M-am intalnit cu o parte dintre colegi, cu bunul si bravul nostru comandant de companie, D-l colonel(r) Gheorghe Gusu.
Discutii , inainte de …
adunarea pe clase. “Elevul plutonier” Valentin Botezatu …
primeste raportul sefilor de clasa: “elevii sergenti majori”: Timofie Nicolae, Toderut Ovidiu, Ariesanu Simion, Elefteriu Ionel, Matra Ilie.
Colonelul Gheorghe Gusu, fostul comandant de companie, primeste raportul
Absolventi din clasa a XII -C :Boldeanu Petrisor, Mocanu C-tin, Marinescu C-tin, Ariesanu Simion, Diaconu Ion, Chiriac Gheorghe, Mindirigiu Mihai, Scutaru Ioan.
p.s.
Daca aveti fotografii, trimiteti-mi-le pe mail.
Nicu Scutaru
In dimineaţa zilei de 01 aprilie 2009 G-l mr. dr. (r) NICOLAE Marinel a încetat din viaţă.
A fost elev al Liceului Militar D. Cantemir de la Breaza , în aceeaşi generaţie cu noi, cei de la Ştefan cel Mare.
A fost Seful promoţiei 1972 Ofiţeri de radiolocaţie ai Şcoalii Militare din Braşov. Cu o reală vocaţie
de militar a parcurs o prestigioasă carieră militară, ocupând succesiv funcţii de Şef staţie radiolocaţie, Comandant Batalion Radiotehnic, Comandant Brigadă radiotehnică, Director al Statul Major al Fortelor Aeriene.
Generalul Nicolae reuşea să-i asculte deopotrivă pe toţi cei care aveau o problemă de rezolvat, fie personală, fie de serviciu. De fiecare dată avea o vorbă bună la dânsul, un sfat încurajator sau un zâmbet care însemna că pentru orice există o soluţie.
Emotionant si solemn! “Elevii” din a XII-C, par concentrati
pentru a respecta algoritmul impus de eveniment, cu exceptia
unuia care pare dezinvolt, pasiv, ganditor…
La ce s-o fi gandit oare?( ganditorul este Nicu Scutaru)
Nu m-am straduit sa par altfel decat ca in urma cu 30 de ani.
Mituri si legende despre Ilie Matra:
1.In “67 s-a construit un releu TV in C-lung Moldova si am primit si noi
televizoare. Pe randul din fata locuia Ilie cu Danila V. Gica si la un moment
dat se stinge tv cu punct! Verdictul lui Ilie: C recuperare sau trafo-linii.
De-a lungul anilor, de cate ori inlocuiam un Crec.(47 micro,1300Vcc) imi
venea in memorie diagnosticul lui Ilie! De unde o fi stiut in clasa a x-a
de Crec., cand eu atunci am vazut prima data televizorul? La mine in sat
in 1972 s-a introdus lumina lui Ilici!
2.In 1973-74 circula o legenda despre Ilie, cum ca ar fi reusit sa corecteze
sensibilitatea la un RA-11, din CRICURI!
ps. revin cu mituri si legende despre colegi.
Simple povesti draga Ioane. Dar asta cu RA11 este cam asa: La Chisineu-Cris RA11 vedea doua tinte in loc de unu, noroc cu operatorii ca stiau bine traseele si inaltimile si se descurcau de minune cu Blocu B. Ma trimite brigada sa vad despre ce e vorba si ca omul priceput, ma apuc sa reglez DU12, sa verific daca reflectorul are forma de parabola, cu sfoara si doua puncte de sprijin, traseul de receptie, etc. etc. si bineinteles ca nu se intimpla nimic. Mergem la gustare si la intoarcere venind agale, ne uitam la statie facind diverse presupuneri. Il intereb pe batrinul maistru de pe statie: Domn maistru, ce sint semnele alea albe de pe marginile antenei? La care el se opreste, se uita la mine si apoi se intoarce spre ceilalti doi mai tineri si zice: Mai si v-am spus sa fiti atenti cum montati antena! Toate semnele trebuie sa fie de aceeasi parte! Restul a fost distractie, inversate doua sectiuni si totul a revenit la normal. Normal ca nu le-am spus ca nu stiam nimic despre semnele alea, desi fusesem sef de PRV, destul de putin ce-i drept, i l-am predat colegului Mihet Traian. Apropo de perioada aceea, PRV-ul meu era pe aerodrom si toate blocurile reparate la ateliere se verificau acolo, vrind-nevrind. Eram in interetinere lunara, traseul de racire cu ulei a magnetronului era desfacut, magnetronul scos,furtunele scoase. Vine la mine Udrea si zice: Ilie, ma duc sa verific un bloc. Eu: Tovu, nu se poate ca sint in intretinere. Nu zice nimic, dar dupa 5 minute apare, galben la fata si spune: Am facut-o! de unde scot eu acum 25 l de ulei de racire? A dat drumul statiei si in citeva zeci de secunde tot uleiul din sistemul de racire a fost spulberat in statie. Vai de bietii soldati care au trebuit sa-l curete. Statia aceea nu a mai fost niciodata curata, avea un miros cumplit, si numai bietul Udrea stie cum a reusit sa completeze uleiul, foarte scump si din import. Asa ca sint multe povesti frumoase.
