimitir în curs de amenajare). Un nou început l În decembrie 1991, din initiativa unui grup de ofiteri în rezerva, în frunte cu coloneii Octavian Mancu si Mihai Irimia, se constituie Comitetul National pentru Restaurarea, Îngrijirea Monumentelor si Cimitirelor Eroilor, filiala Neamt, devenit in 1997 Asociatia Nationala Cultul Eroilor, din nevoia de a interveni pentru protejarea operelor comemorative de razboi, multe aflate într-o stare de degradare avansata. l Din 1991 pâna în prezent, Consiliul Director a reusit sa inventarieze toate operele comemorative de razboi din judet, inclusiv Pomelnicele Eroilor, pentru care s-au întocmit: fise personale, monografia tuturor monumentelor, cu numele eroilor; biografii ale unor eroi nemteni. l În 2008 apare cartea colonelului (r) Octavian Mancu, intitulata: Monumente si însemne memoriale din judetul Neamt. l În prezent, filiala are în evidenta: 178 de monumente comemorative de razboi; 90 de troite; 70 de cruci memoriale; 45 de monumente individuale ale eroilor. l Din 1991 pâna în 2010, prin grija ANCE, s-au construit 51 de opere comemorative de razboi, cele mai recente fiind ridicate în localitatile Piatra Neamt – Biserica Sf. Ioan Botezatorul; Bahna, Tg. Neamt; Baltatesti; Poiana si Gro.i din comuna Brusturi; Complexul memorial Cordun, Magazia si Chetris din comuna Cracaoani; Grumazesti; Ruginoasa; Razboieni; Borca; Ion Creanga; Simionesti; Vânatori Neamt. l Cartea de Aur a fost realizata la cele 84 de comune, l În judet functioneaza 100 de Cercuri “Cultul Eroilor”, astfel: 35 în liceele din Piatra Neamt, Roman, Tg. Neamt, Bicaz si Roznov; 15 în Grupurile scolare; 50 în scolile primare. n Conducerea filialei Colonel (ret.) Mihai Irimia, primul presedinte ale Filialei Neamt. Ofiter de infanterie, respectiv graniceri. Veteran de razboi. Nascut la 12 septembrie 1923 în comuna Dobreni, judetul Neamt. Absolvent al Scolii de Ofiteri, promotia 1952, si al Academiei Militare (1960). A lucrat într-un Batalion de graniceri din judet. În prezent este presedinte de onoare al ANCE Neamt. A decedat în anul 2000. Colonel (ret.) Octavian Mancu. Este al doilea presedinte al ANCE Neamt. Ofiter de vînatori de munte. S-a nascut în comuna Tacuta, judetul Vaslui, la 13 septembrie 1932. Absolvent al Scolii de Ofiteri „Nicolae Balcescu” Sibiu, promotia 1956, si al Academiei Militare. A fost comandantul unitatii de vânatori de munte din Târgu Jiu (1971-1978); comandant al Unitatii de vânatori de munte din Vatra Dornei (1978-1983); comandantul Centrului Militar Judetean Neamt (1983-1990); comandantul Comandamentului Militar (1990-1992). Este autorul lucrarii Monumente si însemne memoriale din judetul Neamt (2008). Locotenent-colonel (r) Vasile Murariu. Este actualul presedinte al ANCE Neamt. Ofiter de tancuri. S-a nascut la 11 septembrie 1950, în comuna Cracaoani, judetul Neamt. Absolvent al Scolii de Ofiteri de Tancuri si Auto (1972) si al Facultatii de Drept. A fost seful Cercului Militar din Piatra Neamt (1983-1998). Din actuala conducere a ANCE Neamt mai fac parte: preot dr. Tuscanu Florin – prim-vicepresedinte (foto centru jos); colonel (r) Miluta Aniculesei – vicepresedinte; capitan (r) prof. Gheorghe Amaicei – vicepresedinte (foto stanga jos); colonel (r) Alexandru Onu – secretar (foto dreapta jos); prof. Mihai Surubaru (foto dreapta sus) SUCEAVA O sarbatoare de suflet Asociatia Nationala „Cultul Eroilor”, filiala Suceava, a sarbatorit, în ziua de 19 septembrie 2009, în localitatea Paiseni, comuna Cornu Luncii, împlinirea a 90 de ani de la înfiintarea Societatii Mormintele Eroilor Cazuti în razboiul pentru întregirea neamului românesc 1916-1919. Cu acest prilej a fost sfintit Monumentul eroilor din localitate, precum si monumentul ridicat în memoria eroului sublocotenent post-mortem Ioan Grosaru, cazut în luptele din Irak în septembrie 2007. La ceremonii au participat parlamentarii Gavril Mîrza, Ioan Stan si Catalin Nechifor; Vasile Ilie, vicepresedintele Consiliului judetean Suceava; maior Liliana Popescu, purtatorul de cuvânt al ministrului Apararii Nationale; locotenent-colonel Cristian Dinulica, comandantul Batalionului 32 Infanterie „Mircea” Timisoara, însotit de douazeci de militari, participanti la misiunea din Irak (între ei s-au aflat si cei patru militari carora Ioan Grosaru le-a salvat viata, cu pretul vietii lui), general de brigada (ret.) Marin Badea, presedintele Asociatiei Nationale a Veteranilor de Razboi Suceava; locotenent-colonel Mugurel Anton, comandantul Centrului Militar Judetean Suceava, locotenent-colonel Luigi Blezniuc, seful de stat-major al C.M.J., membri ai Asociatiei „Cultul Eroilor“, filiala Suceava, reprezentanti ai administratiei locale si un numeros public din comuna si împrejurimi. Dupa intonarea Imnului României si slujba religioasa sustinuta de un sobor de zece preoti, condus de preotul-consilier Gheorghe Bradatan, vicar-administrativ al Arhiepiscopiei Sucevei si Radautilor, au prezentat alocutiuni: vicepresedintele Consiliului judetean, Ilie Vasile, presedintele ANVR Suceava, general de brigada (ret.) Marin Badea, presedintele ANCE Suceava, colonel (ret.) Nicolae Niga, vicepresedintele ANCE din România, colonel (ret.) Constantin Chiper, comandantul C.M.J., locotenent-colonel Mugurel Anton, comandantul Batalionului 32 Infanterie „Mircea” Timisoara, locotenent-colonel Cristian Dinulica, purtatorul de cuvânt al ministrului Apararii Nationale, maior Liliana Popescu, preotul consilier Gheorghe Bradatan si primarul comunei Cornu Luncii, Petru Voda. Vorbitorii au omagiat eroii patriei si pe eroul din Irak. De asemenea, s-au adus sincere multumiri primarului comunei Paiseni, cadrelor didactice si preotilor din comuna, conducerilor locale ale CMJ, ANVR, ANCE, sponsorilor Romtehnica Bucuresti, Top Construct Suceava, SUT Suceava, Nova Optic Suceava, Simetrica Veresti, SC Paine Co, precum si maistrului militar principal Dumitru Davidel, Radu Cârstiuc, Gheorghe Rosu, Petru Gusa, Gheorghe Fron si altii, care au sustinut financiar si prin munca fizica realizarea acestui monument, suprapus cu monumentul eroilor din localitate. În acordurile Imnului Eroilor au fost depuse coroane de flori si s-au aprins lumânari la cele doua monumente. În încheiere, primarul Petru Voda a înmânat o diploma veteranului centenar Petru Avarvarei. Elevii Scolii primare din Paiseni, condusi de învatatoarea Maria Constantinovici, si veteranul de razboi Grigore Constantinovici au prezentat un program artistic. n Colonel (r.) Ioan ACATINCAI vicepresedinte al ANCE Suceava Mormântul eroului Ioan Grosanu, cazut în Irak Monumentele eroilor din Baltatesti Primul monument, ridicat în memoria eroilor Razboiului de Independenta (1877-1878), se afla amplasat în curtea bisericii din centrul comunei. Tot aici s-a construit – cu sprijinul material al familiei Ion si Aglaia Popescu – un monument în memoria eroilor cazuti în cele doua razboaie mondiale. Monumentul este realizat în maniera traditionala. Un alt monument se afla în cimitirul satului, fiind ridicat, în 1980, în memoria eroilor cazuti în cele doua razboaie mondiale. Si acesta este rodul unei initiative particulare, respectiv a domnului Constantin Pasat. În cimitirul bisericii din satul Valea Seaca se afla o cruce monumentala întru cinstirea memoriei eroilor cazuti în razboaiele mondiale. A fost construita între anii 1925-1930, din initiativa lui Ioan Agapescu si a preotului Pavel Danila. Înalta de 2 metri, crucea este realizata din piatra slefuita si marmura. Un alt monument, dedicat celor morti în al doilea razboi mondial, a fost înaltat în 2004, în centrul comunei, în parcul din fata CEC. Initiativa construirii acestui monument apartine familiei Tanasescu din satul Baltatesti. Înalt de 3,5 m, monumentul este realizat din beton, pe care a fost fixata o cruce din marmura alba. La Ziua Eroilor si de Ziua nationala a României, principalele institutii de pe raza comunei noastre sunt prezente la cele patru monumente, unde comemoreaza, prin slujbe, depuneri de coroane de flori, prin programe artistice, eroii cazuti la datorie. Nelipsiti de la aceste momente solemne sunt elevii din scolile de pe raza comunei, care sustin, de fiecare data, programe artistice în memoria eroilor. Valentina FLORICEL, bibliotecar comunal Precizare. În ziua de 20 aprilie 2010, Asociatia Nationala Cultul Eroilor a încheiat un protocol de colaborare cu Sanatoriul de Balneofizioterapie si Recuperare Medicala “Dr. Dimitrie Cantemir” din Baltatesti, care are ca scop principal organizarea de actiuni comune pentru cinstirea eroilor din aceasta zona a tarii. n Invitatul revistei Minciuna în istorie se întoarce împotriva ta ca un bumerang! Neagu Djuvara: – Domnule Neagu Djuvara, spuneti-ne, cum ati perceput, în tinerete, pe vremea când erati în tara, manifestarile de cinstire a eroilor? – Între cele doua razboaie mondiale nu eram în tara decât pentru trei-patru luni, vara, pentru ca am facut si liceul, si facultatea în Franta. Nu prea am participat la viata oficiala a tarii, asa încât marturia mea este cam schioapa. Pot sa va spun, ca orfan de razboi, ca m-am bucurat de unele mici avantaje care se acordau pentru martirii razboiului. Tata a fost capitan de geniu. Dupa ce iesise politehnician de înalta clasa din Germania, a avut posturi civile importante. Când a început razboiul, în 1914, a devenit directorul cimenteriei de la Comarnic, care fusese transformata în fabrica de razboi. A fost si subdirectorul armamentului pe armata, când am intrat si noi în razboi. Si pe urma, saracul, a murit de gripa spaniola în chiar ziua Armistitiului. Deci, eu si fratele meu am fost considerati orfani de razboi. Am impresia ca se vorbea totusi foarte mult de cei care au murit pe front si facusera fapte mai deosebite. Eu aici risc sa va dau o parere nitel aparte si anume ca mie nu-mi place când se exagereaza. E bine sa nu fie uitati fostii combatanti, mai cu seama cei care s-au distins în mod deosebit, dar sa nu se exagereze, asa cum s-a întâmplat la începutul celui de-al Doilea Razboi Mondial – la care eu am participat din prima zi, mai întâi ca elev-ofiter si apoi ca ofiter, dar regimentul meu a fost atât de stricat în fata Odesei încât, dupa caderea acesteia, am fost adusi la Bucuresti si a fost nevoie de doi ani ca sa se refaca regimentul. În tot acest timp am fost instructor la recruti, la Regimentul 6 Mihai Viteazul. – Ca istoric, cum priviti încercarea de a se da notiunii de erou o anumita încarcatura politica, ideologica? – În perioada comunista a existat o adevarata tragedie când toti cei care si-au facut datoria, nu ca voluntari, ci la ordinul tarii, în razboiul din Rasarit, au fost considerati niste vinovati. Povesteste, de pilda, comandorul Tudor Greceanu, care a fost al treilea aviator cu victorii omologate în razboi, ca dupa ce a venit în tara a fost arestat si a mâncat 16 ani de puscarie. „Ce cautai acolo?” – l-au întrebat la interogatoriu. E ceva înfiorator. A existat în timpul regimului comunist un fel de pervertire a notiunii de datorie si de eroism totalmente politic. Adica erai erou numai daca erai comunist convins si ai facut ceva pentru Partidul Comunist si pentru Uniunea Sovietica. Adevarul e ca si dupa 1989 s-a cazut în excesul contrar prin fel de fel de manifestatii care nu sunt la obiect. Eu cred ca trebuie alesi cei pe care trebuie sa-i praznuim, care într-adevar au facut fapte eroice în trecutul nostru si în ultimele razboaie – si sunt destui. Sa ne oprim la personalitatile din trecutul cel mare, de pilda la felul cum a fost celebrat Stefan cel Mare, la Putna, de catre Ion Iliescu si Din 1989, Neagu Djuvara locuieste într-un apartament din Bucuresti, înconjurat de carti si de câtiva dintre stramosii sai, boieri valahi, care îl vegheaza din portretele aliniate pe pereti. S-a nascut în 1916 la Bucuresti. Tatal sau se tragea din minoritatea valaha de la granita dintre Albania si Macedonia. În toamna lui 1917 se afla cu mama si fratele sau la Petrograd (Sankt Petersburg), în drum catre Franta. Reusesc sa plece cu ultimul tren care paraseste orasul aflat în fierbere. Izbucnise Revolutia bolsevica. Neagu Djuvara a participat la Al Doilea Razboi Mondial, ca ofiter al armatei române, mai întâi la Odesa si, ceva mai târziu, în chip de curier si diplomat la Stockholm, unde l-a prins actul de la 23 august 1944. În 1947, sfatuit de mama sa, nu se mai întoarce la Bucuresti, preferând exilul, la Paris. Mai târziu, când coloniile Frantei si-au dobândit independenta, a concurat pe un post de consilier în probleme externe al guvernului din republica Niger. Astfel a ramas în Africa 23 de ani. Dupa caderea lui Ceausescu, se reîntoarce acasa, în Bucuresti – dupa o absenta de 42 de ani! Se hotaraste sa ramâna aici pentru totdeauna si sa se angajeze în democratizarea tarii. În prezent este daruit cu totul scrisului. Adrian Nastase, în 2004. Îmi pare rau sa fac politica aici, dar vreau sa va spun ca nu a impresionat în bine. Prea s-a facut pentru a trage spuza la ei, ca si cum ei sunt coborâtorii din marele Stefan. A fost lipsit de modestie si de simplitate. N-a fost lasat publicul credincios sa intre în biserica, au intrat numai oficialitatile. De altfel, asta a iscat un scandal si din partea mitropolitului Pimen. Celebrarea oficiala a marilor personaje istorice trebuie facuta cu întelegere si delicatete. Sa ne amintim de faimosul vers al lui Eminescu: „Si de- asupra tuturora va veni vreun mititel,/ Nu slavindu-te pe tine, lustruindu-se pe el!” Si asa fac majoritatea politicienilor când vorbesc de un personaj istoric, asa învârtesc lucrurile încât sa se arate ei mareti. – Cum apreciati atitudinea tinerei generatii fata de eroi, de istorie, de trecut? – Am impresia ca tinerii nu se raporteaza la trecut cu interes. Si asta-i un fenomen european. Am trait destul în Franta ca sa-mi pot da seama ca si acolo a pierit aproape cu desavârsire sentimentul de mândrie patriotica, nationala. E clar ca se întâmpla un fel de aplatizare, mai întâi punctarea unei unitati europene face sa mai stergem din specificitatile nationale, nu mai apasam pe pedala nationalismului si a preamaririi eroilor nationali. Aici exista un risc, fiindca Europa în sine nu poate sa spuna cine sunt eroii europeni. Deci, fiecare natiune trebuie sa-si onoreze eroii. – Probabil ca spiritul acesta se va pastra în timp, chiar daca se va ajunge la o Europa Unita. – Se vor pastra limbile nationale, literatura. Nu vom adopta o limba unica în Europa. Sa nu ne fie teama de lucrul asta. Banuiesc ca se va continua, dar cu conditia sa nu axam, daca vreti, onorarea eroilor nostri prin a scuipa eroii vecinului. Eu ma gândesc, de pilda, la ce se întâmpla între noi si maghiari. Lasa-i si pe ei sa-i onoreze pe cei care-i considera eroi de-ai lor. Trebuie sa recunoastem un lucru: este singura natiune care s-a revoltat în 1848 si nu a fost înabusita în câteva saptamâni; a rezistat un an si jumatate. Eu îmi scot palaria! Împaratia austriaca n-a fost în stare, singura, sa-i învinga. A trebuit sa vina rusii. Înseamna ca s-au luptat cu dârzenie. Eu înteleg ca ei doresc sa praznuiasca, sa cinsteasca pe acesti eroi ai lor, care au fost executati fiindca erau nationalisti maghiari, iar nu nationalisti imperiali, austrieci. E un fel de-a vrea sa fii ungur. Asta-i tragic ca e un paralelism: se întâmpla ca noi am fost adversarii lor în 1848, din cauza încapatânarii lor de a nu acorda românilor egalitatea drepturilor, cum ar fi cerut Balcescu. Fratele strabunicului meu, Tache Djuvara, a participat cu Balcescu la negocierile cu Kossuth cu câteva zile înainte sa se prabuseasca rezistenta maghiara în fata rusilor. Era o ultima încercare disperata de a-i aduce pe unguri sa accepte egalitatea cu românii. Atunci românii ar fi luptat si ei alaturi de unguri. – Va propun sa revenim în actualitate si sa discutam despre ce înseamna, astazi, sa fii patriot, despre riscurile de a fi etichetat drept nationalist atunci când încerci sa vorbesti despre patrie, dragoste de tara etc. – Aici, sa va spun drept, filosofic Invitatul revistei „Dupa moartea lui, Mihai n-a fost deloc pre.uit în .ara din cauza legaturii de pamânt.” vorbind, este destul de greu sa stii unde este granita între dragostea de tara si nationalismul înteles în dorinta de a fi deasupra celorlalte natiuni. Aceste nationalisme, care s-au nascut, de fapt, în veacul al XIX-lea, au fost asa, un fel de val adus în parte de revolutia franceza, care a fost foarte exclusivista si patriotarda; pe urma, filosofia germana a „Volkgeist”, adica „sufletul natiunii”, a preamarit aceasta idee, sustinând ca fiecare natiune are sufletul ei, dar au încercat sa sustina ca al lor, al germanilor, este superior celorlalti; au venit apoi rusii, care au spus ca ei sunt natiunea care va domina în viitor. A existat o întreaga scoala ruseasca, care a afirmat ca viitoarea mare putere a lumii sunt ei, ca Occidentul e putred. Deci, vedeti, când dragostea de tara devine un fel de orgoliu, ca sunt superior celorlalti, atunci se numeste nationalism. Si, dupa parerea mea, mai cu seama într-o perioada când trebuie sa ne unim cu totii în Europa, acest nationalism e nociv, strica. Si avem câteva personaje politice la noi care fac parte din acestia si care de cele mai multe ori au bube în cap. Adica nu sunt cei mai curati iubitori de tara, sunt cei care au lins cizmele lui Ceausescu, care au facut fel de fel de potlogarii si atunci îsi închipuie ca se rascumpara facând pe marii patrioti. – Dupa cum stiti, maresalul Ion Antonescu este declarat criminal de razboi. Cum comentati faptul ca într-o institutie a Armatei noastre – am numit Universitatea Nationala de Aparare – au fost afisate portretele celor care, de-a lungul timpului, s-au aflat la comanda institutiei respective, iar sub portretul generalului Ion Antonescu, comandant al Scolii Superioare de Razboi între anii 1931-1934, s-a adaugat precizarea „Criminal de razboi”? – Este o stupiditate! Astea sunt niste obiceiuri proaste pe care le avem noi, în România, de a sari peste cal si pentru a face placere unor aliati. Mi-amintesc ca atunci când eram aliati cu germanii faceam ultradragoste pentru nemti; înainte, pentru francezi, apoi pentru rusi. Asta este un pacat national al nostru. Chestia cu acuzarea lui Antonescu: din punct de vedere impartial, international, adica potrivit normelor pentru care unii au fost considerati criminali de razboi, el cade în aceasta categorie din cauza expulzarii evreilor din Basarabia. Lucru care nu se poate nega. Se stie câte sute de mii de oameni au fost siliti sa paraseasca în 48 de ore provincia, sa treaca dincolo de Nistru, fara ca sa fie pregatite niste conditii. Au fos trimisi la moarte. Ma mira ca sunt asa de multi compatrioti ai mei care nu vor sa recunoasca lucruri care sunt dovedite numeric, ca sa zic asa. A existat o jandarmerie româna care, prin cinci posturi de granita, a numarat cine a trecut. Deci, daca se stie ca numai din Basarabia au fost expulzati 175 000 de oameni, din care nu s-au mai întors decât câteva mii, înseamna ca în Transnistria s-au întâmplat lucruri destul de grave. Si pentru lucrurile astea este clar ca – mai cu seama ca acum evreii sunt foarte puternici în SUA si în tarile occidentale – s-a facut o extrem de proasta propaganda, care se revarsa pe toata natiunea noastra. Dar, revin la cazul pe care mi l-ati dat, asta nu înseamna sa pui eticheta de „criminal de razboi” sub portretul unui fost general care a comandat înainte de a fi adus de împrejurari de a comite niste fapte grave. – Domnule Djuvara, ce credeti ca ar trebui facut pentru a reda românilor adevaratii eroi si a-i cinsti asa cum se cuvine? – Eu vorbesc si de niste eroi pe care i-am cunoscut. E o remuscare pe viata la mine. Sunt partial responsabil de parasutarea a trei tineri în Transilvania – capitanul Sabin Mare, Ilie Rada si Pop, care, mi se pare, este primul care a cazut prins si a spus unde se afla ceilalti. Toti trei, în ochii mei, sunt niste eroi. Chiar daca a fost o eroare politica, fiindca noi, din emigratie, am crezut ca este bine sa trimitem parasutisti în România ca sa se creeze niste nuclee în legatura cu luptatorii din munti si ca acestea sa fie folosite, eventual, în cazul izbucnirii razboiului. Noi, din emigratie, eram convinsi ca va izbucni un nou razboi. Oamenii care s-au sacrificat sunt eroi. Tatal Ioanei Arnautoiu, capitan, este un erou pur. Ani de zile lupta pâna ce ramâne singur cu sotia într-o pestera. Fata lui se naste într-o pestera. Ca-n povesti. Invitatul revistei „La Posada nu-i vorba doar de niste tarani care au aruncat bolovani si au taiat copaci. A fost si o batalie de cavaleri.” „Am o mare dragoste pentru Nicolae Balcescu, acest superb personaj al revolutiei de la 1848.” Ea s-a luptat ani de zile ca sa i se dea voie sa cerceteze arhivele cu procesul tatalui ei. – În ce va priveste, aveti un erou la care tineti cel mai mult? – Asa, urcându-ne în marele trecut, am mai multi. Am o mare tragere de inima pentru Nicolae Balcescu. Omul asta, care era un boiernas crescut foarte distins – maica-sa era boieroaica –, dar care era atât de pasionat de popor, de democratie, se vroia un luptator. De altfel, pe linie paterna cobora din mercenari. Un bunic de-al lui a fost capitan de mercenari, când a început sa se alcatuiasca o mica armata româna, sub C. Ipsilanti. Balcescu avea aceasta fibra eroica în el. Si Românii supt Mihai Voda Viteazul, pe care a scris-o, cu toate ca nu a fost primul care sa reinvente mitul lui Mihai – sa stiti ca dupa moartea lui, Mihai n-a fost deloc pretuit în tara, fiindca el n-a fost iubit de tarani din cauza legaturii de pamânt – este o carte superba. Ceea ce ma impresioneaza la Balcescu este sfârsitul lui tragic. Aflat în exil, el ia vaporul si se întoarce cu speranta ca va fi primit în tara. Refuzat, la Braila, el pleaca la Palermo, bolnav. De aici îi scrie lui Ion Ghica, scriitorul, ca nu mai are nici un ban si asteapta. Traieste pe credit într-un hotel. Cheama un preot ortodox. Si dupa ce moare, este aruncat la groapa comuna. Este îngrozitor. Am o mare dragoste pentru acest superb personaj al revolutiei noastre. Si mult mai departe în timp am mai multa dragoste pentru Mircea cel Batrân. Din punct de vedere politic, a avut un rol si mai mare decât Stefan cel Mare. Este unicul domnitor care a reusit sa reziste singur împotriva turcilor si a reusit chiar sa intervina în politica interna a Turciei! A adus în scaun un sultan! – Ati vazut filmele istorice de la noi? Ce impresie v-au facut? – Am vazut vreo câteva, în special cele realizate de Sergiu Nicolaescu. Vreau sa va spun ca sunt absolut contra lor. Nu aduc nimic. Sa va spun ceva: adevaratul patriotism este sa spui exact ce s-a întâmplat. Nu sa vii cu basme. Când îmi arati batalii ale lui Mihai Viteazul cu taranii cu caciuli… Nu-i adevarat! Nu asa s-au petrecut lucrurile. În veacul lui Mihai, în toata Europa grosul armatelor era de mercenari, de profesionisti care stiau sa mânuiasca pusca si tunul. Nu aduci un bine tarii venind cu minciuna. Minciuna în istorie se întoarce împotriva ta ca un bumerang. Chiar si chestia cu Burebista, cu fel de fel de neadevaruri. N-ai voie sa faci asa ceva. N-ai dreptul ca ecranizezi si, deci, sa popularizezi neadevaruri! Trebuie sa încercam sa facem adevarate imagini nationale. Dar nu prea vad cine a facut pâna acum un film autentic. S-ar putea face un film despre batalia de la Rovine. Din pacate – asta este tristetea noastra – deabia începusem sa avem un voievodat al nostru – nu avem cronicari. Toata domnia lui Mircea o stim din cronici straine – sârbesti, turcesti, unguresti. Batalia de la Rovine o stim din cronici sârbesti. Rovine n-a fost o localitate. În sârba, rovine înseamna „gropi”. Asta înseamna ca Mircea a avut dibacia tactica sa stie care este drumul pe care Baiazid avea sa-l ia catre cetatea de scaun Curtea de Arges si într-un loc unde sultanul cu toata ostirea otomana trebuia sa treaca Argesul a facut santuri, santuri, santuri pline cu mii si mii de arcasi. Batalia de la Rovine este mai cu seama o batalie de arcasi. Interesant e ca, cu vreo 20 de ani pe urma, în 1415, are loc exact aceeasi strategie la batalia dintre engleji si frantuji la Azincourt, unde, tot asa, armata engleza este de patru ori mai mica decât a francezilor. Francezii sunt cavaleri grei, pe când englejii au pus accentul pe arcasi. Si au tras pâna i-au casapit pe frantuji. Acelasi lucru este si la Rovine. E drept ca a fost si cavaleria usoara, care a iesit din paduri ca sa termine izbânda. Dar adevarata batalie a fost a arcasilor. Dealtfel, o cronica sârbeasca spune ca cerul era negru de sageti si râul curgea rosu de sânge. Înseamna ca la încercarea de trecere a râului Arges, arcasii ascunsi în gropi îi casapeau pe turci. Asta a fost adevarata batalie de la Rovine. Ei, asta s-ar putea reconstitui în mod extraordinar. Eu cred ca se poate reconstitui si batalia zisa de la Posada, care a durat doua zile. Si nu-i vorba doar de niste tarani care au aruncat bolovani si au taiat copaci. A fost o batalie de cavaleri. Noi avem niste dovezi. De pilda, ca fiul lui Basarab a comandat la Venetia 10 000 de armuri. Pâna si Iorga s-a înselat si a crezut ca armatele noastre din vremea aceea erau armate de tarani. Boierii nostri din vremea aceea se îmbracau ca si cavalerii occidentali. Mai lejer, în zale, pentru ca aveu cai mai mici. Asadar, am avut armate de tip feudal. Eu cred ca în veacurile al XIV-lea si al XV-lea, care sunt cele doua veacuri eroice ale noastre, începând de la Basarab, Mircea, Vlad Dracul, Vlad Tepes, Stefan cel Mare. Din perioadele astea s-ar putea face filme superbe si adevarate. -Va multumesc! Interviu realizat de Dumitru ROMAN Invitatul revistei „Mircea cel Batrân este unicul domnitor care a reusit sa reziste, singur, împotriva turcilor.” Rememorari Cimitirul Mânastirii Frasinei Calugarul Ion Bâscoveanu si faptele sale crestinesti Arhivele sunt marea bogatie a istoriei noastre. Între copertele dosarelor create de-a lungul vremii de Armata Româna se pastreaza cele mai diverse informatii care, adunate, studiate si evaluate, întregesc istoria tarii, istoria oamenilor sai. Cu placuta surprindere am descoperit câteva marturii despre calugarul Ion Bâscoveanu de la Manastirea Frasinei.