Mai spun una si gata cu acest “asin de serviciu”, care era de groaza, mai ales
la pornire, daca scadea nivelul uleiului in trafo de imp., daca nu era riguros exacta
tensiunea de filament la tiratron, daca intra praf la releul de vant din podea, daca
se obturau grilele ventilatoarelor etc, etc…
“energie capacitiva negativa”
intr-o dimineata se prezinta la mine un tanar lt, cum ca sare pe avarie prv-ul!
I-am spus sa intinda manile si am constatat ca are energie capacitiva negativa
si i-am recomandat sa repete pornirea cu manusi!(in secret am pus pe cineva
sa mature ventilatoarele, fiinca noaptea viscolise)
Tanarul a venit triumfator si mi-a comunicat ca a reusit!Ulterior a pornit PRV-ul
numai cu manusi, pana intr-o zi cu soare, cand s-a prins!
Cred ca ar trebui sa deschidem o rubrica noua cu intimplari adevarate sau neadevarate din radiolocatie.
Eram sef de atelier mobil, prin ‘82-83, termin interetinerea la un P12 la Gearmata, se apropia si terminarea programului si dam drumul la statie pentru probe. Mergea bine, se vedeau frumos semnalele reflectate, selectia se regla foarte bine, doar ca din cind in cind apareau niste dire de zgomot de la centru la marginea ecranului. Lucrul era absolut anormal pentru ca tocmai schimbasem si periile la colectorul de curent de la antena si dupa parerea mea de baiat priceput acolo era un contact imperfect. Pun pe maistrul Avram din echipajul atelierului sa desfaca capacele si sa verifice colectorul sus la pilonul antenei, o face si spune ca totul e in regula, mai dam drumul la statie si fenomenul e mai puternic. Mai oprim odata, mai verificam, mai tragem de cabluri, pornim iar si de data asta parea ca se localizeaza aproape continuu pe jumatatea de vest a ecranului. Nu prea stiam ce sa fac dar in timpul acesta vine cineva in fuga din subunitate si-mi spune ca l-a trimis comandantul sa vada daca venim acasa pentru ca trebuie sa plece masina intrucit vine o furtuna foarte puternica! Atunci ne-am uitat mai cu atentie spre vest si am plecat in graba mare la masina. Toate acele dire erau de la descarcarile de la furtuna! Uitasem de detectorul de furtuni a lui Popov sau Marconi, parerile erau oricum impartite (http://www.radioamator.ro/articole/view.php?id=521) . A doua zi nu mai era nimic, statia era in parametri.
Si inca una scurta. Tot acolo, P12 era la citeva sute de metri de subunitate intr-o locatie separata. trec cu ceva treaba prin amplasamenul respectiv, P15 si P12 oprite, doar un grup GTE30 torcea agale in amplasamentul lui. Ma duc sa vad ce se lucreaza la el. Nimeni. Intru in statie, un soldat atipise pe undeva si s-a trezit cind am intrat. Il intreb: Cine lucreaza la grupul electrogen. Se uita omul mirat la mine si spune ca nimeni. Pai de ce merge? Zice omul: Tovarasu , nu-l oprim pentru ca nu mai pote fi pornit decit foarte greu. Bine, zic, si de cind merge asa? De vreo doua saptamini, ii punem doar motorina si-i verificam uleiul! Bune grupuri GTE30, tractor romanesc!
Si inca una scurta. Cu P15 in aplicatie,trebuia sa inceapa si nu prea vedeam
tinte, cand se intampla o minune; se umple ecranul cu avioane, iar eu eram
cu TUP-ul in mana ( un coleg atinsese pedala de la NRZ-friend or foe-)
Le-am dat o explicatie “stintifica” si apoi a inceput raspandirea zvonului
ca P15- functioneaza mai bine fara tub cu unda progresiva!
Una scurta cu P19, pe numele ei DUNAI, care semana bine cu P15, dar avea TUP generatie noua, multe statii radio pe ea, instalatie tip FAZA si era evident mai moderna. Linga subunitatea de la Dabuleni sa facuse un siloz pentru insilozat porumbul tocat. Toate bune si frumoase numai ca dupa ce s-a luat silozul batalioanele de soareci incartiruite la 50 m de statie nu prea mai aveau ce minca si atunci au constatat ca si cablurile din statie erau bune si au dat iama in ele. A picat magareata pe mine sa remediez, si treba era simpla: Lista de conexiuni, apratul de masura si dai: unde pleaca firul asta? In partea cealalta a statie, la cutia cutare. Trage unul pe exterior, prin statie, ca prin tavan si podea era imposibil. La sfirsit erau filoane de cabluri trase pe unde s-a putut, dar a pornit. Nu stiu cit a mai functionat statia aceea, cert e ca atunci cind s-a terminat TUP cu spirala plata, unicat in tara si evident ca nu erau piese de schimb, i-am adaptat amplificatorul de la P15, si a devenit un hirb.
La Sepreus, un P-15 curenta, nu te puteai atinge de el. Am luat
hotararea sa punem apa la impamantare! Pe masura ce puneam
apa grupul electrogen gemea si scotea fum negru(un GTE-30).
In cele din urma grupul si-a dat obstescul sfarsit!Cablul de
alimentare(era cu tresa metalica) s-a inegrit si a ars iarba
de sub el.M-am apropiat de grup si un bec de semnalizare era
cazut cu soclu pe caroseria grupului. L-am insurubat la loc si
totul s-a rezolvat!
De ani de zile la Pecica lumina in cazarma pilpia in functie de cite statii erau in functie, pe indicatoarele de la P 35 imaginea avea dire de brum, aleatoare, ce mai, era ceva in neregula dar nimeni nu isi dadea seama ce e. Tocmai sosisem cu atelierul mobil, l-am instalat si urma sa-l legam la reteua trifazica. Se duce maistrul Avram si dupa citeva momente vine inapoi:
-Hai sa vezi ce e, carcasa cofretului curenteaza!
Iau un aparat de masura si pe maistrul Florentin si mergem cu totii la locul cu pricina. Infig un fir de la aparatul de masura in pamint, era dupa o mica ridicatura, umed, si cealalta o pun pe carcasa cofretului. Surpriza! 220 V! In timpul asta BUFF, o minge se loveste de spatele cofretului si dupa ea un militar, in fuga, da sa se sprijine de cofret si sa o ia. Cred ca a facut soc cind am tipat toti intr-un glas:
-Staaaai. Nu te atinge!!!
Ce a urmat e simplu. A fost chemata echipa de interventie de la filiala de la Electrica si tot misterul s-a lamurit: Sistemul trifazic din secundarul transformatorului de la 6kV la 380 V care alimenta toata unitatea avea in loc de nul una din faze conectate la pamint si nulul adevarat era izolat si era conectat ca faza. Va dati seama ce bulibaseala electrica era acolo.
Din cauza asta un capitan de pe P35 a demontat tot colectorul de curent, ca sa lamureasca problema brumului, operatiune foarte grea si total inutila si pe chestia asta a fost numit in cercul nostru “Capitanul TK”. Nu spun cine e, nu e din promotia noastra.
Fiind in “tacere”, faceam frecvent exercitii de urcare si coborare de
pe biute a cabinelor E-R. Intr-o zi, impreuna cu Brasoveanu Dan
coboram cabina de la P-35 cu troliul fix. Eu eram la comanda
troliului iar Danut pe varful biutei, imi facea un semn rotativ cu
mana, cum ca actiunea decurgea bine. Si-a aprins o tigare si
foarte calm rotea mana.. si tot rotea si cabina cobora(eu nu o
vedeam) si deodata buff! Abia atunci mi-a facut semn sa opresc troliul
si am observat ca s-a albit la fata! Cabina a lovit peretele adapostului
si s-au distrus in totalitate ghidurile de la antena inferioara…
A urmat o perioada urata, cu declaratii, imputari, chemari la Timisoara
si ulterior la Bucuresti, am si platit ceva.. dar pana la urma am
“demonstrat” ca au cedat caile de rulare si ne-au pus sa construim
altele din beton armat( acum pot sa spun:a fost o eroare umana)
O intimplare pe care am auzit-o nu mai stiu de la cine, deci intra in categoria “folclor”
Mare aplicatie pe Tratat, cu bruiaj in toate benzile, cu tinte ce veneau prin zona Dobrogei cu duiumul, cu reprezentatnt rus in PC ul Bg. 46, etc. etc… Incepe si incet incet bruiajul blocheaza pe rind gama dupa gama, statiile afisau doar zgomote si din cind in cind cite “un petec de cer” Si totusi pe zona Dobrogei pe unde venea inamicul apareau trasee clere. Rusul murea.