* Ion Bâscoveanu s-a nascut în localitatea Mosoaia, judetul Arges. Desi nu consemneaza anul nasterii sale si numele parintilor, documentul precizeaza ca Ion Bâscoveanu a participat la Razboiul pentru independenta tarii din 1877 si la Primul Razboi Mondial, fiind decorat, pentru faptele sale de arme, cu medaliile “Avântul Tarii”, “Barbatie si Credinta” cu Spade, clasa a III-a, si “Virtutea Militara”. A ajuns pâna la gradul de caporal. Dupa razboi s-a retras la Manastirea Frasinei, îmbracând haina monahala. În aceasta postura, primul lui gând a fost acela de a-si cauta fratii de arme rapusi pe coclaurile muntilor si în prapastii de gloantele dusmane. A participat mai întâi la “facerea cimitirului din comuna Porumbacu”, apoi s-a pus la dispozitia Societatii Mormintele Eroilor Cazuti în Razboi, filiala Pitesti, “pentru deshumarea osemintelor eroilor de pe Valea Oltului si îngroparea lor în Cimitirul Câineni.” Astfel, din aprilie pâna în iunie 1920, cu concursul sefului de post din Câineni, care i-a pus la dispozitie oamenii din garda postului, a facut “cu brazde de pamânt 74 de morminte care fusesera surpate de vitele satului, a împodobit cu flori cele patru morminte de ofiteri români aflate la biserica din Câineni, a deshumat 37 de eroi gasiti în Muntii Coti (Gropile Turcilor) si i-a înmormântat în ziua de 20 mai 1920, Ziua Eroilor, în cimitirul bisericii vechi a satului Greblesti; a deshumat înca 57 de eroi din Muntii Coti si Suru, osemintele lor fiind depuse în biserica noua a satului Greblesti. Pentru tot efortul sau, calugarul a cerut “o camasa, o pereche de izmene de schimb având numai un rând si o suma de bani pentru întretinere.” Asa cum reiese dintr-un raport al Parohiei Câineni, ceremonia înhumarii celor 57 de eroi gasiti în Muntii Coti a avut loc în ziua de 12 septembrie 1920. Iata cum descrie parohul Hagi Negoescu acest moment: “Muzica si trupa Regimentului 90 infanterie Sibiu a fost în aceasta comuna la 12 septembrie 1920 dând onorurile cuvenite unei asa de mari zile. Toata lumea asistenta a ramas mirata asa de mult si câta bucurie si multumire sufleteasca a tuturor, a fost atât de mare, încât nu avem cuvinte sa aratam gradul de satisfactiune din toate punctele de vedere. Asistenta a fost primita cu muzica militara. În biserica cea noua, unde erau depuse osemintele muzica a intonat: Ruga si Imnul Regal. A doua zi s-a oficiat Sfânta Liturghie apoi s-a facut un Te-Deum pentru Maria Sa Regele, pentru întregul guvern, pentru comandantii ostirii, pentru binele si propasirea patriei, pentru curajul si barbatia Armatei Române. Apoi s-a slujit parastasul Eroilor cazuti în razboi. Dupa terminarea slujbei religioase soldatii Regimentului 90 infanterie au purtat pe umerii lor 4 sicrie cu osemintele eroilor, înaintea carora mergea steagul bisericii purtat de un mobilizat, sfetnicele bisericii purtate de baieti, preotul, cântaretii, muzica, trupa si un numeros public din satele: Robesci, Câineni, Greblesti, Boisoara-Arges. Convoiul asa format a trecut prin mijlocul satului în armoniile cântecelor muzicii, în sunetul clopotelor, apoi s-a îndreptat spre biserica veche, unde erau aranjate mormintele. S-au tinut discursuri, s-au tras salve cu care s-a încheiat ceremonia. Tinuta, moralul trupei a ramas pentru localnici o vesnica amintire pentru armata si comandantii ei… Nu putin a lucrat fratele calugar Bâscoveanu Ion pentru deshumarea osemintelor.” Acest modest român nascut pe plaiuri argesene merita din partea noastra, a celor de azi, tot respectul si admiratia din lume. El si-a slujit tara cu credinta în doua razboaie. Bucuros ca idealul pentru care a luptat a fost împlinit – înfaptuirea României Mari – a hotarât sa slujeasca Lui Dumnezeu, intrând în lumea monahala, si-a cautat tovarasii de lupta si i-a înmormântat crestineste. M-as fi bucurat sa-i stim mormântul si sa-i aprindem o lumânare, sa-i mângâiem crucea cu o floare si sa-i slavim faptele crestinesti. Sa înaltam ruga catre Dumnezeu pentru linistea sufletului sau bun, spre vesnica amintire si exemplu pentru generatiile viitoare. n Profesor Cornelia GHINEA ANCE Pitesti * Arhivele Ministerului Apararii Nationale – Centrul de Pastrare si Studierea Arhivelor Militare Pitesti, Fond Garnizoana Pitesti, nr. crt. 2, filele 171; 176; 178; 195; 197; nr. crt. 1, filele 1-20. Rememorari Jurnalul începe cu însemnari din martie 1943. Pe fila care s-a pastrat sta scris: Luni. Am fost atacati de rusi cu tancuri si numeroase tunuri anticar. Au fost pierderi sângeroase de ambele parti, dar am reusit sa mentinem pozitia. Marti. Inamicul ne-a taiat retragerea în orasul Cerkeschi, ocupând ambele capete de pod peste Kuban. Aici se pierde în lupta si masina maresalului. Miercuri. Pe un ger de -56 grade, ne retragem peste podul de cale ferata spre comuna Rozdâlnaia, unde am cantonat trei zile, având ariergarda trupe germane. Joi. În zorii zilei, inamicul încearca în mai multe rânduri sa forteze trecerea Kubanului în directia colhozului Stain-hart, dar este respins, lasând în mâinile noastre 42 tunuri anticar, 28 mitraliere, numerosi prizonieri si o bogata prada de razboi. Vineri. La ora doua din noapte, rusii încep un puternic atac cu foc de artilerie, care tine pâna la orele 10,00 când pleaca infanteria la atac. Sâmbata. Moare în lupta capitanul Balint Eugen, tragând ochit într-un soldat rus care fugea îngrozit pe câmp. Duminica. Am luat parte la înmormântarea vestitului capitan, la care generalul Dumitrache i-a adus cele mai calde omagii. Luni. Schimbam pozitia, ocupând alta în niste mlastini foarte mari. Gerul ne patrunde la oase. Marti. Ziua e mai calda si mai linistita, stingherindu-ne numai câteva raiduri de avioane Starmovic. Miercuri. Începem marea vânatoare contra parazitilor, inamici care traiesc cu noi si prin noi si care ne chinuiau fara nici o mila… Aici se încheie prima fila din jurnal. Iata, mai jos, si celelalte însemnari care s-au pastrat. Joi. Am mâncat slanina de porc din sacul de merinde al unui rus mort, i-am zis “bogdaproste” si “Dumnezeu sa-l ierte”. Era numai trupul, capul fiind aruncat departe, retezat de un proiectil dintr-un tanc. Asa-i moartea pe front, nemiloasa. Vineri. Din cauza marelui atac întâmpinat, nici nu- mi venea sa cred ca mai traiesc sau ca sunt în chinurile iadului! Am zis atunci: “Daca tot asa ar fi si în iad, toti diavolii l-ar parasi, gasindu-si scaparea în fuga”. Sâmbata. Ca întotdeauna, cu ceasuri si bune si rele, am scapat de la moarte ca printr-o minune. Numai Dumnezeu este puternic. Locotenentul Victor Comsa, eroul de la Dalnic 22 iunie 1941. Zi istorica pe rabojul sfânt al patimilor si sacrificiilor românilor. În acea zi, seful Statului si comandantul ostirii române, maresalul Ion Antonescu, adresa Armatei un ordin care a ramas în eternitatea istoriei: “Ostasi, va ordon: treceti Prutul! Zdrobiti vrajmasul din rasarit si miaza-noapte, dezrobiti din jugul rosu al bolsevismului pe fratii nostri, cotropiti, reîmpliniti în trupul tarii glia strabuna a Basarabilor si codrii voievodali ai Bucovinei, ogoarele si plaiurile noastre.” Un ordin care afirma idealul maresalului Ion Antonescu: dezrobirea pamântului românesc! Un ordin care a însufletit oastea si poporul român pentru reîntregirea patriei. Eram în clasa a IV-a si îmi amintesc cum acest ordin a ajuns si la noi, însa în forma de cântec. L-am învatat foarte repede, sub bagheta unui învatator, sublocotenent în rezerva Virghezan, refugiat din Basarabia si încadrat la scoala noastra, pentru ca învatatorul nostru, V. Costescu, si el sublocotenent în rezerva, plecase pe front. Îl cântam cu mare entuziasm si defilam prin curtea scolii: “Azi noapte la Prut,/Razboiul a început,/ Românii trec dincolo iara,/Prin arme si scut,/Sa ia înapoi mosia pierduta asta vara…” În acea dimineata eroica, în frontul de atac si în vârtejul luptelor Armatei noastre se afla si tânarul locotenent Victor Comsa. Comanda o companie de vânatori de tancuri dintr-un regiment de garda. Abia împlinise 30 de ani. Absolvise Scoala de Ofiteri de Infanterie “Carol I” din Sibiu. Era vlastarul unei familii de memorandisti sibieni. Dimitrie Comsa (1846- 1931), luptator pentru drepturile românilor transilvaneni, profesor agronom, etnograf, memorandist, condamnat de autoritatile ungare la trei ani de închisoare, muzeograf, membru de onoare al Academiei Române, decorat cu Marea Cruce “Regele Ferdinand I”. …În ziua de 17 august 1941, într-o lupta cu tancurile rusesti, în zona localitatii Dalnic, pentru strapungerea cetatii de foc si fier a Odesei, este grav ranit de o schija de proiectil inamic. Internat într-un spital de campanie, se stinge din viata în ziua de 20 august 1941, ca un brav erou. Înainte de a închide ochii pentru totdeauna, a fost decorat cu Ordinul “Mihai Viteazul”, cea mai înalta distinctie de razboi acordata ofiterilor. Autoritatile germane l-au decorat cu “Crucea de fier” germana. Corpul sau neînsufletit a fost adus în tara si înhumat în cimitirul militar din Ghencea, Bucuresti, unde îsi doarme somnul de veci alaturi de alti eroi, stând pilda generatiilor de azi si de mâine. Ceremonia înhumarii s-a constituit într-o adevarata zi de doliu pentru bucuresteni, iar fapta sa eroica a avut un larg ecou, fiind evocata în presa vremii, la posturile de radio, în ordinele de zi, în jurnalele si comunicatele de razboi ale armatei. Si tot ca un impresionant mesaj adus faptelor sale, în acele zile de biruinte si de doliu, în fata Palatului Regal au fost expuse, de o parte si de alta a statuii regelui Carol I, doua tancuri rusesti, capturate de curajosul ofiter în luptele de la Dalnic. Acestui erou, ca si multor altora din plaiuri sibiene care zac în neuitarea timpului, i s-ar cuveni macar o placa comemorativa, aplicata pe fatada casei în care a vazut lumina zilei, daca nu chiar un bust în incinta cetatii, care sa reaminteasca generatiilor viitoare ca noi nu avem morti, ci eroi! n Colonel (r) Victor NEGHINA Duminica. Ne retragem spre aerodromul Kalabtko, unde am cantonat o noapte, mâncând conserve de peste, goale, fiind o mare lipsa de pâine. Luni. În loc sa ne îmbarcam în marile avioane care ne asteptau cu elicele puse în miscare, înca o noua misiune. Ce sa-i faci, noroc si nenoroc! Marti. Am petrecut aproape ca cei în agonie. Miercuri. Sunt mai vesel, caci primisem de la Stefania Margariteanu din Vladesti, eleva în clasa a IV-a de liceu, o scrisoare de acasa. Avea un frate de suferinta cu mine. Joi. Cu toate ca eram obisnuit mai mult cu suferinta, supararea totusi, de multe ori, te duce la deznadejde. Fata de la Dragoslavele, cu care ma simpatizam atât de mult, îmi trimite veste ca se marita. Vai, Ilie! De ce nu te-ai rugat cerului sa se termine razboiul mai repede… cum te mai chinuieste si gândul acesta… Vineri. Pe când ma gândeam cu durere la satul Dragoslavele fara a mai tine seama ca sunt cu moartea în fata, un avion Rata îmi face cadou patru bombe. Uitasem atunci toate gândurile. Sâmbata. Am 29 de ani. Pe o ploaie torentiala, am facut un mars de 68 km, fara sa ma simt câtusi de putin obosit, doar cu nadejdea în suflet si co dorul de acasa. Câteva zile nu mai pot sa scriu, o sa vad! Joi. Am fost bagat în grupa de sacrificiu, cu misiunea de a aduce prizonieri din linia inamicului, când acesta era în aparare, având flancurile sprijinite pe litoralul Marii de Azov. Incursiunea ne-a reusit de minune. În loc de inamic, trei carute de conserve rasturnate din care ne-am umplut sacii de merinde. Vineri. Facând o noua incursiune, am gasit mort pe comandantul Diviziei nr. 77; la perchezitia facuta dau de o fotografie cu cei patru copii, câte doi de fiecare sex. L-am compatimit mult. Sâmbata. Ducându-ma cu ordin de la General la cartierul general al Maresalului, gasesc aducând pe brate pe colonelul Boldisor, care amutise, iar capitanul Dimax înnebunise de groaza luptei. Duminica. Intram în actiune în sectorul unui batalion german de schiori alpini, respins de inamic pe un viscol de nedescris. Am câstigat lupta si am mâncat dovleac copt. Luni. Am fost foarte vesel, desi ploua. Eram uzi pâna la piele, iar ursii trageau cu anticarele grindina de otel. Marti. Ma întâlnesc cu Gheorghe Cosma si ne- am sarutat camaradereste, ca omul când moartea îi râde în fata. Miercuri. O zi foarte norocoasa. Merg cu un camarad spre o casa si descoperim o groapa cu cartofi si dovleci, cu care ne-am potolit foamea vreo doua zile. Joi. Primim ordin sa prindem un post fix de la inamic. Am împuscat un comisar, cu cartus trasor si pe care l-am dus în agonie la postul de comanda, prin ploaia de gloante a rusilor care ne-au descoperit. A fost ranit grav sergentul Tufa Vasile, cu care eram prieten bun si ne ziceam unul altuia “sogore”. Vineri. Ne retragem în comuna Krimskaia, unde ne urmareau cinci armate sovietice si stabilim numitul cap de pod Kuban. Sâmbata. Ne stabilim pozitia sapata înca din iarna si primim fiecare câte patru carti postale, la cei ce ne asteaptau cu dor sa ne vada. Luni. Am trecut peste duminica, nimic deosebit. Pe când scriam acasa, pe micuta masa individuala, un obuz greu ma viziteaza fara sa explodeze, era la un metru de mine. Am fugit iar el a explodat si m-a acoperit cu bulgari înghetati. Marti. Am reusit dupa mai multe luni, sa trimit acasa în patrie o carte postala, printr-un capitan aviator, acesta având un suflet nobil si cunostea la fel de bine ca si mine greul luptelor si viasa de transee. Miercuri. Desi eram flamând, am cântat un cântec care a emotionat chiar pe comandantul grupului nostru de comanda, colonel Vasile Cârlan. Joi. În aceasta zi, primim si noi vestea ca ne- am îndeplinit misiunea si în curând vom trece cu avioanele în Crimeea, de unde unii vor pleca si pe acasa, pentru a-i bucura pe cei ce îi asteapta de atâta amar de vreme. Totodata, am primit si o scrisoare din patrie, pe care o asteptam cu multa nerabdare. Vineri. Dupa ploaie si furtuna, în loc de a trece în Crimeea, generalul ne solicita cu Divizia din nou voluntara. Am pierdut orice speranta de revedere cu cei dragi. Sâmbata. Suntem atacati puternic de unitatile celor 76 de divizii rusesti si respinsi, gata de a fi aruncati în mare. Duminica. Contraatacam în forta si ne recuperam pozitia. Uitasem ca este zi de duminica. Luni. Noaptea, m-am visat ginere si credeam ca voi ramâne a doua zi fara viata si Dumnezeu s-a îndurat de mine nepatind nimic, în afara de casca pe care mi-a spart-o o schija de brand. Marti. Am fost mai linistiti si ne povesteam unul altuia viata petrecuta pe meleagurile natale. Asa ne omoram timpul între un atac si altul. Miercuri. Am ajunat (am rabdat de foame – n. r.) toata ziua, neputând sa vina hrana din cauza tirului artileriei ruse… * * * De aici, caietul a fost facut ferfenita si nu s-a mai putut reface jurnalul. Sincere multumiri fiului eroului, învatator Ilie I. Taras, din Rucar, care a pus la dispozitie caietul cu însemnarile tatalui sau de pe front. Onoare si recunostinta! n Rememorari Frânturi dintr-un caiet de front Am intrat în posesia a patru foi dintr-un caiet al eroului rucarean Ilie F. Taras, care a luptat pe frontul de est, în anii 1943-1944, în Regimentul 30 Dorobanti Muscel, si a cazut la Stalingrad. S-a aflat sub arme 9 ani, 8 luni, 21 de zile, reprezentând stagiul militar, concentrarea si razboiul. Un camarad de-al sau, tot rucarean, care a supravietuit, povestea ca seara, când era putina liniste, Ilie scria, la lumina unui felinar, cu un creion, în caietul pe care îl tinea la piept, sub veston. Dar, într-o zi, un proiectil l-a sfârtecat odata cu caietul. Au fost recuperate doar câteva foi, pe care camaradul rucarean le-a predat familiei, ca ultima mângâiere de la fiul lor. Asa am ajuns si eu în posesia lor. Cred ca merita sa fie puse în paginile revistei. Cu onoare, general de brigada (r) Ioan A. Dobrescu, Câmpulung Muscel, 12 martie 2010. IN MEMORIAM IN MEMORIAM Amiralul Traian Anderson La 23 iunie 2010 a încetat din viata contraamiralul Traian Anderson, presedintele Asociatiei Nationale a Veteranilor de Razboi, filiala Galati. S-a nascut la 20 ianuarie 1920, în Slobozia Conachi, fostul judet Covurlui, fiind al cincilea copil al familiei lui Neculai Anderson. Bunicul sau, Frantz Anderson – originar din orasul german Ulhm – a venit în România prin anul 1850 si s-a instalat în Baragan, în jurul localitatii Fetesti, ca reprezentant tehnic al unei firme germane de masini agricole. Curând se casatoreste cu o românca din localitatea Murgeanca (azi apartinatoare de comuna Valea Ciorii – Ialomita) si se stabileste definitiv pe aceste meleaguri. Sotia Catinca îi daruieste opt copii, toti botezati cu nume românesti si în religia ortodoxa. Neculai, tatal contraamiralului de mai târziu, devenit, prin nastere, cetatean român, participa la Primul Razboi Mondial ca infanterist si datorita meritelor sale este împroprietarit cu cinci hectare de teren arabil. Traian, ultimul din cei cinci copii, a urmat clasele primare în comuna natala, apoi a plecat la Galati, la un liceul industrial. Dupa absolvirea liceului, în 1940, se înscrie la Scoala de Specialitati a Marinei Militare. Cunoscator al limbii germane, este trimis, în iunie 1942, în anul doi de studii, în Germania, la o specializare de un an în tehnica submarina. Reîntors în tara, îsi încheie studiile si este îmbarcat, în octombrie 1943, pe distrugatorul „Marasesti”. Participa, ca sef de compartiment masini nr. 2, pe nava „Regina Maria”, la luptele din zona Sevastopol, Odessa si Bosfor. La 1 noiembrie 1943, este îmbarcat, ca sef compartiment motoare termice, pe submarinul „Marsuinul”, apoi pe „Delfinul”, cu care participa la luptele din Marea Neagra. Ziua de 23 august 1944 îl gaseste pe submarinul „Delfinul”, traind alaturi de ceilalti marinari tristele momente ale capturarii si dezarmarii, de catre trupele sovietice, desi fortele române trecusera de partea Natiunilor Unite. Dupa ce „Delfinul” este restituit flotei românesti, tânarul Traian Anderson este reîmbarcat ca „sef mecanic comandant unitate de lupta nr. 5”. În anul 1948, ca urmare a absolvirii Scolii Navale, este avansat la gradul de sublocotenent. Urmeaza Scoala de comandanti si specialisti, pe care o absolva ca sef de promotie (1951-1952), fiind repartizat în Statul Major al Divizionului de vedete blindate. Ocupa functii de raspundere la Flotila de Dunare pâna în anul 1960, când, aceasta fiind desfiintata, este mutat în portul militar nr. 13 Tulcea, în statul major, ca loctiitor al comandantului portului militar. A trecut prin mai multe garnizoane: Galati, Constanta, Tulcea, Sulina, Giurgiu, Mangalia. Pentru profesionalismul si devotamentul sau, a fost distins cu ordine si medalii românesti si straine. În 1990, este membru fondator al filialei Galati a Asociatiei Nationale a Veteranilor de Razboi, fiind ales, în 1995, presedintele acesteia. În anul 2001, prin decretul Prezidential nr. 99/27.11., a fost avansat la gradul de contraamiral de flotila navala. Octavian CERCHEZ IN MEMORIAM Colonelul ing Constantin Vâna La începutul acestui an, mai precis la 16 ianuarie, a plecat dintre noi colonelul Constantin Vâna, genistul care a batut tara de-a lungul si de-a latul, pe marile santiere ale Transfagarasanului si Canalului Dunare-Marea Neagra, unde a condus lucrarile în calitate de inginer sef, dar si la sistemele de irigatii la care Armata a participat ani de-a rândul. Ofiterul acesta, ridicat dintr-o familie de oameni nevoiasi din Scornicesti, s-a daruit ca nimeni altul profesiei pe care si-a ales-o, uitând de sine, traindu-si aproape toata viata pe santiere, departe de marile orase, departe de familie, de parinti, de frati, locuind în aceleasi baraci cu ostasii sai. Apogeul lui a fost la Canalul Dunare Marea Neagra, o lucrare de importanta internationala care, dupa 1990, a fost lasata de izbeliste, ca atâtea alte constructii industriale si agricole ridicate în anii regimului comunist. Din care se vede ca românii nu învata nimic din istorie. Colonelul inginer Vâna, asa cum o spune si numele, avea în el o energie si o tenacitate iesite din comun, desi înfatisarea-i blânda si privirea calda nu lasau sa se vada tumultul sau interior. Era omul care nu accepta nimic fara argumente bine întemeiate. Se daruia cu toata fiinta sa santierului, murea pe lucrare, cum se spune, uita si de familie si de toate. Apropiat de ostasii si ofiterii sai, era în stare sa se bata si cu Dumnezeu pentru a le asigura drepturile si conditii de munca omenesti. A fost iubit si respectat de militari tocmai pentru ca nu s-a folosit niciodata de pozitia si gradul sau pentru a le impune orgoliile si pretentiile celor de sus. Generalul în retragere ing. Otto Breuer, fost director general adjunct la canalul Dunare-Marea Neagra, care l-a pretuit si l-a stimat pe inginerul Vâna, deplângea moartea prematura a prietenului sau, dar si faptul ca a fost uitat si nedreptatit dupa 1990, fiind marginalizat pe motiv ca Nicolae Ceausescu i-a acordat titlul de Erou al Muncii Socialiste. Probabil ca si asta i-a grabit sfârsitul. A fost înmormântat la Cimitirul Ghencea 3 Militar Bucuresti, înconjurat doar de familie si de câtiva prieteni si fosti camarazi de arma. Mâhnit si întristat de faptul ca la înmormân- tare n-a fost nimeni din partea oficialitatilor Armatei, generalul Breuer m-a rugat sa scriu în revista despre acest om care si-a facut datoria de ostas cu un devotament rarisim si a carui disparitie, la doar 73 de ani, reprezinta o mare pierdere pentru arma Geniu si pentru Armata. Când se va scrie istoria participarii Armatei la lucrarile în economia nationala, în dreptul numelui colonelului ing. Constantin Vâna se va nota doar atât: un erou al Transfagarasanului si al Canalului Dunare-Marea Neagra! (D. ROMAN) Rememorari 4 aprilie 1944. Americanii si englezii încep sistematica serie a bombardamentelor asupra României. În ziua de 4 iulie 1944, americanii s-au napustit asupra Brasovului si a Pitestiului. Cele sapte valuri de avioane B-17 care au bombardat Brasovul au reusit sa avarieze gara si triajul principalului nod de cale ferata, au incendiat rafinaria Vacum Oil, au lovit fabricile Marasesti, Voinea, Metrom si altele. La ora 9.25, s-a dat ordinul de decolare a avioanelor noastre de vânatoare disponibile. Grupurile 1 si 6 au decolat pentru lupta, dar nu au luat contactul cu iamicul, ci au aterizat pe alte aerodromuri. Se pare ca, din ordinul Sectorului 2 Vânatoare, au fost dispersate din calea americanilor, ascunzându-se cât mai bine avioanele pe alte terenuri. Pentru interceptarea avioanelor inamice au decolat numai zece avioane de la Grupul 7 Vânatoare si trei de la Escadrila 58 Vânatoare. Escadrila de alarma a Scolii de vânatoare de la Ghimbav-Brasov a decolat cu cinci avioane IAR-80 si trei Me-109, obtinând câteva victorii probabile. Slt. av. Radu Emil a fost ranit usor, reusind sa aterizeze cu avionul avariat. Toti acestia au luat contactul cu avioanele invadatoare, luptându-se la mare înaltime, la sud-est de Pitesti. Ca si alta data, americanii au încercat sa duca în eroare fortele noastre de aparare, trimitând un numar de avioane de vânatoare în zona Ploiestiului si a Bucurestiului, însa aceasta manevra le-a reusit în mica masura, deoarece itinerariul bombardierelor a fost cunoscut din timp. S-a apreciat numarul de 40-50 de avioane Lightning si 60-70 Mustang. Cele de tip Mustang aveau de asigurat protectia apropiata a propriilor bombardiere, iar Lightningurile pe cea îndepartata. Ele au ramas în zona Ploiestiului si Bucurestiului mai multa vreme dupa plecarea celor cu patru motoare, insistând sa zboare în preajma mai multor aerodromuri. Trecusera doua ore si jumatate de la intrarea lor în spatiul românesc, când doua formatii de 4 si 12 avioane Lightning au atacat aerodromul de la Petresti, Dâmbovita, incendiind 4 avioane. Probabil ca acolo au asteptat sa surprinda avioanele noastre de vânatoare pe când veneau la aterizare, însa nu au reusit. În schimb, au atacat cu armele de la bord posturi de pânda si terenul de dispersare de la Glavacioc, aflat nu prea departe de Bucuresti. Atacul a fost dat de doua patrule a câte 4 avioane care trecusera cu putin mai înainte la aproximativ 3000 m înaltime. Folosindu-se de valea din apropierea terenului si padurea vecina au trecut o singura data, la joasa înaltime, în linie. Cum atacul a durat doar zece sau cinsprezece secunde, riposta apararii antiaeriene a fost nula, în urma lor ramânând doua avioane incendiate si alte sase ciuruite mai mult sau mai putin. Este sigur ca aceleasi avioane americane au atacat si trenul de calatori 1001, care plecase din statia Gaesti, antrenându-se constienti într-un act de cruda teroare aeriana. Numai în jurul trenului s-au numarat 77 de cadavre, iar 65 de raniti grav au fost transportati la spital. În realitate, numarul mortilor si ranitilor a fost mult mai mare. În aceeasi zi a fost atacat si Pitestiul. Cu acea nefericita ocazie, câteva valuri de avioane cu patru motoare au bombardat partea dreapta a râului Arges, prelungindu-l de-a lungul vaii pâna în satul Bananai, din apropierea podului de cale ferata de peste Arges, pe care au intentionat sa-l scoata din functiune. Amplasata pe un deal din apropiere, În timpul bombardamentului a fost distrusa si Bateria usoara de 20 mm Oerlikon, amplasata pe un deal din apropiere, care intrase pe pozitie înca de la 6 iunie 1944, pregatita sa riposteze la un eventual atac asupra podului c.f. Bateria sosise de la Brasov cu urmatorul efectiv: un locotenent, doi sublocotenenti, trei subofiteri, 19 soldati si 99 de rezervisti, fiind dotata cu 9 tunuri de 20 mm, 6 PM ZB de 7,92 mm, 119 arme cu baioneta, 6600 cartuse. Bateria Oerlikon de la Podul CFR de peste râul Arges a deschis focul, dar a fost lovita în plin, având mari pierderi în oameni si material: 18 artileristi morti, printre care locotenentul Predatu N., comandantul Bateriei, plutonierul Nedea Dinu, sergentul major Stanescu Vasile. Alti 14 militari au fost raniti. Au fost distruse doua tunuri si doi pivoti p.m., unitatea ramânând cu o singura sectie, care ar mai fi putut actiona împotriva atacatorilor americani. În urma cu câtiva ani, în amintirea victimelor bombardamentelor asupra Pitestiului, municipalitatea a amplasat o cruce de marmura alba în preajma Cercului Militar din Pitesti (foto). Poate ar fi cazul sa fie ridicat un astfel de monument si în memoria eroilor aparatori ai zonei, care sa fie amplasat chiar pe dealul unde acestia si-au dat viata. S-ar repara, astfel, o mare nedreptate! n Prof. Vasile TUDOR Aripi românesti Eroii de la podul de peste Arges EROII de la podul c.f. de peste Arges 1.Predatu Dinu, locotenent A.A., 2.Nedea Dinu, plt.A.A. 3.Stanescu Vasile, serg.maj. A.A. 4. Bujoru Tudor, serg. A.A. 5. Ifrim Dumitru, serg. A.A. 6. Untaru Haralambie, caporal A.A. 7. Chioasu T., caporal A.A. 8. Neacsu Nicolae, caporal A.A. 9. Paduraru Aurel, soldat A.A. 10. Donica Petre, soldat A.A. 11. Ionescu Damian, soldat A.A. 12. Petcu Tudor, fruntas A.A. 13. Ciobotaru ??, soldat A.A. 14. Ion Constantin, soldat A.A. 15. Munteanu Dumitru, fruntas A.A. 16 Petcu Dumitru, fruntas A.A. 17. Petcu Andrei, soldat A.A. Rememorari Dragajul fluvial 1941 – 1945 Ultima conflagratie mondiala a fost si un urias poligon de experimentare si încercare a noi arme. Printre acestea s-au aflat si minele magnetice, acustice sau flotante. Acestea puteau fi lansate în apa de pe nave, dar si din avioane. La trecerea unei nave cu corp metalic, închiderea unui circuit electric sau o presiune exercitata asupra unei membrane provocau explozia celor 200-400 kg. de trotil. Barajele de mine limitau libertatea de miscare a inamicului, aparând anumite zone. 1941. Divizia de Dunare, comandata de contraamiralul Alexandru Gheorghiu, avea misiunile: u Limitarea actiunilor Flotilei sovietice aflate la Ismail si Reni, cu 5 monitoare, 22 vedete blindate, 7 vedete dragoare (dotate cu mine moderne), nave auxiliare, baterii de coasta, Divizionul 46 Art. a.a., Escadrila 96 Aviatie de vânatoare. u Cooperarea cu flotila germana de dragaj „Donau Flotille” – comandant lt.cdor. Petzel, stationata la Braila, cu 9 vedete dragoare si nava baza „Bechelaren”. Forta Navala Fluviala Româna era formata din: u Gruparea tactica Galati – 4 monitoare, 2 vedete de siguranta, nava „Maican”, grup ASA (arme sub apa); u Gruparea tactica Tulcea – 2 monitoare, 2 vedete de siguranta, 2 vedete blindate (V.Bl.), nava „Avram Iancu”, sectie ASA. Detasamentul Maritim nr. 1 compus din: u Batalionul 16 Inf. Marina, grupuri de artilerie (Sulina) u Bat. 17 Inf. Marina (Periprava) u Bat. 15 Inf. Marina si grupuri de artilerie (Chilia) u Sectia de salupe de patrulare cu misiunea de a împiedica patrunderea inamicului în Delta. În iunie 1941, vedetele românesti lanseaza baraje de mine la Chilia Veche, Periprava (si pe 12/13 iulie), Reni, Cotul Pisicii, gura Sulina, Patlageanca (gura br. Chilia), pentru întreruperea legaturii între navele sovietice de la Reni si Ismail. S-a recunoscut ca multe dintre mine nu au functionat. Si sovieticii încearca în noaptea de 25/26 iunie lansarea unui baraj, cu 3 V.Bl., dar sunt atacate de vedetele românesti. Cu toate actiunile dure de pe Dunare, Flotila sovietica reuseste sa paraseasca delta, începând cu noaptea de 19/20 iulie 1941. Dupa ocuparea orasului Reni, se începe dragajul general pentru degajarea caii navigabile Chilia – Galati. Odata cu trecerea Diviziei 10 la nord de Dunare, se încheie prima etapa. Se înregistreaza si primele victime: se scufunda, cu echipajele lor, remorcherele „Cerna” (24 iulie, Mila marina 69); „Bicaz” (25 iulie, Mm. 61,5); „Helidon” (Mm. 42,5); un barcaz (30 august, Mm. 43). În cinci zile au fost dragate, în zona Reni, mal drept, 16 mine. În luna august românii scot minele Hertz de la Periprava, iar germanii pe cele de la gura Sulina. La 1 septembrie se înfiinteaza Flotila de dragaj fluvial, comandant – capitanul Constantin Uceanu, având în compunere: u remorcherul cu zbaturi „Gherdap” – comandat de aspirantul Cornel Zlatian. u V.Bl. nr. 5 si nr. 6, dotate pentru dragaj magnetic. Se scot aproape toate minele, constatându-se si deficientele. 1942. Dragajul continua, nu fara pierderi: slepul „Ardeal” (24 martie, km. 176); rem. hidrografic „Smârdan” (28 august, gura Potapov, bratul Chilia; mor trei ofiteri si echipajul); barja „Grigore Seci” (31 decembrie). 