-De unde vin mesajele. de la ce subunitate? Ai nostri, secretosi:
-Din teritoriu!
Trece aplicatia si bruiajul “Tratatului” iese un pic cam sifonat. Care a fost relitatea:
Se spune ca colegul nostru Roznovat, proaspat repartizat la Sulina, intre doua partide de plaja, pescuit si chef la restaurantul de pe Strada 1, a gasit pe la marginea subunitatii un P3, P8,sau P10, nu imi mai amintesc exact, pregatit pentru a fi trimis la casare si, ca un “exercitiu pentru mina stinga”, l-a pus in functie. Cind au vazut ca e groasa cu bruiajul l-au pornit si pe acesta, era atit de vechi incit rusii nu mai credeau ca exista asa ceva in functie si nu l-au bruiat.. Pina la urma cred ca tot P3 era.
Tot folclorul spune ca dupa asta Roznovat a fost avansat la exceptinonal, fiind cred ca primul dintre colegii nostri in aceasta placuta situatie
“E unul ce canta mai dulce decat mine!
Cu atat mai bine tarii si lui, cu atat mai bine”
P3 avea indicator tip A, si ca sa transmiti, trebuia sa ai o
miscare a capului, asemanatoare cu antena de la RA-11
(INDICATORUL DE azimut era jos si ID, ERA SUS)
Felicitari ptr. Roznovat!
Chiar am vazut una in functie, eram in anul 2 la Sc. da Ofiteri, in practica la Fetesti, mi-a placut era simpla si linistita. Nu trebuia sa dai repede din cap, te uitai pe indicator, vedeai semnalul maxim si apasai pe butonul care oprea rotirea indicatorului, puteai fuma si o tigara fara sa ridici degetul, apoi citeai azimutul si ii dadeai drumul. Vremuri.
Am vazut si eu una la Boboc, era montata intr-un bordei si era
folosita pentru aducere la pista. Cu ocazia atacului de la Pearl Harbour,
din 7 dec. “41, cu un radar asemanator a fost descoperit stolul de
avioane japoneze, numai ca cei din PC, nu au interpretat corect
informatia si a iesit ce a iesit..restul e istorie!
Inainte de “89, rusii aveau o baza aeriana pe Szolnok si cand zburau
“taiau” frecvent o bucata din jud. Bihor si iesea cu proteste.
Intr-o zi cei de la Timisoara n-au mai dat informatia la PCP, dar
seara un general ungur a sunat la CAAT, sa-si ceara scuze……
si legenda spune ca cei de la Bg 41 au patit-o rau de tot!
Ceva asemanator s-a intimplat la Timisoara. Eram de serviciu pe instalatiile de la PC-ul aviatiei, adica PRV11 (radioaltimetru) pe care eram atunci si sef, FAZA cu Gearmata si cea cu Deta (instalatiii de transmitere la distanta a imaginii de radiolocatie, pentru nevoile clientilor, adica in acest caz ale aviatiei). Zi de zbor, atmosfera lejera, decoleaza generalul Puiu. Eram la indicatori si ma uitam cum
parcurge traseul de decolare si asteptam sa-i dea cineva viraj dreapta. La indicatorul navigatorului nimeni. Se apropie de granita, trece. Ma duc alaturi in PC si zic cu voce tare sa se auda:
-Pe ultimul decolat il dirijeaza cineva?
Se uita aia la mine ca la o aratare ciudata si intr-un tirziu intreaba
unu:
-Da’cei cu el?
-A trecut granita!
-Fugi domnule ca abia a decolat, uita-te pe planseta
Pe planseta mare intr-adevar dar nu vede nimeni ce e pe cea de navigatie
care avea date direct de la statie, fara intirziere.
-Bine, va priveste.
Si ma intorc in sala cu indicatorii. Ma uit la ecran, generalul care era
un fin cunoscator al meseriei sale virase si se indrepta spre granita de
data asta dinspre Iugoslavia. Nu trece un minut si incepe viermuiala,
apare navigator la indicator, se dau comenzi, vin ,pleaca, susotesc, ce
mai, zumzetul stupului rascolit. In final au corectat traseul pe planseta navigatorului. stergind partea de peste granita.
Aterizeaza generalul si vine intins in PC.
-Ia sa vad, pe unde am zburat?
Ce a urmat e usor de dedus. Generalul era tare slobod la gura. Nu stiu cine si cum a fost pedepsit, m-a intrebat si pe mine col. Prisacaru, comandantul nostru, i-am relatat versiunea mea si evident ca am iesit din cauza. Uneori aratau cu degetul spre curtea noastra in astfel de cazuri chiar cind nu eram de vina dar acum era imposibil.
Un om deosebit generalul Puiu, sint mindru ca am lucrat in unitatea lui. Domnul sa-l aiba in paza.
Si fiindca sintem cu “folclorul,” casa nu zic birfa, pe la aviatie, o
alta intimplare la care am fost martor.
Zi de zbor cu tot regimentul, sonda meteo, vreme superba, senina, cald. Ca vara. Incepe zborul, unul intens. Numai un tinar locotenetnt de meteo, in primul an de serviciu, era agitat. La fiecare ora ducea situatia meteo la comandantul zborului si pe sitautie era o avertizare de furtuna, se apropia dinspre vest un front extins, cu vizibilitate zero, cu ploaie abundenta, vint extrem de puternic. Ca vara. Tinarul, necajit trece in PC-ul nostru, lipit de al aviatiei, si fiind amici ne spune:
-Nu stiu ce sa fac, astia nu iau in seama avertizarea si ar trebui sa intrerupa zborul.
Unul mai cu experienta din ai nostri il intreaba:
-Esti sigur?
-Bineinteles, asa ceva nu am mai vazut pina acum, va fi urit de tot.
-Pai scrie-i pe avertizare sa intrerupa zborul si raporteaza-i si verbal sa te auda bine!
Tinarul, zis si facut, se duce cu avertizarea, scrie si ce trebuia pe ea si ii raporteaza:
-Tovarasu’, va raportez ca trebuie sa intrerupeti zborul.
-Fugi ma p..ica de aici, tu nu vezi ce vreme buna e? Ia auzi la el, sa intrerupem zborul!
-Va rog sa semnati.
Si pleaca. Peste nici o jumatate de ora incepe potopul si urgia. Un vint de indoia plopii de pe alee, ploaie, grindina, traznete, ce mai. rara am vazut o asemenea urgie. Ca vara. Si tot regimentul in aer! Unii in criza de combustibil, au trebuit adusi acasa rapid. Cu cei tineri nici o problema,aterizare instrumentala, ajunsi jos din prima. In schimb cu cei mai batrini au inceput problemele. O ratare, doua, trei, panica in Turn.
Una mai deosebita, se apropia unul de pista si il intreaba
-Vezi ceva?
-Nu.
Si asteptau sa apara in stinga pe axul pistei, dar iese din picla exact pe directia turnului. S-a auzit un urlet:
-Trageee mansaaaa!
Si a trecut peste Turn asa de jos incit au creezut ca se darima.
Cu greu au ajuns toti jos. Mare minune ca nu s-aintimplat ceva rau. Dar surpriza! Nu e generalul Puiu! Se repede navigatorul la casca, intreaba. Si ii raspunde generalul. -
-Bravo ma, pe mine m-ati uitat!
Ce se intimplase. Fin cunoscator, cum spuneam mai inainte, zbura la economic pe Valea Muresului si isi astepta si el rindul urmarind din aer tot ce se intimpla. In sfirsit a ajuns si el acasa.
Bietul locotenent mai ca nu plingea de emotie si suparare ce nu a intrerupt zborul mai din timp. Ancheta. Furioasa. Locotenentul a fost felicitat iar colonelul , conducatorul de zbor, a fost pedepsit urit de tot. Si nu a fost usor nici pentru cei ce ratasera una-doua aterizari.
Astia am fost noi, auxiliarii, de pe linga aviatori. Aveam si noi rolul nostru, deloc lipsit de importanta.
Tot cu generalul Puiu.
Vine in vizita o delegatie de la judet, in frunte cu primul secretar si generalul Puiu le prezinta sala cu indicatorii de radiolocatie din PC. Si erau frumosi, mai ales ca erau cei noi de la 5N87, mari cu imagine superba pentru cine cunostea. Si le povestea generalul:
-Uitati, se rotesc asa si arata toate avioanele care zboara…
Tocmai in acel moment scapa indictorul din sincronism si ZRRRRR face rapid o tura invers dupa care incepe din nou sa toarca lent afisind corect. Si generalul:
- Si se invirt si invers…
Se termina vizita si apare generalul la indicatori.:
-Bine mai Matra, tocmai acuma sa nu mearga bine hirburile astea!
-Tov general da’v-ati descurcat bine!
-Da mai, ca tot eu trebuie sa va scot din r…
Nu s-a suparat, era un om deosebit.
“Sunt greu batranii de pornit,
Dar de-i pornesti, sunt greu de oprit”
Am fost plecat cateva zile in munti…dar la intoarcere,
am savurat cu mare placere “legendele” lui Ilie, cu si
despre gen.Puiu!
Revenim!
Eram la caminul din Drumul Taberii si vizionam un meci,
care era pe sfarsite! La un moment dat intra in sala gen.
Puiu si ne anunta ca a vazut prima repriza la Timisoara!