1943. Retragerea trupelor germane din zona sovietica (febr. 1943) a apropiat si pericolul minarilor aeriene pe Dunare. La Braila se construiesc dispozitive de dragaj magnetic, unele nave fiind prevazute cu centuri antimagnetice. Germanii instaleaza la Braila si Rusciuc (Ruse de azi) 2 statii de demagnetizare pentru navele fara centura (eficienta 30 – 40 de zile). Flotilei de dragaj i se repartizeaza remorcherele: Haralambos, Machis, Motrul, Basarab, Amurgul si 12 MR (salupe de dragaj). Sunt amenajate V.Bl. nr. 7 (capturata de la sovietici) si V.Bl. nr. 8 (livrata de germani). Pentru blocarea transporturilor fluviale, sovieticii încep minarea Dunarii, toate navele de dragaj au misiuni zi si noapte, controleaza senalul navigabil, însotesc convoaiele. Cu toate acestea, se scufunda navele de pasageri „Ismail” si „Mihai Viteazul” (27 mai la Mm. 48,5 ); slep „Caliopi” si barja „Dunarea” pe 12 iun. la Isaccea; pasagerul „Lidia” se scufunda cu pasageri la bord pe 22 sept. – br. Macin km 50; remorcherul „Gheorghiu” pe 4 dec. la km 301 (4 disparuti si 5 raniti). Germanii actionau cu avioane de dragaj magnetic (prevazute cu antene speciale fixate sub fuzelaj, în care se introducea un curent ondulatoriu, creându-se câmpul necesar explodarii minelor), spargatorul de baraje nr. 193, care avea montata centura electromagnetica în prova. În perioada iulie – septembrie, aviatia sovietica îsi extinde zona de minare pâna la Cernavoda, controlul magnetic si mecanic continua, Dunarea „se ara” de la Sulina la Giurgiu, pe toate bratele. Bilantul anului 1943, mine distruse: 37 (24 de aviatia germana, 9 de dragoarele românesti, 4 de navele germane, 4 genistic). Cooperarea Flotilei românesti de dragaj fluvial cu Divizia X siguranta germana a decurs în bune conditiuni. Anul 1944 va fi greu si complicat. Maistru militar de marina (r) Petre MARAVELA Bibliografie: Cpt. cdor. (r) Nicolae Koslinski, cdor. (r) Raymond Stanescu, Marina româna în al doilea razboi mondial, Editura Modelism, Bucuresti 1998 Colectia revistei Marea Noastra n Rememorari Cetatean de onoare Continuam sa prezentam membri ai ANCE, care, pentru activitatea desfasurata de-a lungul anilor, au fost rasplatiti cu titlul de Cetatean de onoare. Dupa cum se stie, autoritatile unei localitati pot acorda titlul de Cetatean de Onoare unor personalitati din domeniul culturii, artei, stiintei, învatamântului, sanatatii, sportului, afacerilor a caror activitate este legata în mod deosebit de viata asezarii respective. Printre cei distinsi cu acest titlu onorific se numara si comandorul de aviatie (r) Marius Popescu-Calarasi. (foto) La 13 august 1995, când s-au împlinit 400 de ani de la celebra batalie de la Calugareni, autoritatile acestei localitati istorice i-au acordat titlul de Cetatean de Onoare si membru de onoare al Fundatiei cultural-stiintifice Mihai Viteazul-Calugareni “pentru deosebita contributie la cinstirea memoriei domnitorului Mihai Viteazul si a ostenilor sai care au luptat la Calugareni si pentru stradania de a mentine vie iubirea de neam a românilor”. La 1 decembrie 2001, la propunerea municipalitatii Calarasi, i se acorda titlul de Cetatean de Onoare, diploma fiindu-i înmânata de primarul municipiului, profesorul Daniel Mirel Tutuianu, în prezenta senatorului Doru Ioan Taracila (azi, prefectul judetului Calarasi), “ca recunoastere a întregii activitati de publicist, organizator de expozitii de numismatica la nivel national si pentru colectia de 180 de carti postale ilustrate ale vechii urbe, precum si pentru pasiunea cu care îsi iubeste orasul natal.” n Dosar România Eroica Sute de prizonieri traversând Volga înghetata, mânati spre lagarele din Siberia Dosar România Eroica O drama colectiva în Est S-a scris extrem de putin despre un fenomen care a cunoscut proportii nemaiîntâlnite în istorie: drama prizonierilor celui de Al Doilea Razboi Mondial. Indiferent în ce tabara s-au aflat, prizonierii au fost supusi unui diabolic regim de epuizare fizica si psihica, multi au fost ucisi fara mila, ignorându-se cu cinism toate legile si cutumele razboiului. Sunt înca multe drame necunoscute. Daca o statistica definitiva nu este posibila în acest moment, credem ca se poate spera si actiona pentru a afla ce s-a întâmplat cu fiecare prizonier, unde îi sunt îngropate ramasitele pamântesti, prin câte suferinte si privatiuni au trecut cei reîntorsi acasa. Revista România Eroica îsi asuma o datorie de onoare din a aduce în paginile sale informatii si marturii menite sa faca lumina într-un trecut tragic. Dosar România Eroica Regimul juridic al prizonierilor de razboi români în URSS Multa vreme la discretia totala a învingatorilor, care-i puteau ucide, face sclavi sau rascumpara, prinsii de razboi au început sa fie mai bine protejati prin instrumentele conventionale adoptate în secolul XX, prin care s-au codificat obiceiuri mai civilizate ale razboiului generate de o practica statala ce reflecta o constiinta universala a umanitatii în curs de formare. Regulamentul-anexa la Conventia de la Haga din 1907 privitoare la legile si obiceiurile razboiului terestru – inspirata de „dorinta statelor de a apara chiar si în timpul recurgerii la arme interesele umanitatii si interesele mereu crescânde ale civilizatiei” în vederea „diminuarii suferintelor razboiului pe cât o îngaduie necesitatile militare” – a reglementat prin cele 17 articole (4- 20) ale capitolului II regimul juridic al prizonierilor de razboi.1 Facând parte din relatiile internationale, care evolueaza permanent, inclusiv în ipoteza extrema a razboiului, tratamentul prizonierilor de razboi va fi dezvoltat ulterior într-o prima conventie special dedicata acestui subiect, adoptata la Geneva, la 27 iulie 1929, care în cele 97 de articole contine dispozitii mai detaliate referitoare la capturare, captivitate si sfârsitul acesteia.2 Potrivit specificului dreptului international public, tratatele internationale sunt obligatorii doar pentru statele care au consimtit sa le puna în aplicare prin ratificare sau aderare; în ceea ce priveste tratatele succesive, cum este cazul Conventiilor din 1907 si 1929, aceasta specificitate prezinta avantajul ca asigura o participare universala a statelor la principiile instrumentelor respective, dar si dezavantajul ca sunt create ordini juridice diferite pentru statele-parti numai la unul din regimurile juridice ale prizonierilor. Aceasta multiplicare a tratamentului international al victimelor razboiului care sunt prizonieri afecteaza protectia umanitara a acestora, asa cum s-a întâmplat si în cursul celui de-al doilea razboi mondial. Trebuie mentionat ca, desi este dreptul lor suveran, neratificarea unei conventii de catre un stat reprezinta refuzul acestuia de a fi legat de reguli care inoveaza în raport cu instrumentul anterior. Acesta este si principalul motiv pentru care unele state n-au aderat la Conventia din 1929 care a dezvoltat si precizat principiile Regulamentului-anexa din 1907, în special în ceea ce priveste interzicerea represaliilor si a pedepselor colective, organizarea muncii prizonierilor, desemnarea reprezentantilor acestora si controlul exercitat de puterile protectoare, inclusiv Crucea Rosie, si repatrierea lor la sfârsitul razboiului.3 Realitatea este ca, în asamblul sau, reglementarea din 1929 s-a dovedit eficace în practica razboiului din 1939- 1945 deoarece instituia un regim umanitar perfectionat fata de primul razboi mondial; o dovedeste constatarea ca, în statele în care ea s-a aplicat, mortalitatea prizonierilor a fost ceva mai redusa în comparatie cu cea din statele care s-au sustras regimului instituit de ea4, în care mortalitatea internatilor a fost între 30 si 90%. Chiar daca reglementarea din 1929 a fost o bariera eficace contra abuzurilor puterilor beligerante, ea nu s-a aplicat decât la 4 milioane din cei 12 milioane de prizonieri ai razboiului mondial; pentru cei carora le-a fost refuzata protectia Conventiei de la Geneva trebuie mentionati mai ales prizonierii sovietici în Germania si cei ai Axei în URSS, de fiecare parte a frontului de rasarit militarii capturati ramânând fara garantiile juridice conventionale, ceea ce a facut ca mortalitatea sa depaseasca orice limite. Statisticile arata ca în URSS, care nu era parte la Conventie, a pierit o treime din cei 3 milioane de prizonieri, iar în Germania si-au gasit sfârsitul 3,3 milioane din 5,7 milioane de prizonieri.5 Cauza profunda a acestei tragedii se afla în natura conflictului dintre cele doua puteri militare totalitare, care considerau ca desfasoara un „razboi just” împotriva unui adversar proclamat „criminal”, astfel încât puteau fi utilizate orice metode de razboi, fara niciun fel de crutare cu aplicarea de represalii masive împotriva celor capturati, pe considerentul ca si inamicul încalca legea internationala. În plus, sub pretextul argumentelor 1943-1944 – vânatori de munte .i tanchi.ti din R. 2 care de lupta în Crimeea juridice sau pseudo-juridice, anumitor categorii de prizonieri li s-a refuzat total sau incomplet beneficiul Conventiei, în aceasta situatie aflându-se partizanii din tarile ocupate, internatii militari capturati de Germania dupa semnarea conventiilor de armistitiu cu Natiunile Unite, prizonierii „transformati” în muncitori civili ori soldatii Axei care s-au predat în masa dupa capitularea din 1945. Între cauzele care au favorizat aceasta catastrofa umanitara a prizonierilor trebuie sa o includem si pe aceea ca URSS a considerat întotdeauna ca, fiind expusa unei agresiuni, în pofida regulilor din 1907 pe care Rusia le acceptase la vremea respectiva, are dreptul de a se razbuna pe un inamic care ducea împotriva sa un razboi ideologic si rasial; alianta cu Natiunile Unite i-a întarit aceasta convingere iar democratiile occidentale au închis ochii si au preferat sa cada în eroarea de a crede ca Rusia Sovietica seamana cu ele, subestimând paranoia rezultata din combinatia fatala dintre teama traditionala a rusilor de a fi invadati de europeni si caracteristicile comunismului însusi.6 Pe de alta parte, trebuie sa fim de acord ca, la momentul începerii razboiului, toate democratiile luate la un loc nu erau suficient de puternice pentru a înfrânge toate statele totalitare luate la un loc, astfel încât a fost o necesitate istorica sa se alieze cu dictatura stalinista pentru a distruge amenintarea mai periculoasa a fascismului. În acest context, nu e de mirare ca doctrina oficiala sovietica proclamase, în pofida legilor si obiceiurilor razboiului pe care ar fi fost obligata sa le respecte, ca este un pacat sa te predai inamicului, astfel încât chiar prizonierii sovietici reîntorsi la sfârsitul razboiului în tara din lagarele germane au fost internati în lagare de munca rusesti, în unele cazuri nefiind eliberati pâna la moartea lui Stalin în 1953; e inutil sa adaugam ca prizonierii Axei în Rusia, inclusiv cei români, au fost tratati în acest mod. Ironia soartei a facut ca ambele tabere totalitare sa recruteze „voluntari” din prizonierii capturati de la cealalta armata, care au acceptat în principal pentru a scapa de la moarte, situatie în care cei implicati erau în vadita contradictie cu legislatia lor militara nationala7 care facea deosebire între capitulare, considerata o grava infractiune, si caderea în prizonierat Dosar România Eroica Utilitatea deturnata a sârmei ghimpate Inventata în anul 1873 de catre fermierul american Joseph Farwell Glidden, sârma ghimpata a avut un impact asupra istoriei omenirii tot atât de puternic ca acela al ghilotinei (inventata în 1789). Folosita la îngradirea terenurilor crescatorilor de animale din vestul american, dovedindu-se un material extrem de practic, ieftin si eficient, sârma ghimpata a capatat rapid si alte destinatii, între care una avea sa se impuna pentru totdeauna în istorie: lagarele de concentrare. Primele mari concentrari de prizonieri sunt inaugurate de Razboiul de secesiune (1861-1865). Ele erau formate din corturi si erau împrejmuite cu sârma obisnuita. Câtiva ani mai târziu, sârma ghimpata se va impune definitiv în istoria concentrationara, devenind emblema acesteia. O alta întrebuintare masiva: la amenajarea barajelor si obstacolelor genistice pentru a îngreuna atacurile infanteriei inamice. Daca s-ar face un clasament al materialelor care au dominat în Primul Razboi Mondial, supranumit si razboiul transeelor, sârma ghimpata ar ocupa unul din primele zece locuri. n Agresorii nu au legi scrise! Un cititor sovietic întreaba ziarul Krasnaia Zvezda: “Este adevarat ca nemtii s-au purtat extrem de dur cu prizonierii sovietici în timpul celui de Al Doilea Razboi Mondial si ca guvernul de atunci al URSS nu a aderat la Conventia internationala privind prizonierii de razboi?” Centrul de Presa al Ministerului Apararii al URSS da raspunsul de mai jos (Krasnaia Zvezda, 30.01.1991): Într-adevar, tara noastra (URSS – n.red.) nu a aderat la Conventia de la Geneva, din 1929, “Cu privire la detinerea prizonierilor de razboi”. Dar, a pune de acord într-un mod oarecare acest fapt cu salbaticii agresori fascisti germani nu are niciun temei. Totusi, în articolul 82 al conventiei respective este stabilit ca aceasta situatie trebuie respectata de toate statele semnatare si de cealalta parte în toate situatiile pe timpul actiunilor militare; în situatia ca una din partile luptatoare nu este de partea celor semnatare a conventiei, situatia acesteia totusi devine obligatorie. Asadar, Germania, care a semnat conventia, ar fi trebuit sa o respecte, indiferent daca alte tari au semnat sau nu. În afara de aceasta, neaderarea la Conventia din anul 1929 nu înseamna ca Uniunea Sovietica nu a avut drepturi si obligatii internationale în legatura cu prizonierii de razboi. Ei au fost în special prin a IV-a Conventie de la GAARSK, “Despre legile si obiceiurile trupelor terestre”, adoptata la initiativa Rusiei în anul 1917. Despre recunoasterea acestor obligatii Guvernul sovietic a adus la cunostinta celorlalte state de abia la 30 mai 1918 în Apelul catre Comitetul International al Crucii Rosii în care se spunea: “Conventiile si acordurile internationale care privesc Crucea Rosie, recunoscute de Rusia pâna în octombrie 1917, sunt recunoscute si vor fi respectate.” Netinând cont de aceasta, pe timpul celui de-al doilea razboi mondial, fascistii au exterminat si torturat metodic prizonierii de razboi, bolnavii si ranitii, indiferent de apartenenta lor la un stat sau altul. O clara si justa apreciere a crimelor fascistilor a fost data în sentinta Tribunalului de la Nürenberg. Pe constiinta hitleristilor apasa uciderea a 3 912 283 de prizonieri din URSS, multe mii fiind din alte tari. Guvernul sovietic, în toiul luptelor din 27 august 1942, prin nota NKID a anuntat ca, în baza principiilor umanismului si a respectului fata de obligatiile sale internationale, nu intentioneaza în acea situatie sa ia masuri de represiune fata de prizonierii germani si, ca si în trecut, va respecta obligatiile sale în legatura cu regimul prizonierilor de razboi. La 12 august 1949, la Conferinta diplomatica de la Geneva, printre alte acte umanitare internationale a fost aprobata noua Conventie “Cu privire la tratamentul prizonierilor de razboi”. URSS a ratificat Conventia în aprilie 1954. În prezent, aceasta îsi mentine valabilitatea si sunt respectate normele protocolului încheiat în 1977, ratificat de statul sovietic, si declara respectarea neconditionata de Fortele Armate ale URSS. n Traducere din limba rusa de colonel (r) Petre Stoica când nu existau mijloace de a lupta contra adversarului; de asemenea, prin regulamentele militare nationale se interzicea „eliberarea pe cuvânt” a prizonierilor, prin luarea angajamentului ca nu vor mai lupta contra adversarului care i-a capturat. Nu numai aliatii occidentali, dar nici Comitetul International al Crucii Rosii n-a reusit sa îmbunatateasca soarta prizonierilor în Uniunea Sovietica, în pofida numeroaselor interventii ale acestuia, bazate pe art. 15 din Regulamentul-anexa din 1907 si pe dreptul de initiativa umanitara rezultat din ratificarea Conventiei din 1929 referitor la raniti si bolnavi. La demersurile Comitetului International al Crucii Rosii din septembrie 1939 de reluare a contactelor cu Alianta Societatilor de Cruce si Semiluna Rosie din URSS, guvernul sovietic va raspunde în octombrie ca „nu este necesara trimiterea unui delegat al Comitetului International al Crucii Rosii pentru rezolvarea problemelor decurgând din Conventia din 1929, deoarece dispozitiile acesteia nu sunt obligatorii pentru URSS”. Dupa invazia germana din iunie 1941, Comitetul International al Crucii Rosii propunea crearea în URSS a unei filiale a Agentiei Centrale de Cercetari pentru transmiterea de informatii relative la prizonieri, considerând ca neratificarea Conventiei din 1929 n-ar trebui sa fie un obstacol în acest mecanism umanitar; la 27 iunie Molotov va accepta aceasta propunere sub rezerva reciprocitatii si, desi în august vor fi transmise la Moscova liste ale prizonierilor sovietici din Germania, Finlanda, România si Italia, conditia reciprocitatii nu va fi respectata, în sensul ca URSS nu va furniza informatii despre prizonierii capturati.8 În anii urmatori, beligerantii de pe frontul de rasarit se vor acuza reciproc de cele mai grave atrocitati împotriva prizonierilor, solicitând adversarului sa dovedeasca vointa de a aplica conventiile umanitare; doar partial s-a permis distribuirea de colete primite de la Crucea Rosie americana si ca raspuns la refuzul URSS de a accepta o misiune permanenta sau temporara a Comitetului International al Crucii Rosii la Moscova, Germania va interzice orice vizitare a prizonierilor sovietici atâta timp cât era interzis accesul la prizonierii germani (dar si români) în lagarele rusesti; de partea cealalta, guvernul sovietic va refuza sistematic oferta organizatiei internationale umanitare de a întretine relatii oficiale pâna la terminarea razboiului. Daca Germania nazista a proclamat fatis ca în cruciada ideologica si rasiala pe care o ducea împotriva sovieticilor nu va respecta legile si obiceiurile razboiului, autoritatile staliniste au demonstrat doar prin fapte ca sunt decise sa nu aiba nicio mila fata de victimele razboiului. Amintirile din prizonierat ale ostasilor români evoca numeroasele încalcari ale dreptului international dar si episoade de îmbunatatire a tratamentului, cum ar fi relaxarea atitudinii sovieticilor dupa victoria de la Stalingrad, când au putut primi un ajutor în alimente de la Crucea Rosie americana.9 Totusi, chiar si dupa actul de la 23 august 1944, când trupele române încetasera ostilitatile împotriva URSS si se alaturasera Natiunilor Unite, URSS nu si-a înfrânat politica ideologica si extremista de negare a legislatiei internationale; între 23 si 28 august 1944 peste 175.000 de oameni au fost facuti prizonieri deoarece nu fusese semnat niciun document oficial, astfel încât trupele române care încetasera lupta „trebuiau” înconjurate, dezarmate si capturate.10 Prevalându-se de art. 20 din Regulamentul anexa din 1907 care prevedea repatrierea prizonierilor în cel mai scurt timp cu putinta „dupa încheierea pacii”, Conventia de armistitiu din 12 septembrie 1944 va lasa prizonierii români din URSS în aceeasi stare ca în perioada beligerantei. Mai mult, conform art. 14 al Conventiei de armistitiu, instituind obligatia Înaltului Comandament Român de a colabora cu Înaltul Comandament Aliat (Sovietic) la arestarea si judecarea persoanelor acuzate de crime de razboi, vor fi arestati numerosi generali, conform unor liste concepute de sovietici, care au fost ulterior judecati si condamnati în pofida protectiei acordate combatantilor de legile razboiului.11 Caracterul perfid al atitudinii sovietice este evident si în obligatia semnarii, la întoarcerea din prizonierat a unor ofiteri români în 1945, a urmatorului angajament: „Punem toate fortele noastre în slujba Guvernului Groza, guvern care la timp a salvat tara si ale carui înfaptuiri, noi, ofiterii români, români prizonieri le-am urmarit cu simpatie”. În aceeasi ordine de idei, doar întoarcerea armelor prin actul de la 23 august 1944 a facut ca voluntarii români sa nu lupte împotriva propriei armate din care faceau parte, deoarece statutul de prizonier nu desfiinteaza calitatea de militar. Toate acestea faceau parte din planul de sovietizare a României, majoritatea prizonierilor capturati pe frontul de est ramânând în lagarele sovietice înca multi ani de la terminarea ostilitatilor. Abia în 1947, prin Tratatul de pace semnat la Paris, la 10 februarie, se va stipula în art. Dosar România Eroica Conventia de la Geneva Încheiata în 1929, conventia garanteaza o serie de drepturi esentiale pentru prizonierii de razboi: tratamentul uman, limite în natura si durata interogatoriilor; restrictii privind sarcinile la care sunt supusi. Conventia a fost semnata de reprezentantii tuturor marilor puteri, cu exceptia URSS si a Japoniei. Sovieticii au fost putin receptivi la drepturile prizonierilor de razboi, fapt atestat de masacrele din Padurea Katyn, putini soldati germani capturati de sovietici supravietuind. (Ian V. Hogg, Dictionarul celui de-al Doilea Razboi Mondial, Editura Niculescu, Bucuresti, 2007) Germanii nu s-au considerat în nici un fel raspunzatori de soarta prizonierilor sovietici; o mare parte a acestora au fost masacrati de Einsatzgruppen sau internati în lagare de munca fortata, unde au pierit de epuizare, foamete sau, pur si simplu, în urma tratamentului brutal la care au fost supusi. (Ian V. Hogg, Dictionarul celui de-al Doilea Razboi Mondial, Editura Niculescu, Bucuresti, 2007) Japonezii considerau ca a cadea prizonier este echivalent cu a fi dezonorat. Astfel, putini soldati japonezi au avut aceasta soarta; majoritatea au preferat sa se sinucida decât sa se predea. Japonezii considerau ca orice prizonier pe care îl capturau renunta la dreptul de a fi respectat. Maltratarea prizonierilor de razboi de catre japonezi a devenit un fapt de notorietate. Mii de persoane au murit în urma brutalitatii cu care au fost tratate, asa cum s-a întâmplat în cazul Marsului mortii de la Bataan. Cei care au supravietuit dupa ce au fost capturati de japonezi au fost, în mare parte, persoane distruse pe viata, atât din punct de vedere fizic, cât si mental. (Ian V. Hogg, Dictionarul celui de-al Doilea Razboi Mondial, Editura Niculescu, Bucuresti, 2007) n 20 ca „prizonierii de razboi români vor fi repatriati cât mai curând posibil, în conformitate cu angajamentele stabilite între fiecare din Puterile ce-i detin si România”; în pofida acestei dispozitii exprese, ce reflecta textele conventiilor umanitare de protectie a prizonierilor, repatrierea din lagarele sovietice va întârzia mai multi ani iar toate cheltuielile, inclusiv cele de întretinere, cauzate de transferarea prizonierilor de razboi de la centrele de adunare alese de Guvernul Puterii Aliate sau Asociate interesate pâna la punctul de intrare pe teritoriul român, vor fi suportate de Guvernul român”.12 Si dupa repatriere, în „republica populara” subordonata URSS, fostii prizonieri vor avea de suferit numeroase abuzuri pentru „vina” de a fi luptat împotriva comunismului atât pe frontul militar cât si pe acela al constiintei ideologice, situatie care va înceta pe deplin abia dupa rasturnarea regimului totalitar comunist prin revolutia din decembrie 1989, când au putut demara si actiunile bilaterale de onorare si comemorare ale prizonierilor decedati în Dosar România Eroica Masacrul din padurea Katyn Situata în apropiere de Smolensk, la sud-vest de Moscova. Aici a fost masacrat un grup de ofiteri polonezi. În aprilie 1943, trupele germane au descoperit o groapa comuna în care se aflau cadavrele a cca 450 de ofiteri polonezi. S-a dovedit ca acesti avusesera mâinile legate si fusesera împuscati pe la spate. Germanii au facut o ampla propaganda în jurul acestei descoperiri, acuzându-i pe sovietici de comiterea omorului si sperând ca prin acesata sa determine o ruptura în rândul Aliatilor. URSS a negat orice implicare si a acuzat, la rândul sau, Germania, fara însa a reusi sa-i convinga pe polonezi. Marea Britanie a fost nevoita sa actioneze pentru aplanarea acestei dispute, având în vedere ca ea pune în pericol efortul comun de razboi. Zona a fost cercetata de o comisie neutra, care a confirmat descoperirea facuta de germani. Înainte ca respectiva comisie sa-si fi putut prezenta concluziile, sovieticii au început atacurile, iar germanii au fost nevoiti sa se retraga (septembrie 1943). Sovieticii au racit relatiile cu guvernul polonez aflat în exil, la Londra, si au format, la Moscova, un guvern-marioneta polonez. Chestiunea gropii comune de la Katyn a fost omisa în cadrul proceselor de la Nürnberg. Asupra ei nu s-a revenit decât în perioada imediat premergatoare destramarii URSS, în anul 1989, când, în cele din urma, sovieticii si-au asumat responsabilitatea comiterii faptei. n 1943-1944 – Tanchi.ti din Rg. 2 care de lupta în Crimeea sau Kuban Masacrul de la Tanacu Situata între orasele Husi si Vaslui, localitatea Tanacu a fost, în vara anului 1944, teatrul unei crime de razboi despre care nu s-a suflat o vorba pâna în 1990. Prima semnalare în presa apartine colonelului Dumitru Roman, care, copil fiind, a aflat de la parintii si unchii sai despre cele întâmplate în satul sau natal. Aici, în august 1944, trupele sovietice, aflate în plina ofensiva, deschisa si de actul de la 23 august de la Bucuresti, au fost ucisi în jur de 280 de militari germani, care s-au predat, ca prizonieri de razboi. N-am reusit înca sa identificam unitatea din care faceau parte militarii germani. Masacrul s-a cosumat dupa 23 august 1944, În memoria celor ucisi, preotul paroh Pavel Plesca a ridicat o troita în apropierea locului dramei cosumate acum 64 de ani. Sa speram ca, în anii ce vin, Oficiul National pentru Cultul Eroilor va începe actiunea de identificare a celor ucisi. (D.R.) n Pierderi înregistrate de fortele de uscat, pe Frontul de Est, în perioada 1941-1945 morti/disparuti raniti prizonieri URSS cca 11 mil. ? cca 6 mil. Alte state aliate(1) 210 000 ? ? Germania (2) 2 415690 3498060 ? Alte state din Axa(3) 601830 523000 ? (1) România si Polonia, în perioada în care s-au aflat alaturi de URSS (2) Pâna la 31 decembrie 1944, prizonierii de razboi germani au fost înregistrati la categoria „disparuti” (3) Alte state membre ale Axei: România, Ungaria si Italia. (Dupa Ian V. Hogg, Dictionarul celui de-al Doilea Razboi Mondial, Editura Niculescu, Bucuresti, 2007) n lagare din strainatate prin reamenajarea cimitirelor de razboi. Regimul juridic al prizonierilor de razboi români în Uniunea Sovietica ne arata ca între cauzele încalcarii conventiilor internationale umanitare am putea include: diferentele ideologice, politice si juridice dintre statele semnatare ale instrumentelor de drept al conflictelor armate; deficientele organizarii junglei natiunilor, în care, la vremea respectiva, nu existau organisme cu autoritate care sa le impuna statelor suverane, nici macar în furnizarea asistentei umanitare a victimelor razboiului; imperfectiunile reglementarilor si mecanismelor de aplicare a protectiei acordate captivilor de razboi; exacerbarea de catre statele totalitare a „riscului” de a avantaja inamicul prin respectarea legilor si obiceiurilor razboiului, afectând astfel securitatea propriilor sisteme militare; deficientele actului de comandament militar bazat pe pretextul ca normele umanitare ar slabi capacitatea combativa a militarilor; dorinta de nestavilit de a înfrânge adversarul cu crutarea propriilor forte si descurajarea adversarului de a lupta prin violarea reglementarilor internationale; cultura supunerii oarbe fata de propriile interese ale statului totalitar si a dispretului fata de straini, bazata pe ideea razboiului just de aparare a patriei si sistemului politic dar si a rasei împotriva altei rase. La aceste alibiuri strategice si scuze ideologice trebuie sa adaugam caracterul permisiv la violari al luptei armate precum si conjunctura nefasta a raporturilor de forte în arena mondiala a celui de-al doilea razboi mondial.13 Toate acestea n-au însemnat însa abandonarea reglementarilor dreptului international umanitar al conflictelor armate, caci regimul prizonierilor de razboi este doar o parte a protectiei umanitare ce trebuie acordata multor categorii de persoane si bunuri ale acestora precum populatia si bunurile civile, ranitii si bolnavii, bunurile culturale, organismele de protectie civila si umanitare etc. Dimpotriva, pe fundamentul experientelor nefaste ale tratamentului inuman din timpul celui de-al doilea razboi mondial s-au putut elimina imperfectiunile reglementarilor din 1907 si 1929 prin adoptarea Conventiilor de la Geneva din 1949 pentru protectia victimelor conflictelor armate si, ulterior, a Protocoalelor aditionale din 1977 la aceste conventii, demonstrându-se înca o data caracterul evolutiv al instrumentelor umanitare. Într-adevar, de la Regulamentul de la Haga din 1907 la Conventia de la Geneva din 1929 si apoi la Conventia a treia din 1949 si Protocolul aditional din 1977 „dreptul prizonierilor de razboi” a realizat un parcurs considerabil. Si, în pofida încalcarilor care se mai fac si vor exista posibil, din pacate, si în continuare, nu este deloc excesiv sa spunem ca prizonierii conflictelor actuale sau viitoare beneficiaza de un statut umanitar si administrativ care îi pune la adapost de pericolele razboiului si le asigura conditiile de internare satisfacatoare pe cât este posibil într-o lume confruntata cu riscuri si amenintari la fel de vulnerabile ca si altadata pentru soarta umanitatii.14 n prof. dr. Ioan DRAGOMAN drd. Ilie SCHIPOR Dosar România Eroica Stalingrad Situat pe malul fluviului Volga, a constituit unul din obiectivele Grupului B de armate german în campania din anul 1942, care viza ocuparea regiunii Caucaz. Orasul a fost fortificat de sovietici. Generalul von Paulus (1890-1957), comandant al Armatei 6 germane, a început atacul imediat ce unitatile sale au ajuns la portile Stalingradului, fara a mai astepta întariri. Urmarea a fost ca sovieticii au reusit sa neutralizeze aceste unitati una câte una. De notat ca ei nu ar fi putut rezista unui atac masiv. Von Paulus a oprit întreaga operatiune si a asteptat sosirea Armatei a 4 de blindate. Primul atac major a fost lansat la 19 august 1942. Initial, avansarea trupelor germane s-a facut relativ usor, dar, odata ce acestea au intrat în zona orasului propriu-zis, luptele s-au dat pas cu pas, timp de o luna, fara ca balanta sa încline în favoarea vreuneia dintre parti. Paralel cu respingerea atacului german, sovieticii au pregatit un contraatac masiv, cu 1 milion de oameni, 13 500 de tunuri si 894 de tancuri. Toata aceasta forta se afla sub comanda maresalului Jukov. Atacul sovietic a fost lansat la 19 noiembrie si a dus la încercuirea Armatei a 6-a germane. Pentru a zadarnici încercarile germanilor de a elibera trupele lui von Paulus din încercuire, sovieticii au organizat un atac decisiv asupra Armatei a 6-a. La 31 ianuarie 1943, aceasta a capitulat. Pierderile înregistrate de germani au fost de 1,5 milioane de soldati, 3500 de tancuri, 12 000 de tunuri si mortiere, 75 000 de vehicule si 3000 de avioane. n Mai1942 – vânatori de munte într-o trecatoare a mun.ilor Laila NOTE 1. Vezi textul în Drept international umanitar, instrumente juridice internationale, Regia Autonoma Monitorul Oficial, Bucuresti, 2003, p. 28. 2. Idem, p. 212-231. 3. I. Dragoman, Contributii la studiul dreptului razboiului în perioada interbelica, Editura A.I.S.M., Bucuresti, 2000, p. 147. 4. J. Pictet, Développement et principes du droit international humanitaire, Editions A. Pedone, Paris, 1983, p. 46. 5. I. Closca, I. Suceava, Drept international umanitar, Casa de Editura si Presa „Sansa” – SRL, Bucuresti, 1992, p. 319. 6. J.L. Stokesbury, Scurta istorie a celui de-al doilea razboi mondial, Editura Didactica si Pedagogica, 1993, p. 170 si 332. 7. V. Cutoiu, Marturii despre Divizia „Tudor Vladimirescu”, în revista Arhivele Totalitarismului nr. 19-20/1998, p. 194. 8. F. Bugnion, Le CICR et la protection des victimes de la guerre, Genève, 2000, p. 199, 212 si 216. 9. G.G. Novac, Amintiri din prizonierat, în revista Arhivele Totalitarismului nr. 19-20, 1998, p. 185. 10. F. Stanescu, D. Zamfirescu, România sub ocupatie sovietica, în revista Arhivele Totalitarismului, nr. 15-16/1997, p. 29-36. 11. F. Dobre, Drama generalilor români, în revista Arhivele Totalitarismului nr. 17/1997, p. 31-35. 12. Vezi textul în D. Mazilu, Dreptul pacii, Editura Academiei, Bucuresti, 1983, p. 371. 13. E. David, Principes du droit des conflicts armés, Bruylant, Bruxelles, p. 669-737. 