Spre sfarsitul carierei a fost numit seful Departamentului
Aviatiei Civile, unde a pus in gentile pilotilor, contracte
semnate in alb si le-a aprobat sa faca contracte pe orice
aeroport din lume, in orice directie, numai sa se intoarca
acasa cu profit!
Pe colegul Dobrin l-a ajutat sa faca o operatie la ochi si
la asteptat personal pe Otopeni!
Era un om de mare omenie si ajuta pe oricine apela la el.
Revenim!
In “75, selectionam piloti ptr.Tarom( atunci Taromul era
departament al MApN). La birou s-a prezentat si un baiat
care era din satul meu, dar nu intrunea toate rigorile
impuse de ordinul primit de la CAAT. Am sunat pe scurt
la un telefon precizat in ordin si am cerut derogarile
necesare. La telefon era gen. Puiu, care mi-a zis sec:
- Ia-l ma, daca-i de-al tau!
Revenim!
In “78 selectionam impreuna cu Gica Olteanu, elevi ptr.
licee si scoli militare. La cei care nu corespundeau le
trimiteam o carte postala standard” Din lipsa de locuri
dosarul dvs. a fost respins”
Intr-o zi se prezinta la mine un popa, care cerea lamuriri
suplimentare in legatura cu cartea postala. Nu prea stiam
ce sa-i raspund, dar Gica a avut o replica prompta:
-Parinte, dvs. aveti dogme in religie? Dati-ne voie sa avem
si noi dogmele noastre?
Colegul Dobrin ar putea sa povesteasca zile in sir despre Generalul Puiu, a lucrat ani buni cu el la construirea G.A de la Gearmata, model de gospodarie, de unde in vremea aceea multi au avut asigurata carnea , chiar hrana soldatilor a avut de cistigat. In perioada constructiei aducea personal bidonul de vin la sfirsitul zilei de lucru. Era in cizme si pufoaica. Intr-adevar, a fost un suflet mare
Termometrul spune la umbra 36 de grade, iar eu ma pregatesc
sa urc in munti! Merg cu cotul in zone izolate din Apuseni.
Acum plec intru-un loc numit”Valea Lupului”, unde nu am
vazut decat caprioare! Trebuie sa caut padurarul sa-mi
deschida o bariera de acces spre zona interzisa, iar daca
nu-l gasesc stiu unde ascunde cheia! Nero alege locul de
cort, cat mai aproape de rau si eu pregatesc sejurul apeland
si la unele tehnici speciale de supravetuire. In aceasta zona
l-am dus de doua ori si pe Nicu Timofie si a rezistat!
Locul este izolat si foarte linistit, dar cand vine o furtuna ai
impresia ca esti in iad! Singurul sprijin moral este focul, care
nu se stinge pe toata durata sejurului..
Sejur placut ! Sa aduci fotografii, altfel nu te cred.
Am adus fotografii din munti! Cand treci pe la Oradea le
poti vedea! Le-am facut cu un aparat “IUNOSTI” model
“44, cu arc si clopotel! Daca as avea o “macara” le-as
putea ridica(posta) pe blog. Tehnic vorbind, ca sa faci o
poza cu acest aparat, intorci arcul si astepti in fata lui
un timp=x si apoi se aude un dangat, ca in “Sara pe deal”
Sara pe deal buciumul suna cu jale,
Turmele urc, stelele scapara-n cale…(more)
Ai ramas inca adeptul pozei clasice, eu am trecut usor la cea electronica, e mai usor de prelucrat. Mai am inca un Zenit de pe vremea Olimpiadei de la Moscova, in stare perfecta.Totusi, adevarata fotografie se face si acum pe film, fotoreporterii si fotografii seriosi asa lucreaza inca. Fa cumva sa “ridici” citeva si pe blog, ca sa te putem crede. cit despre cabana, ar fi bine sa ceri parerea lui Toderut si a lui Trofin Ioan, ei au ceva experienta in domeniu.
Mai tirziu o sa va povestesc despre primul meu aparat foto primit cadou si unde faceam poze cu el
Cum am ajuns sa am primul meu aparat de fotografiat, dupa ce in clasa a 9-a pe care am facut-o ca intern la Baia Mare la Liceul Gheorghe Sincai, unul din cele doua licee, pierdeam ceasuri uitindu-ma in vitrinele Consignatiei unde erau fel de fel de aparate de fotografiat, dar evitam sa ma uit la preturi, de abia aveam ceva bani in plus pentru cite un film sau un corn. Dupa rezultatele bune la Olimpiada de fizica din clasa a11-a am primit cadou de la Liceu cel mai simplu aparat de fotografiat ce se gasea pe piata, se numea DRUH, avea un singur timp de declansare, 1/30 sec, doua diafragme, 8 si 11, nu avea reglaj de distanta si folosea rolfilm de 4,5 cm latime. Putea face poze prin copiere directa de pe film de 4,5×4,5 cm sau de 4,5×6 cm. Si chiar am facut fotografii cu el, imi instalasem in timpul acela laboratorul foto in camera de gospodarire, cea cu fierul de calcat, ultima pe stinga din partea dreapta de la parter, aveam totul ascuns in masa de sub fierul de calcat si noaptea faceam poze acolo.
Dar o alta isprava cu poze. Eram in bune relatii cu Cristea, care era un bun fotograf si facea poze de azi pe miine. imi dadea aparatul sau, un Zenit, o scula foarte buna pentru vremea aceea, incarcat cu un film si plecam in jurul liceului cu cite un grup, o clasa, le faceam fotografii si a dua zi le aducea Cristea gata lucrate. Erau unele cu poza impricinatului intr-un colt al pozei mari a Liceului, frumos facuta. Pina ce a prins de veste comandantul de companie si m-a chemat la birou.
-Ilie, am auzit ca faci poze pentru Cristea, asa e?
Am recunoscut ca asa era .
-Eu te-as sfatui sa-l lasi pe Cristea cu ale lui, tu ai alte treburi aici, nu e bine ce faci.
Si l-am ascultat, ca nu se putea altfel, renuntind la 1 leu de fiecare fotografie pe care il primeam de la Cristea. Nu s-a suparat cind nu am mai colaborat cu el, am ramas in cele mai bune relatii. Dumnezeu sa-l odihneasca. In acea perioada am invatat cite ceva despre fotografie, putin totusi. Mai tirziu am ajuns sa am si eu un Zenit, am facut multe fotografii inclusiv color, inclusiv procesare de fotografii color in casa, lucru greu si pe care acuma nu l-as mai face. E mai simplu cu aparatul digital, nu tu film, nu developare, fixare, filtre, aparate de marit. Dar parca nu mai e atit de romantic. Hirtia avea mirosul si farmecul ei.
Frumoase amintiri legate de aparatul de fotografiat!
Si Mircea Postolache- fie-i tarana usoara- se ocupa
de aceasta arta si mai mult ne invita noaptea in sala
de teatru, unde vizionam diferite filme. Vremuri apuse…
O perioada am avut in primire un atelier mobil pentru reparat tehnica de radiolocatie, cu un echipaj destul de mic, trei maistri militari unul de radiolocatie,unul de transmisiuni si unul de auto si doi sau trei militari in termen de obicei strungari, mecanici sau sudori, dar obligatoriu si unul cu carnet de conducere categ.”C” Plecam de obicei in prima zi lucratoare de dupa 1 Mai si ne intorceam dupa 1 Septembrie. Trei masini pline cu aparatura, grup electrogen, cort, putei sa te opresti in mijlocul cimpului sa intinzi totul si sa te apuci de lucru. De dormit, ca marinarii, in hamac, dar preferam altceva, dupa o noapte in hamac ma dureau toate incheieturile. Am avut multe intimplari in cei citiva ani dar m-a ferit cel de sus de vreun accident.
De obicei cind ajungeam intr-o subunitate unul din maistri facea un tur de cazarma dupa care chema saldatii si ii instruia: In partea aceea sint cartofi, dincolo rosii, si le indica posibilele locuri de aprovizionare cu produsele necesare “cambuzei” Alimentele de baza le cumparam la magazia unitatii totusi. Cei din subunitati ne stiau naravurile dar le luau ca atare. Uneori mai faceau glume pe tema asta.
Eram la Pecica, era perioada in care crescusera bine rosiile, dar nu erau inca coapte. Cei de acolo au pregatit o rosie mai bine crescuta din apropierea locului de dispunere a atelierului mobil, au vopsit-o cu vopsea de ulei, rosu aprins, ca tot vopsisera si Pichetul PSI, si asteptau ascunsi prin apropiere sa vada pe cine pica magareata. Trece maistrul Traian Florentin, si atunci ca si acum un bun prieten din tinerete si de familie, observa rosia si cu multa precautie se opreste, se apleaca si se leaga la sireturi, se uita in jur, se intoarce sa caute ceva pe marginea aleii unde erau straturile de rosii, se apleaca discret si o palmeaza. In momentul in care a apucat-o rasuna hohote de ris si de dupa Punctul de
Comananda apare gasca glumetilor:
- Ia sa vedem, e coapta bine?
Si bietul Traian, cu vopseaua rosie pe mina si cu rosia vopsita nu mai stia pe unde sa scata camasa. Dar nu s-a suparat nimeni prea tare.