14. La Convention de Genève relative au traitement des prisoniers de guerre, Commentaire, Genève, CICR, 1958, p. 14. Dosar România Eroica Câteva date despre prizonierii de razboi români în URSS Doamne, fie-ti mila de noi, caci nu suntem vinovati! Constantin Argetoianu (politician si memorialist, Însemnari zilnice, 3 septembrie 1939) Acum ne asteapta iadul pentru multa vreme, daca nu pentru totdeauna! G.M.Cantacuzino (arhitect si scriitor, scrisoare catre sotia sa, 3 septembrie 1939) , , de Ion Mihai CANTACUZINO Al Doilea Razboi Mondial a fost un adevarat dezastru pentru România. Este cunoscut dezastrul economic si social care a urmat timp de 50 de ani si care dureaza înca. Dezastrul militar a fost mai scurt, dar foarte intens pentru aceia care au luat parte pe front. Întrucât teatrele de operatii si militarii implicati în acest razboi au fost foarte numeroase, vom da câteva exemple reprezentative din ansamblul a ceea ce s-a petrecut cu prizonierii români din URSS. Cazul generalilor români În încercuirea de la Stalingrad, un general român a fost omorât: generalul Ion Alecu Sion; sase generali români au cazut prizonieri: Mihail Lascar (Divizia 6 Infanterie), capturat la 22 noiembrie 1942, revenit în tara la începutul lui 1945 cu Divizia “Horia, Closca si Crisan”; Nicolae Mazarini (Divizia 5 Infanterie), capturat la 22 noiembrie 1942, revenit în tara în iulie 1948; Traian Stanescu (Divizia 6 Infanterie), capturat la 24 noiembrie 1942, reîntors în tara în noiembrie 1955 si reîncarcerat doi ani mai târziu de catre români (nov. 1957); Savu Nedelea (Divizia 11 Infanterie), capturat la 21 decembrie 1942, revenit acasa la începutul lui 1945; Constantin Bratescu (Divizia 1 Cavalerie), luat prizonier la 1 februarie 1943, reîntors în tara în iulie 1948; Romulus Dimitriu (Divizia 20 Infanterie), prizonier la 2 februarie 1943, revenit în tara la începutul lui 1945. Sunt necesare câteva explicatii: – toti acesti generali au fost capturati cu mult înainte de dezastrul de la Stalingrad; – de ce au existat pâna la 10 ani distanta între datele de revenire în tara ale diversilor prizonieri de razboi? 1. Primul si cel mai mare dezastru a început la 19 noiembrie 1942, într-o dimineata cetoasa si rece: la câteva zeci de kilometri la nord-vest si la sud de Stalingrad, sovieticii au atacat trupele române din Cotul Donului si din Stepa Kalmuka, încercuind grosul trupelor germane concentrate în fata si în Stalingrad, pe Volga. La 23 noiembrie, ora 16, jonctiunea celor doua grupari de armate sovietice a avut loc la Sovietski, pe calea ferata dinspre Stalingrad. Zeci de mii de soldati germani si români au fost prinsi în punga de la Stalingrad, în zapada, ceata si un ger de – 35° C, fara posibilitatea de aprovizionare si fara hrana. Pamântul a fost acoperit cu mii de cadavre de români. Germanii, care aveau tancuri si masini, au ramas fara carburant; românii, care aveau cai, au ramas fara furaje, dar supravietuitorii puteau sa-si manânce caii. Au fost, în total, între 91 000 (sursa sovietica) si 130 000 de prizonieri în încercuire (diferenta de 40 000 s-ar datora rusilor care faceau parte din armata germana). Printre ei, circa 10 000 de români (sursa engleza). Numarul prizonierilor a crescut rapid la 150 000. Supravietuiau topind zapada murdara de pe marginea drumurilor si mâncând un fel de supa de mei. Cei mai norocosi îsi schimbau obiectele personale contra unor bucati de pâine. Viata în Nascut în anul 1933, la Bucuresti, Ion Mihai Cantacuzino s-a stabilit în Franta din 1947. Profesor titular la Universitatea din Paris, a fost, succesiv, director stiintific la CNRS (Centre National de la Recherche Scientifique), la TOTAL – Compagnie Française des Pétrol si la Ciments Français, consilier stiintific la ambasadele franceze de la Moscova si Washington. Este presedintele Agentiei Franceze de Stat pentru Difuzarea Informatiei (ADIT), membru al Academiei de Stiinte din New York si din Paris, Ofiter al Legiunii de Onoare. (apud I.M.Cantacuzino, O mie de ani în Balcani. O cronica a Cantacuzinilor în vâltoarea secolelor, Editura Albatros, Bucuresti, 1996) n lagarele sovietice a fost pur si simplu infernala pentru cei mai multi prizonieri. Pâna în primavara, peste 50 000 de militari au murit în lagarele de prizonieri (55 228, potrivit unui raport al NKVD). 2. Numerosi ofiteri au fost tratati mai rau ca prizonierii de razboi, în propria lor tara, de catre autoritatile române. Astfel: – 14 generali sunt arestati si fac închisoare, acuzati ca au comandat trupele în razboiul împotriva URSS. Cu exceptia unuia, care a ordonat operatii reprobabile, celorlalti nu li s-au putut dovedi presupusele crime de razboi. Dintre ei, 6 au murit în închisoare. Maresalul Antonescu, arestat de rege, este predat sovieticilor, dus în Rusia, readus în tara, este judecat si condamnat la moarte. Executat prin împuscare la 1 iunie 1946, în fortul Jilava. Generalul Avramescu a fost ucis în mod misterios în martie 1945. Crima a ramas înca neelucidata. Cazul generalului Mihail Lascar. Dupa ce s-a aparat ca un leu în fruntea diviziilor române încercuite la Cotul Donului, a fost capturat în ceturile reci din noiembrie 1942. În aprilie 1945, îl regasim în fruntea Diviziei “Horia, Closca si Crisan”, constituita din prizonieri români care acceptasera sa colaboreze cu Armata Rosie împotriva germanilor. A devenit ministru de razboi de la 1 decembrie 1946 la 29 decembrie 1947 (guvernul Groza); plângându-se ca primeste ordine de la un locotenent devenit secretar de stat (Emil Bodnaras), nu ezita sa spuna cu voce tare: Ce vor rusii? Sa distruga armata? Sa distruga scolile? Adevaratul ministru este Susaikov, si eu îi execut ordinele!” Intra în dizgratie, întrucât “nu era vindecat de antisovietismul sau”. Din 1948, Emil Bodnaras i-a luat locul de ministru al apararii. Lascar a fost acuzat de “crime împotriva umanitatii”. A murit în patul sau la vârsta de 70 de ani. Cazul generalului Traian Stanescu. Cazut prizonier în noiembrie 1942, a ramas în lagarele sovietice pâna în 1955 si, revenit în România, a fost imediat bagat în închisoare (la Gherla) pâna în 1957. De ce? Niciun document n-a putut fi gasit cu privire la acest caz. Vae victis! Vai de cei învinsi! Cazul sublocotenentului Radu Greceanu. Este fratele mai mare al pilotului de vânatoare Tudor Greceanu (1917-1994) care a fost condamnat la 16 ani de munca fortata în România pentru palmaresul sau stralucit din timpul razboiului si chiar condamnat la moarte pentru tentativa de evadare. Acest erou a cunoscut aproape toate închisorile românesti din 1949 pâna în 1964. Mobilizat în 1938, ca sublocotenent de artilerie, tânarul arhivist-istoric Radu Greceanu a fost trimis în 1942 în Crimeea, via Odessa, în Regimentul 10 Artilerie “Franta”, numit asa datorita tunurilor sale cumparate din Franta în timpul Primului Razboi Mondial. Peninsula Crimeea are doua legaturi cu continentul sovietic: la Nord, prin limba de pamânt a Perekopului, si la Est, pe apa, prin strâmtoarea Kerci, care duce în Caucaz. Regimentul 10 trebuia sa apere podul de la Perekop cu unitati de infanterie. Dar, datorita munitiilor insuficiente, nu aveau dreptul sa traga cu tunurile decât la ordin. În primavara lui 1944, rusii au navalit peste aparatorii Perekopului si i-au încercuit. Toti au fost facuti prizonieri. Lui Greceanu i-au luat ceasul, apoi cizmele, sub amenintarea pistolului. Si-a continuat marsul în ciorapi, cu picioarele însângerate. Unul din soldatii sai, poate un taran obisnuit cu mersul pe jos, descult, i-a oferit încaltarile sale. Au marsaluit aproape o saptamâna, dormind, noaptea, la marginea drumului. Cei ramasi în urma erau împuscati pe loc. Într-o noapte, împreuna cu un camarad, a beneficiat de caldura unui catel, pe care l-au culcat între ei. Dupa 140 km de mars, ajunsi la Melitopol (N-E Crimeea), au fost îmbarcati în vagoane de vite. Erau atât de înghesuiti încât nu se puteau aseza toti în acelasi timp. Îsi faceau necesitatile fiziologice într-o gaura din podeaua vagonului. Singura hrana era pestele sarat si foarte putina apa! Dupa saptamâni de drum, de dizenterie si de tifos, în trenuri de marfa neacoperite, prizonierii sosesc la Greazovat, în apropiere de Vologda, la aceeasi latitudine cu Tallin, 500 km est de Leningrad. Spre surprinderea lor, au petrecut câteva luni de repaus si de îngrijire a celor bolnavi într-un vechi castel, plin cu carti… în limba rusa. Viata la castel n-a durat mult. Ofiterii au fost separati de trupa. În toamna lui 1944, sublocotenentul Greceanu împreuna cu alti ofiteri ajunge la câtiva km sud de Nijni-Novgorod, în lagarul de prizonieri de la Oranki. În realitate, erau doua lagare distincte: Oranki, compus din buncare subterane, unde erau înghesuiti peste 1000 de prizonieri finlandezi, italieni, unguri, români si, cu precadere, germani. Celalalt lagar era o veche Dosar România Eroica Cazul locuitorilor din Craciunelu de Jos Un caz izbitor al acestor dezastre este cel al locuitorilor din Craciunelu de Jos, vechi sat viticol, cu 1500 de locuitori, din centrul României, asezat înca din secolul al XIII-lea într-un cot al Târnavei, la 7 km est de Blaj. În Primul Razboi Mondial, când satul era sub dominatie austro-ungara, au fost 9 morti, iar în al Doilea Razboi Mondial satul a pierdut 42 de oameni. Dintre acestia: 17 au murit pe câmpul de onoare (Caucaz, Crimeea, Ucraina, Moldova; Cehoslovacia si Ungaria); 12 au fost dati disparuti* (Stalingrad, Ucraina); 10 au murit în lagarele de prizonieri. Cinci dintre acestia au cazut prizonieri în Moldova, dupa 23 august 1944, si au murit în lagarele din URSS; 3 au murit în accidente militare, dupa 23 august 1944. De exemplu, doi gemeni, Baba, au murit în 1945 în lagarul din Voronej; 3 frati, Urian, au murit: unul în Caucaz, în 1942, altul într-un lagar, dupa 1944, iar ultimul în Muntii Tatra, în 1945. n manastire, Manastârca, situata la vreo 2 km de Oranki, unde prizonierii erau si mai înghesuiti. Aceasta organizare permitea schimbul de prizonieri dintr-un loc în altul, la fiecare sase luni, pentru a nu se forma legaturi între ei. Conditiile de viata sub pamânt, pe priciuri suprapuse pe mai multe etaje, si munca obligatorie erau infernale. Munca fortata consta în exploatarea forestiera. Finlandezii taiau copacii, românii îi transportau, la început cu spinarea si, iarna, cu sanii enorme. În fiecare zi erau parcursi 14 km, pe jos, dus-întors, cu plecarea la 7 dimineata (pe întuneric) si întoarcerea catre ora 14.00, în general la -35°C si chiar -40°C; câteodata, doctorita lagarului încerca la poarta sa împiedice soldatii sa mâne prizonierii pe un ger atât de mare. Parintele Bejan, care a fost prizonier la Oranki si a lasat memorii**, povesteste: “Noi am fost pusi la sanii. Patru înainte, la oiste, si alti patru la tepuse; o suta, doua sute de sanii – poate mai multe, si-n jur escorta si câinii lupi. Legati cu odgoane încrucisate pe piept, trageam sania dupa noi încarcata pâna sus, un kilometru, zece, douazeci de kilometri. Si asta în fiecare zi, fara repaus. Când urcam panta, curgeau pe fruntile noastre sudori, care înghetau îndata si simteam apa curgând pe sira spinarii. Când ieseam la loc asezat, înghetau hainele pe noi si talpile saniilor. Iar la vale, sania se pornea în coborâs iute; te smulgea, repezit, din hamuri: trebuia sa alergi ca vântul, cu ochiul mereu înapoi. Câte Dosar România Eroica Oranki, punct turistic! În timp ce-si prepara conferinta despre prizonierii de razboi, Ion Mihai Cantacuzino a dat de o oferta turistica, propusa de o agentie de turism si intitulata “Culorile toamnei în Rusia”, al carei traseu cuprinde, între altele, localitatea Oranki. Ce i se spune turistului de astazi despre Oranki? Iata: “Manastirea Oranki, înfiintata la 1643, a fost initial destinata calugarilor proveniti din nobilimea rusa; manastirea adapostea un palat al tarului, o biblioteca religioasa, editura, tipografie (aici au fost tiparite carti ortodoxe de mare pret în serviciul Bisericii Ruse). Aici a trait si Maria Cantemirovna, fiica voievodului moldovean, numita în cronicile rusesti “Maria Cantemirnova, împarateasa neîncoronata a tuturor rusilor”. În 1918, comunistii au desfiintat manastirea si au facut un lagar, închizând aici peste 11 000 de calugari din toate manastirile Rusiei. În perioada 1919-1920, toti acestia au fost ucisi, deoarece au refuzat sa colaboreze cu autoritatile atee. Acesti calugari sfinti, ucisi pentru credinta în Hristos, sunt o parte din martirii pe care i-a dat Biserica Rusa în acest secol zbuciumat… Marturie despre martiriul celor 11 000 de calugari da preotul Dimitrie Bejan, preot român închis, începând cu anul 1942, în lagarul international de prizonieri de la manastirea Oranki (peste 15 000 de prizonieri de razboi, dintre care majoritatea erau români), care a vazut santul plin cu trupuri de oameni împuscati în cap, îmbracati în haine negre calugaresti, la 20 de ani dupa uciderea acestora. A functionat apoi, aici, o închisoare de femei, iar din anul 2004 a fost redata cultului, ca manastire de calugari.” Oferta turistica cuprinde si vizitarea cimitirului manastirii, “care adaposteste osemintele calugarilor, ale soldatilor români, unguri, italieni, germani…” si “o slujba de pomenire la crucea românilor de la Oranki”! E si acesta un semn ca istoria nu uita! n 1941 – artileri.ti pregatind un tun anticar, pe .armul marii de Azov Istoricul Radu Greceanu, fost prizonier de razboi la Oranki si Mânastârka: În lagar existau trei categorii de prizonieri Prima categorie, 60% din efectivele lagarelor, o formau prizonierii de rând. Acestia o duceau cel mai rau. A doua categorie era constituita din asa-zisii “divizionari”, adica prizonierii care acceptasera sa se înroleze în diviziile “Tudor Vladimirescu” si “Horia Closca si Crisan”. Înca din 1943, acestia s-au bucurat de unele avantaje: locuiau în buncare separate, primeau hrana mai multa si mai buna. Divizionarii nu mai munceau, ci faceau instructie si se pregateau sa lupte alaturi de trupele sovietice. Treptat, ei au plecat în tara, primii fiind cei din Divizia “Tudor Vladimirescu”. A treia categorie o reprezentau prizonierii de la “servicii”, adica de la bucatarie, aprovizionare, frizerie etc. Unii prizonieri lucrau la un lagar anexa, unde îngrijeau caii. Mai erau apoi cei care deserveau baile si spalatoriile. O data la zece zile faceam o baie de aburi – era unul din putinele lucruri bune care s-au facut acolo pentru noi, prizonierii; daca nu ne-ar fi asigurat aceste bai de aburi ne-ar fi napadit paduchii si tifosul exantematic. Cei de la bucatarie o duceau bine pentru ca mai puteau sa se înfrupte din alimentele pe care le pregateau zilnic. Chiar si frizerii o duceau ceva mai bine decât noi; ne barbiereau si ne tundeau dupa cum eram programati – spune Radu Greceanu. n Radu Greceanu si Costin Valareanu, la câtiva ani dupa întoarcerea din prizonierat accidente, picioare rupte, coaste rupte! Si parchetele taiate erau tot mai departe, prin locuri pe unde n-a intrat joagar de la facerea lumii. Asta, în fiecare zi de iarna; un an, doi, trei, patru…” Daca te prabuseai, epuizat, ceilalti te ridicau si te asezau pe sanie pentru a te readuce în lagar pe jumatate înghetat. “Mi s-a întâmplat si mie o data – îsi aminteste Radu Greceanu. Au fost furtuni de zapada în care au pierit unii camarazi… Germanii aveau un comportament exemplar în lagar; la fel si finlandezii, care munceau mult si nu se temeau sa înfrunte insultele rusilor. Alte munci erau mai putin penibile si chiar cautate: dezgropatul cartofilor din pamântul înghetat, întrucât reuseau întotdeauna sa fure câtiva; mersul la gara pentru preluarea aprovizionarilor, cu paza armata, pentru a nu fi atacati de taranii înfometati. Dar cele mai râvnite erau muncile la bucatarie, spalatorie, frizerie… Caci prin ele se scapa de corvoada la padure. Aceste munci erau, însa, rezervate celor înscrisi pe listele Diviziei “Horia, Closca si Crisan”, care raspunsesera favorabil la propaganda de întoarcere a armelor împotriva germanilor. Odata am avut parte de vizita si discursurile Anei Pauker; ne promitea ca ne vom întoarce în tara cât de curând si ca nu vom fi obligati sa luptam împotriva românilor. Unii prizonieri au spus “Da”, altii, “Nu”! Eu am spus Nu! Eram mereu interogati politic de oamenii NKVD… “De ce ne-ati invadat?” Raspuns: “Basarabia!”.”Si la Odessa ce ati cautat?” …Adesea ni se citea “Pravda”. La Oranki am aflat despre debarcarea Aliatilor în Normandia” În iarna lui 1945/46, precizeaza documentul lui M. Ionitiu, situatia devenise insuportabila datorita umilintelor si torturii. Sublocotenentul Ion Ciurea a declarat ca refuza sa mai mearga la munca, întrucât sovieticii nesocoteau Conventia de la Haga, pe care o si semnasera, în care se stipula ca ofiterii nu puteau fi siliti sa munceasca. Este greu sa ne imaginam represaliile suferite de catre acest sublocotenent român: a fost închis în februarie într-o carcera cu geamurile sparte – se practica si pedeapsa cu “gaura dracului”, la care au fost condamnati 40 de ofiteri români care protestasera în urma ranirii involuntare cu glont a unui camarad. Nerespectarea conventiei a durat peste un an… sovieticii au cedat, înjurându-i pe români: “Întrucât în Uniunea Sovietica munca este o onoare, ofiterii români din Corpul 2 Armata au fost, datorita comportarii lor, decazuti din aceasta onoare si administratia lagarului nu le va mai cere în niciun fel sa munceasca. Dat la Uscioara, la 24/12/1946”. Aceasta problema a muncii în lagarele de prizonieri este caracteristica mentalitatii sovietice, mostenita de la tarism: se dispune, de fapt, de sclavi care îndeplinesc gratuit muncile cele mai penibile, catre care nu se prea înclina rusul liber. Donald Rayfield arata ca Stalin nu era deloc dispus sa se lipseasca de o forta de lucru excelenta (mai ales germana); îi acuzau atunci de tot felul de crime pentru a-i retine cât mai mult timp posibil (Hitler stabilise deja metoda Ostarbeiter – “lucratorii din Est”). S-a calculat ca, imediat dupa razboi, prizonierii de razboi au contribuit cu 8% la PNB sovietic. Pâna în 1950, acesti prizonieri de razboi au muncit fortat un miliard de zile-om. În lagarul de la Oranki, arata M. Ionitoiu, disperarea i-a cuprins pe prizonierii români când au aflat ca o delegatie guvernamentala româna sosea la Moscova, la 4 februarie 1948, pentru a-i multumi generalissimului Stalin ca ne-a eliberat tara. Niciun cuvânt despre prizonierii de razboi care luptasera la chemarea tarii lor! Prizonierii s-au simtit parasiti definitiv si circa 800 de ofiteri au declarat greva foamei. Printre ei s-au aflat: Nae Cojocaru, Victor Clonaru, Aurel State, Radu Greceanu. Au fost începute parlamentari cu un general rus, care, dupa câteva saptamâni, i-a anuntat ca data limita a eliberarii lor va fi iunie 1948. Si asa a fost! Dar nu si pentru capii grevei (V. Clonaru, Cojocaru), pentru cei de neclintit, care au ramas pâna în 1955! Radu Greceanu si câteva sute de ofiteri au revenit în tara în vagoane de vite, care au trecut, de data aceasta, prin Moscova, unde fiecare a primit 10 ruble, încaltaminte în stare buna si pufoaice recuperate adesea de pe cadavrele soldatilor. Radu Greceanu a ajuns acasa de Paste, adica la 2 mai 1948. Tara era cu totul alta. A fost pus sub regim de supraveghere! Altii au fost opriti imediat dupa sosire pentru a fi bagati la închisoare… Pentru a rezuma – cei care au acceptat sa colaboreze cu sovieticii, au revenit în tara în 1945, unii au fost urmariti ulterior; – cei care n-au acceptat sa lupte împotriva fostilor lor aliati germani, dar nu s-au facut remarcati, au revenit în mai 1948; – conducatorii, intransigentii, personalitatile cele mai cunoscute nu au revenit decât în 1955, la doi ani dupa moartea lui Stalin, prin amnistia decretata de Hrusciov. Odata întorsi în România, câtiva au fost condamnati la închisoare. Printre acestia, Pantelimon Halippa, figura proeminenta a Marii Uniri, pâna în 1957, generalul Traian Stanescu si generalul Nicolae Dragomir pâna în 1964, când a fost decretata amnistia generala. n * disparut poate sa însemne luat prizonier sau mort în timpul viscolelor. ** Dimitrie Bejan, Oranki, Amintiri din captivitate, Editura tehnica, Bucuresti, 1995. Dosar România Eroica 1942 – cavaleri.ti români traversând un râu, pe frontul de est Dosar România Eroica La 23 august 1944, Marina Regala Româna înregistra 6018 prizonieri. Marina Regala Româna nu a avut prizonieri capturati în lupta. În pofida declaratiei lui Molotov din 24 august 1944, aproape toti marinarii români luati prizonieri de catre U.R.S.S. au provenit de pe navele flotei de Dunare, chemate înselator pentru “cooperare” la Ismail. Potrivit arhivelor noastre militare, pe teritoriul URSS s-a aflat în captivitate 38 de ofiteri din Marina (A.M.R., fond 5488, dosar nr. 3909, f. 372). Din cei 33 de ofiteri de marina internati în lagarul nr. 7074 de la Oranki, 20 s-au înrolat în Divizia “Horia, Closca si Crisan”. Acestia au fost: – aspirantii Valeriu Petcu (luat prizonier la 2 septembrie 1944, la Ismail, cu monitorul “Kogalniceanu”), Doru Ionescu (5 septembrie 1944, Ismail, remorcherul “Muresul”), Ioan Stanciu (2 septembrie 1944, Ismail, monitorul “Kogalniceanu”), Mircea Rosianu (25 august 1944, Vâlcov, Regimentul Geniu Marina), Constantin Constandache (27 august 1944, Tulcea, monitorul “Bratianu”), Ion Chivaran (27 august 1944, Tulcea, monitorul “Bratianu”) si Ionel Rosulescu (2 septembrie 1944, Ismail, echipajul vedetei fluviale nr. 1); – locotenentii Radu Reus (luat prizonier la 2 septembrie 1944, la Ismail, cu echipajul monitorului “Lahovary”), Viorel Paunescu (2 septembrie 1944, nava “Macin”), Nicusor Marinescu si Calin Bursan (Comandamentul Fortelor Fluviale); – capitanii Constantin Ionasec, Nicolae Stoenescu, Cezar Mihailescu (2 septembrie, Ismail, Comandamentul Fortelor Fluviale), Grigore Martes (2 septembrie 1944, Ismail, monitorul “Lahovary”), Gheorghe Ene (2 septembrie 1944, Ismail, monitorul “Ardeal”) – ofiter punte, locotenentii Vasile Câlea (5 septembrie 1944, Braila, nava-scoala “Mircea”), Iancu Hahui (4 septembrie 1944, Galati, statia T.F.S.) – ofiteri echipaje, sublocotenentii Petre Flor si Nicolae Protopopescu, ofiteri geniu marina si Mogosanu, angajat civil tehnician T.F.F. (A.M.R., fond 5488, dosar nr. 909, f. 363). Alti 10 s-au înscris în miscarea voluntara antifascista: – capitanii Dumitru Mehedinti (5 septembrie 1944, Ismail, echipajul monitorului “Basarabia”) si Ioan Matei (2 septembrie 1944, Ismail); – locotenent-comandorii Dumitru Stanciu (disparut la Periprava, la 24 august 1944, în naufragiul monitorului “Catargiu”) si Florin Badescu (2 septembrie 1944, Ismail, Comandamentului Fortelor Fluviale) – ofiteri punte (repatriati în 1948); – aspirantul mecanic Nicolae Popescu (2 septembrie 1944, Ismail, monitorul “Lahovary”), locotenentul mecanic Ioan Miulescu (2 septembrie 1944, Ismail, monitorul “Ardeal”) – repatriati în anul 1948; capitanul mecanic Dumitru Ciobanu (2 septembrie 1944, Ismail, Comandamentul Fortelor Fluviale) – repatriat în 1946; locotenentul Constantin Beiu (24 august 1944, Chilia Noua, monitorul “Kogalniceanu”), locotenentul echipaje Gheorghe Marinescu (5 septembrie 1944, Braila, nava-scoala “Mircea”), ulterior retras, sublocotenentul echipaje Vasile Mârzac (23 august 1944, Detasamentul Maritim Sulina) – repatriat în anul 1946. Neînscrisi în miscarea antifascista au ramas un sublocotenent de infanterie marina, sublocotenentul (r) de infanterie marina Gheorghe Marcu, cazut prizonier în anul 1941, la Chilia Veche, si capitanul de punte Mihail Chirita, luat prizonier la 27 august 1944, la Tulcea, cu echipajul monitorului “I.C. Bratianu” (repatriat în anul 1948). În lagarul de la Ela Buga au fost internati aspirantul Ion T. Vasile (prizonier la 2 septembrie 1944, la Ismail, cu echipajul remorcherului “Gherdap”), locotenentul Virgil Andronache (5 septembrie 1944, Ismail, Flotila de Dragaj Fluvial), capitanii punte Constantin Checais ( 24 august 1944, Tulcea, Compania I Observare), Gheorghe Drimba, comandantul N.M.S. “Mircea” (5 septembrie 1944, Braila, nava-scoala “Mircea”), Ioan Dropol (5 septembrie 1944, Ismail, monitorul “Basarabia”) si capitanul mecanic Constantin Onceanu (5 septembrie 1944, Ismail, monitorul “Basarabia”). În lagarul de la Celiabinsk a fost internat aspirantul Teodor Andronescu, ranit pe monitorul “Catargiu”, la 24 august 1944, la Chilia Noua. În Santierul Mobil de pe bratul Câslita (în aval de Ismail) au fost retinuti aspirantul Gheorghe Angelescu si capitanul Teodor Cristache – ofiteri mecanici, ambii evadând dupa 9 luni. În lagarul de la Vorkuta a ajuns capitan- comandorul Florian Popescu, disparut pe 3 octombrie 1944 din Constanta, unde facea de serviciu la Comandamentul Litoralului Maritim si Fluvial C.L.M.Fl. (A.M.R., fond 5488, dosar nr. 3909, f. 645), repatriat dupa 1950. Prin adresa nr. 11312 din 6 iunie 1945, S.S.M. propunea Comisiei Aliate de Control din România decizia ca cei 54 de ofiteri, din care 38 aflati în captivitate în URSS, 8 ramasi în Germania, 6 disparuti pe câmpul de lupta si 2 disparuti dupa 23 august 1944 sa fie scosi din efectivul Marinei (A.M.R., fond 5488, dosar nr. 3909, f. 29). Capitan-comandorul Nicolae Antonescu (numit, prin Decretul nr. 3206 din 15 noiembrie 1941, atasat naval la Berlin, acreditat si pentru Roma, s-a prezentat la post la 13 decembrie 1941 si s-a înapoiat la Constanta la 21 noiembrie 1945, cu motonava “Transilvania”), locotenent-comandorul ing. Grigore Halus, membru în Comisia de receptie materiale la Berlin, capitanii Eugen Apostolescu Dobriceanu Prizonieratul marinarilor români Canoniera Dumitrescu si Ioan Boeru, aflati la studii la Politehnica, si locotenentii Cornel Banciu si Valeriu Ionescu Oituz, trimisi la specializare în artileria navala la Sasmitz (insula Rugen din Marea Baltica), Stefan Stoianovici si Nicolae Valasoglu, trimisi pentru specializare ca torpilori la Flensburg (la granita cu Danemarca), surprinsi de evenimentele de la 23 august 1944 în misiuni peste hotare, au ramas prizonieri în Germania (A.M.R., fond 5488, dosar nr. 3909, f. 45). Întrucât ofiterii români nu au acceptat sa ia contact cu românii legionari din Germania, care vroiau sa faca un guvern român în exil, au fost considerati prizonieri de razboi si au fost internati în lagare. La 2 mai 1945 se gaseau într-un lagar de la marginea orasului Lübeck, alaturi de ofiteri de marina polonezi si bulgari si de 16 elevi români trimisi sa urmeze Scoala Navala a Marinei germane. La aceasta data ei au fost eliberati de trupele engleze, dar din cauza conditiilor de razboi si greutatilor în transporturi, ofiterii români s-au înapoiat în tara abia în luna august 1945, fiind reprimiti în cadrele active ale Marinei Militare (Nicolae Koslinski, Raymond Stanescu, Marina Româna în al doilea razboi mondial (1939-1945), vol. III (1944-1945), Editura Modelism International, Bucuresti, 1998, p. 345). La 18 iulie 1945 au sosit la Ploiesti, venind din URSS cu Divizia “Horia, Closca si Crisan”, locotenent- comandorul Constantin Ionasec, capitanul Cezar Mihailescu, locotenentul echipaje Iancu Hahui, capitanul Nicolae Stoenescu, locotenentii Nicusor Marinescu, Ionel Rosulescu, Viorel Paunescu, maistrii principali Decareanu si Teodorescu, submaistrii Radut si Constantin Grajdeanu, plutonierii Hariuc, Nicolae Ticam-Tico Vasile Ursulescu, Lache Popescu si sergentul major A. Gavriloaei (A.M.R., fond 5488, dosar nr. 3909, f. 608). La 5 noiembrie 1945 a sosit la Bucuresti, venind din Germania, cu un tren de repatriere a prizonierilor, contraamiralul (r) Paul Zlatian. Conform prevederilor cap. IV, pct. 1, al. A din Instructiunile nr. 1261779 din 25 iulie 1945 pentru îndrumarea, cercetarea, trierea si repatrierea prizonierilor si ale Deciziei Ministeriale nr. 469/1945, prizonierii repatriati erau trimisi în concediu timp de o luna, iar cei de rezerva urmau sa fie lasati la vatra. Trupa era îndrumata la Cercurile Teritoriale pe raza carora avea domiciliul. Imediat dupa prezentare, toti prizonierii repatriati erau trimisi în fata unei comisii speciale. Dupa cercetarea fiecarui caz în parte, comisiile decideau fie reprimirea în cadrele active, fie trecerea în rezerva, respectiv în retragere sau judecarea de catre tribunalele militare sau comisiile de reforma. Pentru aplicarea acestor dispozitiuni, la Marina, amiralii si comandorii înapoiati din captivitate erau cercetati de o comisie care functiona la Ministerul de Razboi, Directia Personalului, în localul Scolii Superioare de Razboi, la etajul 4, în timp ce ceilalti ofiteri erau cercetati de Comitetul Marinei. Maistrii si subofiterii erau preluati de catre o comisie prezidata de contraamiralul Iacob Balan, care functiona pe lânga Subsecretariatul de Stat al Marinei, Bd. Elisabeta nr. 1, iar trupa de catre comisiile de pe lânga Cercurile teritoriale (A.M.R., fond 3951, f. 185-186). La 13 iunie 1945, Marina avea 54 de ofiteri în captivitate, disparuti sau retinuti în U.R.S.S. Multi dintre prizonieri s-au întors cu Diviziile de voluntari “Tudor Vladimirescu” si “Horia, Closca si Crisan”, care au fost reintegrate în compunerea Armatei Române. Prin Ordinul de Zi nr. 31 din 16 august 1945, ministrul de razboi, generalul de corp de armata Constantin Vasiliu Rascanu, afirma ca “voluntarii din aceste Divizii reintra în rândurile ostasilor nostri cu un bogat capital de cunostinte si cu o vigoare morala deosebita, pe care Tara si poporul pot conta în orice împrejurare.” Pregatiti “la scoala Armatei Rosii în iubirea de Tara, democratie si Rege”, “acesti sinceri si devotati slujitori ai democratiei trebuie primiti la sânul Armatei cu toata dragostea si cu toata încrederea, deoarece ei au pus bazele primei trasaturi de unire între Poporul Român si cel Sovietic [subl. m, M.M.] (A.M.R., dosar nr. 3231, f. 182). Interesant este faptul ca 65 de ofiteri, maistri si subofiteri din aceste doua divizii au fost încadrati în Sectiile pentru Educatie, Cultura si Propaganda de la diferitele esaloane ale Marinei. (A.M.R., dosar nr. 3909, f. 95-98). n Comandor dr. Marian MOSNEAGU Dosar România Eroica Submarinul Rechinul Doua distrugatoare române.ti sub pavilion rusesc Dosar România Eroica Mormântul Eroului Necunoscut Pierderile Armatei Române în razboaiele din secolele al XIX-lea si al XX-lea Întrucât în opinia publica circula diverse cifre privind pierderile Armatei Române de-a lungul timpului, unele fanteziste, as vrea sa prezint datele la care istoriografia militara româneasca a ajuns dupa cercetari minutioase în arhivele românesti si straine. Oricum, cercetarile sunt departe de a fi finalizate, dar informatiile sunt exacte. România a participat, în secolele al XIX-lea si al XX-lea, la patru mari razboaie: 1877-1878 (cunoscut sub numele de Razboiul pentru Independenta); 1913 (Al Doilea Razboi Balcanic, primul consumându-se în anul 1912, fara participare româneasca); 1916-1919 (Razboiul Reîntregirii); 1941-1945 (Al Doilea Razboi Mondial – cu doua secvente, unul sfânt (22 iunie 1941-23 august 1944) si altul drept (23 august 1944-12 mai 1945). Efectivele angajate în aceste conflicte au fost numeroase, iar pierderile umane însemnate, datorita mai multor factori: slaba înzestrare asigurata pe timp de pace fortelor militare; raportul de forte, îndeobste nefavorabil; erori grave în planificarea strategica si în conducerea trupelor; conditiile de timp si anotimp (la Stalingrad si în Caucaz în toamna anului 1942, cei aproape 400.000 de soldati români au fost prinsi, de “iarna ruseasca”, în tinuta de vara, echipamentul de iarna nu a mai sosit pâna la terminarea luptelor) etc. 1. În Razboiul de Independenta, armata româna a pierdut: – 4.302 morti si disparuti, din care 40 de ofiteri si 15 medici; – 3.316 raniti, din care 70 de ofiteri. În acest conflict armata a avut 19.084 de bolnavi, din care 210 ofiteri si 74 de medici. 2. În Al Doilea Razboi Balcanic (1913) desi nu au avut loc ciocniri sau lupte, armata a avut 1.150 de militari morti, datorita epidemiei de holera declansata în zona muntoasa a Balcanilor. 3. În Razboiul de Întregire Cercetarile în arhive arata urmatoarea situatie: – 1913 ofiteri si 95.454 de soldati morti pe front, în infirmerii sau spitale din tara, ca urmare a bolilor sau ranilor; acestia au fost identificati nominal; – 248 de ofiteri si 51.177 de soldati morti pe front, în tara sau strainatate în împrejurari necunoscute; în mare parte ei sunt neindentificati; – 169 de ofiteri si 70.335 de soldati morti în lagarele de prizonieri. Numarul total al mortilor armatei române se ridica, prin urmare, la 2.331 de ofiteri si 216.966 de soldati. Numarul civililor morti ca urmare a bataliilor, ranilor ori tifosului exantematic este apreciat la circa 250.000. Nu intra aici decesele considerate normale. Cifrele de mai sus sunt pentru Vechiul Regat. Dar, în anii Primului Razboi Mondial, sute de mii de români au luptat în armatele austro-ungare si ruse. Numarul militarilor români morti sub steag strain este greu de apreciat. Cercetari estimative vorbesc de circa 50.000 de morti pentru românii transilvaneni în anii 1914-1918. 4. În Al Doilea Razboi Mondial situatia se prezinta astfel: – campania din est: 71.585 de morti, din care 3.113 ofiteri, 1.823 de subofiteri si 66.649 de soldati; – campania din vest: 21.035 de morti, din care 859 de ofiteri, 776 de subofiteri si 19.400 de soldati. Total în cele doua campanii: 92.620 de morti, din care 3.372 de ofiteri, 2599 de subofiteri si 86.049 de soldati. La acestia se adauga 333.966 de raniti (243.622 în Est si 90.344 în Vest.) si 367.976 de disparuti, cei mai multi prizonieri, din care 309.533 în Est si 58.443 în Vest). Cifrele totale se ridica la 794.562 militari (624.740 în Est si 169.822 în Vest.) Aceste cifre sunt, dupa opinia mea, impresionante. Concluziile le puteti trage singuri. Doar un singur gând. De Ziua Eroilor sa punem o floare la monumente, acolo unde suntem fiecare, si sa aprindem o lumânare pentru toti cei care, în uniforma, s-au savârsit din viata Pentru Patrie! n Colonel (r) dr. Petre OTU Dosar România Eroica 18 ani de lagar pentru respectarea Juramântului militar! Aurelian Gulan este cu adevarat un erou, caci el nu s-a lasat nici vândut, nici cumparat, ci si-a respectat Juramântul militar. Aceasta loialitate care avea sa-l coste 18 ani de lagar în Siberia si în închisorile comuniste din propria lui tara. S-a nascut la 10 mai 1922. Urmeaza Liceul militar „Stefan cel Mare” din Cernauti si Scoala de ofiteri de infanterie. La 10 mai 1942, când împlinea vârsta de 20 de ani, participa, ca sef de promotie, la solemnitatea absolvirii si înaintarii la gradul de sublocotenent. Potrivit traditiei, seful promotiei infanterie, în numele ofiterilor tuturor armelor – infanterie, cavalerie, artilerie, geniu, transmisiuni, aviatie, marina, tancuri – depune Juramântul militar al Promotiei de ofiteri 1942 „Dezrobirea” în fata regelui Mihai si a maresalului Ion Antonescu. Îi este daruita o sabie speciala, pe a carei lama erau prinse doua placute cu inscriptiile: Mihai I, regele tuturor românilor, respectiv: Slt. Aurelian Gulan, seful promotiei de ofiteri 1942 Dezrobirea. În fata promotiei sale, prospatul sublocotenent rosteste cuvintele: „Vrem Ardealul! Vrem România Mare!”, cuvinte rasplatite cu uralele celor de fata. Era juramântul facut tuturor voievozilor si înaintasilor pentru pastrarea hotarelor stramosesti. Este repartizat la Batalionul de Garda al Maresalului Antonescu, dar tânarul ofiter face raport dupa raport pentru a fi trimis pe front. I se raspunde de fiecare data: „Esti mai util aici!”; „Nu-i de-ajuns ca am pierdut un sef de promotie?”; „Tara are nevoie si de oameni vii!” Dar, ofiterul nu tine cont de avertizarile ce i se fac. Pe ultimul sau raport scrie: „Esti cam grabit, tinere; ai destul timp sa mori pe pamântul tarii, caci nu-i departe timpul.” Era în iarna anului 1943. Sublocotenentul Aurelian Gulan îsi urmeaza destinul, îndreptându-se spre front, spre „nemurire”. Fusese repartizat seful Centrului de instructie, aflat la Simferopol, în Crimeea. De aici cere sa fie trimis în linia întâi. Generalul Vasiliu Rascanu îi aproba cererea, repartizându-l la comanda unui pluton de asalt din Batalionul 4 vânatori de munte, unitate de elita. Participa la luptele din Caucaz, Capul de pod Kuban, Crimeea si Sevastopol. Cade prizonier în fortul Hersonet, împreuna cu ultimii luptatori, la 12 mai 1944. În prizonierat se încearca recrutarea sa „pentru noua armata democrata” sau ca agent NKVD, fiind supus la dese interogatorii. Este purtat prin cele mai cumplite lagare siberiene; face greva foamei 42 de zile; i se întocmeste dosar de „criminal de razboi” si este condamnat, în 1948, la 8 ani de lagar, dupa ce majoritatea prizonierilor de razboi sunt repatriati. În lagare face cunostinta cu ofiteri germani ca: Erich Harman-Bubi, celebru pilot, care avea la activ 352 de victorii la inamic; colonel Linge, colonel SS Otto Gunsche, fosti aghiotanti ai lui Hitler; generalul von Petzold, fost sef de stat major al armatei lui von Paulus, generalul Gerstemberg, fost sef al misunii militare (aero) în România, si alti ofiteri superiori din elita armatei germane, dar si patrioti spanioli, precum capitanul Bruqueta si locotenentul Altura Miguel. Are „privilegiul” de a fi eliberat cu ultimul lot de prizonieri de razboi, în decembrie 1955. Adica dupa zece ani de prizonierat! Ajuns acasa, nu-i este apreciat la adevarata valoare faptul de a fi fost credincios juramântului militar. Dimpotriva, este considerat „element dusmanos” noului regim. La 13 februarie 1958 este întemnitat, fiind eliberat abia la 31 iulie 1964, prin decretul de amnistie A 11/1964. Iesit din închisorile comuniste, îsi câstiga existenta ca traducator în cadrul Institutului de cercetari pentru industrie electrotehnica. În 1995 publica o carte-document de o exceptionala valoare: Marturii din Iadul rosu. De la Vorkuta la Gherla, care cuprinde povestea dramatica a anilor de captivitate. n Octavian CERCHEZ Scrisa fara patima, aceasta carte document relateaza cu autenticitate suferintele îndurate de prizonierii de razboi în gulagurile sovietice si de prizonierii de constiinta în cele românesti. Dosar România Eroica Dezvaluiri socante, incredibile! Era în toamna târzie a anului 1941. Dupa patrunderea în Crimeea, Brigazile 8 Cavalerie si 4 Vânatori de munte au primit o noua misiune: sa se regrupeze si sa treaca la apararea coastei de est a peninsulei, în zona Feodosia. Pâna în a doua decada a lunii decembrie, în zona de aparare a fost o stare de acalmie. Ostasii erau nevoiti sa suporte asprimea iernii, cu multe grade sub zero. Apa marii în portiunea dintre Crimeea si Caucaz a înghetat, formând un veritabil pod de gheata, gros de câtiva metri. Acest fenomen a fost favorabil Armatei 44 sovietice, care, în noaptea de 27 spre 28 decembrie, folosind podul de gheata, a reusit sa patrunda cu sase Divizii de infanterie în zona Feodosia. Luate prin surprindere si coplesite numeric, cele doua brigazi românesti au fost nevoite sa se retraga, în graba, pe un aliniament în afara orasului, nereusind sa evacueze nimic. În Feodosia, înca de la începutul operatiunilor militare în Crimeea, a fost organizat un spital zonal pentru raniti. În noaptea retragerii, în spital se aflau câteva sute de raniti, care nu au putut fi evacuati, ramânând sub protectia conventiilor internationale, ca prizonieri de razboi. Ceea ce s-a petrecut cu ei a fost o grozavie si o barbarie greu de imaginat. A doua zi, dimineata, pe un ger de -32 de grade, soldatii sovietici au scos ranitii în curtea spitalului, în zapada, apoi au turnat apa peste ei, în mai multe reprize, transformându-i în stane de gheata. Acest comportament al „Armatei rosii” nu a fost un caz izolat. În luptele din Stepa Nogaika, din septembrie 1941, luptatorii români care cadeau prizonieri erau împuscati pe loc. Pentru militarii rusi, a transporta un prizonier ranit era ceva de neimaginat. Generalul american Eisenhower reda, în cartea sa, Croisade en Europe (editia franceza, p. 528-529), un pasaj dintr-o discutie cu un general rus. Semnalând într-o zi problema grea care a fost impusa în cursul diferitelor perioade ale razboiului, aceea de a avea grija de un numar foarte mare de prizonieri germani, acestia având aceeasi ratie ca si proprii soldati, generalul rus l-a întrebat: „Pentru ce ati procedat astfel?” La care a venit raspunsul generalului Eisenhower: „Mai întâi, conform termenilor Conventiei de la Geneva, tara mea trebuia s-o faca. În al doilea rând, se aflau mii de prizonieri americani si englezi în Germania si eu nu am vrut sa-i dau lui Hitler un pretext sau o scuza ca sa trateze prizonierii nostri mai aspru decât o faceam noi.” La care rusul a replicat: „Dar pentru ce erati îngrijorati de oamenii pe care germanii îi facusera prizonieri? Ei s-au predat si…” Aceasta era o mentalitate promovata si sustinuta de Stalin, care considera ca prizonierii de razboi sunt tradatori fata de tara lor si trebuie tratati ca atare. Acest lucru îl pot confirma supravietuitorii din zonele mortii, Vorkuta si Karaganda, unde si-au pierdut viata mii de prizonieri români, precum si locuitorii din Basarabia, Bucovina si Herta, dusi în gulaguri si siliti sa munceasca în exploatari miniere si la defrisarea nesfârsitelor paduri siberiene, batjocoriti, umiliti si împuscati de organele de represiune rusesti. Este o datorie crestineasca sa avem curajul si sa facem cunoscute aceste orori, pentru ca ele sa nu se mai repete, iar în locurile unde au fost ucisi prizonieri români sa ridicam o troita pentru eternizarea lor, ca martiri ai neamului românesc. n Colonel (r) Dumitru STRATANOV Presedintele Filialei Cultul Eroilor Judetul Brasov Românul iarta, dar nu uita! Dosar România Eroica Cimitirul din… sicriu În lagarele de prizonieri din Uniunea Sovietica si-au gasit sfârsitul mii de români. Potrivit marturiilor supravietuitorilor, trupurile celor decedati erau carate în afara lagarelor si aruncate în gropi comune, fara nici un semn la capatâi, fara nici o slujba religioasa. Adevarati crestini ortodocsi, prizonierii români nu s-au împacat niciodata cu aceasta barbarie. Acolo unde erau preoti militari, se organizau slujbe de pomenire a prizonierilor morti. Cei care îsi duceau camarazii la groapa comuna aveau grija sa le puna câte o cruce improvizata la capatâi… În muzeul organizat de regretatul colonel Gheorghe Lacatusu, din Bucuresti, se pastreaza o marturie pe cât de emotionanta pe atât de ingenioasa despre felul cum întelegeau militarii nostri sa-si respecte mortii. Este vorba despre un sicriu din stejar, o adevarata bijuterie în lemn, pe care au fost înscrise numele celor decedati în prizonierat. Sicriul are cam jumatate de metru lungime si 15-20 cm latime. Pe capac si pe laturile sale au fost încrustate urmatoarele inscriptii: Mi-a trebuit cam mult sa gasesc o fotografie de-a tatalui meu din timpul razboiului. Tata, primul din stânga, este împreuna cu plutonierul T.R. Fatu Florin si caporalul Dicodanu Dumitru, lânga localitatea Nilincova – Transnistria. Nu se distinge data si, dupa cum se vede, si fotografia si-a pierdut din claritate. Neculai V. Pavel, cel înviat din morti Tatal meu, Pavel V. Neculai, nascut la 11.04.1911 în localitatea Pufesti, jud. Vrancea (pe atunci plasa Putna), a fost concentrat pe 22.06.1941 la Regimentul 28 Infanterie Focsani, care a fost operativ între 22 iunie 1941 si 1 mai 1943. A luptat cu aceasta unitate pâna la 1 aprilie 1943, fiind cercetas (dupa cum ne spunea noua, copiilor, avea misiunea de a se strecura în dispozitivul inamic si a aduce „limbi”, de la care se obtineau informatii utile pentru comandantii lui). Începând cu 1 aprilie 1943 este mutat la Regimentul 10 Vânatori (spaima rusilor, asa cum le-a mers numele unitatilor noastre de vânatori) care era în retragere undeva între Don si Nipru. La 23 august 1944 este dat disparut în luptele de la Parcani – Cetatea Alba, cum rezulta din O.Z. nr. 1060/1944. Prin ianuarie 1946, mama a fost anuntata ca tata s-ar fi întors din prizonierat înca din 10 octombrie 1945!? În realitate, avea sa mai treaca mult timp pâna sa se întoarca acasa. Ce rezulta din spusele tatalui meu: a fost prins în momentul când se întorcea în liniile noastre cu un subofiter rus, capturat, pe timp de noapte. Dar în locul în care trebuia sa-l gaseasca pe comandantul sau de companie, s-a pomenit, spre marea lui uimire, cu un ofiter rus. Unitatea lui – ce mai ramasese din ea – se retrasese. A fost luat prizonier, împreuna cu cinci camarazi raniti. Îmbarcati în vagoane de transport animale, au fost dusi într-un lagar de prizonieri din Siberia. A supravietuit mâncând laturile pe care i le aruncau rusii. Bolnav de tifos, a fost declarat mort si aruncat la gunoi, odata cu alte cadavre. Nici nu stie ce minune s-a întâmplat, dar si-a revenit si a fost salvat de o femeie, care l-a îngrijit si l-a readus la viata. Asta s-a întâmplat în primavara anului 1946. Prin august a plecat din acel catun siberian cu gândul sa ajunga acasa, la nevasta si la cei trei copii. Drumul spre tara a durat mai bine de un an – din august 1946 pâna în 15 decembrie 1947. Numai el stie prin câte a trecut. De aceea, nu-i placea sa-si aminteasca de calvarul tineretii sale. n Mihai PAVEL, Calgary, SUA Eroii Regimentului 39 Artilerie Pentru Patrie 1942-1944 Maior Popescu Nicolae Cpt. Ardeleanu Nicodim Lt. Rizescu Traian Lt. Pop Traian Lt. Legner Gheorghe Slt. Poiana Dumitru Slt. Sarau Marin Slt. Burcus Lazar Slt. Dumitru Ioan Slt. Damian Teofil Slt. Suteu Stefan Slt. Merciu Aurel Nu se stie prin ce minune sicriul a fost scos din lagar si adus în tara. În cele din urma, a ajuns în muzeul pe care colonelul Gheorghe Lacatusu îl organizase la mansarda locuintei sale din Bucuresti. O piesa cu adevarat rarisima! Un sicriu cât un cimitir!… (D.R.) n Dosar România Eroica În toate partile, prizonieratul e greu, insuportabil, de nesuferit, plictisitor. Peste tot… prizonierat. În baraca, pe dusumea murdara, pe paie putrezite, într-o celula, de unul singur, cu un asa-zis pat, la anchete în subterane fara lumina sau izolat, fara sa vorbeasca cineva cu tine, în fabrici sau uzine subterane, numai cu lumina slaba a becului, unde nu-ti dai seama când e zi si când e noapte – acesta este prizonieratul. În fiecare moment astepti sa fii perchezitionat (desi nu ai nimic asupra ta!), te astepti la orice provocare, venita din senin si cu amenintari. În loc de informatii precise – zvonuri, presupuneri, intentii câteodata absurde, stupide, fantastice, câteodata cu sperante strafulgerate, de multe ori fara nici o raza de speranta. Prizonierat înseamna controale continue, când tu, istovit, chinuit, mort de oboseala, sleit de nesomn… în sfârsit ai adormit. Prizonierat înseamna meditatii fara sfârsit – oare ai facut totul ca sa nu ajungi în sclavie (robie)? Dar daca nu ai facut totul? Prizonieratul este un dor, o nostalgie: dor de patrie, dor de cei apropiati, despre care nu stii nimic, dor dupa armata ta scumpa, pentru orice cauza care ti-a placut, libertatea, pacea si un trai linistit. Într-un cuvânt, un dor scurt, o vorba grea ca o piatra. Însa, cel mai rau si cea mai mare nostalgie este Omul, pe care tu l-ai crezut, l-ai considerat tovaras, prieten si care se transforma într-un ticalos, un nemernic, un denuntator (adica un stârv, o mortaciune). Cazuri foarte multe s-au vazut la repatriere, când s-au transformat în mielusei blânzi, nevinovati – au fost fortati de împrejurari sa faca ceea ce-au facut – si care totusi au continuat, si aici, meschinaria pentru a se mentine. Sa lucrezi pentru inamic este greu, este foarte greu sa-ti dai seama ca tu, prin munca de rob, îl ajuti. Este rusinos si dureros. Dar este si mai greu sa nu faci nimic! Si, desi mâna, cu nervul cotului nimicit (macelarit), s-a supus slab, placerea era sa cureti cartofi. Totusi, este o munca, si înca o munca pentru camarazii tai de suferinta… (Capitan Paul A. Porcescu, Amintiri din prizonierat, manuscris aflat în arhiva colonelului Gh. Lacatusu, Bucuresti) Ce este prizonieratul? Cine este Paul Porcescu? Clasificat 355, compania I. Trecut în rezerva la 1 iulie 1950, cu gradul de locotenent-major, din DSPA (Directia Superioara Politica a Armatei) Admis în Scoala de Ofiteri de Infanterie la 20 septembrie 1942, repartizat la Compania a V-a (localul Regimentului 2 Vânatori de Garda “Regele Alexandru”). Între 20 martie-2 aprilie 1944 au dus lupte grele împotriva trupelor sovietice (Frontul 2 Ucrainean), retragându-se pe pozitie la Popricani, Iasi; în ziua de 1 aprilie 1944, au fost încercuiti si luati prizoneri. Astfel s-a încheiat cariera militara si a început lungul drum al captivitatii. Paul Porcescu noteaza: … Ca prizonier, am mers pe jos de la Popricani (Iasi) pâna în orasul Uman (Ucraina). Am fost în lagarele: Uman (Ucraina), Uriuprinsk, în apropiere de Stalingrad; Vologda; Greazovat, pe linia Arhanghelsk; lagarul 74 de ofiteri, pe Volga, în Oranki si Manastârca; lagarul de verificare si filtrare Ureni, regiunea Gorki; lagarul din localitatea Balahna, lânga Gorki, de unde în 8 noiembrie 1946 m-am repatriat. În lagar am fost mii de ofiteri: români, germani, unguri, spanioli, polonezi, francezi, sârbi, japonezi. În lagarul 74 de la Oranki si Manastârca am fost urmatorii colegi de promotie: Stanciu S. Dumitru (plecat cu Divizia de voluntari “Tudor Vladimirescu”); Irimia Alex. (plecat cu Divizia “Horia, Closca si Crisan”); Carare V. Gheorghe (plecat cu T.V); Andrei Diamandi (lot 500, maior Popescu P., iunie 1946); Romaniuc D. Radu (lot 500, maior Popescu P.); Nica D. Spiridon (lot 500); Delcea T. Alexandru (plecat cu HCC); Opranescu Mihai (plecat cu HCC); Porcescu Paul (nov. 1946); Dumbrava Boris (nov. 1946); Dobrescu F. Eugen (nov. 1946); Foame V. Gheorghe (nov. 1946); Surdu Alexandru; Chirileanu Nicolae (nov. 1946); Purgariu Adrian; Hritcu Dimitrie (nov. 1946); Dima Anton (1948). Din promotia 1943 au fost: 1. Borcea D. Anatolie (plecat cu Divizia HCC); 2. Panaitescu Petre (HCC); 3. Stancu D.Stelica (HCC); 4. Ghinculov Boris (HCC); 5. Cucu E. Pantelimon (HCC); 6. Leahu N. Ioan (HCC); 7. Cazacu D. Constantin (HCC); 8. Cartojan M. Marin (HCC); 9. Miulescu C. Dumitru (TV); 10. Neagu Ceciliu (lot 500, maior Popescu); 11. Fodoranu I. Radu (lot 500, maior Popescu); 12. Manu I. Ioan Corbinet (lot 500, mr. Popescu); 13. Coada (Mihail) V. Mihai (locotenent-colonel, decedat); 14. Turtureanu C. Constantin (lot 500, decedat); 15. Rotescu Petre; 16. Atanasiu Mircea; 17. Cocisiu Iuliu; 18. Berbescu Petre (a murit în lagar, înmormântat la Oranki); 19. Pintilie C. Nicolae (lot 500); 20. Costachescu Decebal (lot 500); 21. Hurezeanu Gh. Nicolae (lot 500); 22. Ionescu Dumitru (capitan, cdt. Companie SPO, decedat în lagarul Oranki în 1945); Ofiteri instructori prizonieri: 1. Colonel Ionescu Gh. (1944-1948, decedat în 1981); 2. Maior Sabareanu Ion (Divizia HCC, general, decedat în 1957); 3. Capitan Ionescu (decedat în lagar în 1945); 4. Locotenentii: Sima Stelian (1944-1948); Pogângeanu Gh. (1944-1948); Serban Ilie (1944, venit cu HCC); Lupascu Ovidiu (1944); Dutescu Gh. (1944, decedat). Generalii: Mihail Lascar, Dimitriu Romulus, Nicolae Mazarini; colonel Nichita. n Dosar România Eroica Domnului Dr. Petru Groza, Presedintele Consiliului de Ministri al României Bucuresti Ofiterii si soldatii români fosti prizonieri de razboi în URSS la trecerea granitei în Patria lor scumpa îsi îndreapta gândul catre Domnia Voastra si catre toti membrii guvernului, asigurându-va de devotamentul lor catre TARA, TRON si GUVERN. Totodata, Va rugam sa primiti respectuoasele noastre multumiri pentru repatriere si rugamintea de a ne considera alaturi de bunii români si luptatori în marea opera de refacere a nouei Românii democrate în numele a 1400 ofiteri si soldati români, Capitan Dutzescu Ioan Capitan Draghicescu C-tin Locotenent Guja Pavel Locotenent Nicolae Mihalache Sublocotenent Sfetcu Ioan Sublocotenent Porcescu Paul Sergent Berea Ioan Locotenent Poleacu Virgil Soldat Aldescu Vasile Repatrierea prizonierilor români din URSS, lotul noiembrie 7, 1946, înainte de alegeri. Ziarul Scînteia, seria III, anul XVI, nr. 688, p. 3, 27 noiembrie 1946. n 7 noiembrie 1944 Maiestate, Subsemnatele, mame si sotii ale ofiterilor români cazuti prizonieri în Uniunea Sovietica din toamna anului 1942, îndraznim, în preajma zilei onomastice a scumpului nostru Suveran, sa facem un calduros apel la Maiestatea Voastra, rugând respectuos pe Maiestatea Voastra sa binevoiasca a alina nelinistea sufleteasca a celor cari asteapta cu încredere si nadejde reîntoarcerea lor în tara. Ne permitem sa solicitam înalta interventie a Maiestatii Voastre pe lânga autoritatile sovietice în drept pentru a putea obtine, pâna la eventuala repatriere a ofiterilor si ostasilor nostri ramasi în Rusia, cel putin permisiunea de a relua corespondenta întrerupta de un an si jumatate. Astazi, când Uniunea Sovietica este protectoarea noastra, îndraznim sa punem toata nadejdea în înaltul sprijin al Maiestatii Voastre si în sentimentele de umanitate ale puternicilor nostri aliati. Inimile greu încercate îsi închina prinosul recunostintei lor Maiestatii Voastre, pe care O rugam respectuos sa binevoiasca a ierta apelul nostru desperat si a primi cu prilejul zilei numelui Augustului nostru Suveran cele mai calde urari pentru o domnie îndelungata, spre fericirea tarii si a neamului nostru. Ale Maiestatii Voastre prea supuse si devotate… Semnatarele scrisorii: Maria Lascar, Victoria Mazarini, Adela Nedelea, Alina Stanescu, Mauricette Dimitriu, Cristina Bratescu, sotiile celor sase generali cazuti prizonieri în luptele de la Stalingrad. n Imagini ale suferin.ei Dosar România Eroica Prizonieri de razboi – o bibliografie – Grigore Gheba, Între viata si moarte, Publistar SRL, Bucuresti, 1993, 157 p. Ioan Costachel, Asa cum a fost. Jurnal (1941-1945), editia a doua revazuta si adaugita, Editie îngrijita de Dumitru Stavarache si Teodor Vasiliu, Editura Artpress, Târgoviste, 2006, 376 p. Ion Pîrvulescu, Prizonier 12 ani, Editura Pamântul românesc, Bucovina, 1991, 284p. Achile Sari, Pahod na Sibir, Editura Venus, Bucuresti, 1994, 256 p. Alexandru Teodorescu-Schei, Învins si învingator, 1941-1949, Campania din est si prizonieratul, Editie îngrijita de Pan Izverna, Editura ALL, Bucuresti, 1998, 224 p. Ion Hângulesteanu, Pe urmele destinului. Amintiri de pe front si din captivitate 1941-1954, Cuvânt înainte de Mihai Chirita, Editura RAMIDA, Bucuresti, 2000, 506 p. Aurel State, Drumul crucii, vol. I si II, Editura Litera, Bucuresti, 1993, 234 p. si 270p. Constantin Struna, Bate clopotul în gulag. Drama locotenent-comandorului (r) aviator Dumitru Marinescu, prizonier de razboi si detinut politic, Editura Semne, Bucuresti, 2000, 223 p. Ioan Grigore Bogdan-Velisco, Infernala captivitate, relatari memorialistice, vol. I, Fundatia „Gheorghe Cernea”, Ploiesti, 1999, 121 p. Stefan Moldovan, Patimile dupa Siberia, Editura Phoenix, Bucuresti, 1991, 256 p. Aurelian Gulan, Marturii din Iadul Rosu. De la Vorkuta la Gherla, Editura Petrion, 1995, 208 p. Nicolae Fuiorea, Poeme siberiene, Editura Sitech, 120 p Gheorghe Netejoru, Zece ani în lagarele sovietice. Însemnari pentru posteritate, Editia a doua, Bucuresti, 2001. Editie îngrijita de Dumitru Roman. Lucrare distinsa cu Premiul Fundatiei Culturale „Magazin istoric”. Dimitrie Bejan, Oranki. Amintiri din captivitate, Editura Tehnica, Bucuresti, 1995, 308 p. Radu Marculescu, Patimiri si iluminari din captivitatea sovietica, Eidtura Albatros, Bucuresti, 2000, 530 p. Comandor (r) Mihai Chirita, Prizonier de razboi în Uniunea Sovietica, Editata de Liga Navla Româna, Filiala Constanta, cu sorijinul Statului Major al Marinei Militare, 1999, 36 p. Petru Munteanu-Iloaia, Zece ani pe Golgota siberiana, Editura Eminescu, Bucuresti, 2000, 92 p. Constantin Bacescu, Pentru pamânt si cruce, jurnal de razboi, memorii din lagarul siberian, Editura Reîntregirea, Mr. (r) Sandru V. Cernat, Prizonier în lagarele sovietice, Editura Corgal Press, Bacau, 2008, 106 p. * * * Conventie de armistitiu între Guvernul Român pe de o parte si Guvernul Uniunii Sovietice, Regatului Unit si Statelor Unite ale Americii pe de alta parte. Bucuresti, M.O., Imprimeria Nationala, 1944, 11 p. (Ministerul Afacerilor Interne) BA Conventie de armistitiu între Guvernul Român pe de o parte si Guvernele Uniunii Sovietice, Regatului Unit si Statelor Unite ale Americii pe de alta parte. Bucuresti, Imprimeria cailor ferate române, 1944, 15 p. BA Conventie de armistitiu între Guvernul Român pe de o parte si Guvernele Uniunii Republicilor Socialiste Sovietice, Regatului Unit si Statelor Unite ale Americii pe de alta parte din 12 septembrie 1944. Bucuresti, f.e., 1944. 7 p. BMMC *** Cuvinte pentru prizonierii înapoiati în Patrie. [Bucuresti], Editura Ministerului Informatiilor [1947]. 21[- 23]p. (Inspectoratul general al armatei pentru educatie). BA Dispozitiuni relative la: executarea Conventiei de armistitiu între guvernul român pe de o parte si guvernele Uniunii Sovietice, regatuluui Unit si Statelor Unite ale Americii. F.1., f.a. 74 p (Ministerul de Razboi) BMMC *** Divizia a 2-a voluntari români “Horia, Closca si Crisan” (Aniversarea unui an de existenta). Bucuresti, Editura Inspectoratului General al Armatei pentru Educatie, Cultura si Propaganda, 1946, 11 p. BA Florescu, Mihail. “Voluntarii libertatii” din România. Discurs parlamentar. [Bucuresti], Editura Partidului Comunist Român, Tipografia Eminescu, 1947, 20 p. BA Cuprinde discursul parlamentar cu prilejul dezbaterii Legii pentru punerea în drepturile cuvenite a fostilor voluntari români în razboiul Spaniei republicane, precum si în rândul Rezistentei franceze si al armatei sovietice. Maltopol, Mihail. Acolo… în sat. Un episod din viata voluntarilor români “Tudor Vladimirescu” în URSS [Bucuresti], Editura “Cartea Rusa”, Tipografia “Taranul”, [1945], 55 p. BA Arhiva istorica a P.C.R. Caseta 446- 447, Dosar 54, Prizonieri de razboi Rola P.II . Decizia de cercetare a prizonierilor Disparuti în al doilea razboi mondial. Soarta a 1,2 milioane de soldati germani înca neelucidata, în IFDT 3/2001 Matei Ioan, Deportat în tara straina, Editura ALL, Bucuresti, 1998, 223 p. E. Daia, Fosti prizonieri în U.R.S.S, Editura de Stat, Bucuresti, 1949, 190 p. Caracas, Gh.. Trei evadari din lagarele germane. Bucuresti, Editura militara, 1968. 122 p. Memorii din primul razboi mondial Ioan Patca, Si eu am fost la Stalingrad, Editura Mega, Cluj-Napoca, 2008, 110 p. Gavin Bowd, Memoria razboiului, 1941-1945, Editura Pro Historia, Bucuresti, 2006, 144 p. n S.O.S. Mausoleul Galata, asa cum arata în anii interbelici S.O.S. Monumentul Galata din Iasi A trecut mai bine de un an de când am lansat primul „S.O.S. Monumentul Galata”. Un an în care nu s-a întâmplat nimic. Cartile, se pare, au fost facute! Mai ales ca au si parafa Justitiei! O Justitie, desigur, oarba!