Data viitoare o sa va povestesc cum s-a sinucis un cal.
Cum se sinucide un cal, nu stiu, dar cum se vinde
de doua ori, am vazut.
Aveam un cal, care era cam nazdravan si s-a pus
problema sa-l vindem!
Am trimis un soldat la targ la Rosia(pe langa Beius)
si l-a vandut. Peste o saptamana s-a prezentat
calul in unitate. Am asteptat o luna sa apara
cuparatorul ,dar n-a venit! Am trimis iar soldatul
la targ la Rosia si l-a mai vandut odata.
Subunitatea de la Pecica avea un cal cu care transportau din localitate la subunitate alimente, piine si tot ce era necesar de aprovizionat. Calul acela cred ca avea printre inaintasii sai ceva legaturi cu catirii. Avea prostul obicei ca daca i-se punea pata se oprea unde se nimerea, putea sa fie si pe calea ferata si nu mai voia sa porneasca. Da vorba buna nici nu putea fi vorba sa porneasca, de bataie nici asa, dar bateau soldatii la el pina ce nu mai erau in stare sa ridice biciul iar calul nici nu se sinchisea. Cam dupa 1-2 ore ii venea lui bine si atunci pornea la drum fara sa mai fie nevoie de nici un indemn. Era teroarea celor care carau cu el, va dati seama ca plecau dupa piine, colegii asteptau sa vina piinea ca sa intre la masa iar calul astepta cu piinea in cimp sa-i vina lui bine sa plece mai departe.
Intr-o buna dimineata a fost gasit cazut pe partea abrupta a unui amplasament in asa fel incit nu a ajuns de tot jos ci a ramas agatat in fringhia cu care era legat. S-a spinzurat si mort a fost. Ancheta mare, cine l-a impins in amplasament, cine l-a legat, etc. Stiti voi bine cum se face a asemenea ancheta. Concluzia finala a fost ca in timp ce pastea noaptea legat cu o fringhie a alunecat din greseala pe panta abrupta a amplasamentului si a murit. Nu a platit nimeni pentru el. Dar toti erau convinsi ca a fost mina celor pe care i-a chinuit cu incapatinarea lui. Acestia “l-au sinucis”. Sau poate s-a sinucis chiar el.
Alta intimplare cu un cal. De fapt e o intimplare simpla cu un locotenent suparat pe viata si deziluzionat de tot care, fiind ofiter de serviciu, s-a hotarit sa termine cu viata. Locul il stiu dar nu are importanta. Zis si facut. A incarcat pistolul, l-a pus in dreptul inimii si a apasat pe tragaci. Normal ca lovitura a plecat desi daca era nevoie sa plece la un caz real s-ar fi blocat TTul sau cartusul ar fi fost “curatat” de pulbere, cum s-au mai intimplat cazuri. A trecut prin pieptul nefericitului, a trecut prin geamul camerei OS si a lovit mortal un cal care pastea in voia lui nu departe de camera OS. Din fericire tinarul locotenent a scapat cu viata, ca o dovada clara a faptului ca inima e la locul ei intotdeauna dar noi nu prea stim unde ii e locul sau probabil ca responsabliul cu stergerea din registrul vietii nu era in acel moment linga registru ca sa-l stearga din evidenta celor vii. Problema cea mai grava a fost cea cu calul, i-a fost imputat de x ori, stiu finantistii cu de cite ori si a platit pina cind i-a trecut de tot pofta de a se mai impusca.
Calul are pret, omul este de nepretuit.
Asta da performanta: 2 dintr-o lovitua!
BUNA DIMINEATA ILIE,NICU si NELU ( nero) oriunde veti fi la ora asta matinala !
De la prima accesare a blogului am constatat DIALOGUL DOAR IN TREI ( cei pe cae-i salut inca o data pentru tot ce-au facut de la inceput si pana la aceasta data si pentru ce vor mai face caci mai sunt multe de facut pana pe 23 aug ora pranzului ).Atunci,mi-am propus sa ma alatur voua in greaua munca la care complet dezinteresati v-ati angajat.Prea multe n-am facut dar cel putin v-am tinut companie pe internet incercand prin gandurile mele sa atrag cat mai multi fosti colegi sa participe la ANIVERSAREA a 40 de ani de la ABSOLVIREA LM.
De am reusit sau nu ,altii sa ma judece.Incepand cu 26 iulie n-o sa mai deranjez pe nimeni caci plec in ITALIA la copii si-o sa ma joc toata ziua cu nepotelul meu EMANUEL.
MULTUMESC ILIE,NICU,NELU si stiti voi de ce.
Multumesc si celorlalti colegi din comitetul de organizare si nu numai.
AM ONOAREA SA VA SALUT! ALIOSA de la 12- D .