… Caci asa trebuie sa fie Justitia! Astfel se încheie povestea profanarii celei mai impunatoare opere comemorative de razboi a Iasului. Un act incalificabil, care arata ca, în cele doua decenii de „tranzitie”, n-am învatat nimic despre ceea ce înseamna democratie, libertate, civilizatie. Dimpotriva! Lacomia, abuzul, complicitatea n-au avut limite, n-au avut frica de Lege si nici macar de Dumnezeu. Un individ oarecare a reusit sa- si taie o halca de teren din zona de protectie a Mausoleului Galata, pe care si-a ridicat – în dispretul legilor, al istoriei si al memoriei celor care s-au jertfit pe câmpul de lupta – o vila si, culmea, nu i s-a întâmplat nimic!!! Ba, as zice ca doarme linistit si multumit de sine, ca a reusit, prin tot felul de tertipuri si hotii, sa-si ridice casa în una din zonele cele mai scumpe ale Iasului, dar pe osemintele eroilor, sfidând, cu banii lui, nu numai locuitorii orasului, dar si istoria acestuia. Ce conteaza ca pe prispa casei sale, noaptea, la lumina Lunii, se întind umbrele crucilor celor cazuti la datorie? Dincolo de profanarea în sine, „Cazul Galata” este o palma pe obrazul institutiilor locale, platite din bani publici sa apere legea si interesele comunitatii. Profanare si hotie cu “bunavointa” de la… Primarie!? Povestea monumentului În acest an, Mausoleul Galata împlineste 80 de ani de existenta. Se va fi gândit, oare, cineva sa marcheze în vreun fel acest eveniment? La interesul pe care comunitatea locala îl acorda monumentelor Iasului, raspunsul vine singur: NU! Istoria Monumentului Galata a început în anul 1928, când Societatea „Cultul Eroilor”, filiala Iasi, a decis sa ridice un mausoleu în care sa fie depuse osemintele celor cazuti la datorie în Razboiul de Întregire a Neamului Românesc, oseminte aflate în morminte risipite pe teritoriul a 15 comune ale judetului. Trei personalitati ale timpului – Pimen Georgescu, mitropolitul Moldovei, generalul Iacob Zadik, vicepresedintele Societatii „Cultul Eroilor“, si Osvald Racovita, primarul Iasului – au ales locul pe care sa se construiasca mausoleul: dealul Galata, nu departe de manastirea cu acelasi nume. În acea vreme, dealul Galata oferea o perspectiva minunata monumentului, acesta fiind vizibil din aproape toate zonele orasului. La 29 septembrie 1928, Consiliul Municipal Iasi, cu unanimitate de voturi, cedeaza Societatii „Cultul Eroilor” o suprafata de 2.778 mp pentru construirea mausoleului. De asemenea, municipalitatea doneaza si o suprafata de teren de 4.400 mp – zona de protectie!!! – în care era interzisa orice constructie privata care ar fi stirbit din caracterul solemn al ansamblului comemorativ. La realizarea monumentului au participat arhitectul Ioan Balau (arhitectura si pictura murala interioara) si viitorul savant Henri Coanda (sculptura). Antrepriza lucrarii a apartinut fratilor Marconini. În mai putin de doi ani, mausoleul este gata, fiind inaugurat în anul 1930. Astfel, orasul Iasi se putea mândri, la acea vreme, cu unul dintre cele mai frumoase monumente închinate eroilor. O constructie din beton armat – în forma unui patrat supraetajat în trei niveluri succesive – la baza careia se afla un cub cu latura de 20 m. Întregul ansamblu era format din mausoleul propriu-zis, unde erau depuse osemintele ofiterilor si subofiterilor cazuti pe câmpul de onoare; cimitirul, reprezentat prin 6 cruci mari si 600 de cruci mici, din ciment, fiecare reprezentând câte 10 eroi; cantonul paznicului monumentului; suprafata de protectie (4400 mp). Ani de-a rândul, Mausoleul a fost reperul principal al ceremoniilor militare si religioase organizate – sub egida Societatii „Cultul Copie dupa Decizia Consiliului municipal Iasi, 1928 Eroilor” (din 1940, Asezamântul National „Regina Maria” pentru Cultul Eroilor) – întru cinstirea memoriei ostasilor cazuti la datorie. În 1948, Asezamântul National „Regina Maria” pentru Cultul Eroilor este desfiintat, iar ansamblul comemorativ Galata trece în administrarea Consiliului popular al municipiului Iasi. Treptat, monumentul începe sa intre în anonimat. Alte vremuri, alte obiceiuri, alti eroi… O împroprietarire monumentala!… Ultimul paznic al monumentului din dealul Galatei a fost Balan Adam, decedat în 1983. Acesta nu a fost niciodata proprietar al cantonului si al terenului aferent monumentului. Nu exista nici un document oficial (autentificat, legalizat) care sa demonstreze contrariul. Cu toate acestea, un anume Baciu Gheorghe sustine, folosindu-se de un „act de vânzare-cumparare” scris de mâna, ca ar fi cumparat, înca din 1969, cladirea- canton!? Culmea, acest înscris – care se va dovedi ca a fost falsificat – este luat în seama de instanta, care, prin sentinta civila nr. 23055/12.11.2002, definitiva si irevocabila, admite actiunea civila (dosar nr. 17321/2001) si, în baza art. 1890 Cod civil, „constata ca Baciu Gheorghe a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului situat în Iasi, Sos. Galata nr. 61, compus din casa si teren în suprafata de 1200 mp prin uzucapiunea de 30 ani.” Si astfel, cetateanul Baciu Gheorghe ajunge – caz rarrissim în istorie! – proprietarul unui loc sacru: Mausoleul Eroilor Galata din Iasi! Aceasta hotarâre judecatoreasca – cu adevarat monumentala! – este adusa, de catre Asociatia Nationala „Cultul Eroilor”, filiala judetului Iasi, la cunostinta organelor locale – Prefectura, Comisia Monumentelor Istorice, Primaria Iasi. Totodata, ANCE, filiala Iasi, solicita actiunea de anulare a sentintei civile nr. 23055, din noiembrie 2002, a Judecatoriei Iasi, pe calea recursului extraordinar. În urma procesului (dosar nr. 16642/2005), instanta constata vinovatia lui Baciu Gheorghe (fapta inculpatului constând în aceea ca, folosind un înscris sub semnatura privata falsificat, a indus în eroare instanta de judecata) si îl condamna la pedeapsa de un an închisoare, cu suspendare, pentru „savârsirea infractiunii de uz de fals prevazuta si pedepsita de dispozitia art. 291 Cod penal.” De asemenea, dispune anularea înscrisului intitulat „act de vânzare-cumparare”, datat 18.08.1969. …si o logica fara comentarii! Recursul – solicitat de Baciu Gheorghe – nu schimba cu nimic problemele de fond ale dosarului. Falsul este dovedit! Iata însa cum interpreteaza justitia acest fapt: „…Astfel, s-a stabilit ca în anul 2001 învinuitul Baciu Gheorghe a promovat la Judecatoria Iasi o actiune de constatare a dreptului de proprietate, ocazie cu care a prezentat un înscris sub semnatura privata din care reiesea ca a cumparat de la numitul Balan Adam un teren cu o constructie în anul 1969 si l-a propus ca martor pe învinuitul Balan Florin, care a confirmat acest aspect. Prin rechizitoriul cu nr. 3487/P/2005, Baciu Gheorghe a fost trimis în judecata pentru savârsirea infractiunii prev. de art. 291 C.p., constatându-se ca înscrisul prezentat de el în fata instantei este fals, dar acest lucru nu înseamna ca tranzactia din anul 1969 nu a avut loc în realitate si implicit nici ca învinuitul Balan Florin ar fi declarat mincinos. Baciu Gheorghe a sustinut în mod constant ca actul a fost întocmit de catre Balan Adam, însa acest aspect si realitatea tranzactiei nu s-a putut stabili (sic!) întrucât Balan Adam a decedat. În fata instantei, învinuitul Balan Florin a declarat ca stie ca din anul 1969 Baciu Gheorghe este proprietarul terenului, aspect pe care l-a sustinut si în prezent. Este posibil ca într-adevar sa fi fost întocmit un act la acea data, acesta sa fi fost pierdut si pentru a se putea constata dreptul de proprietate, învinuitul Baciu Gheorghe sa fi procedat la întocmirea în fals a unui nou înscris.” Fara comentarii! Cu o asemenea logica nu te poti pune! Urmarea: chiar daca falsul a fost demonstrat, tot hotului i s-a dat dreptate!?? Si astfel, dupa trei ani de procese, Asociatia Nationala „Cultul S.O.S. Mausoleul Galata, asa cum arata astazi Cupola interioara Eroilor”, filiala Iasi, s-a vazut învinsa si obligata la plata cheltuielilor de judecata. Iar Judecatoria Iasi s-a înscris cu un caz unic în istoria justitiei române. Nici nu-i de mirare, când vezi ca cei chemati sa faca dreptate confunda – culmea, într-un document oficial! – Asociatia Nationala „Cultul Eroilor” cu Asociatia Nationala „Cultul Evreilor”!? Cum ar putea sa existe în România o asociatie nationala „Cultul Evreilor”? Ori doamna Nica Andreea Oana, de la Parchetul de pe lânga Judecatoria Iasi, habar n-are pe ce lume traieste, ori are ceva cu evreii din… Galata. Draga doamna NICA, cred ca nu v-ar strica (la imagine) sa mai puneti mâna, din când în când, si pe o carte de istorie, si pe gramatica limbii române. Cât priveste justitia pe care o promovati, ce sa mai spun? NICA! Trist este si faptul ca însasi Primaria Municipiului Iasi a ramas indiferenta fata de acest caz incredibil de împroprietarire. Iata ce raspunde primarul Gheorghe Nichita la o adresa a ANCE, filiala Iasi: „Prin sentinta civila nr. 13055/2002 a Judecatoriei Iasi instanta a constatat dreptul de proprietate al numitului Baciu Gheorghe în temeiul uzucapiunii de lunga durata pentru terenul în suprafata de 1200 mp si casa de locuit situate în Iasi, sos. Galata nr. 61. Din motivarea solutiei data (sic!) reiese ca terenul proprietatea numitului Alexandroae Ioan a fost cumparat prin act sub semnatura privata de Baciu Gh. care l-a stapânit neîntrerupt din anul 1959 (sic!). Întrucât dvs. sustineti ca terenul cu privire la care s-a constatat dreptul de proprietate numitului Baciu Gheorghe ar fi domeniul public al municipiului Iasi, conform legii 213/1998, tinem sa precizam ca din actele înaintate de dvs. nu reiese ca amplasamentul terenului ce a facut obiectul donatiei este acelasi cu terenul precizat în sentinta civila nr. 13055/2002. Cu precizarea ca vom reanaliza cererea dvs. în cazul în care ne veti înainta acte doveditoare, va asiguram de întreaga noastra consideratie.” Dupa cum se poate constata din acest raspuns, primarul vorbeste când de „cumparare”, când de „donatie”. Ca sa nu mai spunem ca si numarul sentintei civile si anul „cumpararii/donatiei” sunt gresite… Dar poate ca la primarie asemenea amanunte conteaza mai putin! M-am tot întrebat ce rost mai are sa mai vorbim despre acest caz? Si totusi, el merita reluat, pentru ca este un caz tipic vremurilor pe care le traim. În cele doua decenii de tranzitie s-a furat în draci: s-au furat fabrici, s-a furat flota comerciala, s-au devalizat banci… Dar nu mi-as fi închipuit vreodata ca se vor fura si monumentele eroilor… Exista „acte doveditoare”, asa cum ne cere primarul Nichita! Este timpul ca Oficiul National pentru Cultul Eroilor – continuatorul prin lege al Asezamântului National „Regina Maria” pentru Cultul Eroilor – sa redeschida cazul Galata pentru a demonstra care este adevarul. Poate ca asa se va pune capat hotiilor si profanarilor monumentelor si cimitirelor eroilor. Dumitru ROMAN Din dosarul „cazului Galata” . În registrul posesorilor pe municipiul Iasi din anul 1977, la pag. 165, figureaza Monumentul de Onoare al Eroilor (1916-1918), Galata, în administrarea Consiliului popular al municipiului Iasi, cu suprafata de 0,4400 ha. (Oficiul de Cadastru Agricol si Organizarea Teritoriului Agricol, Iasi, adresa nr. 2075 din 18 iunie 1998). . Terenul are forma din planul anexat închizând o suprafata de 2778 mp. Suntem de parere ca afara de acest teren municipiul sa creeze o zona de protectie a perspectivei mausoleului dupa cum se arata în plan, ea începând din sos. Galata pâna în pârâul Nicolina. (Procesul verbal din 16 iunie 1928) . Acest teren este format din trei trupuri alaturate si are urmatoarele megiesii: Trupul I are forma triunghiulara si se margineste: la Sud cu via Malcoci pe lungime de 35 m, la Nord-Vest cu soseaua Galata pe lungime de 27 m si la Nord-Est cu imasul comunal pe lungime de 27,4 m. Trupul II are forma patrulatera si se margineste: la Sud-Vest cu via Malcoci pe lungime de 17,6 m, la Vest cu trupul I pe lungime de 27 m, la Nord-Vest cu soseaua Galata pe lungime de 54 m, la Est cu drumul spre fântâna pe 5 m, tot la Est cu imasul comunal pe 58 m si la Nord cu imasul comunal pe 40 m. Trupul III este drumul spre fântâna si se margineste: la Nord cu imasul comunal pe lungime de 30 m, la Est tot cu imasul pe 5 m, la Sud tot cu imasul pe 30 m si la Vest cu trupul II pe lungime de 5 m. (Act de Donatie al Primariei Municipiului Iasi, 1928). . Monumentul Eroilor Galata a fost în evidenta Asociatiei Nationale a Veteranilor de Razboi, filiala Iasi, din 1990 pâna în 1993, când a fost preluat de Asociatia Nationala „Cultul Eroilor”, filiala judetului Iasi, care a fost înfiintata în baza Hotarârii Judecatoresti nr. 664/1991. . În 1992, Comisia Veteranilor de Razboi din Iasi constata o grava profanare a Monumentului si Cimitirului Eroilor Galata, o degradare a materialelor din dotarea Ansamblului comemorativ, unele fiind disparute (Cartea de Aur; butelii de aragaz pentru flacara eterna; drapele, candele, precum si 474 de cruci din cele 600). Toate aceste lipsuri si degradari nu au putut fi justificate de cetateanul Baciu Gheorghe, care ocupa în acel moment cantonul paznicului, desi nu a fost angajat niciodata ca paznic al monumentului. . În 1998, Asociatia Nationala Cultul Eroilor, cu sprijinul Asociatiei Veteranilor de Razboi, a refacut pictura interioara a Cupolei Mausoleului. n S.O.S. Numele eroilor au fost sapate in piatra S.O.S. Incredibilul care doare pâna la refuz Cei vii împotriva celor morti! Este incredibila aceasta goana salbatica dupa locuri de morminte în cimitire renumite, în coasta locurilor de veci ale marilor personalitati ale istoriei sau chiar în cavourile lor. Este trista si inexplicabila înversunarea cu care cei vii, în micimea si tembelismul lor, sunt gata sa se lege frate si cu dracul, ca sa poata sa-i dea la o parte pe cei morti, pentru a-si face loc ei si neamurile lor. Oamenii acestia n-au nici credinta, nici frica de Dumnezeu, nici rusine. În schimb, au bani! Banii îi fac, chipurile, puternicii zilei. Cu averile lor, de cele mai multe ori obtinute prin furt, sunt gata – culmea nerusinarii – sa-l cumpere chiar si pe Dumnezeu! Si mai trist este faptul ca primii care cad victime lacomiei acestor indivizi fara suflet sunt eroii. Lasate în voia soartei, parcelele cu mormintele eroilor sunt scoase la mezat chiar de cei care administreaza cimitirele. Fireste, totul contra unor sume de bani sau a altor avantaje materiale. În cei douazeci de ani de tranzitie, ne-au fost semnalate zeci de cazuri în care mormintele eroilor au fost, pur si simplu, desfiintate, iar în locul lor si-au instalat cavourile – adevarate cazemate!? – indivizi care n-au nici o legatura cu eroii sau cu istoria. Cazul cel mai revoltator – diabolic, as spune, prin grosolania si mârlania lui, s-a consumat în cea mai mare necropola a Bucurestiului – Cimitirul Bellu –, „eroul” lui fiind nimeni altul decât vremelnicul primar al Sectorului 5, numitul Marian Vanghelie, renumit prin incultura si agramatism, si nicidecum prin vreo fapta demna sa ramâna în istoria acestui neam. Oare ce-o fi fost în capul lui Vanghelie când l-a dat afara din cavoul de la Bellu pe generalul Iacob Lahovary? Oare va fi stiind cine a fost generalul Iacob Lahovary si ce a însemnat el pentru istoria românilor? Cazuri de profanari de morminte ne-au fost semnalate si la Iasi. Colonelul (r) Ion Chirita, vicepresedintele Asociatiei Nationale Cultul Eroilor, filiala Iasi, are o situatie a parcelelor eroilor desfiintate abuziv: Cimitirul Sf. Vasile – 49 de eroi; Cimitirul Sf. Treime-Pacurari – 57 de eroi; Cimitirul Socola Deal – 106 eroi; Cimitirul Galata – o groapa comuna cu un numar necunoscut de eroi: Cimitirul Spitalului Dr. Clulunet (Vila „Greierul”) – 22 de eroi. Spre meritul ei, conducerea filialei A.N.C.E. Iasi are evidenta nominala a mormintelor desfiintate. Ce folos însa, când pe nimeni nu intereseaza aceste evidente? În fata acestor barbarii, care amintesc de vremuri întunecate din istorie, ne întrebam ce face institutia împuternicita prin lege sa apere patrimoniul eroic al acestei tari. Ce face Oficiul National pentru Cultul Eroilor? Chiar asa, doamna directoare Georgia Voicu, va intereseaza în vreun fel ce se întâmpla cu mormintele, cu monumentele si cu cimitirele eroilor? n Dumitru ROMAN Capela familiei Lahovary, a.a cum arata ea în 1920. În medalion: generalul Lahovary S.O.S. O scrisoare din Turnu Magurele, de la locotenent- colonelul (r) Alexandru Popovici, ne avertizeaza despre starea în care se afla patrimoniul istoric al acestui oras de la Dunare. Autorul este pe cât de concis, pe atât de exact în prezentarea realitatii: Monumente în uitare Este o creatie a sculptorului italian Raffaello Romanelli, în anul 1907, reprezinta un dorobant cu caciula putin data pe spate. Pe soclul monumentului se afla doua basoreliefuri, ilustrând scene de lupta si un vultur cu aripile desfacute purtând în gheare un “hrisov” cu numele eroilor teleormaneni din razboiul de independenta. De o parte si de alta a monumentului se afla doua tunuri turcesti capturate de ostasi români la Plevna. În amintirea caporalului Tudorica Nicolae, cazut eroic în luptele din acest razboi, ostasul monumentului poarta numele popular “La Tudorica Dorobantu’” l Monumentul Eroilor Români din campaniile 1913 si 1916-1919, aflat în Cimitirul municipal, este foarte bine conservat si îngrijit datorita administratorului Marius Dragodan, omul care merita toate laudele pentru modul cum întelege sa-si faca datoria. l Monumentul Eroilor Sovietici. Este situat în acelasi cimitir, pe partea stânga de la intrare. În decembrie 1989, niste exaltati si ignoranti (probabil de la Primarie) au dat jos placa originala si-au scris, în limba rusa si în limba româna, urmatorul text: „Slava eroilor Armatei Sovietice care au cazut în luptele în Marele Razboi pentru Eliberarea României în anii 1941-1945”. Inscriptie aberanta! Din care se vede ca autorii textului nu numai ca nu au habar de istorie, dar îsi bat joc si de locuitorii orasului Turnu Magurele. Sa speram ca municipalitatea va înlatura, cât de curând, aceasta ineptie! În ce priveste starea monumentului, el este bine îngrijit, datorita administratorului Marius Dragodan. l Statuia domnitorului Mircea cel Batrân. Ridicata în anul 1908, statuia a devenit, de-a lungul timpului, o adevarata emblema a orasului. Din pacate, în anii din urma, acest monument impozant a fost lasat în voia soartei. Placa din bronz pe care era înscris numele domnitorului, dar si placile din marmura au fost furate. Macinat de vreme, fara nume si fara stapân, neîngrijit de nimeni, monumentul risca sa cada într-o zi peste trecatorii care, din întâmplare, vor fi prin preajma. Probabil ca asta se si asteapta… Spre bucuria hotilor. Si spre rusinea orasului… l Bustul generalului David Praporgescu, erou al Razboiului de Reîntregire a Neamului. Desi se afla în fata Policlinicii orasului, pe unde trec zilnic zeci de oameni, monumentul arata deplorabil. Placile din bronz si cele din marmura alba si neagra au fost furate. Sufocat de gunoaie, prafuit, scorojit, este de mirare ca bustul din bronz a rezistat pâna acum!… Chiar asa: oare ce minune îl mai tine în picioare? l Statuia lui Tudorica Dorobantu. Într-un oras atât de mic si atât de cochet, precum este Turnu Magurele, m-as fi asteptat ca si monumentele sale – de altfel, destul de putine – sa-i dea stralucire si, mai ales, sa-i glorifice trecutul. Ce pacat ca noi, locuitorii acestei urbe, nu stim sa ne respectam istoria, eroii!… Oare câti dintre tinerii care îsi poarta pasii pe lânga statuia lui Tudorica Dorobantu îi stiu povestea? Oare câti s-au revoltat, vazând ca placa din bronz cu numele eroului a fost furata? Pe cine intereseaza ca monumentul se degradeaza de la o zi la alta?… l Monumentul Independentei. Altadata mândrie a orasului, monumentul pare sa fi ajuns, astazi, un simplu reper pentru orientarea noilor veniti în aceasta parte a lumii. Din pacate, asa cum arata astazi, el nu prea mai face mândrie orasului: placi din marmura distruse sau furate; locul florilor a fost luat de buruieni; grupul statuar plin de praf si mucigai. O pata urâta pe obrazul orasului. Pacat! n Locotenent-colonel (r) Alexandru POPOVICI Monumentul amplasat la intrarea în parcul central al orasului comemoreaza Razboiul de independenta al României din 1877-1878. Este un monument realizat în anul 1985, în semicerc pe al carui soclu, în partea centrala se înfatiseaza un grup statuar compus din trei soldati din cele trei arme: dorobanti, marina si graniceri. În dreapta si în stânga grupului statuar se situeaza un soclu cu basoreliefuri din bronz care reprezinta victoria armatei române la Plevna. S.O.S. A fost furat bustul din bronz al generalului Ion Culcer! Colonelul în retragere Ion Gociu, din Târgu Jiu, ne scrie: Din Cimitirul Eroilor din Târgu-Jiu, înfiintat dupa Primul Razboi Mondial, a fost furat bustul din bronz al generalului Culcer. Este o profanare si o mare rusine pentru municipiul nostru. Am luat legatura cu primarul Florin Cârciumaru si, din spusele dânsului, a reiesit: cimitirul respectiv nu este în administrarea primariei; din acest motiv nu are paza organizata si nici personal de întretinere; lânga cimitir, la circa 50 m de statuia generalului Culcer, este un foisor de paza al unui obiectiv militar, care, pe timpul noptii, are în consemn si supravegherea Cimitirului Eroilor. Oare cum au reusit hotii sa fure acest bust de bronz, greu de sute de kilograme, fara ca santinela sa nu vada si sa nu auda nimic?! Sufleteste sunt legat de acest cimitir, unde a fost înmormântat, „la gramada”, si bunicul meu, militar, mort în spitalul din Târgu-Jiu, bolnav de tifos exantematic la sfârsitul razboiului. Ne-am adresat conducerii Oficiului National pentru Cultul Eroilor, care, prin adresa nr. 723/ 07.04.2010, ne-a dat urmatorul raspuns: Multumindu-va pentru ca ne-ati semnalat cazul sustragerii din cadrul Cimitirului Eroilor a Bustului generalului Ion CULCER, monument istoric, va aducem la cunostinta faptul ca Oficiul National pentru Cultul Eroilor – organ de specialitate al administratiei publice centrale, a întreprins deja demersurile necesare pentru reîntregirea ansamblului comemorativ. În acest sens, au fost sesizate Institutia Prefectului judetului Gorj si Primaria Municipiului Târgu-Jiu, organele abilitate – în conformitate cu prevederile legale – sa ia masurile necesare pentru buna administrare si protejare a acestei necropole de razboi. Fata de acestea, va asigur ca Oficiul urmareste rezolvarea cazului de sustragere a bustului generalului Ion CULCER în vederea readucerii monumentului la forma lui initiala si luarii masurilor ce se impun, pe viitor, pentru protejarea lui. Cu aleasa consideratie, Director Georgia Gabriela VOICU Sa speram ca ho.ii vor fi prin.i .i bustul recuperat. n D. ROMAN MERIDIAN De câtiva ani, Liga Navala Româna se zbate sa gaseasca fonduri financiare pentru restaurarea si transformarea canonierei Locotenent comandor EUGEN STIHI în nava muzeu. Ar fi prima nava muzeu din tara noastra. O premiera pe care aceasta nava simbol a Marinei Române o merita cu prisosinta. De altfel, revista România Eroica a fost printre primele publicatii care au salutat si au sustinut cu caldura aceasta initiativa. Promitem sa fim alaturi de Liga Navala Româna si sa venim, numar de numar, cu informatii si date care sa ne convinga si pe noi, românii, ca împlinirea acestei idei este benefica nu numai pentru nava în sine, dar si pentru turismul românesc. În cele ce urmeaza, aducem drept argument „impresiile americane” ale unui român, colonelul (r) ing. Nicolae Maruntelu, care a vizitat o asemenea nava-muzeu. Nava muzeu USS CONSTELLATION Cine si-ar fi închipuit vreodata ca o nava de razboi poate avea si o alta destinatie decât aceea strict militara? Bunaoara, a atractie turistica. Ei bine, asa ceva se întâmpla în America si poate nu numai acolo. Acesti colosi din lemn si otel au ajuns, prin ingeniozitatea întreprinzatorilor, un spatiu foarte bine valorificat din punct de vedere turistic. Astfel, câteva dintre navele de razboi care au fost scoase… la pensie au devenit puncte de atractie pentru turisti. Una dintre ele este celebrul USS CONSTELLATION, aflat în rada portului Inner Harbor Baltimore (statul Maryland). Zilnic, zeci de curiosi urca la bord pentru a vedea, pe viu, cum arata cabinele, armamentul si echipamentul marinarilor, dar si pentru a cunoaste istoria fascinanta a unei nave de razboi care a însotit mai bine de un secol si jumatate istoria Americii. USS CONSTELLATION este nava unicat în marina americana. Se spune ca a supravietuit tuturor vitregiilor istoriei gratie mândriei americanilor. Si cum sa nu fii mândru cu o asemenea nava si sa faci tot ce poti pentru a o tine în viata, întru fala generatiilor viitoare. Într-adevar, vasul acesta, velier din US Navy, este piesa integranta si fascinanta din istoria Americii. O istorie nu lipsita de pete întunecate, de barbarism si cruzime împinsa pâna dincolo de granitele salbaticiei. Asa cum a fost comertul cu sclavi, de care, din câte mi-am dat seama, analizând gravurile vremii, USS CONSTELLATION nu a fost chiar strain. Dimpotriva. Este adevarat ca americanii luptau împotriva comertului cu sclavi practicat de spanioli, portughezi, francezi, dar aveau grija, în acelasi timp, sa-si asigure propriile nevoi de forta de munca. Povestea comertului cu sclavi pe continentul american a început pe la 1619, în Statul Virginia, unde câtiva englezi au adus si au vândut primii sclavi. Marile puteri coloniale ale timpului (Anglia, Franta, Olanda, Portugalia, Spania) au avut cel mai mult de câstigat de pe seama comertului cu sclavi din Africa. Au fost, însa, si tari mai mici, ca Danemarca si Suedia, care au intrat în aceasta afacere pe cât de profitabila, pe atât de barbara. Asadar, am urcat la bordul USS CONSTELLATION dornic sa aflu cât mai multe despre o perioada neagra din istoria omenirii. Întâmplator sau nu, nava-pensionar din portul Baltimore a fost partasa la aceasta istorie. Înregistrat în categoria bricurilor, USS CONSTELLATION a fost al doilea vas de razboi al marinei americane care a purtat acest nume. Primul – o fregata –, lansat la apa în 1797, avea sa fie demontat în 1853, unele componente de lemn din corpul sau fiind folosite la constructia bricului USS CONSTELLATION. Lansat la apa la 26 august 1854, bricul a fost supranumit „Calul de curse yankeu”. Aventura acestei nave a început la 20 aprilie 1859, când Departamentul Marinei SUA i-a încredintat misiunea dificila de lichidare a comertului cu sclavi care se practica nestingherit între coasta vestica a Africii si America.* USS CONSTELLATION a capturat trei dintre corabiile care faceau comert . cu sclavi: DELICIA (1859); CORA (1860) si TRITON (1861). La bordul COREI au fost gasiti 705 sclavi într-o stare de epuizare totala. Îngrijiti de personalul navei americane, acestia aveau sa fie debarcati si eliberati în Monrovia (Liberia). Pentru aceasta isprava, guvernul american i-a recompensat pe membrii echipajului de pe USS CONSTELLATION cu câte 25 de dolari pentru fiecare sclav eliberat. În cele 22 de luni, cât s-a aflat sub comanda lui William Inman, USS CONSTELLATION a pus în libertate 3754 de sclavi. Asta înseamna ca echipajul s-a procopsit cu suma de 93 850 de dolari! Dupa încheierea razboiului, nava a participat la transportul exponatelor americane la Expozitia Internationala din Paris (1878) si din Columbia (1890). De asemenea, a venit în ajutorul Irlandei, amenintata de foamete (1880), debarcând cantitati importante de alimente si medicamente. Din 1894 a primit însarcinarea de a se constitui în nava de antrenament pentru echipajele marinei americane, având baza în Newport, statul Rhode Island. Pe nava au fost instruiti peste 60.000 de recruti, care aveau sa participe la Primul Razboi Mondial. În timpul celui de Al Doilea Razboi Mondial s-a constituit ca nava port-drapel a amiralului Ernest J. King si, ulterior, a viceamiralului Royal Ingersoll. Dupa 100 de ani de serviciu pe mare, la 15 august 1955 a fost scoasa definitiv din Registrele Marinei Militare americane, fiind ultimul dintre vasele cu pânze care au participat la Razboiul Civil. Desi, în momentul de fata nu mai executa misiuni pe mare, nava este în perfecta stare. Ea a fost restaurata în 1999, operatiunea costând 9 milioane de dolari. De altfel, vasul si-a pastrat, în continuare, statutul de nava scoala, aici fiind pregatiti viitorii marinari militari. Pentru cunoscatori, cred ca nu sunt lipsite de interes câteva amanunte tehnice: nava are un deplasament de 1400 tone, o lungime de 199 de picioare si un echipaj de 20 ofiteri si 265 de marinari. Este dotata cu 23 de tunuri. n *Guvernul american a declarat ilegal comertul cu sclavi în anul 1808, cei gasiti vinovati fiind condamnati la moarte. MERIDIAN . 1. Puntea tunurilor 2. N. Marun.elu la bordul navei 3. Echipajul în ac.iune 4. Sala de mese a echipajului 5. Nava muzeu USS Constellation 6. Piesa de artilerie la bordul navei . . . . Strofe Sa vii, taticule drag Taticule, îti scriu ca sa nu vada Scrisoarea asta mama, ci numai eu; Of! De-ai sti cum privesc soldatii pe strada Ca sa te vad, dar tu nu esti. Sa ne scrii, taticule, când ai sa vii! De ziua ta pusesem flori pe masa, Flori multe, ca-n toti anii, stii. Dar tu lipseai, ce trist era în casa! Si ma-ntrebam mereu: Când ai sa vii, taticule? Vezi sa ne scrii. Ce n-ai luat, taticule, cu tine Le-a strâns mamica într-un sac, plângând De ce plângea si se uita la mine Si nu-mi spunea ce-avea în gând? Taticule, sa vii curând! Mi-a spus mamica azi, ca niciodata, Ca mâine dimineata, de cu zori, Mergem la cimitir cu totii; Sa-mi spui, tu, tata, cui ducem noi, acolo, flori? Sa ne scrii, taticule, când ai sa vii! Scrisa în anul 1942 de Floarea Stanciu, fetita unui ostas român din comuna Caiuti, judetul Bacau, plecat pe front. Magazin Devizele românilor Românii nu sunt, orice s-ar spune, un popor care sa fi trait dupa niste precepte morale intangibile. În lungul istoriei lor, rareori au fost calauziti si au fost gata sa moara pentru o idee, pentru o deviza. De aceea, nici nu vom gasi prea multe expresii cu adevarat celebre, datatoare de energie si forta morala, care sa fi însemnat ceva, la vremea lor, asa cum au fost la alte popoare ale Europei. Explicatiile pentru aceasta saracie trebuie cautate, probabil, în însusi felul nostru de a fi, în psihologia acestui neam si, desigur, în cultura sa. O deviza are menirea nu numai sa individualizeze o institutie, o unitate militara, o arma etc., ci si sa o calauzeasca, sa o mobilizeze pentru împlinirea unui ideal nobil. Sa începem cu mediul militar, armata fiind una dintre institutiile care a cultivat, prin excelenta, idealurile eroice si preceptele morale menite sa fortifice forta combativa a luptatorilor. Devize militare Honor et Patria! Înscrisa pe drapelele tricolore ale armatei, înmânate de domnitorul Al. I. Cuza, la 1/13 septembrie 1862, în tabara militara de la Cotroceni, aceasta deviza se mai pastreaza si astazi în armata noastra. Cu deosebirea ca, acum, nu mai este scrisa în latina, ci în limba româna: Onoare si Patrie! Pe aici nu se trece! Dintre toate cuvintele memorabile care au rasunat vreodata pe pamântul românesc, deviza „Pe aici nu se trece!” s-a bucurat de cea mai mare popularitate. Nascute pe câmpul de lupta al Marasestilor, aceste cuvinte au intrat în constiinta neamului românesc prin jertfa a peste 27 000 de români. Ele au fost lansate de generalul Eremia Grigorescu (1863- 1919), comandantul Armatei 1 române, în momentul în care a trecut de pe frontul de la Oituz pe acela al Marasestilor (august 1917). „Ofiterul de cavalerie trebuie sa fie si calaret si cavaler!” Cuvintele apartin regelui Ferdinand si au fost adoptate ca deviza a Cavaleriei Române. Deviza a fost înscrisa pe frontispiciul cladirii comandamentului Scolii Speciale de Cavalerie din Târgoviste. Ea mai poate fi citita si astazi, gratie curajului generalului (r) Andrei Kemenici, care a refuzat sa o distruga, asa cum primise ordin, în anii regimului comunist, preferând sa o acopere cu un strat subtire de mortar în speranta ca va veni o zi în care… Dupa decembrie 1989, inscriptia a fost scoasa la lumina. „Pentru Tara, pentru Glorie, pentru Drapel!” Inscriptia de pe Poarta Regimentului „Arges” nr. 4, din Pitesti. Acta non verba! Fapte, nu vorbe! Deviza actualului Batalion 72 Aparare NBC „Negru Voda”, din Sighisoara. Audaces et Devotio. Curaj si Sacrificiu. Deviza Inspectoratului General pentru Situatii de Urgenta din România. Pro Patria et Ordine Iuris! Pentru Patrie si Ordinea de Drept! Deviza Ministerului Internelor si Reformei Administrative. Labor omnia vincit improbus! Munca îndârjita învinge orice! Cunoscuta deviza, apartinând poetului latin Vergiliu (70 î.Hr.-19 î.Hr.), a fost adoptata, dupa decembrie 1989, de Academia de Înalte Studii Militare, din Bucuresti, devenita între timp Universitatea Nationala de Aparare. Deviza este înscrisa si pe blazonul familiei domnitoare Ghica (Valahia). Devize revolutionare Virtus Romana Rediviva! Virtutea romana reînvie! Deviza înscrisa pe tricolorul românilor ardeleni, arborat la Adunarea Nationala de la Blaj, din 26 aprilie 1848. În acel moment, tricolorul românilor ardeleni a fost cu benzile albastru, alb, rosu dispuse pe orizontala, deviza amintita fiind înscrisa cu litere aurii pe culoarea alba. Pe parcursul revolutiei, toate drapelele românilor ardeleni vor înlocui albul cu galben. În timpul revolutiei din Tara Româneasca, Guvernul revolutionar, prin decretul nr. 1, din 14 iunie 1848, a hotarât ca drapelul tarii sa aiba “trei culori: albastru, galben si rosu”, iar pe pânza sa fie înscrise cuvintele “Dreptate, Fratie”. Dreptate si Fratie! A fost si deviza societatii secrete „Fratia”, înfiintata în 1843 de catre viitorii revolutionari pasoptisti Nicolae Balcescu, Christian Tell, Ion Ghica si C.A. Rosetti. Devize personale Vitejia dreapta sa birueasca! deviza înscrisa pe steagul lui Serban Cantacuzino, domn al Tarii Românesti între anii 1678-1688. Steagul este din matase, cu trei fâsii orizontale cusute cu ata galbena, având o singura fata. În mijloc se afla chipul Mântuitorului Iisus Hristos, asezat pe tronul împaratesc, tinând cu o mâna Sf. Evanghelie deschisa, sprijinita pe genunchi, pe care se afla o inscriptie, iar cu cealalta binecuvânteaza. În dreapta Mântuitorului, sus, este scris în româneste “Vitejia dreapta sa birueasca”, iar dedesubt sunt trei stele cu câte sase raze. Câmpul steagului este galben auriu, haina cu care este îmbracat Iisus Hristos are culoarea rosu aprins, iar vesmântul de deasupra – albastru-azur. Un exemplar al acestui steag se afla la Muzeul Militar National din Bucuresti. Totul pentru tara, nimic pentru mine! Este deviza sub care a domnit regele Carol I al României, rege al datoriei si al onoarei, despre care regina Maria spunea: „…îsi stapânea cu aceeasi putere inima, ca si nervii si dorintele, lasase în urma lui toate patimile, nu-l mânau nici o simpatie si nici o antipatie personala, era nepartinitor, impersonal, prevazator si credea în dreptul lui de a domni.” Pe lânga aceasta deviza, casa regala avea înscrisa pe blazonul familiei deviza „Nihil Sine Deo!” Prin noi însine! Deviza Ordinului Coroana României, 1881, instituit de Carol I. Patria si dreptul meu. Deviza orasului Bucuresti. Înscrisa pe esarfa tricolora de pe stema orasului (stema stabilita în 1921 de catre Comisia consultativa de heraldica al carei presedinte era istoricul Dimitrie Onciul), deviza a fost utilizata pentru prima data în a doua jumatate a secolului al XIX-lea, consfintind legatura dintre libertatea individuala si statutul politic al tarii. Pro Fide et Patria! Deviza familiei savantului Bogdan Petriceicu Hasdeu. Honor et Patria! Onoare si Patrie! Deviza familiei boieresti Nasturel (Herescu), din Tara Româneasca. Patria si Religia! Deviza faimoasei familii boieresti Olanescu, din Tara Româneasca. Virtus! Virtute! Deviza Vacarestilor, mare familie de boieri din Tara Românesca, din care face parte si celebrul Ienachita Vacarescu. Honneur toujours! Onoare întotdeauna! Deviza familiei Blaremberg, de origine flamanda, stabilita în Valahia la 1828. Vom fi ce-am fost si mai mult decât atât! Celebra în zilele noastre, ca deviza a publicatiei “România Mare”, aceasta expresie s-a pastrat într-o scrisoare pe care Petru Rares, domnitorul Moldovei, a trimis-o, în 1540, din Constantinopol, bunului sau prieten, Toma Boldorffer din Bistrita. Fraza întreaga este urmatoarea: “Aici nu ne lipseste nimic si te rog pe d-ta sa te sârguiesti cu ce poti, sa faci bine nevestei si copiilor cu hrana si cu alte cele, pentru care vei fi platit, caci voi fi acela ce-am fost si înca mai mult decât atât!…” Eu nu socot omul, ci dreptatea, nu lucrul, ci legea! Deviza domnitorului Vasile Lupu (1634-1653; 8 mai 1653-16 iulie 1653). Vechile cronici spun ca domnitorul Moldovei era mare iubitor al dreptatii si ca îsi tinea divanul în fiecare zi, uneori chiar de doua ori pe zi. Oricine se putea judeca împotriva oricui, chiar si împotriva rudelor lui Voda. Gheorghe si Gavril, fratii domnitorului dupa mama, au stat trei zile la închisoare pentru o vina dovedita din pâra unui strain. “Eu nu socot omul, ci dreptatea, nu lucrul, ci legea – zicea Vasile Voda. Nu-mi pasa de frate, de fiu sau de fiica, ci dreptatea este una si singura pentru toti. Daca ar fi ca jumatate din Moldova sa fie rea, sa piara, numai sa ramâie cea buna!” n Magazin Magazin Stiati ca?… • În Biserica Domneasca de la Curtea de Arges se pastreaza cel mai vechi portret de cavaler român echipat pentru lupta. Cavalerul poarta o cuirasa de piele, cu solzi metalici, lame de fier protectoare, prinse pe coapse si în fata, o „coiffé de mailles a camail”, în jurul gâtului, si o cingatoare, lasata pe solduri, dupa moda vremii. Ca armament, are o spada cu mânerul lung si garda în forma de cruce. • În a sa „Istorie a fondarii a orasului Bucuresti” (1891), Dimitrie Papazoglu pomenste de niste soldati zugraviti pe Turnul Coltii, care purtau uniforme ale armatei suedeze. Picturile i-au intrigat pe turci, care au poruncit sa fie sterse de pe zidurile turnului. Motivul? Evocau o armata straina, alta decât cea otomana. • Prima unitate militara care a arborat drapelul tricolor românesc a fost compania a 5-a comandata de capitanul Nicolae Plesoianu? Evenimentul a avut loc la 9 iunie 1848, pe câmpia Regenerarii de la Izlaz, când colonelul Christian Tell a înmânat soldatilor companiei capitanului Nicolae Plesoianu al doilea steag tricolor sfintit de popa Sapca. Primul steag, tinut de Ion Heliade Radulescu în timpul ceremoniei, a fost încredintat poporului adunat la Izlaz. • Cimitirul militar Pro Patria din Bucuresti a fost înfiintat de autoritatea militara de ocupatie, în 1918, si a fost dat în primire Primariei Capitalei la evacuarea teritoriului de catre trupele germane. • Pe lânga nume de strazi pitoresti, care amintesc de trecutul orasului, în Timisoara se afla si 59 de strazi, piete si locuri publice care eternizeaza memoria eroilor cazuti în Revolutia din Decembrie 1989. n Restituiri Eroismul Golestilor Sub frumos sapata piatra de mormânt zac, la mânastirea Vieros, ramasitele pamântesti ale aceluia care a fost Albu Golescu. Fiu al marelui clucer Radu Golescu (bun gospodar si destoinic luptator pe vremea domniilor lui Radu Paisie si a lui Patrascu-cel-bun), Albu Golescu, nascut în anul 1551, lupta vitejeste în batalia de la Jilistea (24 aprilie 1574), jertfindu-si viata spre a scapa pe acea a domnului sau Alexandru Voievod, nepot de fiu a lui Mihnea-cel-rau. În aceiasi batalie este ranit, pe când lupta cu destoinicie asemanatoare, fratele sau Ivascu, care ocupa, în urma, multe dregatorii de seama, pâna la savârsirea sa din viata, în 1584. Credinciosi datoriei lor, slujbasi destoinici, necrutatori de sângele lor, se arata, prin ceata vremurilor, Golestii de acum patru veacuri. Urmasii lor luara necurmat parte, în vremurile de apoi, la gospodaria si la cârmuirea Tarii Românesti. La începutul veacului al XIX-lea, împrejurarile se schimbasera. Tarile românesti, stapânite de vechilii greci ai Sultanului, decazusera. Cultura greceasca constantinopolitana avea o puternica influenta asupra clasei de sus, iar marea mutime de jos era lipsita de cele mai elementare cunostinte. Nu mânuirea sabiei putea da, poporului român, în cele împrejurari, ceea de ce avea mai multa nevoie: lumina Urmasi de ai vechilor familii boieresti pricepura aceasta noua cerinta si se pusera pe lucru. În primele lor rânduri se gasira si fratii Dinicu si Iordache Golescu, fii ai marelui ban Radu Golescu. Barbati culti, inimosi, idealisti sinceri, stapâniti de un calduros si practic patriotism, ei s-au pus în serviciul culturei neamului, prin publicari de carti folositoare, prin creari de scoli si prin înfiintarea – împreuna cu al.ii – a societatei literare. Renasterea României, la a carei începuturi au lucrat astfel cu destoinicie, gaseste în fiii lor, crescuti cu îngrijire în dragostea de glia stramoseasca si în credinta catre neam si catre menirea sa, ostasi credinciosi. Fratii Stefan, Nicolae, Alexandru si Radu C. Golescu si varul lor Alexandru G. Golescu (supranumit Arapila) luptara cu dârzenie si cu credinta, prin sfaturi, prin scris, prin cheltuirea fara preget a averei lor, pentru îndeplinirea celor trebuincioase ridicarei neamului. De la 1848 si pâna-n 1881 nu a fost fapta de seama în istoria României la care sa nu fi fost partas un Golescu. Apoi, atunci când, acum în urma, Tara-si chema din nou fiii la lupta grea pentru desavârsirea, mult visata, a întregirei neamului, Golestii raspunsera: prezent! Nicolae, fiu al lui Alexandru G. Golescu, fusesa nascut în 1875. Înalt, subtire, brun, cu ochii negri, îsi facuse studiile de inginerie la Paris si se afla în serviciul C.F.R. la Constanta. Toti acei cari l-au cunoscut îl arata ca un om fin, foarte cult, bun de inima, tacut, exteriorizând rar ceea ce sim.ea, si lauda discretiunea sa. Mobilizat la un serviciu, a cerut, a staruit si nu s-a lasat pâna ce a fost trimes pe front, la Regimentul 54 Infanterie. Porni imediat la acel corp de trupa, pe care-l gasi pe Bâtca Ratacelului, între Mures si muntii Calimanului. Când se prezenta, comandantul regimentului vru sa-l retina ca specialist la comanda regimentului, însa fu silit sa cedeze în fata refuzului, politicos dar statornic, si a cererei hotarâte pe care o facu locotenentul Neculai Golescu, de a fi întrebuintat pe front. Îi se dadu atunci comanda plutonului I-u, din compania I-a, iar mai pe urma, îmbolnavindu-se comandantul titular, i se încredinteaza comanda aceleasi companii. El împartasi, cot la cot cu soldatii sai, cu abnegatie si cu seninatate, toate greutatile si toate primejdiile. Dupa retragerea spre vechea granita, compania lui Nicolae Golescu ocupa sectorul din apropierea muntelui Cipches, pe care-l apara cu hotarâre în contra atacurilor necurmate, de zi si noapte, ale dusmanilor superiori numericeste. Preda, apoi, sectorul sau – neatins – rusilor si pleaca cu regimentul în împrejurimile Bucurestilor. Aci dadu o noua pilda de constiinciozitate. Aflat la câ.iva kilometri de ai sai, nu se misca dela unitatea sa spre a se conforma consemnului. Dela Bucuresti, regimentul fu Sângele apa nu se face de general Radu ROSETTI trimes în mun.ii Argesului, în regiunea Poenei Spinului. Compania lui Golescu era în linia I-a, pe marginea de jos a poenei. “Luptele erau în toiu, scrie un camarad de-al lui Golescu, clocotea padurea de sgomotul gloantelor, cadeau arborii frânti din radacina de ploaia de proectile de mari calibre, pe cari ni le trimeteau din deal dusmanii. La un moment dat, se facu putina liniste. Golescu, constiincios cum era, se duce în primele linii ale transeelor, ca sa mai îmbarbateze soldatii lui iubiti. Inamicul de vis a vis îi urmareste silueta în timpul miscarei prin transee si un glont îl rapune la pamânt. Ordonanta sa, credinciosul Onofrei, a povestit în urma ca spusese sefului sau sa-si înlocuiasca chipiul printr-o capela de soldat (cum era ordin dealtfel), dar Golescu a raspuns: “ce-o fi sa fie!”. A fost înmormântat în cimitirul bisericei din Salatruc. Dimitrie, fratele mai mic a lui Neculai, nascut în 1877, îsi facuse studiile tot la Paris. Înalt, oaches, dar subred de sanatate, fusese dispensat de serviciul militar. Cult, interesându-se îndeosebi de arta si de literatura, mai putin tacut ca fratele sau, exteriorizând mai usor, având un haz linistit, modest; a fost magistrat. Soldat voluntar în 1913, a luat parte la expeditia din Bulgaria, cu regimentul 70 infanterie, dar nu într-un stat major sau în automobil, cu atâti soldati amatori în acea expeditie, ci pe jos, la cot cu soldatii, a caror greutati le-a împartit fara sovaire. Din nou soldat voluntar, în acelas regiment, în 1916 a facut parte din grupa I-a, a companiei I-a. În ziua de 2 septemvrie 1916, batalionul I-u, din care este însarcinat sa faca o recunoastere ofensiva la Cocargea. Soldatul Dimitrie Golescu, desi putea sa se crute, ia loc în linia I-a, care ocupa creasta unei înaltimi, la nord de Enigea, creasta de pe care Bulgarii îsi retrag avanposturile. Pe la ora 17 se da ordin batalionului a se retrage pe pozitia de pe care plecase. În retragere, batalionul este urmarit de Bulgari, cari cauzeaza perderi serioase alor nostri. Retragerea se face dela o vreme cam dezordonat. Golescu se opreste. A doua zi trupul sau a fost gasit de brancardierul Bidiriga; era strapuns de gloante si avea gâtul împuns de baionete. A fost înmormântat în curtea bisericei de la Cocargea; acolo a zacut “sub o cruce modesta, nu un om – ci o virtute, un simbol, o speranta pentru Patria care are asemenea fii”, scris-a un tovaras de arme a lui Dumitru Golescu. Cu liniste, fara ifos, dar cu hotarâre, cazut-au fratii Neculae si Dumitru Golescu, cu fata la dusman. Ei odihnesc, azi, alaturi unul de altul, în cimitirul Bellu. Sângele apa nu s-a facut! n Restituiri Fi.e de dic.ionar Sculptorul Dumitru Matauanu S-a nascut la 16 aprilie 1888, în Câmpulung-Muscel, în familia lui Toma si Maria Matauanu, originari din Matau, sat aflat la circa 5 km sud-est de oras. Ramas orfan de tata, la vârsta de 10 ani, Dumitru urmeaza scoala primara si gimanziul în Câmpulung-Muscel, unde este remarcat de profesorul de desen si sculptorul D. D. Mirea, care îl îndruma în arta modelajului. Sfatuit de profesorul Mirea, se înscrie la Scoala de Belle-Arte din Bucuresti (1904-1909), fiind elevul sculptorului Dimitrie Paciurea. În acesti ani este medaliat de 14 ori si trimis cu o bursa (acordata de Societatea femeilor Române, prin Sofia Andreescu, presedinte, si Elena Al. Musatescu, secretara) la Paris, la Scoala Nationala Speciala de Beaux-Arts, sectia sculptura, unde a reusit al saselea din 300 de concurenti. În cei patru ani petrecuti la Paris este studentul sculptorului Antoniu Mercie si al lui lui Ernest Henri Dubois, în atelierul caruia a învatat – dupa cum marturiseste într-un interviu aparut în saptamânalul “Clipa”, în 7 noiembrie 1926 – “a monta statui de proportii mari în cinci metode speciale.” Când s-a înapoiat în tara, în 1913, avea 25 de ani. Dupa opt ani de studii universitare de sculptura (1905-1913), este un artist format, dornic de afirmare. Numit profesor de sculptura la Scoala de Belle- Arte din Bucuresti, îsi deschide un atelier în strada Grivitei nr. 22, care va deveni în scurt timp “o adevarata scoala a sculpturii acelor ani”. (Ion I. Sucu s.a., Comuna Mioarele. Monografie, Editura Litera, Bucuresti, 1976). Expune în fiecare an, fie la “Tinerimea Artistica”, fie la Expozitia oficiala a artistilor în viata (1916), unde se face remarcat pentru protretistica sa (busturi, reliefuri). În anii Razboiului pentru Întregirea Neamului Românesc (1916-1919) este mobilizat pe lânga Marele Cartier General al Armatei, alaturi de alti artisti (sculptorul Ion Jalea, pictorul D. Stoica etc.) si trimis pe front, printre ofiteri si soldati, unde face numeroase schite si crochiuri. Simtamintele traite pe front, uneori chiar sub iuresul gloantelor, alaturi de soldatii-tarani, se vor revarsa în lucrarile sale monumentale, cele mai multe de for public, realizate în ultimul deceniu de viata (1919-1929), dupa demobilizarea Armatei la 1 aprilie 1921. În 1918 participa la concursul pentru Monumentul Eroilor Ceferisti din anii 1916- 1919. Macheta pe care o propune este expusa la Expozitia de la Ateneul Român, alaturi de alti sase concurenti. Câstigatorul concursului este Cornel Medrea. În anul 1920, în Cimitirul Bellu Militar, este dezvelit Monumentul funerar al lui Aurel Vlaicu, creatie de exceptie a lui Matauanu, precum si a arhitectilor C. Iotu si Arghir Culina. În 1922, face parte din echipa de sculptori, condusa de Dimitrie Paciurea, solicitata sa decoreze Arcul de Triumf din Bucuresti, proiectat de arhitectul Petre Antonescu. Realizeaza statuia Soldatul Român, înalta de 5,5m. În anul urmator, Ateneul Român îi gazduieste prima expozitie personala, cele 54 de lucrari, majoritatea în marmura de Carrara, reprezentând portrete în basorelief, busturi, lucrari decorative, câteva statui monumentale – Soldatul Român, care avea sa fie plasata la baza Arcului de Triumf; Eroina de la Jiu (Ecaterina Teodoroiu), ridicata mai târziu în orasul Slatina – mai multe proiecte de monumente – Monumentul Unirii de la Alba Iulia (care nu s-a mai realizat, din lipsa de bani, desi concursul a fost organizat de Ministerul Cultelor si Artelor); Monumentul Eroilor de la Balilesti-Muscel; Monumentul Eroilor de la Alexandria. Cât priveste lucrarile decorative de la Arcul de Triumf, ocazionate de încoronarea Regelui Ferdinand I si a reginei Maria la Alba Iulia, în octombrie 1922, si primirea la Bucuresti – capitala României întregite, nu si-au mai gasit amplasamentul la refacerea definitiva, în anii 1935-1936, a Arcului de Triumf, asa cum este astazi. Realizeaza un numar impresionant de monumente dedicate eroilor din Razboiul pentru Întregirea Neamului: Provita de Sus (jud. Prahova), Matau, Balilesti (fostul judes Muscel, azi jud. Arges), Dragna (jud. Prahova), Tîncabesti (jud. Ilfov), Grecii de Sus (fostul judet Ilfov), Galati, Rosiori (jud. Teleorman), Gradistea (fostul judet Ilfov), Budisteni (fostul judet Muscel, azi jud. Arges), Cîmpulung-Muscel, Alexandria (jud. Teleorman), Patîrlagele (jud. Buzau), Poiana Mare (jud. Dolj), Pietrosani (jud. Giurgiu), Zimnicea (jud. Teleorman), Techirghiol (jud. Constanta), Gaiesti (jud. Dâmbovita). În palmaresul lucrarilor sale se înscriu si alte sculpturi care imortalizeaza chipul ostasului-erou (soldat sau ofiter) în razboiul din anii 1916-1919, precum Ultima grenada sau Apoteoza soldatului român, statuie de 4 m, Monumentul generalului dr. Demosthene, amplasat în curtea fostului spital militar “Regina Maria”, astazi Spitalul Militar Central Bucuresti. La 1 iulie 1929 se sinucide, fiind înmormântat în Cimitirul Sfânta Vineri din Bucuresti. n Comandor (ret.) dr. Aurel PENTELESCU Vitrina cu car.i Piatra Neamt în anii Primului Razboi Mondial O monografie a unei localitati în preajma si în timpul unei conflagratii mondiale, cu toate consecintele ce au decurs dupa aceea, este un lucru rar si cu atât mai laudabil. Desi foarte bine documentata, lucrarea nu-si propune o tratare exhaustiva a subiectului. Parcurgând-o, fie si numai în treacat, îti faci o idee despre situatia si starea urbei înainte de conflict si de toate relele si restrictiile care se abat asupra cetatenilor, distrugeri, bombardamente, rationalizari, rechizitii, saracie, deznadejde, armata rusa si cea româna care produc pagube, morti pe câmpul de lupta, vaduve, orfani, prizonieri, disparuti. În 1918, telemeaua sarata era 7 lei kilogramul. Acum este peste 12 lei si nu este razboi. Sau este si nu stim! Pentru generatiile tinere de azi, care nu au niciun fel de amintire despre ultimul razboi mondial, lucrarea are aerul unui manual dupa care s-ar putea concepe intrarea într-o astfel de stare viitoare. Si mai ales i-ar stimula simtul patriotic si responsabilitatea civica si morala pentru sustinerea apararii patriei. Doar razboiul si nenorocirile pe care le genereaza, cunoscute fie si numai printr-o lucrare documentara precum cea de fata, îti pot da dimensiunea valorii pacii si stabilitatii precum si importanta covârsitoare a evitarii intrarii în conflict. Este o carte placuta si utila pentru cei interesati de istorie. n Grigore BUCIU Dr. Mihai Surubaru, Piatra-Neamt în anii Primului Razboi Mondial (1914-1919, Editura „Cetatea Doamnei”, Piatra-Neamt, 2010, 256 p, pret neprecizat. Caderea Constantinopolului Cetatea lui Constantin cel Mare, primul împarat roman crestin, ne-a fascinat dintotdeauna. Ea a fost uriasul centru cultural al antichitatii târzii si al Evului Mediu. Despre splendoarea palatelor, bisericilor, stadionului, portului, despre rezistenta si frumusetea zidurilor de aparare si a portilor s-au scris multe carti. Cu certitudine, timp de o mie de ani aici a fost creuzetul cosmopolit unde s-au topit culturile orientale cu cele occidentale pe fondul clasic al culturii grecesti si latine. Profesorii Constantin Dobrescu si Ion C. Petrescu fac, în lucrarea de fata, o radiografie a momentului în care surprind atât cetatea depopulata si în starea ei de decadere proverbiala, cât si tabara otomana si curtea lui Mahomed al II-lea. Este o carte a asediului si a ultimei batalii careia cetatea de pe Bosfor nu-i poate rezista. Ne este prezentat un imperiu crestin, agonic, sclerozat, cu o aristocratie fara simt patriotic si civic, atât de indiferenta în decaderea ei încât îi sunt anihilate si instinctele de conservare. Armata bizantina întarita cu forte genoveze si venetiene lupta admirabil, zidurile se refac miraculos în fiecare noapte, dar presiunea turcilor otomani este imensa, în raport de 20 la 1. Si totusi, soarta bataliei nu este hotarâta de acest dezechilibru strategic, ci de întâmplari simple care genereaza o forta morala si o stare de spirit aproape miraculoasa. Concluzia este ca istoria se modifica prin citirea eronata a mesajelor si semnelor, prin tradare si abandon. Adica erorile se repeta si nu învatam nimic. Mahomed al II-lea, un strateg de numai 20 de ani în fruntea unui imperiu al timpului sau, învinge un imperiu sclerozat, depasit si corupt, condus de un bazileu în vârsta de 48 de ani. Caderea Bizantului e o enorma lovitura morala si o replica dura data cruciadelor crestine. Descrierea celor doua armate, a strategiilor, armamentelor, a moravurilor si disciplinei, portretele excelente ale celor doi suverani si al eroului genovez Giustiniani fac din lucrare o carte interesanta, fluida si captivanta precum un roman. n Grigore BUCIU Constantin Dobrescu, Ion C. Petrescu, Caderea Constantinopolului, ultima citadela a crestinismului din sud-estul Europei, Editura Premier, Ploiesti, 2009, 199 p, pret neprecizat. Caruselul Presei Publicatiile ANCE Despre publicatiile editate de filialele judetene ale Asociatiei Nationale „Cultul Eroilor” s-a mai scris în paginile acestei reviste. Am salutat fiecare început de drum, bucurosi de împlinirile camarazilor nostri, le-am elogiat reusitele publicistice. De data aceasta revenim cu o prezentare a tuturor publicatiilor existente la acest moment. l ARGES – CULTUL EROILOR. Editata de ANCE, filiala Arges, revista se afla în al treilea an de existenta. Aparitie trimestriala. Directorul publicatiei este colonelul (r) Marius Balaban. Director adjunct: locotenent-colonel dr. Petrisor Florea. Redactor-sef: prof. Constantin Varascanu; redactor-sef adjunct pentru documentare: dr. Cornel Tuca; secretar de redactie: av. Ion Bulacu. Din colectivul de redactie fac parte: ec. Stefan Alexandrescu, ec. Adriana Balaban Arnautescu, Loredana Dascalu, prof. Florina Alexandrescu si ing. Dan-Ilie Artarus. l DACOROMANIA. Revista editata de ANCE, filiala Alba. l EROICA. Intitulata „revista de cultura istorica si de cinstire a eroilor Neamului”, este editata de ANCE, filiala „Mihai Viteazul” Dâmbovita. Cu o aparitie trimestriala, revista a intrat în al treisprezecelea an de existenta, fiind printre cele mai longevive publicatii de acest gen. Apare si sub egida Societatii de Stiinte Istorice din România, Societatii Scriitorilor Târgovisteni, Uniunii Ziaristilor Profesionisti din România, cu sprijinul ing. Daniel Pripu, director general CONSRAL Târgoviste. Redactia este formata din: general bg. (r) Constantin Tanase, coordonator principal; dr. George Coanda, redactor-sef; prof. Constantin Voicu, redactor-sef adjunct; colonel (r) Emil Petrescu, secretar de redactie. Seniori-editori: dr. Marian Curculescu, col. (r) Iulica Matei, conf. univ. dr. Victor Petrescu, prof. Mihai Gabriel Popescu. Redactori asociati: profesorii Lucian Grigorescu, Marioara Pavel, Ion Stan. Fotoreporter: plt. adj. Adrian Robu. Din Consiliul stiintific fac parte: academicienii Mihai Cimpoi, Florin Constantiniu, Razvan Theodorescu, prof. univ. dr. Ion Calafeteanu, col. (r) dr. Alexandru Manafu, dr. Gabriela Nitulescu. l CETATEA BIHARIEI. Editata de ANCE, filiala Bihor. l COLUMNA 2000. Revista de cultura editata de: ANCE, filiala Timis, Despartamântul Ioachim Miloia Timisoara al Astrei, Societatea Culturala Patrimoniu Timisoara, Liceul teoretic Vlad Tepes Timisoara. Publicatia a intrat în al unsprezecelea an de aparitie. Fondator si director: prof. Dr. Tiberiu Ciobanu. Din colectivul de redactie fac parte: Aurel Turcus, redactor sef; Otilia Breban, redactor sef adjunct si secretar general de redactie; Diana Sarca si Daniela Eremi, secretari de redactie; Ana Caia, Alina Bernecker, Aurelia Florea, Raluca Vâlceanu, Corina Rujan, Marius Stoicevici, Cristian Sahleanu, Laurentiu Nistorescu, Sorin Precup, Petru Vasile Tomoioaga. l BRAILA EROICA. Revista de cultura si educatie patriotica editata de Asociatia Nationala Cultul Eroilor, filiala judeteana Braila, în colaborare cu Inspectoratul Scolar Judetean si Asociatia Nationala a Veteranilor de Razboi, filiala Braila. Revista a ajuns la nr. 10. Director: locotenent-colonel (r) Ionel Teodorescu; redactor-sef: colonel (r) Petru Gurau; redactori: Mr. (r) Viorel Marcosanu, mm.pr. (r) Petre Grigore, mm. pr. (r) Petre Maravela. l EROII NEAMULUI. Periodic de educatie patriotica si cinstire a eroilor neamului, editat de ANCE, filiala judeteana Iasi. Anul de aparitie: 2009.Colectivul de redactie: Ionel Pintilii (director), Ioan Timofte (redactor), Silvia Pintilii (culegere computerizata), Andreea Toma (tehnoredactare). l GALATIUL EROIC. Revista de cultura istorica si de cinstire a eroilor Neamului editata de ANCE, filiala jude.eana Galati, în colaborare cu Inspectoratul Scolar Judetean. Primul numar apare în 2009. Director onorific: col. (r) Lipan Gheorghe. Director: col. (r) Toma Munteanu. Redactor sef: prof. Partene Melu. Secretar de redactie: col. (r) Dumitriu Vasile. Redactori: col. (r) ing. Hulea Vasile, col. (r) Severin Valentin, lt.col. (r) Iliescu Iulian, mr. (r) Iacob Iordache, stud. Dan Cojocaru. l EROII NEAMULUI. Revista de cultura si educatie patriotica, apolitica si neguvernamentala, editata de Asociatia Civica „Tempora” Satu Mare si Asociatia Nationala „Cultul Eroilor”, filiala Satu Mare, în colaborare cu Muzeul Judetean Satu Mare. Fondata în anul 1996. Redactia: col. (r) Voicu Sichet (redactor coordonator); prof. dr. Ioan Viman, dr. Lucian Cucuiet, dr. Viorel Ciubota, col. (r) Mircea Blideran, drd. Viorel Câmpean, drd. Gheorghe Todut (redactori). l ARADUL EROIC. Supliment al revistei România Eroica, editat de ANCE, filiala judeteana Arad. Anul de aparitie: 2010. l ARMA PONTICA. Revista de cultura, informare si atitudine a ANCE, filiala Constanta. Anul de aparitie: 2009. Consiliul editorial: col. (r) Remus Macovei (presedinte); cdor (r) Ioan Toma, col. (r) Constantin Craciun, lt.col. (r) Mihai Istrati (membri). Din colectivul de redactie fac parte: col. (r) Constantin Craciun (redactor-sef), lt. col. (r) Mihai Istrati, cdor (r) Paul Otelea, Coroban Costel, cpt. cdor (r) Adrian Matase, cpt. cdor (r) Mares Panait, Violeta Popescu. l MURESUL EROIC. Revista editata de ANCE, filiala judeteana Mures. l DESTINE EROICE. Revista editata de ANCE, filiala judeteana Vâlcea. n Colonel (ret.) Petre STOICA Caruselul Presei Catre cititori În cautarea celor disparuti Cu aceasta rubrica, România Eroica încearca sa vina în ajutorul familiilor care se mai zbat si astazi, dupa atâtia ani de la încheierea ultimei conflagratii mondiale, sa afle despre soarta celor dragi, care nu s-au mai întors niciodata acasa. În locul lor, cel mai adesea, a venit un plic de culoare albastra, cu un text oficial, prin care familia era anuntata ca… „fiul dvs a cazut la datorie!” l Caporalul Vasile D. Roman, din localitatea Tanacu, judetul Vaslui, disparut în campania din Est. Numele lui a fost înscris pe Monumentul Eroilor ridicat în curtea Bisericii din satul Burghelesti, comuna Tanacu. l Istoricul Gheorghe Sbârna, din Bucuresti, ne-a solicitat sprijinul în aflarea împrejurarilor în care a disparut în timpul luptelor de la Tiganca, în 1941, unchiul sau, Aron Sbârna, fiul lui Gheorghe si Maria Sbârna din localitatea Moeciu. l Si scriitorul Viorel Domenico ne-a vorbit despre unchiul sau Domenico Carol Ion, din Breaza de Jos. Înrolat în Regimentul 7 Prahova, a murit în luptele de la Câineni, în 1916. Din pacate, familia nu a reusit nici astazi, dupa atâtia ani, sa afle împrejurarile în care a cazut si unde a fost îngropat. Sau, daca a cazut prizonier, care i-a fost soarta. Semn personal de identificare Acest semn a fost gasit în cimitirul comunei Tulucesti, judetul Galati, de familia decedatului Nistor P. Iordache (1927-2007), în ziua de 16 octombrie 2007, pe când se sapa mormântul în locul de veci dublu, printre osemintele militarului necunoscut. Semnul (foto) poarta inscriptia: 3. Lw. Bav.-Bat. 1. 18/III 75. n

0 Răspunsuri to “Romania eroica”



  1. Scrie un comentariu

Lasă un răspuns

Completeaza detaliile de mai jos sau apasa click pe una din imagini pentru a te loga:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Schimbă )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Schimbă )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Schimbă )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Schimbă )

Connecting to %s




iulie 2010
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Iun   Aug »
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

RSS Flux de ştiri – M.Ap.N

MAREŞALI AI MARELUI RĂZBOI

Audio, Istorica , Radio România Actualităţi, 30 septembrie 2013. Invitaţi:
prof. univ. dr. col. Petre OTU
– preşedintele Comisiei Naţionale de Istorie Militară;
prof. univ. dr. Jipa ROTARU – Universitatea Hyperion.
Moderator: George POPESCU.
Fişier audio

CARTE, cinste cui te-a scris!

Ioan BENCHE


Cartea a apărut la Editura Napoca Star, Cluj- Napoca, 2013.

Link: PATRIA DIN CUVÂNT


Cartea a apărut la Editura Tipolitera, Cluj-Napoca , 2010.

Link: Poetul Ioan Benche

Contact

Tel. 0264414848

***

Dumitru ROMAN

Muntele adolescentilor , autor Dumitru Roman

Cartea Muntele adolescenţilor a fost prezentată de autor la Întâlnirea promoţiei 1969 a Liceului Militar "Ştefan cel Mare", Cîmpulung Moldovenesc, în data de 22 august 2009.

Contact:
dumitruroman@yahoo.com

***


Petre OTU
Miercuri, 8 aprilie 2009, la Sala Bizantină a Cercului Militar Naţional, sub egida Editurii Militare, a fost lansată cartea : MAREŞALUL CONSTANTIN PREZAN. Vocaţia datoriei


Contact:
petreo55@yahoo.com

***

Ion C. GOCIU
S-a născut la 10 mai 1934, în comuna Ciuperceni, Gorj. Este ofiţer în retragere cu grad de colonel. Este membru al Cenaclului Columna „Titu Rădoi” şi a Atelierului Național de Poezie „Serile la Brădiceni”. 10 mai 2014-Scriitorul Ion Gociu la 80 de ani!
coperta cartii Din Vaianu la Toronto

Prima sa carte Din Văianu la Torornto, a fost lansată în 7 iulie 2010, Târgu-Jiu, şi in satul natal, Ciuperceni: Miracolul de la Ciuperceni, 14 sept. 2010

*
A doua carte a sa Cirese amare
a fost lansată în 4 august 2011, în avanpremieră la Atelierul Naţional de poezie Serile la Brădiceni, 7-8 septembrie 2011.
Coperta cartii Cirese Amare, de Ion C. Gociu


„Cirese amare”. editia a doua revazuta si adaugita, Editura Tipo Moldova OPERA OMNIA, PROZA SCURTA CONTEMPORANA, nr. 72, de colectie, anul 2014. Contine 320 pagini.


*
Maia
in doua volume, este publicată de Editura Societatea Scriitorilor Militari.
Coperta cartii Maia (1) de Ion C. Gociu

Primul volum a fost lansat in 19 martie 2012.

coperta MAIA vol.II 1600px

Al doilea volum a fost lansat in 14 Martie 2013.



Coperta romanului MAIA
MAIA, Editura TipoMoldova, doua volume intr-o singura carte: Calvarul sec.XX si Blestemul aurului.
Nota de cititor
Contact:
iongociu99@yahoo.com
Tel:
0353.402.179; 0723.790.908.

FLUXURI DE STIRI

RSS M.A.I.

  • A apărut o eroare, probabil feed-ul s-a stricat. Încearcă mai târziu.

RSS descopera.ro- articole/ştiri

Romănia Eroică

România Eroică nr.2 (37)- Serie nouă 2009

Click pe pagina întâi

Arhive

//<![CDATA[
 document.write(&#39;<a href="http://www.twospots.com/free-users-online-counter/" target="_blank"><img src="http://www.tscounter.com/uow3c/?id=Fb%2BmCSHxFc5YpWPmOFySEQ%3D%3D" width="37" height="21" border="0" alt="Users Online"></a>');//]]&gt;

web design
trafic site

Blog Stats

  • 334,603 hits

Au vizitat blogul

free counters